joi, 2 februarie 2012

Domnul Iisus bate la uşa inimii tale

Domnul bate la uşă şi aşteaptă să I se deschidă, căci uşa este încuiată şi zăvorâtă pe dinăuntru. E încuiată cu voinţa noastră şi cu păcatul, iar Domnul Iisus n-o deschide cu forţa. El nu este un spărgător de uşi. Domnul Iisus respectă libertatea voinţei omu­lui. El nu sileşte şi nu forţează voinţa omului, căci în acest caz am avea o mântuire silită.
Domnul Iisus strigă de afară şi aşteaptă răbdător ca omul să-I deschidă şi să-L primească în inima lui şi în viaţa lui.
Taina mântuirii ta­le sufleteşti, dragă cititorule, stă în zăvorul de la uşă, stă în voinţa ta şi stă în urechile tale să auzi glasul cel dulce care strigă la uşa inimii tale să tragi zăvorul de la uşă şi, deschi­zân­du‑ţi larg inima şi via­ţa, să strigi: Intră, Doam­ne Ii­suse, Mântuitorule, şi Te fă Tu Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa inimii mele! Eu Îţi dau Ţie inima mea, Îţi dau Ţie toate vorbele mele, toate gândurile mele, toate faptele mele şi toate purtările mele. Eu Îţi dau Ţie şi toate lipsurile, toate necazurile şi toate frământările mele. Ia-mă Tu, Doamne, în slujba Ta şi în grija Ta.
Domnul Iisus vrea să ia în stăpânire casa inimii şi vieţii tale, vrea să intre la tine ca să vegheze asupra ispitelor tale. El vrea să-ţi aducă ajutor şi dar de biruinţă.

Părintele Iosif Trifa, din „Oglinda inimii omului”
editura „Oastea Domnului”, Sibiu

marți, 31 ianuarie 2012

Să ne rugăm împreună...

Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică Ţie!

Împreună cu cerurile care spun slava Ta,
Sub întinderea lor care vesteşte Lucrarea Mâinilor Tale străpunse,
Cu fiecare zi care spune altei zile despre Dragostea şi Jertfa Ta,
Cu fiecare noapte care dă de ştire alteia despre Lumina şi Măreţia Bunătăţii Tale,
Cu fiecare veac care poartă spre altul Solia Strălucită a Adevărului Tău Veş-nic,
– Te slăvim!

Pentru felul Tău cel plin de înţelepciune şi de îndurare, prin care ai ales Suferinţa şi Jertfa Ta ca pe cele mai înalte forme ale Dragostei, sub care să ne aduci nouă mântuirea şi slava, Tu, Robul nostru chinuit, spre a ne putea face pe noi fiii Tăi fericiţi,
– Te slăvim şi slăvim!

Pentru trimişii Tăi cereşti prin care ni Te-ai descoperit ce Minunat poţi fi,
Pentru martirii Tăi aduşi ca jertfă pentru Tine şi pentru noi
Şi pentru această Lucrare de Minune şi de Jertfă prin care ne-ai înfiat şi înfrăţit,
– Te slăvim şi slăvim şi slăvim!...

Binecuvântează-i veşnic pe toţi acei din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, de care Te-ai slujit atât de frumos. Şi care, mergând la Cer, au lăsat urme atât de strălucite, peste atâta noroi, pe pământ.
Te rugăm, îngrijeşte până la sfârşitul acestui pământ, să ai pe el astfel de trimişi. Pentru ca să ai din pricina cui să Te înduri şi de ceilalţi.
Până ne vom mântui toţi.

Slavă veşnică Ţie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu,
Iisus Hristos!

Traian Dorz, din "Istoria unei jertfe - Grăuntele, vol. I"

Pregăteşte-te… în curând nu vei mai avea timp.

Când Biserica Domnului nu este gata pentru venirea Lui, ce ar mai putea face El spre a-i trezi dragostea şi a o face să se gândească mai cu groază şi cu ruşine la starea ei nepăsătoare?
Cum să vină El s-o găsească în halul acesta, dar şi ce ar mai putea să facă şi n-a făcut pentru ea?
Câţi soli i-a trimis s-o anunţe ca să fie gata – şi ea tot nu-i!
Câte cuvinte i-a trimis din drumul spre ea – şi ea nu s-a gândit la ele cât ar fi trebuit!
Câte semne i-a dat ca s-o înştiinţeze!
Dar vai, înfăţişarea ei, casa ei şi lucrurile ei Îl împiedică şi-L fac să zăbovească.. .
Este la uşă, dar El vede că înăuntru nimic nu-i gata. Ai casei se aud cer­tându-se şi luptându-se unii cu alţii.
Este la fereastră, dar lucrurile ei, dinlăuntru casei, sunt toate răvăşite.
Este chiar aici, dar cum să Se arate când totul este aşa cum este?

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Conştiintă a unităţii...Conştiinţa părtăşiei...

  Ce minunat şi cât adevăr, spune fr. Traian Dorz în poezia următoare:

Conştiinţa unităţii cu toţi fraţii tăi de-un gând
Să trăiască-n tine-aprinsă până inima bătând,
Pîinea ta, viaţa însăşi, jertfa pe-ale luptei căi
Nu-s nimic pe lângă preţul unităţii cu ai tăi.

Pentru unitate luptă, rabdă şi jertfeşte tot,
Unitatea şi credinţa, toate-nving şi toate pot;
Fără ele nici izbândă, nici rodire, nici har nu-i;
Dumnezeu stă numai unde-i unitate între-ai Lui.

Nu-ţi permite-nvăţătură diferită de ai tăi,
Nici părere dezbinată, nici umblare pe-alte căi,
Nici cuvinte, nici prieteni, nici nimic din ce nu ţin
Fraţii tăi cu care una trebuie să fii deplin.

vineri, 27 ianuarie 2012

Cine stă în credinţă duce o viaţă ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Intrând cu Domnul Iisus Hristos într-o strânsă legătură de iubire, credinciosul a intrat ca într-o grădină plină de mireasma florilor şi se bucură cu o bucurie negrăită şi strălucită. Ce are el în Domnul Iisus, numai el ştie şi numai el preţuieşte. De aceea, duce o viaţă ascunsă în Dumnezeu, aşa de ascunsă cum era locul prea sfânt din cortul Vechiului Testament, loc în care nu intra nimeni decât marele preot o singură dată pe an. Ce este în ea însăşi această viaţă ascunsă, nu se arată nici pe faţa celui ce stă în credinţă, nici în vreun lucru din afară, nici în rugăciuni, nici în despărţirea de oameni (Is 65, 5); ea nu poate să fie văzută cu ochii trupeşti. Numai Prietenul inimii o vede şi o acopere cu umbra aripilor Lui, dând unui astfel de suflet asigurarea: ,,Mireasă, tu eşti o grădină închisă, un izvor închis, o fântână pecetluită“ (Cânt 4, 12). Viaţa aceasta este ceva tainic, un ce pe care lumea nu-l cunoaşte, nu-l pricepe, nu poate să-l dea, dar nici să-l ia. Lumea caută să atingă în vreun fel aceasta viaţă, s-o vatăme, s-o strice, s-o înăbuşe; dar nu izbuteşte, pentru că mâna Celui Veşnic o acopere. El a ascuns-o în locuri tainice. „El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă“ (Ps 27, 5). Nici o ispită nu va fi în stare să strice curăţia acestei vieţi, nici o povară de îndoieli nu va putea s-o nimicească. Dacă toate puterile de pe pământ şi din iad s-ar uni şi l-ar ataca pe creştin cu cea mai mare înverşunare în clipa cea mai slabă din viaţa lui, chiar şi atunci această putere a unei vieţi nepieritoare va rămâne; ea va dispreţui cu îndrăzneală acea întreagă armată şi va birui pe fiecare vrăjmaş în parte, pentru că Acela, care a dat această viaţă, tot El o şi păstrează.

marți, 24 ianuarie 2012

Cine stă în credinţă are nădejdea mântuirii.

A avea nădejdea mântuirii înseamnă a avea deplina încredinţare că, prin Domnul Iisus Hristos, ai fost primit de Tatăl. Cine-ţi dă această încredinţare? Duhul lui Dumnezeu Care adevereşte duhului nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom 8, 16). Această nădejde nu se întemeiază deci pe vorba vreunui om, nu se capătă prin citirea unor cărţi, nu se sprijină pe anumite închipuiri, ci este lucrarea Duhului Sfânt prin taina cea mare a Bisericii pe care Însuşi Dumnezeu mi-o dă în lăuntrul meu, în cel mai ascuns loc al fiinţei mele. Nădejdea mântuirii nu atârnă de simţirile noastre, nici nu este o plăsmuire a închipuirii noastre. Ea nu este descoperită prin vreo arătare, nici prin vreun vis; ci este o pecete statornică, neştearsă, în duhul nostru.

Ca să fii întors la Dumnezeu, ai nevoie de ceva mai mult decât credinţa în slove. O, nu tăgăduim însemnătatea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care se întemeiază credinţa noastră; însă nu credinţa în acest Cuvânt are ca rod nădejdea mântuirii, ci credinţa în Iisus Hristos cel viu, ca Mântuitor personal şi atotputernic, Căruia să I te predai în totul, fără condiţii. Dacă Domnul ne-a primit şi noi suntem găsiţi în El, atunci nu mai este nici o osândire, Duhul Lui ne dă nădejdea mântuirii. Avem mărturia că Domnul Iisus este al nostru şi noi suntem ai Lui. Iată un lucru pe care trebuie să-l trăieşti, ca să-l înţelegi.

Ei bine, tu care te numeşti om credincios, înţelegi tu de ce este vorba aici, ai tu nădejdea mântuirii? Poţi să spui: „Slavă Domnului, sunt mântuit. Duhul Sfânt îmi dă această încredinţare?“

Ioan Marini, din vol. "Gânduri creştine" (vol. 2)

luni, 16 ianuarie 2012

Ferice de cei chemaţi

A fi un chemat al lui Hristos este cel mai mare har de care un om se poate învrednici pe pământul acesta. Cu o singură condiţie: ca omul să înţeleagă marea însemnătate a acestui har. Să simtă marea însemnătate a acelui moment când este chemat. Şi să primească cu toată fiinţa lui marele dar pe care i-l face harul acesta.
Apostolii Mântuitorului au fost cei mai binecuvântaţi în privinţa asta, nu numai pentru că au fost chemaţi, ci şi pentru că au înţeles marea ocazie pe care o aveau primind chemarea Lui.

Evanghelia nu ne mai spune despre alţii care ar mai fi fost chemaţi ca ei şi în acelaşi timp la slujba apostoliei, ci numai despre ei, cei Doisprezece. Dar se poate presupune că Mântuitorul, căutând, îi va mai fi chemat şi pe alţii până ce s-a completat numărul. Dar alţii n-au primit chemarea acestei apostolii; numai ei. Când s-a umplut numărul, poate că ar mai fi venit şi alţii, dar acum numărul se umpluse.

duminică, 15 ianuarie 2012

Să ne rugăm împreună...

Doamne!
Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, așa încât mintea noastră, atrasa cu desăvârșire de luarea-aminte față de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greșelile aproapelui și să-i vadă pe toți, într-acest chip, buni.
Dă inimii noastre să pără­sească grija pierzătoare de neajunsurile aproa­pelui, să își unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăției și sfințeniei poruncite și gătite nouă de Tine.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Priviţi-L pe Domnul


„Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce“ (Filip. 2, 5-8).


„Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate“
(I Petru 2, 23).

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ este un strigăt al durerii extrem de mare, însă nu este un glas de tânguire. El ne arată natura omenească în slăbiciunea ei, însă nu natura omenească revoltându-se. Multe sunt tânguirile lui Ieremia, însă puţine sunt tânguirile lui Iisus. Iisus a plâns şi a asudat stropi mari de sânge, însă El n-a murmurat niciodată şi n-a simţit niciodată vreo revoltă în inima Sa.

marți, 10 ianuarie 2012

Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cei ce stau în credinţă ştiu că păcatul este un lucru îngrozitor, o călcare în picioare a voii lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Ei se poartă cu păcatul ca păcat, deci ca ceva care-i înfioară şi nu-l socotesc ca o nimica sau numai ca o prostie, ci aşa cum şi este în adevăr: o înfiorătoare călcare a voii lui Dumnezeu, călcare care aduce cu sine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători (Efes 5, 6; Rom 1, 18).
Din această pricină, ei urăsc păcatul atât la ei înşişi cât şi la alţii. Ei au ajuns să urască păcatul nu atât din pricină că ne pregăteşte aici pe pământ o viaţă nefericită şi dincolo ne duce la iad, ci pentru că Dumnezeu îl urăşte.
,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Gen 39, 9)
Eu, care am aflat har şi am ajuns să cunosc că Dumnezeu mă iubeşte, cum să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Să supăr pe Acela Care mă iubeşte atât de mult?
Niciodată! Niciodată!

duminică, 8 ianuarie 2012

Martori, ori pentru Hristos, ori împotriva Lui!

În marele proces care se dezbate acum pe pământ, când marele mincinos tăgăduieşte pe Hristos şi luptă pentru răspândirea neadevărului cu privire la Hristos şi la Evanghelia Sa, negând existenţa Lui, opera Lui, viaţa şi Persoana Lui sau Dumnezei­rea Lui, Învierea, Înălţarea Lui la cer şi Venirea Lui, – în acest mare proces care se desfăşoară din ce în ce mai crâncen cu cât se apropie Sfârşitul, inevitabilul sfârşit, noi suntem – şi nu putem să nu fim – martori, ori pentru Hristos, ori împotriva Lui!
Ori în slujba lui Dumnezeu, ori în slujba mamonei.
Drept spune El că nu există cale de mijloc. Nu există neutra­litate. Ori eşti pentru Hristos, ori pentru Satana.

O, trezeşte-te, conştiinţă creştină – şi angajează-te puternic în mărturisirea Luminii! Într-o puternică şi unită mărturisire pentru Lumina lui Hristos, pentru Evanghelia Sa pe pământ.

vineri, 6 ianuarie 2012

Dacă la Botez ne lepădăm de satan şi „de toate lucrurile lui”, apoi să şi trăim această viaţă.

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.

Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă azi, mai tare ca oricând în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare azi, mai aspră ca oricând  pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod  împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc”. Acest botez  s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului.

Despre Boboteaza

Luminat si cinstit a fost praznicul ce a trecut, al Nasterii Domnului Hristos, blagoslovitilor crestini, iar mai luminat si mai cinstit este acesta de astazi, caci acolo a aratat steaua pe Hristos cum ca S-a nascut, iar aici marturiseste Tatal din cer pre Cel ce Se boteaza. 
La praznicul de astazi cateva intrebari sant trebuincioase a le sti. 
Si intai este: pentru ce Hristos, fiind far-de pacate, S-a botezat? 
A doua: pentru ce S-a botezat in apa Iordanului si nu intr-alt rau? 
A treia: pentru ce S-a pogorat Duhul Sfant pre capul lui Hristos si pentru ce in chipul porumbului? 
Aceste 3 intrebari avem astazi foarte de folos a le sti; mai sant si altele, ci noi le lasam pentru lungimea vorbei si vom zice numai pentru acestea, foarte pre scurt. Deci, cati v-ati adunat astazi in Sfanta biserica, pentru ca sa praznuiti praznicul, deschideti-va ochii, nu numai ai trupului, ci si ai sufletului, pentru ca sa pricepeti ce vom sa zicem, ca nu sant lucruri lumesti, ci este taina mare si infricosata, care s-a facut pentru mantuirea omeneasca. 

joi, 5 ianuarie 2012

Înțelegerea duhovnicească și memorizarea intelectuală

Astfel, citind Biblia, scopul nostru este sã înțelegem, nu sã cercetãm, sã investigãm sau sã studiem, cãci Biblia se cuvine înțeleasã, nu investigatã. De aceea, se cade sã indicãm aici deosebirea dintre înțelegerea duhovniceascã și memorizarea intelectualã.
Înțelegerea duhovniceascã se concentreazã asupra primirii unui adevãr dumnezeiesc, care ni se descoperã treptat, rãsãrind la orizontul minții pânã ce umple totul. Dacã mintea și reacțiile sale sunt aduse la ascultare de bunãvoie fațã de acel adevãr, adevãrul dumnezeiesc continuã sã pãtrundã mintea tot mai mult, iar aceasta crește odatã cu el la nesfârșit. „Sã cunoalteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștințã, ca sã vã umpleþi de toatã plinãtatea lui Dumnezeu” (Ef. 3, 19). Din acest verset reiese clar cã dragostea li cunoștința lui Dumnezeu, și cele dumnezeiești în genere, se aflã incomparabil mai sus de nivelul înțelegerii omenești. De aceea este zadarnic și prostesc sã încercãm sã „investigãm” lucrurile lui Dumnezeu în încercarea de a le cuprinde și de a le face sã se supunã facultãților noastre intelectuale.

marți, 3 ianuarie 2012

Ciocanul cuvântului biblic


"Cuvântul Meu nu este el, oare,... ca ciocanul? - zice Domnul"

Ieremia 23:29
Dumnezeu îşi aseamănă Cuvântul Său cu ciocanul. Ciocanul are multe însuşiri...
De sub loviturile lui ies aurul, argintul, sarea, uneltele de fier şi oţel. Dar ciocanul Cuvântului biblic mai are şi alt înţeles. Această asemănare cu ciocanul ne aduce aminte că, de multe ori, bunul Dumnezeu ne loveşte cu încercări şi suferinţe pentru binele nostru sufletesc. Ciocanul loveşte din greu; loviturile lui sunt grele; dar din aceste lovituri ies atatea lucruri folositoare.De sub lovituri de ciocan ies toate uneletele folositoare, incepând de la cuiul cel mic, până la cele mai mari unelte. De sub loviturile ciocanului ies şi aurul din piatră, şi sarea din pămant! Dragostea lui Dumnezeu ne izbeşte şi cu lovituri şi încercări, pentru ca să facă din noi vase alese şi primitoare de mântuire.

luni, 2 ianuarie 2012

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfantului Dimitrie al Rostovului


Acest bărbat temător de Dumnezeu prea isteţ la înţelegere, în mare luminare, iscusit în limba slavonească, latinească, grecească evreiască şi leşească; deci, avînd mare apelare spre învăţătură, a iubit pe oamenii cei îmbunătăţiţi şi cinstiţi. Spre cei mai de sus a fost cinstitor, plecat, iubitor şi primitor; iar spre cei supuşi milostiv. Spre cei nenorociţi, milostiv; spre cei săraci, bine făcător; către cei nevoiaşi, foarte îndurat. Scumpetea în inima lui n-a locuit, iubirea de cîştig de nici un fel n-a avut loc în inima lui, iar iubirea de argint cu totul era gonită de la dînsul; pentru că din vremea aceea de cînd a primit pe dînsul călugărescul chip, şi a făgăduit lui Dumnezeu sărăcia de bună voie pînă la moartea sa, nu numai că nu se îngrijea deloc la cîştigarea de multă avere, şi nu aduna - după cum singur mărturiseşte despre dînsul în scrisoarea sa - aur şi argint, ci nici haine, sau orice alt fel de lucruri nu voia să aibă, afară numai de cele de nevoie şi afară de cărţile cele folositoare de suflet....

( mai multe detalii aici)

“Adevărata pocăinţă este, ca nu numai să ne mărturisim cu adevărat păcatele noastre, ci şi să nu ne întoarcem încă la cele mai dinainte lucruri rele, şi întru îndreptarea vieţii noastre după aceea să petrecem. Nu numai neîntorcându-ne la cele mai dinainte, ci şi cu inima înfrântă să ne fie jale pentru cele ce le-am făcut înainte. Şi nu numai să ne fie jale, ci şi prin mari osteneli ale pocăinţei a ne împăca pentru păcatele cele făcute, întrucât a nu fi asemenea (ostenelile) cu păcatele cele lucrate, ci încă să le întreacă pe ele."

"Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte. Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari. Pocăieşte-te şi în cele mai mici şi care par neînsemnate păcate; căci, dacă vei călca doar o singură mică poruncă, greu îţi va fi să păzeşti şi pe celelalte, mari."

vineri, 30 decembrie 2011

Un singur Domn

A avea un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez înseamnă a rămâne statornic pe temelia învăţăturii primite întâi, în credinţa auzită de la început, cu Domnul, cu Iisusul cunoscut din prima zi când ai pus legământul cutremurător şi neuitat al naşterii din nou, al cununiei tale cu El, la picioarele Crucii Sale prin care ai fost iertat şi primit.
Nu există decât o singură credinţă: aceea pe care ai primit-o în clipa naşterii din nou. Credinţa dintâi, credinţa vie şi puternică ce te-a înviat în clipa legământului tău.
Trebuinţa unităţii frăţeşti este porunca cea mai mare şi datoria cea mai mare a fiecăruia din noi. Unde este unitate între copiii lui Dumnezeu, ei sunt fericiţi cu El, iar El este fericit cu ei. Unde nu este armonie între fraţi, nimic nu poate fi nici plăcut, nici cald, nici frumos. Cea mai mare învăţătură este a-i îndruma pe oameni să se iubească. Şi cea mai mare greutate este a-i ajuta să ajungă a fi una în toate, prin această iubire. Cea mai sfântă şi grea luptă este lupta pe care o duc trimişii Domnului spre a-i ţine pe oameni în unitatea duhului iubirii, într-o singură credinţă şi într-un singur botez.

joi, 29 decembrie 2011

Fără cuvinte...dor de casă și părinții

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )


P.S. Mulțumesc, Marius, de aceste frumoase amintiri!

"Cel supărăcios caută ce-i place lui..."

"Adevăratul credincios al lui Dumnezeu este acela care în toate lucrurile caută în primul rând folosul lui Hristos, apoi, folosul de-aproapelui său şi numai după aceea, folosul său (1Cor. 10,24-33; Filip. 2,4).
Falsul credincios însă umbla, totdeauna, numai după foloasele lui (Filip. 2,21), se gândeşte numai la sine, îi pasă numai de el însuşi. Nici nu se gândeşte la voia lui Dumnezeu, nici nu-şi aduce aminte de sufletul şi bucuria de-aproapelui său niciodată.
Ce crudă fiinţă este omul egoist, omul iubitor de sine. Omul care nu-şi vede decât foloasele lui! Nu există o mai mare nenorocire decât să fie cineva într-o astfel de stare. Sau să ai de a face cu un astfel de om.
Unui om lacom şi egoist, dacă este fiu, nu-i pasă de părinţii lui. Dispreţuieşte sfaturile părinţilor. Cheltuieşte banii lor. Risipeşte averea lor. Râde de lacrimile lor. Înnegreşte zilele bătrâneţii lor şi le coboară sufletele mai degrabă în mormânt. Dacă este soţ îşi chinuieşte soţul. Îl înşală. Îl dispreţuieşte, îl bate, îl fură, îl minte, îl părăseşte. Dacă este părinte, bea banii copiilor săi. Îi bate, îi poartă goi, flămânzi şi murdari. Îi alungă sau îi ucide...

marți, 27 decembrie 2011

Pastorala de Crăciun a P.S. Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei


†Gurie
prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Devei şi al întregii Hunedoare Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal şi
Dreptmăritorilor creştini: Sfântă binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei!

Iubiţi credincioşi,
Oamenii, dintotdeauna, au fost fascinaţi de putere. Leit-motivul reflecţiei noastre aş dori să fie tocmai această întrebare: Care putere contează cu adevărat?
Când vorbim despre putere, prima dată gândul ne duce la Puterea militară, a forţei fizice, a războiului, a armelor. Mântuitorul însă nu a fost adeptul acestei puteri: Ştim aceasta în mod cert din episodul biblic cu Malhus. în Grădina Ghetsimani, Sfântul Petru a vrut să răspundă puterii fizice cu agresivitate, violenţei cu violenţă, şi a tăiat urechea lui Malhus, sluga arhiereului duşmănos, cu unica sabie pe care o deţineau. Mântuitorul nu a suportat vătămarea şi vărsarea de sânge şi a lipit la loc urechea tăiată. Pe deasupra, 1-a apostrofat pe Petru: „ Crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-arpune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26,53).

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Bucuria sfânta a unui suflet, de a cânta Domnului

Lângă ieslea Mântuitorului, au răsunat cele dintâi cântări de îngeri, unite cu ale oamenilor în cinstea şi spre lauda Împăratului ceresc.

Lângă leagănul Mântuitorului s-au înfrăţit Cerul cu pământul pentru prima dată, în laudele Celui ce venea să pecetluiască cu sângele Său pe Cruce, înfrăţirea aceasta veşnică.

Un suflet care îl are şi îl poartă pe Dumnezeu în adâncul lui, acela simte un îndemn, mai mult decât un îndemn, un fel de trebuinţă ca să arate lumii că el are o bucurie şi o fericire mare. Şi trebuinţa aceasta o au numai sufletele curate. Sufletele neîntinate, care sunt încălzite până la fierbinţeală, de un gând care dă naştere la izbucniri de bucurii. Cum e izvorul aşa e şi apa. Dacă izvorul e necurăţit, plin cu noroi şi cu murdării şi apa va fi urâtă, respingătoare şi murdară.

joi, 22 decembrie 2011

O, dulce frumuseţe!...





O, dulce frumuseţe, cuprinde-ne mereu
în razele iubirii ce vin din Dumnezeu,
cu-adânc liniştitoare întrezăriri de har
ne presăraţi lumină pe tot ce-a fost amar.(bis)

O, dulce dor de Raiul avut cândva întâi,
ne ia întregi la tine şi-ntreg la noi rămâi,
despovăraţi de-a lumii acestea câte pier,
să nu ne mai întoarcem privirea dinspre cer.(bis)

O, dulce cor de îngeri, fă-n veci să-ţi auzim
Cântarea Biruinţei de Unde-am vrea să fim,
în dulcea-i armonie, cu zbor tot mai înalt,
să-mpreunăm în inimi un cer cu celălalt.(bis)

O, dulce Vânt, ne suflă aripile în Sus,
o, nori cereşti, aduceţi mai grabnic pe Iisus,
o, Porţi ale Luminii, deschideţi pentru noi,
venim doar cu iubirea din tot ce-a fost noroi.(bis)
( Traian Dorz )

miercuri, 21 decembrie 2011

Cum Îl primim noi pe Iisus Hristos?

"Cum Îl primim noi pe Iisus Hristos? Cu îndoială, ca evreii cei de demult, sau cu credinţă, ca magii neamurilor? Îl odihnim pe Domnul în ieslea cea de taină a inimii, sau Îl izgonim din cetatea sufletului, asemenea lui Irod? Jertfim Mântuitorului viaţa noastră, sufletul, puterea, mintea şi tot ce avem mai de preţ? Îl întâmpinăm noi astăzi pe Hristos împăcaţi unii cu alţii, spovediţi, uniţi cu Dumnezeieştile Taine? Sau venim la El plini de ură, certaţi, nespovediţi, întunecaţi de patimi?

Las să răspundă fiecare în conştiinţa sa la această întrebare, iar noi, îndemnaţi de bucuria praznicului, trecem la a doua întrebare: Ducem noi vestea cea bună a Naşterii Domnului în căminele noastre, la copiii noştri, la rudele şi la fraţii noştri? Sau, lenevindu-ne, tăgăduim Taina Întrupării? Facem noi ce au facut magii şi păstorii, sau rămânem nepăsători, ca şi până acum?
Dacă am zăbovit sau ne-am uitat rostul nostru de creştini în trecut, să nu ne lenevim de astăzi înainte. Fiecare să se facă un binevestitor al minunii din Betleem.

Memorarea duhovniceascã

Mai este o cale de a memora cuvântul lui Dumnezeu, prin care ne putem reaminti și revedea textul, dar nu când și cum poftim noi, ci când și cum voiește Dumnezeu. Aceasta este memorarea duhovniceasca, nu intelectuala, și Dumnezeu o da prin Duhul Sau celor ce înțeleg cuvintele Lui: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatal, în numele Meu, Acela va va învata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).
Întocmai cum Dumnezeu daruiește înțelegere duhovniceasca celor care cer în mod sincer și onest sa-L cunoasca, iar atunci mințile lor se deschid pentru a înțelege textul (cf. Lc. 24, 45), tot așa memorizarea duhovniceasca este o lucrare duhovniceasca pe care Dumnezeu o da celor pe care i-a ales sa-I fie martori. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte anumite cuvinte, o face în toata adâncimea și largimea, nu amintindu-ne pur și simplu textul unui verset, ci dându-ne odata cu el înțelepciune irezistibila și puterea duhovniceasca de a aduce la lumina slava versetului și puterea lui Dumnezeu dintr-însul.

luni, 19 decembrie 2011

“CE LOC AI PREGATIT PENTRU HRISTOS ?


Am primit recent pe mail următoarele rânduri, am zâmbit, dar m-au şi responsabilizat:

Într-o sceneta de Craciun, un copil numit Ralph, si-a dorit foarte mult sa joace rolul lui Iosif. Atunci când au fost însa împartite rolurile, pentru Iosif a fost numit un alt copil. În acele momente Ralph s-a suparat asa de tare , încât voia sa plece acasa si sa nu mai vina niciodata la biserica.
Pentru ca sa-l linisteasca, mama si învatatoarea de la scoala duminicala, i-au promis un alt rol, numindu-l pe Ralph sa interpreteze rolul proprietarului hanului în care Iosif si Maria au cautat loc de gazduire. Când însa sceneta a fost prezentata în biserica, Ralph a dorit sa se revanseze. De aceea când Iosif si Maria au ajuns în fata sa, cerând un loc pentru gazduire, el a deschis larg usa hanului spunând : „poftiti înauntru!” „Va primesc
cu bucurie!” „Avem multe camere libere!” În acele momente, cei din sala au început sa râda, iar mama lui Ralph si învatatoarea de la scoala duminicala, au încercat sa-i sopteasca ce trebuia sa raspunda
, spunându-i: „ Nu-i loc!”;”Nu mai este loc pentru voi!”
În acele momente când toti asteptau ca cei ce interpretau rolurile sa se încurce si sceneta sa se întrerupa cu acest raspuns neasteptat, copilul ce-l interpreta pe Iosif a intrat în acea camera amenajata ca han si-a spus cu voce tare : „Hei ; locul acesta-i ca o cocina! Mai degraba mergem în staul, decât sa înnoptam în casa ta!” Dupa ce toti cei prezenti s-au amuzat cop
ios de improvizatia de moment, fiecare a fost însa cercetat de întrebarea:
„Cum arata locul pe care l-am pregatit pentru a-L primi pe Hristos!
Tu ce loc ai pregatit pentru Domnul ? Poate El gasi o camera curata în inima ta?

duminică, 18 decembrie 2011

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Nicodim Aghioritul

Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul a fost un mare teolog și învățător al Bisericii Ortodoxe, reînnoitor al isihasmului, canonist, haghiolog și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de 14 iulie.
Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii. ( Continuarea aici)

"Dumnezeu nu intrebuinteaza mijloace de constrangere, de smerenie decat cand omul incepe a se increde in sine. Atunci il aduce la cunoasterea de sine. Uneori Dumnezeu ingaduie ca omul sa cada in erori, mai mari sau mai mici, in proportie cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare ori mai mica. Dar unde nu-i nici o socotinta de sine, cum a fost in sufletul Sf. Fecioare Maria, acolo nu-i nici un pericol de cadere. "

TINEREŢEA, ÎNTRE SUBLIM ŞI ZĂDĂRNICIE

O ştire relativ recentă aducea la cunoştinţa publicului sfârşitul unei idile fascinante dintre doi tineri. Toate orizonturile lor erau învăluite în lumină şi fericire. După o relaţie de mai mulţi ani iată-i în luna de miere.În prima dimineaţă de după nuntă ea se trezeşte singură şi citeşte biletul de pe masă lovită ca de un trăsnet mut: „Te rog să mă ierţi! Am greşit!Mi-am dat seama că nu tu eşti iubirea mea!”. Ea, după ce îl caută disperată şi delirată fără să dea de urmă lui, se sinucide.

„Văzând că această lume este deşartă şi degrab trecătoare”

Biblia este cu totul „sceptică” atunci când vorbeşte de condiţia exclusiv naturală a omului. Dumnezeu spune omului îndată după căderea lui în păcat: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”(Fac 3,19). Iar psalmii de Dumnezeu inspiraţi ai lui David precizează sentenţios perspectiva jalnică a omului: „Omul cu deşertăciunea se aseamănă, zilele lui ca umbra trec”(Ps 143, 4), sau: „ Văzut-am pe cel necredincios ridicându-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi locul lui nu era de găsit”(Ps 36, 35-36). Nici Noul Testament nu este mai „optimist” în această direcţie: „Tot omul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: s-a uscat iarba şi floarea a căzut” (I Petru 1,24).
Chiar şi aprecierea profană nu este diferită: „Viaţa este o sfidare provizorie a morţii...încă din tinereţe, ţesuturile noastre cuprind largi zone de degradare şi uzură, încă de la naştere sunt cuprinse în ele cauzele care le vor grăbi sfârşitul”(Marcel Cendrel, Istoria culturală a bolii, p.2).
Dar oare din toate lucrurile înspre care aspiră oamenii şi le numesc frumoase, chiar nimic nu este autentic şi vrednic de dorit?

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi


De mic copil, prima pagină a Evangheliilor Noului Testament m-a uimit. O grămadă de nume, o listă care-mi părea fără importanţă sau, mă rog, nu prea mare. Până când recitind subtitlul dat de traducător, „Cartea neamului Domnului nostru Iisus Hristos” şi aflându-L chiar pe El în înşiruire am socotit-o mereu ca o simplă „introducere” în Evanghelii. Asta până când mi-am adus aminte că exact apartenenţa la această listă „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt. 1,1) este motivul pentru care Fecioara Sfântă şi Dreptul Iosif apucă drumul, deloc lipsit de peripeţii al Betleemului, chemaţi de „înscrierea” pe care Cezarul August a poruncit-o (Luca 2, 1). O poruncă umană să schimbe locul de naştere al Domnului Celui Viu? „Lista” ne elucidează că nu. Că voinţa lui Dumnezeu a crescut arborele lui Iesei, sfântă catapeteasmă de nume, până când rodul de fruct şi-a aflat pântecele din care să se inrumpă-n lume. În lumea care-avea atâta nevoie de El. Un „arbore” genealogic (comparativ cu cel de la Luca 3, 23-38 în diferenţele de rigoare pe care, aproape matematic, exegeţii le pot identifica…) care „curge” din grădina raiului, până-n Valea Plângerii, urcând muntele până-n ţara Betleemului.

vineri, 16 decembrie 2011

Cum luptăm şi ce câştigăm


Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
- prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
- prin rudele nepocăite
- prin părinţii necredincioşi
- prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
- prin cei plecaţi în alte adunări
- prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
- prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
- prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
- prin nepotriviri de caractere
- prin poziţia socială, rangul
- prin bogăţia pământească
- prin calităţi prezentative dar, făţarnice
- prin învăţături străine de Adevăr

Ganduri despre rugaciune


Rugăciune la olaltă

"Un guvernator din Africa întreba odată pe negrii săi, creştini, de ce se roagă ei întodeauna laolaltă: ar putea doar să se roage şi fiecare singur la o parte.
El era tocmai în faţa unui foc de cărbuni şi o negresă îi răspune:
Dragă domnule, aşezaţi de o parte câte unul din aceşti cărbuni şi veţi vedea că se vor stinge numaidecât; dar iată ce foc bun fac aceşti cărbuni când sunt toţi împreună!
Rugăciunea laolaltă a celor credincioşi este o mare putere şi binecuvântare.
Rugăciunea fiecăruia în parte este un fir de păr al lui Samson; rugăciunea laolaltă sunt ca cele şapte fire de capul eroului. Dumnezeu se facă aşa încât să nu i se taie niciodată bisericii părul rugăciunii, căci în aceasta stă putera ei cea mare şi frumuseţea ei.
Rugăciunea a doi credincioşi care se unesc între ei este o mare putere; în faţa ei foarte puţine piedici mai pot ţine piept; şi dacă ea ajunge să fie rugăciunea unei cete mari, atunci toţi fierarii din Ierusalim nu pot să facă un zăvor pentru uşă sau lanţiri pentru mâni, care să fie destul de tari şi să ţină mai departe pe Petru în închisoare.
Vino deci la ora de rugăciune, căci aici este putera fericirii şi aici este părul lui Samson."

joi, 15 decembrie 2011

Sf. Teofan Zavoratul

Sfântul Teofan Zavoratul este unul dintre sfinţii care îmi este foarte drag.
Acum aproape de miezul nopţii, învăluit în liniştea din odăiţa de rugăciune, am citit, alături de mulţi alţii cred
Acatistul Sfantului Teofan Zavoratul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii, pentru rugaciunile Sfantului Teofan Zavoratul!



Iata un cuvant minunat al Sf. Teofan Zavoratul despre:

“DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”

“Esti zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cel nemarginit a binevoit sa te intocmeasca in asa fel incat sa Se rasfranga in tine cu desavarsirile Sale precum soarele se rasfrange intr-o mica picatura de apa, si sa fie vazut in tine atat de tine, cat si de toti cei care te vad, ceresti si pamantesti deopotriva. Iar tu te-ai departat de Dumnezeu si te-ai intors spre lume, ai primit chipul ei uracios si astfel ai inceput sa porti asemanarea cea de fiara a stapanitorului acestui veac. Adu-ti aminte de inalta si neasemuita ta noblete de la inceput, intristeaza-te pentru slutenia ta de acum si intoarce-te catre Domnul, ca sa te innoiasca iarasi dupa chipul Celui ce te-a zidit.

CONCURS - Întrebări, tu cum răspunzi!? - Etapa VII

Cu ocazia intrări în postul Nașterii Mântuitorului, blogul „De vorbă cu mine” lansează un nou concurs și oferă 3 premii, care constau în posibilitatea de a alege de la„Librăria cartea de Aur”, cărți sau Cd-uri, în valoare de:


60 lei (premiul I),
40 lei (premiul II)
20 lei (premiul III)
Concursul se desfășoară pe toată perioada postului și va consta în întrebări și răspunsuri biblice.
Întrebările se vor posta de două ori pe săptămână, duminică seara și joi  seara.  Răspunsurile  vor fi însoțite de versetul biblic în cadrul căruia se regăsește răspunsul și va fi postat la comentarii, urmând ca el să apară sub fiecare postare o dată cu postarea următoarelor întrebări.
Se va lua în considerare rapiditatea răspunsului ( criteriu de departajare dacă vor fi mai mulți care răspund corect) cât și corectitudinea răspunsurilor binențeles.
Cîștigătorii vor fi anunțați în 25 Decembrie.

După întrebările primei etape, celei de a doua etapă, celei de a treia etapă, celei de a patra etapă și celei de a cincea etapă, iată că și cea de a șasea etapă a luat sfârșit. 
Mergem în continuare. Răspunsurile se primesc până  duminică seara la ora 22, când vor fi postate toate răspunsurile voastre cât și noile întrebări pentru a cincea etapă.
Vă aștept participarea!

50. Care tată din Sfânta Scriptură și-a osândit fiul la moarte și pentru ce?
51. Unde se află scris: gâtlejul, limba, buzele, gura, picioarele, ochii, puse toate în slujba răului și a păcatului?
52. Care sunt cei opt oameni din Sfânta Scriptură care au murit de două ori?
53. Prin care prooroc Dumnezeu oprește categoric intrarea în cârciumă sau în orice casă de petreceri?
54.De câte ori a fost Moise pe muntele Sinai?
55. Care sunt cele patru profetese în Vechiul Testament, dintre care una este mincinoasă?
56. Care este cea mai scurtă rugăciune din Sfânta Scriptură?


miercuri, 14 decembrie 2011

CUVÂNTUL CARE DĂ VIAŢĂ


„Când citesc în Biblie, Dumnezeu vorbeşte cu mine, Apostolii şi Proorocii vorbesc cu mine, cerul vorbeşte cu mine.
Iar când îmi plec genunchii în rugăciune fiebinte şi stropesc cu lacrimi paginile Cărţii Sfinte, mă simt şi eu acolo, undeva , în marea familie a cerului, în marea gloată a celor răscumpăraţi care îl slăvesc neîncetat pe Mielul”
(Păr. Iosif Trifa).

Asistăm adeseori neputincioşi la criza spirituală a contextului istoric şi social în care ne aflăm. Simţim că nu putem transmite convingeri şi încredinţări curate şi sfinte celor din jurul nostru. Uneori duhul „cuminte”şi „înţelept” specific societăţii moderne învăluie pe nesimţite cugetele şi inimile noastre în care ar trebui să ardă focul cel ceresc după cuvintele psalmistului:”Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc”(Ps 38,4).
Când în viaţa mea focul dorului de a urma lui Hristos se stinge şi abia se mai zăreşte prin cenuşa iubirii de sine câteva scântei de iubire jertfelnică; când sarea curajului de a mărturisi adevărul îşi pierde gustul şi puterea de a împiedica stricăciunea; când lumina unei vieţii curate, paşnice şi bune se pierde ca o stea căzătoare în întuneric, atunci de ce să mă mai mir că alţii „au înfăţişarea adevăratei credinţe dar tăgăduiesc puterea ei”(II Tim. 3,5).

Ce spun copiii despre dragoste...



Dragostea este...Când cineva te răneşte...chiar dacă te doare îngrozitor...tu nu plângi, pentru că ştii că o s-o doară pe persoana care te-a rănit!
Dragostea este...Cand bunica mea avea artrită, şi nu-şi putea vopsi unghiile...bunicul meu le-a vopsit el pentru ea, cu toate că şi el avea artrită...
Dragostea este...Când o fată se dă cu parfum şi băiatul se dă cu after-shave...şi ies la plimbare împreună...şi se miros unul pe celălalt.
Dragostea este...Când ştii că sora ta mai mare te iubeşte...pentru că-ţi dă ţie toate hainele ei vechi...şi ea trebuie să se ducă la cumpărături, să-şi ia altele!
Dragostea este...Când un bătrân şi o bătrână...sunt încă buni prieteni cu toate că se cunosc unul pe celălalt de mult timp.
Dragostea este...Când cineva te iubeşte...felul în care-ţi spune numele, e...Este diferit!!

duminică, 11 decembrie 2011

Pr Gheorghe Calciu - Pilda Celor Poftiti la Cina



cuvânt rostit pe 11 Decembrie, 2005.
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

sâmbătă, 10 decembrie 2011

„Mulţi chemaţi, puţini aleşi.”

Chemaţi sunt toţi creştinii, iar aleşi, aceia dintre creştini au atât credinţă, cât si viaţă creştinească, în primele timpuri ale creştinismului, la credinţă oamenii erau chemaţi prin propovăduire; noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră si prin creşterea primită între creştini. Şi slavă lui Dumnezeu!
O jumătate din drum, adică intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală. Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednică de chemare. Aşa a şi fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. în educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreştineşti, care îi pervertesc pe aceştia în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu e lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt şi mai puţini. Acesta este duhul veacului - anticrestinesc!
Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…

Din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi in an”

(Col. 1, 12-18; Lc. 14, 16-24)
Sfantul Teofan Zavoratul
Ed. Sophia
Bucuresti, 1999


vineri, 9 decembrie 2011

Să retrăim istoria, recitind foaia duhovnicească Iisus Biruitorul

Iisus Biruitorul (Sibiu, 4 Octombrie 1936)


Fie ca această bucurie, acest dar minunat, oferit tuturor de fr. Raul, să ne statornicească în aceasta minunată Lucrare a Oastei Domnului și în învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Puteți răsfoi și alte numere ale acestei binecuvântate foi duhovnicești, editată de Părintele Iosif Trifa, pe blogul:

Slăvit să fie Domnul și pentru acest îndrăzneț plan!

A cinsti citirea și auzirea Evangheliei


Omul care este viu pentru Dumnezeu nu lasã cuvântul Evangheliei sã-i scape sau sã cadã în uitare. Dimpotrivã, cu evlavie, cinstire și fricã, face din el cununã pentru capul sãu și îl așeazã deasupra întregii sale vieți.
Râvna celor bine-cinstitori este foarte evidentã când ascultã Evanghelia. Aratã de parcã au pãtruns în prezența lui Dumnezeu sau ca și cum ar sta înaintea altarului pentru a primi Trupul și Sângele Lui. Nu este vorba de un obicei pe care și l-ar fi fãcut de a cinsti Evanghelia sau de a lãsa impresia cã o fac, asemenea fãțarnicilor, ci primesc din ea putere peste putere, ca unii care ascultã glasul lui Dumnezeu Însuși.
Toate acestea erau foarte clare în Biserica primarã, dar și acum Biserica încã aratã aceeați râvnã, cinstire și evlavie pentru citirea și ascultarea Evangheliei. Predania Bisericii a pãstrat anumite gesturi semnificative; preotul nu citește niciodatã Evanghelia în bisericã fãrã a aduce o rugãciune specialã, ca el și poporul sã fie învredniciți sã audã Sfânta Evanghelie. Înainte de a începe sã citeascã, diaconul cheamã întreaga adunare sã stea cu fricã de Dumnezeu pentru a auzi Evanghelia, iar poporul rãspunde la chemarea sa și dã slavã lui Dumnezeu. De asemenea, preotul se descal.ã pentru a citi Evanghelia, fiindcã stã în prezen.a lui Dumnezeu. Apoi, dupã citire, toți cei de fațã trec pe rând sã sãrute Evanghelia deschisã în mâinile preotului, cu lacrimi și bucurie. În Biserica de la început, oamenii fãceau aceasta din râvna, teamaș.i dragostea lor pentru Evanghelie și acest obicei a dãinuit în Bisericã.
Cel ce a gustat puterea Evangheliei în viața lui nu considerã acest lucru exagerat, ci face încã mai mult pentru a-și arãta evlavia:
Sunt unii care postesc mereu pentru a citi Evanghelia.
Sunt unii care, de fiecare datã când citesc Evanghelia singuri, îngenuncheazã.
Sunt unii care o citesc mereu lãcrimând și plângând.
Povãțuirile lui Dumnezeu ni se dau cel mai adesea prin citirea și ascultarea Evangheliei, când ne aflãm într-o stare de smerenie și când ne rugãm cu inima deschisã.

Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),
Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt