LUMINA ÎNTUNECATULUI LIDICE

 

 O noapte de început de decembrie. Undeva, în Cehia, la vreo 20 de km de Praga. Păşim tăcuţi, împreună cu părintele românilor din Praga, spre ceea ce cândva fusese satul Lidice. O ploaie măruntă, grea, ne pătrunde adânc în oase. Păşim şerpuind, indecişi, spre memorialul retras undeva între colinele satului. Aici, în noaptea dinspre 9 spre 10 iunie 1942, naziştii au intrat în localitate, au ucis toţi bărbaţii, au deportat copiii şi femeile şi au ras de pe faţa pământului toate cele 102 case. Satul a fost ars, efectiv, din temelii, fiecare animal ucis, iar peste rămăşiţele clădirilor s-a trecut cu buldozerele. Inclusiv cimitirul a fost vandalizat, rămăşiţele de aici fiind dezgropate şi distruse. 100 de germani sunt trimişi să are zona, să planteze flori, ca şi cum nimeni nu a locuit vreodată acolo. Toate acestea, ca răzbunare a lui Hitler pentru a curma rezistenţa cehă în faţa ororilor nazismului şi a încercării de înlăturare de către cehi a unuia din principalii oameni ai lui Hitler.

Câţiva din locuitorii din Lidice au fost adăpostiţi în catedrala ortodoxă din Praga, de către episcopul Gorazd. Şi el, împreună cu preoţii de aici şi cu conducătorii mireni ai comunităţii, ajung în faţa neiertătoarelor plutoane de execuţie. Alţi câţiva credincioşi şi preoţi se baricadează în subsolul catedralei şi sunt inundaţi, până la înec.

„Nu mai este suficient să fii bun sau foarte bun. Trebuie să fii neapărat excelent“

Interviu cu Î. P. S. Bartolomeu Anania

Î. P. S. Sa Bartolomeu Anania este arhiereul în care fraţii ostaşi au avut întotdeauna sprijin şi îmbărbătare. În repetate rânduri, vocea sa părintească, puternică şi impunătoare s-a făcut auzită cu folos pentru mersul înainte al Lucrării Oastei Domnului.

„ Sunt un sprijinitor al Oastei Domnului şi, în sensul creştin al cuvântului, sunt mândru că am intervenit de mai multe ori în favoarea ei“

Î. P. S. Părinte, ce ne puteţi spune, din înalta treaptă a slujirii arhiereşti, despre Mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului ?

Eu am cunoscut Oastea Domnului nu atât ca organizaţie, ci mai mult prin intermediul unor oameni reprezentativi. Eram proaspăt intrat în Patriarhie, în toamna anului 1948, deci se instalase regimul comunist. Nu ştiu dacă la acea vreme Oastea Domnului era sau nu formal interzisă, dar ştiu că l-am cunoscut la Bucureşti pe Lascarov Moldovanu, care a fost un mare intelectual şi un mare animator al Oastei Domnului şi care, cu îngăduinţa Patriarhului Iustinian, mergea în Biserica Sf. Spiridon şi vorbea credincioşilor la anumite ore, în afara spaţiului liturgic. Aşa am luat cunoştinţă, mai mult, cu Oastea Domnului. Înainte de a o cunoaşte din literatură şi din mărturii directe.

Depinde ce e important pentru oameni

Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada  şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”

Apoi monahul a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor  şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor. „Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni...”

Depinde ce e mai important pentru oameni

Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte

apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea    cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXV)

“Viaţa noastră duhovnicească se rezumă la zece mii de vai-uri, în loc să înţelegem că noi trebuie să dăm mărturia cea jertfelnică, aşa cum au dat-o Sfinţii Părinţi, cum a făcut Sfântul Antonie cel Mare, când, la vreme de erezie, la vreme de prigoană, a ieşit din pustie să dea mărturia cea bună. Şi totuşi, din darul lui Dumnezeu, n-a primit cununa muceniciei, dar mărturia a dat-o. Chiar şi-a spălat haina pe care o purta, ca să sară şi mai tare în evidenţă şi să îi zgândăre şi mai tare pe prigonitori. Şi totuşi, Dumnezeu l-a păzit. Noi facem exact invers: în loc să dăm mărturia cea bună şi să ne lăsăm păziţi de Dumnezeu, ne păzim pe noi înşine, lepădându-ne de Dumnezeu.

Dumnezeu nu cere minuni, pe acelea le face el

Povestesc Bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său.

 Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale.

PRIGOANÃ PENTRU IMPOZITAREA BISERICII

"Deputatul independent Silviu Prigoană a iniţiat, de curând, un proiect de lege prin care propune reducerea contribuţiei statului la salarizarea preoţilor şi impozitarea oricărui venit bisericesc, deoarece statul trebuie să-şi revizuiască priorităţile. Cu alte cuvinte, domnul Prigoană, cel al cărui profit anual, scos din preocupările-i murdare – să nu uităm că banii cei mai mulţi ai deputatului provin din afacerile cu gunoaie! – ar putea asigura traiul decent a mii de oameni aflaţi la marginea disperării, cere, cu insistenţă, introducerea impozitului pe pomelnice şi lumânări. Să fie oare Biserica de vină pentru criza economică pe care o traversează ţara la momentul acesta? Să fie, oare, proletarul în discuţie – al cărui fiu se afişează, cu obstinaţie, cu maşini cât salariul de lux pe viaţă al unui parlamentar – atât de preocupat, subit, de destinul social al românilor? Să fie poporul român atât de oropsit tocmai pentru că statul nu s-a gândit, până acum, să taxeze Biserica şi credincioşii ei?

Da, Biserica Ortodoxă Română a înflorit în ultimii 20 de ani. Şi aceasta, pentru că românii îşi iubesc Biserica. Într-o vreme a erodării credibilităţii oricărei alte insituţii ale statului, într-un context economic precar, în care toţi se lamentează şi numai nu reuşesc să găsească soluţii de ieşire din criză, Biserica e singura care nu e afectată de criză. Şi aceasta, pentru că personaje ca domnul Prigoană nu vor reuşi niciodată să înţeleagă că Biserica nu poate fi percepută şi lucidizată prin instrumentarul, extrem de sărăcăcios, pe care ei îl au la îndemână, ca fiinţe care L-au pus la index pe Dumnezeu. Un om care se poartă cu angajaţii săi asemenea unor obiecte de perseverat în afaceri nu va putea înţelege niciodată, de pildă, cum poate iubi Dumnezeu o insituţie, încât să o facă puternică, strălucitoare, tocmai prin sărăcia şi modestia ei? Pentru că, în fond, cei care sprijină Biserica şi o ajută să înflorească nu sunt, nici pe departe, bogaţii României, ci tot omul de rând, credinciosul care, din puţinul său, ştie că Îi datorează lui Dumnezeu mulţumire, inclusiv prin gest.

Ceea ce nu înţelege însă domnul Prigoană e că Biserica nu e, nicidecum, scutită de impozite. Toţi credincioşii care contribuie la venitul Bisericii sunt, între altele, plătitori de impozite la stat, pentru ceea ce dăruiesc. Pe de altă parte, orice serviciu religios, dacă beneficiază de o anumită contribuţie, e cu titlu de donaţie către acea parohie. Şi, mai mult, dacă e să luăm în calcul impozitarea salariilor preoţilor, aceasta se face cu mult înainte de proiectul de lege al lui Prigoană, salariile preoţilor nefiind nicidecum scutite de impozit, ca orice alt salariu.

Nu introducerea impozitelor, până la urmă, ar fi o adevărată problemă pentru Biserică. Ci miza pentru care se fac astfel de imixtiuni între Stat şi Biserică. Proiectul de lege al deputatului în discuţie ne arată cât de expusă poate fi, la un moment dat, Biserica, în faţa unor oameni care nu au niciun Dumnezeu şi care, oameni ai momentului, chiar cred că pot să dea directive unei instituţii divino-umane, singura ce a rezistat împotriva tuturor prigoanelor.

 La ceva vreme după acest proiect de lege, acelaşi deputat Prigoană propunea Parlamentului o nouă lege: legalizarea prostituţiei şi impozitaterea, ca atare, a acestei practici, pe care el o vede absolut normală, ca orice altă meserie. Pe cine să mai

mire astfel de iniţiative legislative, cum sunt cele privind impozitarea Bisericii?

Dacă ar fi un activist bun, deputatul Prigoană ar trebui să mai ia în calcul măcar un lucru. Politicienii, ca şi conservele, au termenul de valabilitate destul de precis. Expiră din patru în patru ani. Cât e încă puternic şi bogat, poate cere ce vrea el şi poate impune absolut ce îşi doreşte. Doar că atât puterea, cât şi bogăţia, sunt extrem de relative. O singură putere şi bogăţie a rezistat, nealterată, de-o veşnicie: Biserica lui Hristos. Iar cea care face nota de plată, în final, e tocmai instituţia pe care el vrea să o pună la punct, taxând-o pentru vrute şi nevrute. Nu aş vrea să fiu, atunci, nici măcar în proxima vecinătate a prigonitorului Prigoană..."

Romeo PETRAŞCIUC

din săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, “Iisus Biruitorul”

Anul XXI, nr. 42 (758) 11-17 OCTOMBRIE 2010

Apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R

PR. ARSENIE BOCA, „UN MARE PÃRINTE AL BISERICII NOASTRE“

"Secolul XX a dat Neamului Românesc câteva figuri absolut marcante, care au tras istoria după ele, trasând coordonatele unor perioade luminoase, pline de sens, de vestire a lui Hristos în vremuri de grea încercare. Un astfel de om a fost, pentru poporul nostru şi nu numai, şi Părintele Arsenie Boca. Fiindcă la 29 septembrie se împlinesc 100 de ani de la naşterea acestui mare om al lui Dumnezeu, am considerat de bun augur să aducem şi noi preţuirea pe care i-o purtăm, prin marcarea acestui frumos eveniment în paginile foii noastre. Redăm, în cele ce urmează, câteva consideraţii extrem de punctuale, ale P. S. Daniil, Episcop al Daciei Felix, despre Pr. Arsenie Boca, făcute în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate foii Iisus Biruitorul, respectiv lui Romeo Petraşciuc.

„Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. Neînţeles de mulţi, neiubit de mulţi, neapreciat de mulţi, a fost însă căutat, iubit, stimat, cinstit şi în timpul vieţii, şi mai ales după moarte, de o mulţime de credincioşi, de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu, creştini care sunt deschişi sau mai mult deschişi spre acel simţ al sacrului, al sfinţeniei, care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie.

Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea, cât mai curând posibil, să se scrie mai mult, să se vorbească mai mult; şi eu sunt absolut sigur, şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B.O.R., că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic, a fost un pictor bisericesc, a fost un zugrav de suflete, a fost un predicator de statură patristică, ne-a lăsat «Cărarea Împărăţiei» ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească, şi sunt sigur că, de acolo de unde este, ne povăţuieşte, ne călăuzeşte, mijloceşte pentru noi, ne ocroteşte. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante, în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei, pentru familie, pentru ţară, pentru lume, pentru Biserică, pentru noi, toţi.

Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină, duhovnicească, filocalică, apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc, pentru poporul român, pentru ortodoxia românească, astăzi, dar mai ales mâine, şi cu siguranţă, poimâine, în viitor, Părintele Arsenie va fi pentru noi, românii, ceea ce este Sf. Serafim de Sarov pentru ortodocşii ruşi sau Sf. Grigore Palama pentru greci sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului, a Ortodoxiei şi a Bisericii.

Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum.

În încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele:

Să vă întăriţi convingerea în credinţă, încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc, dacă timpul o va cere.”

PS Daniil,

Episcop de Dacia Felix

Din săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului  „Iisus Biruitorul”

Anul XXI, nr. 40 (756) 27 SEPT. - 3 OCT. 2010