†Gurie
prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Devei şi al întregii Hunedoare Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal şi
Dreptmăritorilor creştini: Sfântă binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei!
Iubiţi credincioşi,
Oamenii, dintotdeauna, au fost fascinaţi de putere. Leit-motivul reflecţiei noastre aş dori să fie tocmai această întrebare: Care putere contează cu adevărat?
Când vorbim despre putere, prima dată gândul ne duce la Puterea militară, a forţei fizice, a războiului, a armelor. Mântuitorul însă nu a fost adeptul acestei puteri: Ştim aceasta în mod cert din episodul biblic cu Malhus. în Grădina Ghetsimani, Sfântul Petru a vrut să răspundă puterii fizice cu agresivitate, violenţei cu violenţă, şi a tăiat urechea lui Malhus, sluga arhiereului duşmănos, cu unica sabie pe care o deţineau. Mântuitorul nu a suportat vătămarea şi vărsarea de sânge şi a lipit la loc urechea tăiată. Pe deasupra, 1-a apostrofat pe Petru: „ Crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-arpune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26,53).
Iată o minune biblică ignorată de către exegeţi şi chiar de predicatori, pentru că este strecurată în iureşul evenimentelor pre-pascale. în Săptămâna Patimilor, densă în evenimente cruciale pentru mântuire, Malhus este beneficiarul unei minuni discrete. Biblia nu insistă asupra urmărilor în plan interior a acestei minuni: a rămas Malhus slugă supusă pe mai departe arhiereului care-l duşmănea pe vindecătorul Său instantaneu? Iată deci că Mântuitorul a dezavuat puterea militară şi nu a purtat niciodată în viaţa Sa armă!
Iubiţi fraţi şi surori,
Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?
Există şi o putere politică, mult râvnită de unii oameni. Ea înseamnă să ai forţă decizională, să doreşti să te situezi la un etaj cât mai înalt al structurilor publice, să ai mare autoritate în viaţa socială. Şi-a dorit Mântuitorul această putere? NU! El a preferat să rămână un anonim social, o persoană fizică promotoare a unei revoluţii interioare. în vremea ispitirii Sale, spune Sfânta Scriptură, Mântuitorul a acceptat să fie dus de Satana pe un munte foarte înalt, unde i s-au arătat toate împărăţiile lumii şi Satana I-a spus: „Pe toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă mi Te vei închina mie!” Satana vorbea de parcă toate împărăţiile erau ale lui. Sau doar pretindea ceea ce de fapt nu avea? Indiferent de răspuns, Mântuitorul a fost extrem de ferm: „Înapoia Mea, Satano! Căci scris este: „Domnului Dumnezeului Tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti!”.
Ne întrebăm deci din nou: Care putere contează cu adevărat?
Există o putere economică, pe care mulţi o râvnesc şi în zilele noastre. Aceasta înseamnă să fii bogat, să ai mult mai mult decât poţi consuma, şi aceasta din precauţie, pentru a avea garanţii de viitor. Mulţi şi astăzi îl invidiază pe bogatul din Evanghelie căruia i-a rodit ţarina şi mulţi îşi doresc să spună exact precum acesta: „Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani! Mănâncă, bea, veseleşte-te!”. Deşi Evanghelia aceasta este citită în biserici de două mii de ani, ea nu a penetrat profund mentalul colectiv şi, de aceea, foarte mulţi astăzi jinduiesc după poziţia de confort material a bogatului din Evanghelie.
Mântuitorul însă a refuzat şi puterea economică. El avea doar hainele de pe El! Şi a spus: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să îşi plece capul!”.
În lumea noastră postmodernă, această putere, economică, se pare că a devansat-o pe cea militară. Unele state, chiar dacă nu sunt puteri militare, dacă sunt însă puteri economice sunt luate mult în seamă pe plan internaţional. De exemplu, România nu este o putere nucleară, dar este situată, în prestanţă, mult deasupra unor state care sunt puteri nucleare, precum India.
Iubiţi fii întru Hristos,
Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?
Mulţi oameni îşi doresc să fie personalităţi de mare calibru cultural-intelectual. Şi aceasta este o putere! Puterea şi prestanţa intelectuală! Ea este exercitată cu precădere în spaţiul academic şi de învăţământ. Ea presupune să te exersezi în planul cerebral-raţional, neglijând încărcătura emoţională a raţionalului. Astfel, unii devin promotorii unei raţionalităţi aride, sterpe, uscate, care nu conduce la inimă, ci se blochează în cerebral!
Noi trebuie să ştim că Mântuitorul n-a fost exponent de vârf al vieţii intelectuale a propriilor vremi a vorbit simplu, în pilde concrete, adresându-se precădere nivelului mediu şi submediu al epocii sale. în plus, nu a căutat să flateze elita culturală a vremii Sale. Cu alte cuvinte, nu şi-a dorit nici această putere!
El ştia că raţiunea trebuie să conducă la inimă. El ne-a învăţat să fim adepţii unei gândiri pilotate de sentiment. Mintea trebuie permanent să-şi caute argumente pentru a iubi, nu pentru a urî!
Dreptmăritori creştini,
Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?
Există o putere care se dobândeşte doar în Biserică. Există o putere pe care o primeşte doar cel care participă la viaţa liturgică a Bisericii: PUTEREA DE A IUBI. Ea este forţa afectivă.
Trăim într-o lume în care există atâţia oameni neputincioşi în a iubi. Ei urăsc facil şi cu putere, cu îndârjire, dar nu pot iubi cu sinceritate. Sunt sterilizaţi din punct de vedere afectiv. Puterea de a iubi vine de dincolo de lume, din Dumnezeu. El este Fiinţa generatoare de iubire. Noi nu suntem izvoare ale iubirii, ci doar canale ale ei. De aceea uneori suntem goi de iubire, inclusiv faţă de cei apropiaţi, de cei ce ne sunt familiali.
Iubiţi credincioşi,
Mântuitorul Hristos, Domnul Puterilor, a venit în lume să reverse între oameni această putere. Aceasta este unica putere care contează cu adevărat!
Ziua de astăzi ne face o invitaţie tuturor: să ne autoevaluăm puterea de a iubi. Suntem noi puternici în iubire, precum doreşte Mântuitorul, sau dimpotrivă, suntem neputincioşi, chiar incapabili de a iubi, şi ne enervăm şi ne certăm cu uşurinţă, pierzându-ne controlul la cel mai mic afront?
în cer, vom fi ierarhizaţi după puterea fiecăruia de a iubi. în rai, precum vedem în picturile din biserici, este o ordine desăvârşită, este o armonie totală, o etaj are clară; nu este haos precum în iad. Suntem aşezaţi pe etaje şi trepte, în funcţie de potenţialul afectiv la care am ajuns până în clipa morţii. Şi fiecare vom recunoaşte că suntem exact la locul pe care-l merităm, precum într-un puzzle cosmic: la etajele superioare o să vedem oameni pe care-i cunoşteam de pe pământ şi care ştim că au i
(şi ne-au iubit) mai mult decât noi. Iar mai jos decât noi vom vedea oameni care au fost mai mărunţi decât noi în iubire.
Dumnezeu să ne dea unica putere care contează cu adevărat înaintea Lui: puterea de a iubi, spontan, sincer, cu „pathos” şi cu smerenie!
Praznicul Naşterii şi cel al Botezului Domnului, cât şi Anul Nou să reverse peste viaţă şi casele Dumneavoastră belşug de binecuvântare, bucurii şi toate cele spre mântuire.
LA MULŢI ANI!†Gurie
Episcopul Devei şi al Hunedoarei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu