Înțelegerea duhovnicească și memorizarea intelectuală

Astfel, citind Biblia, scopul nostru este sã înțelegem, nu sã cercetãm, sã investigãm sau sã studiem, cãci Biblia se cuvine înțeleasã, nu investigatã. De aceea, se cade sã indicãm aici deosebirea dintre înțelegerea duhovniceascã și memorizarea intelectualã.

Înțelegerea duhovniceascã se concentreazã asupra primirii unui adevãr dumnezeiesc, care ni se descoperã treptat, rãsãrind la orizontul minții pânã ce umple totul. Dacã mintea și reacțiile sale sunt aduse la ascultare de bunãvoie fațã de acel adevãr, adevãrul dumnezeiesc continuã sã pãtrundã mintea tot mai mult, iar aceasta crește odatã cu el la nesfârșit. „Sã cunoalteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștințã, ca sã vã umpleþi de toatã plinãtatea lui Dumnezeu” (Ef. 3, 19). Din acest verset reiese clar cã dragostea li cunoștința lui Dumnezeu, și cele dumnezeiești în genere, se aflã incomparabil mai sus de nivelul înțelegerii omenești. De aceea este zadarnic și prostesc sã încercãm sã „investigãm” lucrurile lui Dumnezeu în încercarea de a le cuprinde și de a le face sã se supunã facultãților noastre intelectuale.

Memorarea duhovniceascã

Mai este o cale de a memora cuvântul lui Dumnezeu, prin care ne putem reaminti și revedea textul, dar nu când și cum poftim noi, ci când și cum voiește Dumnezeu. Aceasta este memorarea duhovniceasca, nu intelectuala, și Dumnezeu o da prin Duhul Sau celor ce înțeleg cuvintele Lui: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatal, în numele Meu, Acela va va învata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).

Întocmai cum Dumnezeu daruiește înțelegere duhovniceasca celor care cer în mod sincer și onest sa-L cunoasca, iar atunci mințile lor se deschid pentru a înțelege textul (cf. Lc. 24, 45), tot așa memorizarea duhovniceasca este o lucrare duhovniceasca pe care Dumnezeu o da celor pe care i-a ales sa-I fie martori. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte anumite cuvinte, o face în toata adâncimea și largimea, nu amintindu-ne pur și simplu textul unui verset, ci dându-ne odata cu el înțelepciune irezistibila și puterea duhovniceasca de a aduce la lumina slava versetului și puterea lui Dumnezeu dintr-însul.

A cinsti citirea și auzirea Evangheliei

Omul care este viu pentru Dumnezeu nu lasã cuvântul Evangheliei sã-i scape sau sã cadã în uitare. Dimpotrivã, cu evlavie, cinstire și fricã, face din el cununã pentru capul sãu și îl așeazã deasupra întregii sale vieți.

Râvna celor bine-cinstitori este foarte evidentã când ascultã Evanghelia. Aratã de parcã au pãtruns în prezența lui Dumnezeu sau ca și cum ar sta înaintea altarului pentru a primi Trupul și Sângele Lui. Nu este vorba de un obicei pe care și l-ar fi fãcut de a cinsti Evanghelia sau de a lãsa impresia cã o fac, asemenea fãțarnicilor, ci primesc din ea putere peste putere, ca unii care ascultã glasul lui Dumnezeu Însuși.

Toate acestea erau foarte clare în Biserica primarã, dar și acum Biserica încã aratã aceeați râvnã, cinstire și evlavie pentru citirea și ascultarea Evangheliei. Predania Bisericii a pãstrat anumite gesturi semnificative; preotul nu citește niciodatã Evanghelia în bisericã fãrã a aduce o rugãciune specialã, ca el și poporul sã fie învredniciți sã audã Sfânta Evanghelie. Înainte de a începe sã citeascã, diaconul cheamã întreaga adunare sã stea cu fricã de Dumnezeu pentru a auzi Evanghelia, iar poporul rãspunde la chemarea sa și dã slavã lui Dumnezeu. De asemenea, preotul se descal.ã pentru a citi Evanghelia, fiindcã stã în prezen.a lui Dumnezeu. Apoi, dupã citire, toți cei de fațã trec pe rând sã sãrute Evanghelia deschisã în mâinile preotului, cu lacrimi și bucurie. În Biserica de la început, oamenii fãceau aceasta din râvna, teamaș.i dragostea lor pentru Evanghelie și acest obicei a dãinuit în Bisericã.

