Fără cuvinte...

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, 10 noiembrie 1935, nr. 46

„TREBUIE SĂ FIM MAI ACTIVI...”

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste frumoase binecuvântări cereşti pe care El le mai revarsă asupra noastră, a oamenilor, asupra acestui pământ. Dumnezeu Se îndură, şi an de an ne mai lasă în viaţă, ca să-L întâlnim pe El. (...)

Noi suntem cam leneşi la cele duhovniceşti. La cele vremelnice, la cele trecătoare, repede alergăm. Acolo nu-ntârzie nimeni. Dar când e vorba de adunare, acolo nu ne grăbim. La ora când am hotărât adunarea, apoi atunci trebuie să fim. Trebuie să fim mai activi, mai vii.
Eu văd cum se merge spre o moarte, spre-o pieire sufletească. Nu ştiu cum vedeţi frăţiile voastre, dar eu aşa văd. Trebuie să fim foarte atenţi. Fraţii vorbesc, dar noi nu ştim ce-au vorbit. Gândul nostru zboară în altă parte. Mai înainte, când ne-ntorceam de la adunare, mergeam pe jos, că nu erau atâtea maşini, ca acum, şi discutam pân-acasă despre ce vorbeau fraţii la adunare, despre ce cântări frumoase s-au cântat. Acuma, să vă uitaţi după ce ieşim afară, dacă mai semănăm noi cu cei credincioşi, cu cei care au frică de Dumnezeu... Suntem cutremuraţi că mâine ne aşteaptă înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu?

Ţara se frământă...

"Ţara se frământă,ţara este adânc bolnavă. Păcatul s-a întins ca lepra peste trupul acestui neam care în trecutul lui a fost mai aproape de Dumnezeu, pentru că şi conducătorii lui credeau mai mult în Cel Atotputernic.

Pe vremuri, boierii şi pârcălabii poporului zideau biserici, spre slava lui Dumnezeu. Astăzi, boierii de viaţă nouă, altoiţi în buciumul idolatrizatului zeu al acestui veac, robit de patimi felurite, înfiinţează ştranduri, locuri de pierzare sufletească pe malurile apelor, unde trupurile dezgolite ale celor certaţi cu Dumnezeu se răsfaţă în dorinţa pătimaşă a păcatelor...

Dacă în politica ţării nu va fi lăsat să străbată duhul creştin, dacă oamenii politici nu-şi vor pleca genunchii cu smerenie în faţa lui Dumnezeu, dacă învăţătura evanghelică a păcii, a dragostei şi a iertării Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va fi îmbrăţişată şi urmată de oamenii noştri politici, valul de ură şi de distrugere politică va prăbuşi această ţară în prăpastia păcatului, a sărăciei şi stăpânirii străine. Îndreptarea ţării – din răul în care au adus-o toţi politicienii ei – se va face numai atunci când toată lumea se va întoarce cu căinţă către Dumnezeu.

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ -O CINCIZECIME PERSONALĂ

Sfântul Duh, Care S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, la Cincizecime, Se pogoară şi asupra tuturor celor ce primesc Botezul ca Sfântă Taină a Bisericii Dreptmăritoare. Botezul este, astfel, pentru fiecare credincios, o Cincizecime personală.

Prin Taina Sfântului Botez primim harul naşterii din nou şi puterea pentru tot ceea ce avem de făcut pentru mântuirea noastră. Rămâne numai ca să şi răspundem iniţiativei harului cu împreună-lucrarea noastră de credinţă şi fapte bune.

De la Sfântul Vasile cel Mare aflăm că pnevmatomahii din secolul al IV-lea susţineau, printre altele, că nici faptul că numele Duhului Sfânt intră în formula Botezului, alături de al Tatălui şi al Fiului (cf. Mt 28, 19) nu justifică punerea Sa pe aceeaşi treaptă cu Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIV, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea a treia, trad., introd., note şi indici de Pr. prof. C. Cornilescu şi Pr. prof. T. Bodogae, PSB 12, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 45).

Biserica lui Hristos nu greşeşte niciodatã

"În toate vremurile, dragii mei, a fost greu pe acest pământ. Dar mai greu ca acum n-a fost niciodată. Totdeauna a fost lumea rea pe pământ, dar mai rea ca acum n-a fost niciodată. De aceea ne înspăimântăm de ce se petrece în lume. Deschid radioul şi ascult: acolo s-a cutremurat pământul, dincolo se îneacă lumea, în alte locuri, boli, şi tot ământul este cutremurat de suferinţe grele. Îl scutură Bunul Dumnezeu că l-am spurcat prea tare. Citeam mai demult într-o carte că va veni vremea când Dumnezeu va turna foc pe acest pământ. Spunea acolo până la ce măsură va arde pământul. Vor sufla patru vânturi din patru părţi, va sufla cenuşă şi apoi o ploaie va ploua şi pământul va striga: sunt curat ca o fecioară de şapte ani.

Să retrăim istoria, recitind foaia duhovnicească Iisus Biruitorul

Iisus Biruitorul (Sibiu, 4 Octombrie 1936)

Fie ca această bucurie, acest dar minunat, oferit tuturor de fr. Raul, să ne statornicească în aceasta minunată Lucrare a Oastei Domnului și în învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Puteți răsfoi și alte numere ale acestei binecuvântate foi duhovnicești, editată de Părintele Iosif Trifa, pe blogul:

http://chetaraul.blogspot.com/

Slăvit să fie Domnul și pentru acest îndrăzneț plan!

Depinde ce e important pentru oameni

Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada  şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”

Apoi monahul a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor  şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor. „Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni...”

CRUCEA TRIMISULUI

Trimisul lui Dumnezeu în lume are întotdeauna parte de o cruce asemănătoare cu cea a Domnului. Că şi El a fost trimis de Tatăl pentru o misiune pecetluită în Săptămâna Patimilor cu Jertfa Crucii.

În perioada Postului Mare se face de multe ori referire la Iosif, fiul lui Iacov, ca fiind, cum nu se poate mai clar, prototip al Domnului. Chiar şi prima denie din Săptămâna Patimilor aduce iar amintirea acestui tânăr frumos, pentru a înţelege mai lesne că ceea ce s-a întâmplat cu Mântuitorul în zilele următoare şi cu toţi trimişii lui Dumnezeu peste veacuri este ontologic înscris în noi dintotdeauna.

Iacov îl trimite pe Iosif, fiul său, să vadă dacă sunt sănătoşi  fraţii săi şi oile (vezi Fac 37, 14). De sănătatea păstorilor şi a oilor se interesa Israel. Păstorii şi păstoriţii sunt mereu în atenţia lui Dumnezeu. El trimite profeţi la poporul Său, chiar pe Fiul Său Îl trimite, la plinirea vremii, şi pe atâţia până azi care să cerceteze clerul  şi poporul de sunt sănătoşi ori nu. Pe cei care păstoresc şi pe cei care sunt păstoriţi. Noi am zice, pe altă parte, pe fraţii de răspundere şi pe adunările ce-i urmează.

Şi Iosif ajunge la Sihem, unde ştia de la tatăl său că ar fi fraţii lui cu oile. Dar aceştia au părăsit păşunea de aici şi s-au dus cu turmele în altă parte, la Dotain. S-au înţeles între ei, i-a zis lui  Iosif omul acela care l-a aflat rătăcind pe câmp în căutarea fraţilor săi. S-au sfătuit să ducă oile în altă păşune,  unde nu-i trimisese tatăl lor. Ştia şi trimisul tatălui, Iosif, că la Sihem trebuia să-i afle şi acum iată-i nicăieri.

Depinde ce e mai important pentru oameni

Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte

apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea    cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”

Maica Domnului cinstită de Oastea Domnului

Vorbind despre Maica Domnului, trebuie neapărat menţionate temeiurile strict biblice ale cinstirii ei. Întâi, „Buna vestire” făcută de Înger că va naşte „pe Mesia”, dar, spre uimirea ei, fără de bărbat, doar din „Duhul Sfânt”. Apoi din Cântarea ei de mulţumire în smerenie, când a prevestit că „de acum mă vor ferici toate neamurile”. Apoi cu prilejul episodului petrecut în templu cu Copilul Iisus la 12 ani vorbind înţelept, despre care evanghelistul zicea că „Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima sa”. Iar mai apoi la „Nunta din Cana” când intervine la Fiul ei salvând situaţia jenantă dată de terminarea vinului, şi anume când ea zice: „Să faceţi tot ce vă va spune El” Şi după aceea la Cruce, când Domnul Răstignit are grijă să pună în relaţie de protecţie reciprocă, filială şi maternă, pe Maica Sa şi pe apostolul iubirii, Ioan, zicând: „Ioane, iată Mama ta...

Dumnezeu nu cere minuni, pe acelea le face el

Povestesc Bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său.

 Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale.

Foaia duhovnicească "Iisus Biruitorul" la final de an

Pentru a putea citi prima şi ultima pagină

clik pe imagine

P.S. 

E vremea abonamentelor, pe ultima pagină aflaţi detalii.

Slăvit să fie Domnul!

Străjerul Ortodox - de strajă pe internet

"În februarie 1991, apărea, la Bacău, o "Foaie religioasă pentru popor", după cum ea însăşi se intitula, ce purta un nume ce se voia a fi ca o avangardă a problemelor ce stăteau să se dezlănţuie în lumea ortodoxă: "Srăjerul Ortodox".

Lună de lună, neîntrerup până în decembrei 2005, foaia a stat de strajă la porţile sufletului ortodox românesc, însumând 90 de raportări către fronturile luptei duhovniceşti (90 de numere), bogate şi pline de sănătoasă hrană pentru suflet.

Ancorat în viaţa liturgic-religioasă a Bisericii, Străjerul a pichetat, cu atenţia unui vigilent soldat bine instruit, fiecare ungher al existenţei religioase a poporului nostru, oferind hrană duhovnicească pentru toate situaţiile în care se poate afla un credincios pe calea mântuirii.

Au colaborat la îmbogăţirea acestei foi clerici şi mireni, ca de exemplu pr. Gh. Stan, pr. Gh. Bogus, pr. Stefan Chiscari, scriitorul şi publicistul Sergiu Grosu, prof. Gh. Precupescu, Mircea Andronic, precum şi nume sonore ale duhovniciei ortodoxe româneşti: Părintele Iosif trifa, Părintele Arsenie Boca, Părintele Paulin Leca şi alţii.

Acum, după încetarea apariţiei, această foaie duhovnicească pentru popor stă de strajă la porţile virtuale ale internetului şi poate fi găsită la adresa: http://strajerul-ortodox.blogspot.com , sait îngrijit de ing. Ioan Lupaşcu, iniţiatorul şi coordonatorul apariţiei acestei publicaţii.

Fie ca orice suflet care se apropie de această publicaţie, de acum virtuală, să se folosească de bogatul ei conţinut!"

Articol preluat din paginile săptămânalului duhovnicesc

"Iisus Biruitorul", nr. XXI, nr. 48(764), 22-28 Noiembrie 2010

pentru a citi clik pe imagine

Ţin să mulţumesc şi eu pe această cale d-lui  ing. Ioan Lupaşcu, că mi-a găzduit în paginile acestei minunate foi, în vremea aceea, poezii şi articole. Este o bucurie să văd că renaşte această "Foaie religioasă pentru popor".

Slăvit să fie Domnul!

PRIGOANÃ PENTRU IMPOZITAREA BISERICII

"Deputatul independent Silviu Prigoană a iniţiat, de curând, un proiect de lege prin care propune reducerea contribuţiei statului la salarizarea preoţilor şi impozitarea oricărui venit bisericesc, deoarece statul trebuie să-şi revizuiască priorităţile. Cu alte cuvinte, domnul Prigoană, cel al cărui profit anual, scos din preocupările-i murdare – să nu uităm că banii cei mai mulţi ai deputatului provin din afacerile cu gunoaie! – ar putea asigura traiul decent a mii de oameni aflaţi la marginea disperării, cere, cu insistenţă, introducerea impozitului pe pomelnice şi lumânări. Să fie oare Biserica de vină pentru criza economică pe care o traversează ţara la momentul acesta? Să fie, oare, proletarul în discuţie – al cărui fiu se afişează, cu obstinaţie, cu maşini cât salariul de lux pe viaţă al unui parlamentar – atât de preocupat, subit, de destinul social al românilor? Să fie poporul român atât de oropsit tocmai pentru că statul nu s-a gândit, până acum, să taxeze Biserica şi credincioşii ei?

Da, Biserica Ortodoxă Română a înflorit în ultimii 20 de ani. Şi aceasta, pentru că românii îşi iubesc Biserica. Într-o vreme a erodării credibilităţii oricărei alte insituţii ale statului, într-un context economic precar, în care toţi se lamentează şi numai nu reuşesc să găsească soluţii de ieşire din criză, Biserica e singura care nu e afectată de criză. Şi aceasta, pentru că personaje ca domnul Prigoană nu vor reuşi niciodată să înţeleagă că Biserica nu poate fi percepută şi lucidizată prin instrumentarul, extrem de sărăcăcios, pe care ei îl au la îndemână, ca fiinţe care L-au pus la index pe Dumnezeu. Un om care se poartă cu angajaţii săi asemenea unor obiecte de perseverat în afaceri nu va putea înţelege niciodată, de pildă, cum poate iubi Dumnezeu o insituţie, încât să o facă puternică, strălucitoare, tocmai prin sărăcia şi modestia ei? Pentru că, în fond, cei care sprijină Biserica şi o ajută să înflorească nu sunt, nici pe departe, bogaţii României, ci tot omul de rând, credinciosul care, din puţinul său, ştie că Îi datorează lui Dumnezeu mulţumire, inclusiv prin gest.

Ceea ce nu înţelege însă domnul Prigoană e că Biserica nu e, nicidecum, scutită de impozite. Toţi credincioşii care contribuie la venitul Bisericii sunt, între altele, plătitori de impozite la stat, pentru ceea ce dăruiesc. Pe de altă parte, orice serviciu religios, dacă beneficiază de o anumită contribuţie, e cu titlu de donaţie către acea parohie. Şi, mai mult, dacă e să luăm în calcul impozitarea salariilor preoţilor, aceasta se face cu mult înainte de proiectul de lege al lui Prigoană, salariile preoţilor nefiind nicidecum scutite de impozit, ca orice alt salariu.

Nu introducerea impozitelor, până la urmă, ar fi o adevărată problemă pentru Biserică. Ci miza pentru care se fac astfel de imixtiuni între Stat şi Biserică. Proiectul de lege al deputatului în discuţie ne arată cât de expusă poate fi, la un moment dat, Biserica, în faţa unor oameni care nu au niciun Dumnezeu şi care, oameni ai momentului, chiar cred că pot să dea directive unei instituţii divino-umane, singura ce a rezistat împotriva tuturor prigoanelor.

 La ceva vreme după acest proiect de lege, acelaşi deputat Prigoană propunea Parlamentului o nouă lege: legalizarea prostituţiei şi impozitaterea, ca atare, a acestei practici, pe care el o vede absolut normală, ca orice altă meserie. Pe cine să mai

mire astfel de iniţiative legislative, cum sunt cele privind impozitarea Bisericii?

Dacă ar fi un activist bun, deputatul Prigoană ar trebui să mai ia în calcul măcar un lucru. Politicienii, ca şi conservele, au termenul de valabilitate destul de precis. Expiră din patru în patru ani. Cât e încă puternic şi bogat, poate cere ce vrea el şi poate impune absolut ce îşi doreşte. Doar că atât puterea, cât şi bogăţia, sunt extrem de relative. O singură putere şi bogăţie a rezistat, nealterată, de-o veşnicie: Biserica lui Hristos. Iar cea care face nota de plată, în final, e tocmai instituţia pe care el vrea să o pună la punct, taxând-o pentru vrute şi nevrute. Nu aş vrea să fiu, atunci, nici măcar în proxima vecinătate a prigonitorului Prigoană..."

Romeo PETRAŞCIUC

din săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, “Iisus Biruitorul”

Anul XXI, nr. 42 (758) 11-17 OCTOMBRIE 2010

Apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R

PR. ARSENIE BOCA, „UN MARE PÃRINTE AL BISERICII NOASTRE“

"Secolul XX a dat Neamului Românesc câteva figuri absolut marcante, care au tras istoria după ele, trasând coordonatele unor perioade luminoase, pline de sens, de vestire a lui Hristos în vremuri de grea încercare. Un astfel de om a fost, pentru poporul nostru şi nu numai, şi Părintele Arsenie Boca. Fiindcă la 29 septembrie se împlinesc 100 de ani de la naşterea acestui mare om al lui Dumnezeu, am considerat de bun augur să aducem şi noi preţuirea pe care i-o purtăm, prin marcarea acestui frumos eveniment în paginile foii noastre. Redăm, în cele ce urmează, câteva consideraţii extrem de punctuale, ale P. S. Daniil, Episcop al Daciei Felix, despre Pr. Arsenie Boca, făcute în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate foii Iisus Biruitorul, respectiv lui Romeo Petraşciuc.

„Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. Neînţeles de mulţi, neiubit de mulţi, neapreciat de mulţi, a fost însă căutat, iubit, stimat, cinstit şi în timpul vieţii, şi mai ales după moarte, de o mulţime de credincioşi, de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu, creştini care sunt deschişi sau mai mult deschişi spre acel simţ al sacrului, al sfinţeniei, care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie.

Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea, cât mai curând posibil, să se scrie mai mult, să se vorbească mai mult; şi eu sunt absolut sigur, şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B.O.R., că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic, a fost un pictor bisericesc, a fost un zugrav de suflete, a fost un predicator de statură patristică, ne-a lăsat «Cărarea Împărăţiei» ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească, şi sunt sigur că, de acolo de unde este, ne povăţuieşte, ne călăuzeşte, mijloceşte pentru noi, ne ocroteşte. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante, în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei, pentru familie, pentru ţară, pentru lume, pentru Biserică, pentru noi, toţi.

Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină, duhovnicească, filocalică, apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc, pentru poporul român, pentru ortodoxia românească, astăzi, dar mai ales mâine, şi cu siguranţă, poimâine, în viitor, Părintele Arsenie va fi pentru noi, românii, ceea ce este Sf. Serafim de Sarov pentru ortodocşii ruşi sau Sf. Grigore Palama pentru greci sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului, a Ortodoxiei şi a Bisericii.

Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum.

În încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele:

Să vă întăriţi convingerea în credinţă, încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc, dacă timpul o va cere.”

PS Daniil,

Episcop de Dacia Felix

Din săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului  „Iisus Biruitorul”

Anul XXI, nr. 40 (756) 27 SEPT. - 3 OCT. 2010

CARBUNII APRINSI AI DRAGOSTEI

"Soarele straluceste deopotriva si peste cei buni si peste cei rai, si asupra celor sanatosi si asupra celor bolnavi fara nici o deosebire. Exista insa o diferenta in felul cum recepteaza fiecare lumina soarelui: ochii cei sanatosi se bucura de prezenta soarelui si, datorita lui, vad bine lucrurile din jur, pe cand ochii bolnavi simt o durere de care ar dori sa scape si nu au cum decat ascunzandu-se de aceasta lumina.

In acelasi foc, metalele pretioase stralucesc ca soarele, pe cand lemnul si gunoaiele se mistuie cu fum negru. In acelasi foc al iubirii dumnezeiesti, unii devin albi, stralucitori, altii negri si intunecati. Sfantul Simeon Noul Teolog ne atrage atentia: "Nu va inselati pe voi insiva! Dumnezeu este foc si, cand a venit in lume si S-a facut om, El a trimis foc pe pamant, dupa cum spune El lnsusi: Insa focul cauta sa gaseasca o materie - adica o dispozitie si o intentie spre ceea ce este bine - pentru a cadea pe ea si a o aprinde; si in cei pe care acest foc ii aprinde, El devine o mare flacara ce ajunge pana la Cer. Aceasta flacara ne curata mai intai de intinaciunea patimilor, iar apoi se face in noi hrana si bautura, lumina si bucurie si ne face pe noi insine lumina fiindca ne impartasim in lumina Lui" (Cuvantul 78 ). Dar acest foc iubitor al lui Dumnezeu este acelasi si pentru cei buni si pentru cei rai, numai ca celor buni le aduce pace, iar pe cei rai si neascultatori ii arde, pentru ca raspunsul lor este ura.

Dumnezeu este Tatal nostru, al tuturor. "Fiul care Il iubeste pe tatal sau se va simti fericit in bratele lui, dar daca nu-l iubeste, imbratisarea iubitoare a tatalui sau va fi un chin pentru el. De aceea, iubirea noastra fata de cei care ne urasc pe noi este asemanata in Scriptura cu turnarea de carbuni aprinsi pe capul lor" (Alexandros Kalomiros «Sfintii Parinti despre originile si destinul omulu si cosmosului», Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 94).

"Deci, daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand aceasta, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui" (Rom 12, 20). Aceiasi carbuni si pe capul celor credinciosi si pe capul celor necredinciosi. Insa pe unii ii va aprinde de dragoste, iar pe ceilalti de ura. Unii se vor lumina, iar altii se vor intuneca. Si sub acelasi imperiu al iubirii dumnezeiesti, oamenii se vor imparti in doua tabere: unii care vor avea chipul lui Hristos in fiinta lor, iar altii care nu-L vor avea. "Vreti sa stiti cum sa va dati seama daca un om are credinta sau necredinta? - zicea un teolog laic grec, Fotis Kontoglu - Daca simtiti caldura iradiind din el, din ochii lui, din cuvintele lui, din purtarea lui fiti siguri ca are credinta in inima sa. Daca insa veti simti raceala, venind dinspre intreaga sa faptura, aceasta inseamna ca nu are credinta, orice ar spune el. Poate sa ingenuncheze, poate sa-si pIece capul cu smerenie, poate sa rosteasca tot felul de invataturi morale cu glas smerit, dar toate acestea respira o rasuflare rece care te ingheata" (Ibidem, p. 93).

Ce este oare starea de continua agitatie, de framantare si tulburare launtrica a unor ascultatori in contrast cu bucuria si pacea altora in cadrul sinaxei liturgice sau a adunarilor fratesti decit urmarea dragostei de foc ce se revarsa la fel si peste cei care asculta si peste cei care nu asculta Cuvantul Evangheliei! Dragostea fata de cei impotrivitori este turnare de carbuni aprinsi pe capul lor si acesta este adevaratul chin pe care-l traiesc cei neobisnuiti cu dragostea. Cu alte cuvinte, acesta este iadul. Te uiti la fata unor astfel de nefericiti si-i vezi ca mereu sunt nemultumiti de oferta dragostei, sunt amarati la vederea iubirii nevinovate. Stau si ei la masa dragostei si nimeni nu-i alunga de acolo. Se simt atrasi de forta iubirii divine, dar focul acesteia nu-l pot suporta. Ar putea sa se desparta de fratii lor, dar, si in izolare, iubirea lui Dumnezeu ii arde. De aceea, aleg mai bine sa se grupeze si sa tina piept valului de iubire care vine mai navalnic spre ei. Dar, cand sunt impreuna, se agita mai tare, pentru ca si carbunii aprinsi sunt mai multi adunati, in acelasi loc, pe capetele lor.
Asa arde si dragostea noastra pentru ca «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor» (Evr 12, 29).

Iisus Biruitorul, nr. 36 / 1998
Preot Petru Roncea - Crucea Unitatii
Editura "Oastea Domnului" Sibiu, 2005

De-acum să facem

Cu săptămâna primă de după cea a Rusaliilor, avem înainte o nouă perioadă a anului bisericesc, numită a Octoihului, după celelalte două care tocmai s-au scurs: a Triodului şi a Penticostarului.
Pentru evlavia creştină, aceste perioade ale anului sunt provocări mereu aducătoare de lucruri noi, palpitante adeseori trăirilor sufleteşti, mai ales pentru bogăţia imnologiei ce te scoate, pur şi
simplu, din nepăsarea provocată de obişnuinţa cu mărginirile firii umane.

Poate că pentru cititorii marcaţi de bucuria contemplării lucrurilor mai înalte, perioada aceasta le şi caracterizează râvna şi osteneala jerfelnică pe calea mântuirii lor sufleteşti. Zic asta pentru
că aceste trei perioade liturgice ale anului bisericesc reînnoiesc cele trei activităţi ale Mântuitorului, cea preoţească, cea împărătească şi cea profetică. Iar Octoihul accentuează activitatea profetică a Mântuitorului, cum vom vedea mai departe.

Perioada prepascală, sau a Triodului, ne-a adus aminte de activitatea de Mare Preot a lui Hristos, finalizată de Jertfa şi Moartea Sa pe Cruce. Perioada pascală, sau a Penticostarului, ni L-a arătat pe Mântuitorul ca Împărat biruitor asupra morţii, ce-Şi întemeiază Biserica în care va conduce sufletele oamenilor spre mântuire, adică spre moştenirea Împărăţiei Sale. Acum iată la rând este perioada aceasta postpascală, a Octoihului, în care am intrat, şi care pune în valoare activitatea profetică sau învăţătorească a Domnului nostru, modul în care El a dat lumii Cuvintele vieţii veşnice.

N-am putea spune că o anumită perioadă a anului ni s-ar potrivi mai mult decât alta. De altfel, în fiecare perioadă a anului, Hristos este Acelaşi, deopotrivă profet şi preot şi împărat. Şi orice urmaş al lui Hristos, şi orice lucrare duhovnicească este şi trebuie să fie în acelaşi timp şi profetică, şi preoţească, şi împărătească.

Perioada Octoihului ne cheamă, aşadar, la împlinirea misiunii învăţătoreşti. Să spunem adică şi altora ceea ce am învăţat de la Domnul. Ce am văzut la El făcând. L-am văzut jertfindu-Se pentru lume şi apoi biruind moartea prin moartea Sa, L-am văzut Preot şi Împărat. Pe acestea avem a le propovădui, Moartea şi Învierea lui Hristos, întâi nouă, asumându-le pentru sufletul nostru, apoi şi altora prin exemplul vieţii noastre şi prin cuvântul rostit. De aceea am şi intitulat acest editorial aşa: «De-acum să facem…», pentru că vremea Octoihului ne pune la examen duhovnicesc înţelegerea cum se cuvine a Morţii şi a Învierii Domnului.

Cititorule, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi până în Sâmbăta cea Mare, care este perioada Triodului, am mers pe urmele suferinţei Domnului până la Cruce şi la moarte. Cu ce uşurinţă am putut lupta şi noi împotriva patimilor şi păcatelor, nu doar pentru că ne-a ajutat postul de bucate, ci mai ales pentru că împreună cu noi am simţit că pătimeşte Însuşi Domnul prin Jertfa Sa! După Învierea Domnului şi până la întemeierea Bisericii, la Cincizecime, în toată perioada Penticostarului, am simţit ce înseamnă să împărăţeşti peste puterile răului prin puterea lui Iisus cel transfigurat şi slăvit. Iar acum, dacă am început să parcurgem restul anului, perioada
Octoihului, aşa cum am spus, ce avem a face altceva decât a vesti şi altora pe Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat?

Părintele Iosif Trifa spunea într-o formulă lapidară că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Nu o dată, în vremea din urmă, am auzit însă pe unii fraţi adăugând la cuvintele întemeietorului că Oastea Domnului este aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Uneori au fost glasuri care contestau adăugirea cuvântului din mijloc, dar el făcea parte din trilogia mântuirii, în cuvintele Părintelui Iosif el fiind ascuns între cele două.
Şi din cauză că ochii noştri tot mai întunecaţi de greutatea vremilor zăreau din ce în ce mai puţin prezenţa ascunsă a acestei chemări împărăteşti – adică eram mai mult biruiţi de păcat decât biruitori asupra lui – s-a simţit nevoia accentuării a ceea ce ne mai lipsea.
Observaţi trei lucruri esenţiale, trei trepte: Triodul, Penticostarul şi Octoihul vieţii de credinţă. Preot, împărat şi profet deodată. Mori, învii şi binevesteşti ce ţi-a făcut ţie Domnul. Aceasta este Oastea Domnului, dar aceasta este Biserica, aceasta este chemarea ei.
De aceea se spune că un autentic ostaş al Domnului este, cu alte cuvinte, un fiu bun al Bisericii, este cu adevărat un mădular viu şi viguros al Trupului lui Hristos, care reînnoieşte clipă de clipă în sine viaţa şi activitatea Mântuitorului.

Preot Petru Roncea

Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

“Iisus Biruitorul”, Anul XXI, nr.23 (739) 31 Mai -6 Iunie 2010

„Oferta sfârşitului lumii”

De câteva zile, povestea cineva cum îşi luase o maşină de la o firmă din Italia la ofertă: „Oferta sfârşitului lumii”, zicea el. Nu înţelegeam ce vrea să zică cu aceasta şi l-am rugat să-mi explice şi mie ce-nseamnă asta: „Oferta sfârşitului lumii”. Patronul firmei, a început el să-mi explice, făcea reclamă clienţilor că au ocazia să ia o maşină de lux la un preţ destul de convenabil, pentru că – aşa după cum se ştie – în anul 2012 va fi sfârşitul lumii. Aşa că ne-am gândit, zicea patronul, să facem reducere la unele maşini de lux, ca şi omul mai de rând să se poată bucura măcar de aceşti doi ani de viaţă care-au mai rămas până la sfârşitul lumii.

Am rămas de-a dreptul uluit la aceasta. Parcă nu-ţi vine să crezi câte mai poate inventa diavolul prin bieţii oameni. Se foloseşte vrăjmaşul de toate metodele, numai să-nşele omenirea. Face satan afaceri pe baza sfârşitului lumii. Aduce oferte de tot felul, ca omul să nu se mai gândească la suflet, ci la hoitul acesta de trup. Trupul trebuie să se bucure de toate, zice diavolul.

Într-adevăr, trăim o vreme în care multă omenire este ameţită de cap şi nu mai ştie care este adevărul, care este adevărata bucurie, adevărata fericire a vieţii. Venirea Domnului poate fi nu în 2012, ci în noaptea asta sau mâine, sau săptămâna asta. Nimeni nu poate şti acea clipă: nici Fiul, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl cel Ceresc. Trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă. Sfârşitul vieţii noastre este şi sfârşitul lumii pentru noi. Odată cu plecarea noastră din această lume, lumea pentru noi a luat sfârşit.

Iar Ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină (II Ptr 3, 10-14). Cum aşteptăm noi Venirea Domnului, în această lume debusolată?

Acum, unii oameni cred că au ajuns să cunoască totul. Deschizând internetul, îţi apare o fereastră prin care eşti invitat să dai clic să afli ziua morţii tale. Altă ticăloşie inventată de om. Cine eşti tu, omule, să ştii şi data morţii şi data venirii Fiului lui Dumnezeu pe norii Cerului? Cine poţi fi, decât un profet mincinos!...

Iubiţi cititori, nu vă lăsaţi înşelaţi de orice duh. Nu credeţi tot ce se scoate pe tarabele acestei lumi. Sunt multe blasfemii aduse la adresa lui Dumnezeu.

De vreun an în urmă, povestea cineva că, fiind secetă mare, preotul satului s-a hotărât ca, împreună cu credincioşii, să iasă la câmp, să facă rugăciuni pentru ploaie. Trecând convoiul prin sat, unii din credincioşi mai chemau şi pe cei care stăteau pe la porţi să se alăture şi să meargă la câmp pentru rugăciune. La această chemare, unul din cei ce stăteau la poartă a răspuns: „Ce vă tot trudiţi voi cu rugăciuni? N-aţi auzit că s-a spus la televizor că nu va ploua până peste două luni? Mergeţi voi şi cu preotul şi vă rugaţi dacă n-aveţi ce face! Eu cred ce-a spus la televizor! N-are rost să pierd vremea…”

Deci multă lume a ajuns să fie dirijată prin internet, televizor şi alte mijloace mass-media de duhul lui Antihrist.

Iubiţi cititori, să facem toate eforturile de a folosi în rugăciune şi în cercetarea Sfintei Scripturi timpul irosit fără rost în faţa televizorului sau al internetului. Să lăsăm ofertele lumii!…

Singura ofertă valabilă pentru toate veacurile şi pentru întreaga suflare omenească este aceea de la Apocalipsa 22, 17: „Şi Duhul şi mireasa zic: Vino! Şi cel ce aude să zică: Vino!... Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii”. Pentru această ofertă, de a lua în dar apa Vieţii, s-a plătit preţul cel unic al Fiului lui Dumnezeu pe Crucea Golgotei. Vino şi tu, dragă suflete, şi prinde această „ofertă”.

Ia această apă a Vieţii în dar!

„Şi iată, vin curând…” – ne zice Domnul Iisus (Apoc 22, 7).

Costel ROTARU

Publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

"Iisus Biruitorul" XXI, nr. 18 (734) 26 APRILIE - 2 MAI 2010