Dragostea

“Dragostea se naşte din rugăciune” , la fel precum rugăciunea se naşte din credinţă. Virtuţile sunt alcătuite dintr-o substanţă şi se nasc astfel una dintr-alta. Dragostea pentru Dumnezeu este un semn că noua realitate în care omul este condus prin credinţă şi rugăciune este mult mai mare decât cea care a fost mai înainte. Dragostea pentru Dumnezeu şi om este lucrarea rugăciunii şi a credinţei: o dragoste adevărată pentru om este, de fapt, imposibilă fără credinţă şi rugăciune. Prin credinţă, omul schimbă lucrurile: el se mişcă de la lumea cea mărginită la cea nemărginită, acolo unde el nu mai trăieşte după legile simţurilor, ci după legile rugăciunii şi iubirii. Sfântul Isaac pune un mare accent pe convingerea la care a ajuns în urma experienţei sale ascetice: faptul că dragostea pentru Dumnezeu vine prin rugăciune – “Dragostea este rodul rugăciunii” . Dragostea se poate dobândi de la Dumnezeu prin rugăciune şi în nici un alt mod nu se poate dobândi fără lupta rugăciunii. Întrucât omul ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu prin credinţă şi rugăciune, cu adevărat se poate spune că “dragostea se naşte din cunoaştere” . Prin credinţă, omul renunţă la legea egoismului; el renunţă la sufletul său păcătos. Deşi îşi iubeşte sufletul, el detestă păcatul care se află în el. Prin rugăciune, el se luptă să înlocuiască legea egoismului cu legea lui Dumnezeu, să înlocuiască patimile cu virtuţile, să înlocuiască viaţa omenească cu cea dumnezeiască şi astfel să-şi vindece sufletul de păcatul său. De aceea Sfântul Isaac arată că “dragostea de Dumnezeu se află în lepădarea de sine a sufletului” .
Necurăţia şi boala sufletului sunt lucruri nefireşti; ele nu fac parte din natura sa creată fiindcă “curăţia şi sănătatea sunt împărăţia sufletului” . Un suflet slăbit de patimi este un teren pregătit pentru cultivarea urii, iar “dragostea e dobândită numai prin vindecarea sufletului” . Dragostea este a lui Dumnezeu “pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4, 8). “Cel ce dobândeşte dragostea Îl primeşte în sine pe Dumnezeu Însuşi” . Dumnezeu nu are limite, iar dragostea este, deci, nelimitată şi fără hotare , aşa încât “cel ce iubeşte prin şi întru Dumnezeu, iubeşte toate lucrurile în mod egal şi fără deosebire”
Sfântul Isaac spune despre un astfel de om că a atins desăvârşirea . Drept pildă de dragoste desăvârşită, Sfântul Isaac citează dorinţa sfântului avvă Agathon: “Să afli un lepros şi să-ţi schimbi trupul cu acesta” . În împărăţia iubirii, antinomiile minţii dispar. Omul care se străduieşte întru cele ale dragostei cunoaşte o pregustare a armoniei raiului într-însul şi în lumea lui Dumnezeu dimprejurul său, fiindcă unul ca acesta a fost eliberat din iadul egoismului şi a intrat în raiul valorilor şi desăvârşirilor dumnezeieşti. Iată ce spune Sfântul Isaac: “Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceaţa tuturor binecuvântărilor” . “Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflaţi în chinuri sunt loviţi de biciul dragostei” . Atunci când un om dobândeşte desăvârşit dragostea de Dumnezeu, el dobândeşte desăvârşirea . Prin urmare, Sfântul Isaac recomandă: “Mai întâi câştigă dragostea, care este adevărata formă de contemplaţie umană a Sfintei Treimi” .
Eliberându-se de patimi, omul se desprinde încetul cu încetul de egoismul caracteristic umanismului. El părăseşte sfera antropocentrismului şi intră în sfera Sfintei Treimi. Aici el primeşte în sufletul său pacea divină, unde opoziţiile şi contradicţiile care răsar din categoriile de timp şi spaţiu îşi pierd forţa lor mortală, şi unde el poate percepe limpede biruinţa asupra păcatului şi morţii.

Sfântul Iustin Popovici,

Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos

Traducere: prof. Paul Bălan
Editura BUNAVESTIRE, Galaţi, 2002

P.S. Cartea o puteti citi în format pdf (721 k).

Descarcă: aici şi aici

A inflorit o data.

Comemorarea poetului Traian Dorz
Solist: Pr. Marian Marcus, versuri: Traian Dorz
- Beius 1999.
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântul Maxim Marturisitorul

"Sfântul Maxim Mărturisitorul a înfruntat prigoana imperiului şi a bisericii oficiale. Practic, toţi erau împotriva lui şi a puţinilor săi ucenici. Tot imperiul şi biserica se lepădaseră de Hristos. Acest bătrân duhovnicesc, deja trecut de şaptezeci de ani, cel mai luminat dascăl al Bisericii de atunci a fost luat la pumni, palme, înjurături şi acoperit, la propriu!, cu scuipat pe tot trupul şi pe toate veşmintele sale de către oamenii împăratului în faţa episcopului. “În numele lui Dumnezeu”, el a fost prigonit, bătut şi batjocorit. “În numele lui Dumnezeu”, a fost judecat, „anatemizat”, condamnat la tăierea limbii şi a mîinii drepte! Cel pe care noi astazi il pretuim ca pe unul din cei mai mari Filocalici, autor al unor scrieri teologice de o inaltime greu de ajuns si adesea greu de inteles pentru un crestin obisnuit a fost tratat ca un gunoi… si mult mai rau decat atat, a fost torturat cu bestialitate de catre reprezentantii de atunci ai institutiei ecleziale!" (Sursa: aici)

"Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc."

"Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii."

"Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu."

,Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.”

“Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apără”

"Mulţi au spus multe despre dragoste. Dar numai căutând-o între ucenicii lui Hristos o vei afla. Căci numai ei au avut Dragostea adevărată, ca învăţător al dragostei."

"Iubeşte pe toţi oamenii cel ce nu iubeşte nimic omenesc. Şi are cunoştinţa lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti cel ce nu se sminteşte de cineva, fie că greşeşte, fie că nutreşte gânduri bănuitoare." (extrase din Filocalia II, “Capete despre dragoste“, în traducerea şi editarea pr. Dumitru Stăniloae)

"Nimic nu adună pe cei risipiţi ca iubirea."

"Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascun­dă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăci­rea cuvîntului lui Dumnezeu."

"Iubirea şi înfrînarea slobozesc sufletul de patimi; citirea şi contemplarea izbăvesc mintea de neştiinţă; iar starea de ru­găciune o înfăţişează lui Dumnezeu însuşi."

„Necunoaşterea lui Dumnezeu duce la divinizarea creaţiei. În fapt, iubirea pe care fiinţa umană o are faţă de propriul său trup constituie o adoraţie manifesta a creaţiei divinizate”

"Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi"

,,Cel ce a putut dobândi dragostea desăvărşită şi şi-a întocmit viaţa potrivit cu aceasta, acela zice “Doamne Iisuse…” în Duhul Sfânt "

,,Cel ce a dobândit dragostea, a dobândit pe Dumnezeu însuşi, întrucât, “Dumnezeu iubire este”

"Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti"

"Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei"

"Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet"

"Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei"

"Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor"

"Roadele iubirii sunt: a face binele aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată"

"Încă nu a dobândit dragoste desăvârşită cel ce nu a disprţuit slava şi ocara, bogăţia şi sărăcia, plăcrea şi întristarea. Ba dragostea desăvârşită nu le dispreţuieşte numai pe acestea, ci însăşi viaţa vremelnică şi moartea"

"Cel ce bârfeşte activitatea celui de aceeaşi credinţă şi stăruie în defăimarea lui pe drept cuvânt e socotit clevetitor al fratelui său; iar cel ce ponegreşte, purtat de pizmă, pe cel împodobit cu înţelepciune, şi sminteşte pe toţi, cu adevărat unelteşte sminteală contra fiului maicii sale."

"Duhul Sfânt nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de ratiune."

"Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând al suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu."

"Iubirea duce la cunoastere. (...) Dupa cum amintirea focului nu-ti încalzeste trupul, tot astfel credinta fara dragoste nu-ti va încalzi sufletul. "

“ Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toţi. Dar nu sunt iubiţi de toţi. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toţi, nici nu sunt iubiţi de toţi. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârşit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii."

,În toate acestea trebuie să luăm aminte cu grijă cum umblăm şi ce hotărâm despre noi,ştiind că mulţi martori nevăzuţi sunt de faţă şi privesc la cele ce le facem şi le cugetăm,uitându-se nu numai la ceea ce e arătat, ci şi la sufletele noastre şi dând pe faţă ascunsul inimii.''

"Mulţi sunt prietenii, dar la vreme bună. În vremea încercărilor însă abia de vei afla vreunul."

"Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor."

,,Cele ce desfac dragostea dintre prieteni sunt acestea: a pizmui sau a fi pizmuit; a păgubi sau a fi păgubit, a nu cinsti sau a nu fi cinstit; gândurile bănuitoare. Deci ia seama, nu cumva ai făcut sau ai pătimit vremea din acestea şi de aceea eşti despărţit de dragostea prietenului?"

,,Căci multe cu adevărat sunt cetele Puterilor îngereşti ce stau în jurul nostru scriind în cer cu toată amănunţimea cele făcute,spuse şi cugetate de noi până la cea mai simplă schiţare de gând spre a ne da pe faţă în ziua înfricoşătoare a judecăţii,când toată zidirea celor văzute,clătinată de o scuturare negrăită,va fi împinsă spre sfârşitul ei..”

"Când mintea se goleşte de patimi şi se luminează prin contemplarea făpturilor atunci poate să ajungă şi în Dumnezeu să se roage cum trebuie"

"Când patimile stăpânesc mintea, o leagă de lucrurile materiale şi, despărţind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe de acelea. Când însă o stăpâneşte iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de toate legăturile lor, înduplecând-o să dispreţuiască nu numai lucrurile ce cad sub simţuri, ci însăşi viaţa noastră vremelnică"

,Pe fratele ce-l socoteai ieri duhovnicesc şi virtuos, nu-l socoti azi rău şi viclean, pentru ura care s-a ivit în tine din ispita celui rău, ci prin dragostea îndelung răbdătoare gândeşte-te la lucrurile bune de ieri şi alungă ura de astăzi din suflet."

"Cel care crede că ştie tot nu are dragoste"

"Cu cât se îngrijeşte omul mai mult de cunoştinţa celor văzute numai prin simţire, cu atât îşi strânge mai tare în jurul său neştiinţa de Dumnezeu"

"Cunoştinţa lui Hristos ne vine prin curăţia sufletească"

"Mărăcinii răutăţii şi neştiinţei împiedică cunoştinţa duhovnicească"

"Pe cel ce se mândreşte cu cunoştinţă, judecata cea dreaptă îl va părăsi"

"Calea spre cunoştinţă este smerenia "

"Creştin puternic este cel ce uneşte cunoştinţa cu făptuirea. Prin cea din urmă vestejeşte partea poftitoare şi domoleşte iuţimea, iar prin cea dintâi înaripează mintea şi călătoreşte spre Dumnezeu. "

“Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! – ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte şi cu cercare multă şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire“. (epistola 12: PG91, 465C)

EVANGHELIA DUMINICII A 7-A DUPĂ RUSALII

Iisus vindecă doi orbi
Ne vorbeşte Părintele Iosif Trifa - AICI

O, TU MI-AI DAT VEDEREA!

O, Tu mi-ai dat vederea
şi Tu mi-o ţii cât vrei
– dar Te-aş vedea pe Tine
chiar dac-ai să mi-o iei!

Tu mi-ai zidit auzul
– dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi
în şi mai dulce fel.

Şi Tu mi-ai dat cuvântul
– dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud
un mai puternic grai.

Tu-mi dărui libertatea,
– dar chiar şi fără ea
aflare-aş loc şi vreme
să-Ţi dau slujirea mea!

Tu mi-ai adus cântarea
şi-al rugăciunii-avânt
– dar chiar şi fără ele
aflare-aş zborul sfânt,

Căci dragostea găseşte
o mie de cărări
s-atingă-mbrăţişarea
doritei ascultări,

Gustând adânc odihna
ajunsă-n Dumnezeu
şi-un har mai nalt cu-atâta
cu cât a-nvins mai greu!

Traian Dorz,

din volumul "Cântări de drum"

Putem ajuta si noi familiile sinistrate printr-un SMS la 874

Iată AICI un mod de a ajuta cu cei doi bănuţi...sau mai mulţi...
Înafară de sursa de mai sus, avem confirmarea telefonică despre această campanie de la fr. Adrian Ciorna.
El adresează rugămintea de a se face publicitate acestei campanii de ajutorare prin orice mijloc, şi chiar de a ajuta cu cei doi bănuţi...sau mai mulţi...

AICI alte informaţii despre reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din acest an.

Istorioare - spice duhovniceşti ( V )

În vestirea mântuirii sufleteşti, pildele şi istorioarele îşi au şi ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere şi rămân în sufletul şi inima cititorilor şi ascultătorilor. De multe ori o pildă poate face, cât o predică întreagă. Ţinând seama de acest lucru, am aflat de bine să strâng la un loc istorioarele mele, să le completez şi să le trimit prin ţară, ca pe nişte spice sufleteşti.

(Geoagiu, la 1 octombrie 1930 IOSIF TRIFA, preot)

O fetita a facut de rusine pe invatati

O ceata de invatati s-a strans odata la o disputa despre Dumnezeire. Unii spuneau una; altii, alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii lor daca este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu? Unul dintre ei zicea:

- Nu este Dumnezeu; copilul cand se naste n-are credinta; numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale.

Atunci un altul zise:
- Sa aducem aici un copil si sa vedem cum i s-a tiparit credinta in ceara inimii.
Adusera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum si-L inchipuie ea pe Dumnezeu? Atunci fetita, desfacandu-si pieptul, astfel grai:
- Eu cred ca bunul Dumnezeu este atat de mare, incat nu-L pot cuprinde cerul si pamantul, dar, pe de alta parte, este atat de mic,incat incape aici, in inimioara mea...
Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin ocoseli omenesti,ci numai prin credinta.

Bogatul si calatorul

Un biet calator sarac ceru salas unui bogat zgarcit.
- Mergi de aici, se rasti bogatul, caci doar casa mea nu-i un han la drumul mare pentru calatori!
- Ingaduie-mi te rog, raspunse saracul, sa-ti pun trei intrebari si apoi voi pleca in drumul meu.
Cine a locuit aici inainte de dumneata?
- Tata.
- Dar inainte de dansul?
- Bunicul.
- Si, dupa dumneata, cine va locui?
- Fiul meu.
- Precum se vede, zise saracul, aici in casa asta nu sta nimeni de statornicie. Se duc unii si vin altii. Niste calatori sunteti si dumneavoastra, iar casa asta e un han in care ar trebui sa primiti si pe cei saraci.
Cuvintele saracului strapunsera inima bogatului zgarcit. Din acea clipa, n-a mai respins pe saraci, ci s-a facut un izvor de mila si milostivire pt. ei."

S-ar putea sa-ti placa si:

Istorioare - spice duhovniceşti: I,II, III, IV

Mi-e dor şi strivesc o lacrimă în gene...

- ADUNAREA DE RUSALII SIBIU 2008 FRATELE PETRU GIURGI -

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Despre spovedanie

„Într-o zi săpam în grădină, să plantez nişte răsaduri de roşii. în acel timp a venit cineva la mine şi m-a întrebat: „Ce faceţi Părinte?". „Ce să fac?" îi spun. „Îmi spovedesc grădina". „Bine Părinte, dar şi grădina are nevoie de spovedanie?". „Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot pietrele, pirul, spinii, buruienile..., face legume alese, iar dacă nu fac acest lucru, roşiile sunt palide şi slabe".

Părintele Paisie Aghioritul

Să aveţi în voi gândul care era în Hristos

- Adunarea de tineret a Oastei Domnului - Comanesti 2009 -
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Să ne rugăm împreună...

"Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor!
Odinioară, Apostolii Tăi s-au apropiat de Tine, rugându-Te:
Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!
Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm!
Învaţă-ne să ne rugăm prin Tine şi Jertfa Ta cea sfântă.
Învaţă-ne să cerem totul prin Sângele Tău şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să ne aplecăm cu toate rugăciunile noastre şi cu toate cererile noastre la picioarele Crucii Tale.
O, Doamne Iisuse, noi suntem nişte copii nepricepuţi!
Învaţă ne Tu, Doamne, cum să vorbim cu Tatăl Ceresc şi ce să cerem de la El.
În rugăciunile noastre, Iisuse Doamne, noi cerem un singur lucru:
Te cerem pe Tine, Doamne!
Te cerem să fii al nostru şi noi să fim ai Tăi.
Te cerem numai pe Tine, Doamne, căci, dacă Te avem pe Tine, avem totul; şi dacă nu Te avem pe Tine nu avem nimic.
Fă ce vrei cu noi şi cu rugăciunile noastre, Doamne.
Miluieşte-ne cu îndurările Tale când vei afla de bine, loveşte-ne cu nuiaua când nu se va putea altcum.
Dă-ne şi hrană dulce şi dă-ne şi medicamente amare.
Învaţă-ne, Iisuse Doamne, prin rugăciunile noastre, să ne încredinţăm cu totul Ţie.
Duhule Sfinte şi de viaţă Făcătorule!
Tu eşti Învăţătorul nostru cel mare pe Care ni L-a lăsat Mântuitorul să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm.
Pune, Duhule Sfinte, căldură şi foc ceresc în rugăciunile noastre! Trezeşte-ne neîncetat la rugăciune şi priveghere, până va sosi clipa cea sfântă să trecem în lumea unde răsună neîncetat cântările şi rugăciunile cele cereşti. Amin.

Părintele Iosif Trifa
din predica la Eanghelia Duminicii a IV-a din postul mare

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ioan de Kronstadt

Trăia în Hristos şi cu Hristos prin slujirea dumnezeieştii Liturghii. Din ea îşi trăgea puterea de a continua marea sa lucrare pastorală. Jumatate de veac din 1885 şi până în 1908, a slujit aproape zilnic şi n-a încetat până în ultima clipă să sfătuiască, să mângaie şi să călăuzească.

Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumator, pe păstorul cel bun şi pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt şi mai sfânt. Liturghiile săvârşite de el erau cutremuratoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldura, ocrotitor al tuturor neputincioşilor şi al oamenilor marginalizaţi - mulţi dintre aceştia au fost însufleţiţi de el şi călăuziţi către Biserica lui Hristos. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Mai multe despre viaţa Sfântul Ioan de Kronstadt aici

"Domnul îşi arată îndelunga răbdare faţă de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup şi preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viaţă şi de darul sfinţirii. Liturghia este adevăratul ferment al vieţii duhovniceşti, cereşti şi sfinte care lucreză în omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nădejdea şi tăria noastră"

"Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici...

Îţi urăşti vrăjmaşul? Eşti un prost! De ce? Fiindcă atunci când te prigo­neşte vrăjmaşul, tu însuţi te prigoneşti în suflet. Fiindcă, spune-mi: nu este, oare, o prigoană asupra ta însuţi, o cumplită prigoană, să te chinuie ura pe care i-o porţi vrăjmaşului? Iubeşte-ţi vrăjmaşul şi vei fi înţelept. O, dacă ai şti ce triumf este şi ce fericire aduce iubirea şi facerea de bine faţă de vrăjmaşi!...

Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi...

Dacă nu vei cunoaşte din proprie experienţă cum lucrează asupra ta relele uneltiri ale duhurilor răului, nu vei cunoaşte şi nu vei preţui după cuviinţă binefacerile care îţi vin de la Duhul cel bun. De nu cunoşti duhul cel ucigător, nu vei cunoaşte nici Duhul cel dătător de viaţă. Numai în măsura în care ne dăm seama de contrastul dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, putem cunoaşte desluşit binele şi răul; dacă n-ai fost supus necazurilor, primejdiei de moarte trupească şi sufletească, inima ta nu-L va cunoaşte pe Mântuitorul, dătătorul-de-viaţă, Cel ce ne poate izbăvi de neca­zuri şi de moartea sufletului...

Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lu­mina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din put­erea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii."

(din “ Viaţa mea în Hristos”)

,,Nu poate exista Biserica în afara iubirii."

„O, ce înălţime, ce măreţie, ce frumuseţe şi ce dulceaţă în dumnezeiasca Liturghie; ce bogăţie a duhului şi ce fericire pentru noi! În timpul Liturghiei cerul şi pământul se fac una; Dumnezeu e împreună cu oamenii, îngerii cerului cu oamenii pământului, toate chipurile sfinţilor, protopărinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, evanghelişti, ierarhi, mucenici, cuvioşi şi toţi sfinţii! Ce luminoasă, preasfântă, prisositor iubitoare, cereacă, frumoasă şi fericită comuniune!”

( Liturghia cerul pe pământ, p. 187)

"Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil."

"Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă."

"Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară."

"Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte."

,,Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“

"Dumnezeu S-a făcut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El."

"Există însă şi timpuri când dezacordul este preferabil acordului, sau când trebuie să ne ferim pînă şi de pacea însăşi. Zic, despre pacea celor fără de lege, despre care David spune, Am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor (Psalmul 72, 3). Nu este bună pacea aceea când totul se dă după poftele ticăloşilor, când ei sporesc şi se îngraşă lucrând tot soiul de mârşăvii, când cei răi sunt cei lăudaţi şi iubiţi, când cei stricaţi ajung să fie priviţi ca şi cum ei ar fi cei sănătoşi, şi tot aşa…

Dacă se întîmplă să ajungem să ne sfădim dintr-o pricină oarecare – datorită mitocăniei sau nedreptăţii celuilalt, de pildă – trebuie să ne străduim în toate felurile să curmăm această ceartă, chiar dacă preţul împăcării ar ţine de vreun bun al nostru (cum ar fi un lucru ce ne aparţine, onoarea sau rangul), în măsura în care împăcarea nu contravine datoriei noastre sau nu răneşte pe altcineva”

(Ten Homilies on the Beatitudes)

" Icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului si ale sfintilor sunt mijloace ajutatoare prin care trbuie sa-l facem pe Hristos sa ia chip in noi si sa se intipareasca virtutile sfintilor"

"Când fratele tău îţi greşeşte cumva - de exemplu vorbind rău despre tine, sau pervertindu-ţi vorbele, sau calomniindu-te - nu ne enerva pe el, ci caută să găseşti în el calităţile, care există fără nici o îndoială în fiecare om, şi iubeşte-l pentru acestea. Căutătorii de aur nu bagă în seamă nisipul şi noroiul din site, ci caută doar bobiţele de aur; deşi sunt puţine, le preţuiesc şi aruncă peste umăr tot ceea ce nu este de folos. Dumnezeu face tot aşa, curăţindu-ne cu mare dărnicie."

,,Pictorul lumii

Cine dă culorile cele mai delicate şi care se potrivesc cel mai bine, cine dă formă perfectă şi chip ales celor fără de chip, materiei amorfe a pământului, cine dă florilor forme fără seamăn? Atoatefăcătorule, dă-ne nouă să putem săruta în florile pământului înţelepciunea, bunătatea şi atotputernicia Ta!"

,,Dumnezeu se bucură atunci când omul descoperă lucrarea Sa în inima lui, fiindcă El este lumina şi adevărul."

"În orice om, chiar dacă el este înţelept, se află şi multă prostie -uneori prostie respingătoare. Totdeauna păzeşte-te, omule, de tine însuţi, de propria ta prostie: această neasemuit de mare prostie este păcatul, de la care vine toată vătămarea şi pierzarea. "
( Ultimele însemnări)

,,Cu adevărat milostiv este acela care îi îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale."

„Îmi simt slăbiciunea şi nevrednicia de a săvârşi cea mai înaltă slujire de pe pământ, însă ştiu ce anume mă poate face vrednic de cinul preoţesc… este dragostea pentru Hristos şi pentru toţi oamenii, Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“

„Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte când veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mângâiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mângâiere…“

Despre televizor, internet si telefoane mobile

De multe ori ai auzit sau ai citit ca televizorul, internetul, telefonul mobil si multe altele sunt lucruri dracesti de care trebuie sa fugi, sa le scoti din casa ta pentru ca iti fac numai rau si vei avea mult de suferit.

Sa incercam sa patrundem putin in aceasta problema, macar ca suntem neputinciosi si slabi la minte, dar cu nadejdea la Dumnezeu ca ne va lumina spre cuvantarea adevarului si spre zidire duhovniceasca.

Astazi suntem inconjurati de atatea lucruri, roade ale ingeniozitatii omului, unele bune altele mai putin bune.
Orice lucru are mai multe utilizari, depinzand de ce vrem noi sa face cu el. Sa luam niste exemple :
- Televizorul poate fi folosit pentru a vedea Sfanta Liturghie transmisa direct, sau un interviu cu vreun parinte induhovnicit, sau imagini din Muntele Athos … dar poate fi folosit pentru a vedea filme cu violenta, cu erotism, pornografice ….
- Internetul poate fi folosit pentru a comunica cu o ruda din alta tara, avand posibilitatea sa o vezi si sa o auzi in timp real, poate fi folosit pentru a raspunde la un email, sau pentru a te informa, sau pentru a cauta carti duhovnicesti … dar poate fi folosit pentru a cumpara droguri, sau arme, sau pentru a racola tineri pentru trafic de carne vie…
- Telefonul mobil poate fi folosit pentru a comunica cu cei dragi, pentru a comunica chiar si cu duhovnicul atunci cand se afla departe … dar poate fi folosit si pentru a insela oamenii, pentru a face avansuri si propuneri indecente …

Deci vedem, ca aproape orice lucru poate fi folosit bine sau rau.
Unii duhovnici interzic televizorul cu desavarsire fiilor sai, dar eu pun urmatoarea situatie : un om bolnav, paralizat, ce sta pe varful unui deal, care nu are cum ajunge la Biserica, iar preotul ajunge prea rar si sta prea putin la el. Oare daca-i spui ca Duminica sa se uite la Sfanta Liturghie transmisa in direct de la Patriarhie si sa asculte cuvantul de invatatura, gresesti ? Eu zic ca nu gresesti, este adevarat ca nu se compara cu Sfanta Liturghie la care participi efectiv, in mijlocul bisericii si la fel de adevarat e ca cei care privesc la televizor transmisiunea directa din comoditate, nu din neputinta, gresesc foarte mult ; dar eu ma refer la cazul nostru, unde omul acela, gaseste putina alinare si aude Cuvantul lui Dumnezeu.

Internetul pe buna dreptate il pot numi gradina diavolului, cred ca majoritatea sondajelor facute printre cei ce il folsesc vor indica un fapt foarte grav : majoritatea foloseste internetul pentru a avea acces la pornografie, la filme si muzica piratata. Din aceste considerente pot spune ca este un taram al diavolului si al faradelegii.
Gandul meu se duce mult inainte, aproape acum 2000 de ani, cand Sfantul Apostol Pavel numit si al neamurilor, a inceput sa propovaduiasca Evanghelia la popoarele pagane. Oare ce a gasit acolo ? Idolatrie, desfranare, crime si faradelegi fara numar. Nu era acesta un taram al diavolului ? Totusi aceasta nu la oprit sa intre in aces ogor plin de spini si buruieni si sa semene grau curat, si sa pliveasca si sa curete locul, facandu-l fertil si aducator de roada. Pe acest considerent folosesc si eu insumi computerul si internetul si avem un site, si alti credinciosi ravnitori au construit site-uri cu invatatura duhovniceasca, ziditoare de suflet, pentru a aduce un strop de lumina in intuneric.
Mi-au scris oameni in pragul sinuciderii, care nu ar fi mers in veci intr-o biserica si la un preot, dar pe internet au avut curaj din pricina anonimatului. Astfel de oameni pot fi lamuriti, poti sa le deschizi un pic ochii si sa-i indrepti spre biserica si preotul lor. Sigur, SPOVEDANIE PE INTERNET NU SE POATE FACE !
Dar un cuvant de intarire, de invatatura, de consolare poti sa-l dai fratelui tau aflat in suferinta.

Mobilul.
Imi aduc aminte cand au aparut telefoanele mobile, eram la facultate. Si am inceput sa vad diversi oameni ce le foloseau, inclusiv preoti, mi s-a parut dezgustator. Acum toti le folosim, inclusiv eu si telefonul in sine este o necesitate. Prin telefon reusesc sa tin legatura cu fiii duhovnicesti de mai departe, le poti da un sfat, le poti spune un cuvant folositor, mai mult telefonul iti poate salva viata ta sau a altuia. De exemplu, te afli pe un drum mai izolat, in fata ta are loc un accident, cei implicati sunt grav raniti ; tu sunand la 112 le salvezi viata, dar daca nu ai avea telefonul acela la tine, cu siguranta acei oameni vor muri.

De multe ori ai auzit ca prin telefon poti fi ascultat si localizat, ca tot ce faci pe computer este urmarit si inregistrat. Mai mult ca sigur ca este asa. Vorbind in numele meu as vrea sa spun urmatoarele: ce as avea de ascuns ? Ca il iubesc pe Dumnezeu ? Asta nu vreau sa ascund ci din contra sa spun tuturor cat de minunat este Dumnezeu, ce bucurii da sufletului, cate daruri minunate revarsa peste noi si multe altele. Sau ca sunt un mare pacatos ? Asta v-o pot spune eu, si o spun acum, nu trebuie sa aflati de la altii. Sunt un mare pacatos. Daca Sf. Apostol Pavel a spus ca e cel dintai dintre pacatosi, atunci cum sunt eu ?

Deci, inchei cu ce am inceput, sa ai draga frate discernamant duhovnicesc si dreapta socoteala, orice ai in jurul tau sa folosesti spre Slava lui Dumnezeu, cu multumire, fara a a cadea la extreme. Cheia pentru a nu gresi este sfatul duhovnicului, pe care trebuie sa-l ceri ori de cate ori e nevoie.

Cu dragoste, Parintele Ciprian

Articol preluat de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Homorod, jud. Hunedoara

Ortodoxia pentru tineri

Părintele Constantin Necula - Slatina 2010

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XV)

"Trezindu-mă într-o buna zi înainte de revărsatul zorilor, pornii cu doi fraţi într-o plimbare prin împrejurimile binecuvantatului oraş Edesa; şi, plimbându-mă, priveam uimit stelele ce străluceau cu slavă şi mi-am zis: Dacă acestea strălucesc cu atâta slavă, atunci cu cât mai multă slavă vor străluci dreptii şi sfinţii la venirea Domnului, pentru că au facut voia Lui?
Şi, amintindu-mi de înfricoşătoarea venire a lui Hristos, s-au cutremurat mădularele în mine şi plânsei cu durere, zicându-mi iar: cum mă voi afla eu, păcatosul, în clipa aceea grozavă şi cum mă voi înfăţişa înaintea Tronului?
Cum voi sta eu, cel plin de nedesăvârţire, alături de toţi cei desăvârşiţi?
Şi cum ma voi afla eu, capra, în faţa oilor cele de-a dreapta lui Hristos?
Dar cum voi sta eu, cel fără nici un rod, lângă toţi sfinţii cei plini de roadele virtuţii?
Şi, când sfinţii se vor recunoaşte între ei in Cămara cea cerească, eu ce mă voi face atuncea?
Pe mine cine mă va recunoaşte?
Mucenicii îţi vor arăta chinurile îndurate, pustnicii, virtuţile câştigate, dar eu, eu ce voi avea de arătat în afara de moliciunea trândăviei mele?
O, suflete ce ţi-ai urât mereu propria-ţi viaţă, până când te vei lăsa târât de ispite spre cele pământeşti, până când vei fi tras în jos de reaua obiţnuinţă a gândurilor rele?
Au nu ştii că aste gânduri rele te acoperă ca un nor gros pe tine, neînfrânatul?
Ce crezi, în nepăsarea ta?
Că Mirele Ceresc va întârzia să vină?"
(Sfântul Efrem Sirul)

"Gândeşte-te, e oare cu putinţă să vindeci răul cu rău?
Având tu însuţi bârna în ochi, poţi scoate oare paiul din ochiul aproapelui?...
Chiar dacă descoperi abateri în comportarea aproapelui, cu ce te vei alege dacă le vei da în vileag?
Îi vei purta vrăjmăşie. Dar este cineva fără de păcat?
De aceea ni s-a poruncit să iertăm greşiţilor noştri dacă nelegiurile noastre le vede Dumnezeu, putea-vom oare să ne impotrivim judecăţii Sale?
“Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl cel ceresc” (Matei 6, 14).
( Sfântul Ioan de Kronştadt )

Tu zici: “Cutare şi cutare e un criminal, să meargă, deci, să ardă în focul iadului”. Dar te întreb:
“Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în Rai şi de acolo ai vedea arzând pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”.
Sau vei avea o inimă de fier?
Dar în Rai nu e loc pentru fier. Raiul este smerenie şi iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.
( Sfântul Siluan )

"Sufletul meu tanjeste dupa Tine, Doamne. Mi-ai ascuns fata Ta si m-am tulburat. Si iarasi sufletul meu doreste foarte sa Te vada caci Tu l-ai atras. Daca nu m-ai fi atras prin harul Tau, n-as putea sa tanjesc asa dupa Tine, nici sa Te caut cu lacrimi.
Cel ce n-a cunoscut si n-a pierdut, cum va cauta si ce va cauta?
Cand traiam in lume, ma gandeam la Tine, dar nu in continuu. Acum duhul meu arde pana la lacrimi de dorinta de a Te vedea pe Tine, Lumina mea."!
( Sfântul Siluan Athonitul )

“Când rândunelele nu prea mai au mâncare şi vine vremea rece, ele se duc în ţările calde, unde este mult soare şi multă hrană. O rândunică zboară pe sus, cercetând aerul şi arătând calea, şi restul stolului o urmează.
Când sufletele noastre nu prea mai au hrană în lumea materialnică, şi când se apropie frigul morţii – o, se află vreo rândunică ca aceea, ca să ne ducă într-un loc cald, unde să fie multă căldură duhovnicească şi hrană duhovnicească?
Există vreun asemenea loc?
O, există vreo astfel de rândunică? "
( Sfantului Nicolae Velimirovici )

„Pentru ce îndrăzneşti să nu şti de Stăpân, când te desfătezi în cele ale Domnului?”
( Sf. Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către Elini, 103, 3)

"Cât de mângâietor este a şti că şi în vremea noastră se spun aceleaşi lucruri care se spuneau în vremea Apostolilor, nemijlocit după Apostoli, şi că, prin urmare, de-a lungul a optsprezece veacuri şi jumătate în Biserica lui Dumnezeu s-a auzit fără schimbare unul şi acelaşi cuvânt al adevărului!
Dacă cu doi sau cu trei martori va sta tot cuvântul (Matei 24, 35), cât de neclintit trebuie să stea cuvântul adevărului, care e propovăduit în Biserică, de vreme ce în apărarea lui stă un atât de necuprins sobor de martori?
Şi ce pot să însemne în faţa cugetării sănătoase strigătele cugetării celei deşarte, pe care cei nechibzuiţi cutează să i le arunce în faţă adevărului?
Oare nu simţiţi aici palpabil hotărârea lui Dumnezeu: cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35)? Amin!"
( Sf. Teofan Zăvorâtul )

Suntem noi oare, una?
Cei ce suntem creştini, botezaţi cu botezul Domnului Iisus Hristos în numele Sfintei Treimi, prin urmare avem aceeaşi credinţă, ba mai mult, ne împărtăşim din acelaşi potir cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, voim, simţim şi cugetăm la fel?
Voim după voia Domnului sau un alt duh ne mână?

Iubirea presupune încredere,nu-i asa?
Ce rost are să spui “te iubesc” cuiva de care nici măcar nu-ţi pasă?

Cât de uşor este să vorbim adesea despre dragoste, ca despre ceva extraordinar! Dar cât de greu este să o punem în practică!
Domnul Iisus ne spune să iubim chiar şi pe duşmanii noştrii - mai ales pe ei - Cât de mult îi iubim?
Atingem noi acest standard al iubirii?

P.S. Vezi şi:

Întrebări - tu cum răspunzi?
I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII, XIII, XIV

„ - Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?..."

Să vedem aşadar ce răspuns dă Sf. Ioan Gură de Aur celor ce nu văd nimic rău în a purta haine frumoase, încălţăminte frumoasă, strălucitoare:

„ - Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?


- Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa?
Vreţi să-i arăt toată hidoşenia gândirii lui?
Nu vă veţi supăra?
Dar, mai bine spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi pasă. Voi sînteţi vinovaţi că vorbesc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care mă siliţi să mă năpustesc asupra luxului vostru.
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce mare este răul acesta!

Câtă ocară, câtă batjocură nu meritaţi când vă brodaţi încălţămintea cu fire de mătase, cu care nu-i frumos să vă brodaţi nici hainele?
Dacă dispreţuiţi spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu multă asprime şi atunci veţi simţi batjocura.

- Ce spune Pavel?
„Femeile să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe".

De ce iertare mai poţi fi, oare, vrednic cînd Pavel nu îngăduie soţiei tale să poarte haine scumpe şi luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăminte şi faci să se ostenească atâţia oameni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de ocară?
Pentru aceste fire de mătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţămintea ta, cu care împodobeşti pielea încălţămintei tale, se construiesc corăbii, se tocmesc vâslaşi, timonieri şi căpitani de corabie, se întind pânzele şi se porneşte în largul mării; oamenii îşi părăsesc soţiile, copiii şi patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor mării, se duce în ţări străine locuite de barbari, îndură o mulţime de primejdii.

Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta?
În timpurile vechi nu era aşa! Bărbaţii se încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge tot aşa mă tem că tinerii noştri cu timpul vor purta încălţăminte femeiască şi nu se vor ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se revoltă, ci-l socotesc indiferent.

Vreţi să vă spun însă ceva mai grozav?
Se cheltuiesc atîţia bani când printre noi sînt atâţia săraci!

Vreţi să vă aduc în faţa voastră pe Hristos, mort de foame, gol, osîndit de toţi, înlănţuit?
Nu meritaţi, oare, să vă trăznească Dumnezeu cînd nici nu-l băgaţi în seamă pe cel sărac, lipsit şi de hrana cea de toate zilele, iar voi vă împodobiţi cu atîta rîvnă încălţămintea?
Hristos, cînd a dat porunci ucenicilor Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăminte (Matei 10, 10); noi însă nu numai că nu vrem să umblăm cu picioarele goale, dar nici nu ne încălţăm cum trebuie să ne încălţăm.

Poate fi, oare, o sluţenie mai mare ca aceasta?
Poate fi o batjocură mai mare?
Ca să împodobeşti pielea încălţămintei tale trebuie să ai suflet de femeie, să fii crud şi neomenos, să fii doritor de lux şi de lucruri fără de valoare.

Cînd va mai putea să ia aminte la cele de neapă¬rată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos?
Cînd va mai putea un tînăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gîndească că are suflet?
Un om de nimic va fi omul care se vede silit să admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va trece cu vederea pe săraci.
Un om lipsit de virtute va fi omul care-şi cheltuieşte cu acestea toată râvna sa.

Cînd va mai putea să se uite la cer omul care se interesează de calitatea firelor de mătase, de strălucirea culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei?
Cînd va mai putea admira frumuseţea cerului omul care rămîne uimit de frumuseţea pielii încălţămintei sale şi se uită numai la picioare?
Dumnezeu a întins cerul, a aprins soarele, ca să-ţi atragă spre înălţime privirile; tu, însă, la îndemnul diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul cel viclean a născocit schimonoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la frumuseţea cerului.
Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ţi arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încălţămintei tale! Dar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea - că şi pielea este opera lui Dumnezeu -, ci păcatul şi meseria pusă în slujba păcatului. Şi astfel tînărul, îndrăgostit de încălţămintea brodată cu fire de mătase, merge uitîndu-se în jos la pămînt, deşi a primit porunca să filozofeze despre cer!"

Sfântul Ioan Gură de Aur,
Omilii la Matei, XLIX, IV-V