Cel ce a gustat puterea Evangheliei în viața lui nu considerã acest lucru exagerat, ci face încã mai mult pentru a-și arãta evlavia:

Sunt unii care postesc mereu pentru a citi Evanghelia.

Sunt unii care, de fiecare datã când citesc Evanghelia singuri, îngenuncheazã.

Sunt unii care o citesc mereu lãcrimând și plângând.

Povãțuirile lui Dumnezeu ni se dau cel mai adesea prin citirea și ascultarea Evangheliei, când ne aflãm într-o stare de smerenie și când ne rugãm cu inima deschisã.

Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),

Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt

O introducere practicã în înțelegerea Evangheliei

„Nu existã nicio metodã intelectualã de a pãtrunde în Evanghelie, cãci Evanghelia este duhovniceascã. Ea trebuie ascultatã și trãitã prin Duhul înainte de a putea fi înțeleasã. Dacã cineva care trãiește în afara Evangheliei încearcã sã o înțeleagã, se va poticni și va cãdea, iar dacã va cuteza sã o propovãduiascã, va fi o piatrã de poticnire pentru cei ce îl urmeazã. Dar dacã cineva are râvnã autenticã, dragoste înflãcãratã și ascultare desãvârșitã de Dumnezeu și împlinește întocmai fie și numai una din poruncile Evangheliei, acea persoană pătrunde în taina Evangheliei fără să-și dea seama.

Primul lucru pe care îl descoperim este credincioșia lui Dumnezeu în a-și ține fagaduințele în propriile noastre suflete. Aceasta ne face mintea nerabdătoare să primească scânteia credinței vii care ajunge în inima și aprinde acolo un mare foc al iubirii și fricii de Dumnezeu. Experiența duhovniceasca crește și nivelul înțelegerii Evangheliei se adâncește potrivit măsurii în care împlinim poruncile sale cu credincioșie și acrivie.

O acceptare sinceră și smerită a ascultarii de Dumnezeu care izvorăște dintr-o inima nepângărită de falsitate, fățărnicie, teatralism sau exhibiționism, care nu caută niște rezultate șocontate, poate fi socotită începutul căii adevarate către cunoașterea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece intențiile noastre sunt puse la încercare prin ispite, pe măsura ce încercăm să împlinim poruncile; suntem ajutați după măsura credinței și statorniciei noastre și, pe măsură ce primim ajutor, credința noastră sporește și cunoașterea noastră despre Dumnezeu și căile Sale devine mai sigură.

Toate acestea vor să spună că înțelegerea duhovnicească a Evangheliei și a lui Dumnezeu este rezultatul formării unei relații cu Dumnezeu prin ascultarea de poruncile Lui. Nu e vorba doar de o simplă înțelegere a textelor și versetelor, ci de o înțelegere a puterii cuvântului și o cunoaștere a vieții care izvorăște din verset bazată pe experiență, încredere, evidență și credință nestrămutată în Dumnezeu.

Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),

Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt

Glasul Fiului lui Dumnezeu

"Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Ap. 3, 20).

 Domnul nu doar bate la poarta inimii, ci Își cheamă oile și pe nume, ca să-L putem recunoaște și să ne deschidem pentru a-L primi în viețile noastre, ca noi să împărțim cu Dânsul lacrimile cinei noastre, iar apoi să ne împărtășim de ospățul nunții Lui.

Nu e nevoie să pornim într-o expediție pentru căutarea lui Dumnezeu, ca și cum S-ar ascunde undeva departe; ne-am epuiza pur și simplu căutând, închipuindu-ne tot felul de lucruri, cercetând și iscodind cele din cărți. În tot acest răstimp El stă înaintea noastră la poarta inimii, neîndepărtându-Se nicio clipă. Bătăile în ușă sunt cuvintele Sale. El nu încetează să bată în toate zilele vieții noastre, așa încât duhul să ni se poată deștepta din somn și să recunoască glasul Celui iubit.

Nu este nevoie să recurgem la pledoarii stăruitoare și lacrimi și efuziuni sentimentale ca Domnul să vină la noi, căci El este mereu prezent și bate chiar acum la ușă. Nu se va opri, fiindcă voiește să intre în viața noastră. Își află propria Sa odihnă în noi și cea mai mare bucurie a Lui este să împartă cu noi crucea și noaptea noastră neagră, căci El încă iubește crucea.

Noi suntem, însă, cei ce nu prețuim glasul Lui cum se cuvine, nesocotindu-l și disprețuindu-l în chip greșit.

Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),

Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt