luni, 17 mai 2010

Acolo unde este unire, este Hristos, şi unde este Hristos, este puterea


"Suntem noi oare, una? Cei ce suntem creştini, botezaţi cu botezul Domnului Iisus Hristos în numele Sfintei Treimi, prin urmare avem aceeaşi credinţă, ba mai mult, ne împărtăşim din acelaşi potir cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, voim, simţim şi cugetăm la fel? Voim după voia Domnului sau un alt duh ne mână? O, greu îmi e şi să mă gândesc, dar cum să şi răspund?

Când închisorile sunt pline, când sălile de judecată forfotesc de lume, când soţul e împotriva soţiei, copilul împotriva celei ce l-a născut şi crescut, nu pot zice că trăim o viaţă după voinţa Domnului Iisus Hristos şi că suntem toţi una.
De bună seamă, aceste stări sunt dureroase, dar nu fără îndreptare. Îndreptarea, iubiţii mei, porneşte de la noi, mai întâi din interiorul sufletului nostru.
Să stăpânim păcatul din noi, să învingem toate poftele cele rele ale inimii noastre, să ajungem biruitori asupra firii noastre pământeşti, ca în sufletul nostru să domnească un Domn Iisus Hristos.
“Una să fie”, se roagă Iisus. Tu, iubitul meu, ascultă această rugăciune a Mântuitorului tău. Roagă-te ca în casa ta să fiţi “una” cu soţia şi copiii tăi.
Roagă-te ca Biserica lui Hristos, una să fie.
Roagă-te ca în oraşul, în satul tău, în ţara ta toţi oamenii să simtă, să voiască şi să cugete la fel.

Dacă e unire în casă, în suflet, în sat, oraş, ţară şi Biserică, atunci nici o putere nu poate zdruncina nici sufletul, nici casa, nici ţara şi, cu atât mai puţin, Biserica.
Pentru că acolo unde este unire, este Hristos, şi unde este Hristos, este puterea."

- sursa: predici.cnet.ro -

Un comentariu:

Miriam spunea...

Un articol balsam...

Un of si un mare dor si un vis razbat din inima-mi ce le poarta cu drag, pana la vremea plinirii...

Daca Hristos e in toti, si noi suntem in El, undeva ne contopim...undeva, intre pamant si Cer, simtim ca mai suntem ai nostri...