duminică, 11 aprilie 2010

Polonia, în lacrimi...să pângem cu cei ce plâng, să ne rugăm cu cei ce se roagă

Polonezi îndureraţi de moartea preşedintelui

"O mare de lacrimi şi flori, aşa arată Polonia, acum în stare de şoc. Ieri dimineaţă şi-a pierdut preşedintele şi o parte din elită. Lech Kaczynski, liderul de la Varşovia, Prima Doamnă şi zeci de demnitari de marcă ai ţării au pierit într-un tragic accident aviatic în Rusia. Vestea că liderul lor nu mai e a căzut ca un trăznet în Polonia. Fratele geamăn al liderului polonez, Jaroslaw Kaczynski, trăieşte, deşi iniţial toate agenţiile de presă anunţau că fostul premier era în avionul prăbuşit.

Numai la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, cetăţean polonez, s-a mai adunat atâta lume în stradă. Durerea e la fel de mare. Autorităţile au anunţat o săptămână de doliu.


"Totul s-a schimbat astăzi"

Cu miile au venit polonezii în faţa palatului prezidenţial din Varşovia, un adevărat loc de pelerinaj în ultimele ore. Au stat în linişte, au adus flori, au plâns, s-au recules. Clopotele bisericilor bat îndelung. Oameni obişnuiţi sau înalţi demnitari, toţi sunt înmărmuriţi. Administraţia prezidenţială le-a pus la dispoziţie o carte de condoleanţe pentru mesaje în memoria celor dispăruţi şi a fost organizată o slujbă de comemorare în aer liber...."


Citiţi tot articolul pe: www.evz.ro

"Pe lângă preşedintele şi prima doamnă a Poloniei, în accidentul aviatic din regiunea Smolensk şi-au mai pierdut viaţa încă 14 oficiali polonezi. Numărul total al morţilor este de 132.

În urma accidentului aviatic produs sâmbătă în Rusia şi-au pierdut viaţa 16 oficiali polonezi, printre care preşedintele Poloniei Lech Kaczynski şi soţia sa, se arată în lista oficialilor polonezi aflaţi la bordul avionului. făcută publică de Sofia News Agency. Deşi se zvoneşte că fratele geamăn al preşedintelui, Jaroslaw, s-ar fi aflat şi el la bordul avionului, acesta nu se regăseşte pe lista oficială.

Printre oficialii polonezi decedaţi se mai numără Sławomir Skrzypek, guvernatorul Băncii Centrale şi Jerzy Szmajdziński, vicemareşal al armatei poloneze, fost ministru polonez al Apărării şi candidat la preşedinţia Poloniei în alegerile de anul acesta.


Pe listă se mai află Władysław Stasiak, şeful administraţiei prezidenţiale, Aleksander Szczygło, şeful Biroului naţional de securitate, Paweł Wypych, secretar de stat în cancelaria preşedintelui Poloniei, Mariusz Handzlik - subsecretar în administraţia prezidenţială, Andrzej Kremer, viceministru de externe, Franciszek Gągor, şeful Statului Major al armatei poloneze, Andrzej Przewoźnik, vicepreşedintele şi secretar al comisiei pentru comemorarea victimelor masacrului din Katyn, Grzeogrz Dolniak - membru al Statului Major, Przemysław Gosiewski şi Zbigniew Wassermann, ambii membri ai Statului Major al Poloniei.


Deşi presa a relatat iniţial că la bordul avionului s-ar fi aflat 87 de persoane, Comitetul de Investigaţie al procurorului-şef al Rusiei a înaintat cifra de 132 de oameni, într-un comunicat de presă. Toţi cei aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa"



Bunule Doamne, aminteşte-Ţi de robii Tăi amintiţi mai sus cu numele dar şi de cei a căror nume încă nu s-a spus şi iartă-le lor greşelile pe care le-au săvârşit în timpul vietii lor, pentru că nimeni nu este fără de păcat în afară de Tine, care ai puterea să dai pace celor plecaţi dintre cei vii.

Prin Dumnezeiasca Ta înţelepciune şi dragoste pentru oameni, Tu binecuvântezi şi dai fiecăruia ceea ce are nevoie. Mântuitorule, odihneşte sufletele robilor Tai
amintiţi mai sus cu numele dar şi de cei a căror nume încă nu s-a spus care şi-au pus nădejdea în Tine Atotputernicule.

Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi, Doamne, odihneşte şi sufletele adormiţilor robilor Tăi amintiţi mai sus cu numele dar şi de cei a căror nume încă nu s-a spus, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea, şi orice greşeală au săvârşit ei cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-le lor. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul”, întrucât Hristos este „învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robi.

Amin.

vineri, 9 aprilie 2010

Întrebări - tu cum răspunzi? ( X II)


A fost o vreme când, mulţi dintre cei care mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu aveau 4 -8 clase. Unii dintre ei au învăţat să citească de pe paginile Sfintei Scripturi, dar după 5 minute de mărturisire, adunarea se aşeza pe genunchi şi se rugau Domnului şi câte o oră…Astăzi parcă s-au inversat lucrurile. Nu se mai mărturiseşte, se predică mult şi ne rugăm 5 minute.
Cine s-a schimbat?

După ce cel mai mare Iubitor al omenirii şi cel mai mare Prieten pe care îl putem avea, ne-a dat acest pildă de a fi venit pe acest pământ păcătos, care dintre noi ar cuteza să se plângă de vreo suferinţă din această viaţă?

Cum să mi-L imaginez pe Dumnezeu? În cer, în mine sau altfel ?

Oare, nu-i preţuim în exces pe scriitorii laici şi pe învăţătorii care ne vătăma evlavia, credinţa şi devotamentul nostru faţă de Dumnezeu şi Biserică ?


"Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire ? "(Sf. Ioan de Kronstadt)

Este nevoie de luptă necurmată cu toate patimile care trăiesc şi au rădăcini în noi.
Ia spune-mi, ce patimă ai lovit şi ai omorât?
Oare nu trăiesc toate patimile în tine până acum şi nu te rănesc, nu te tulbură ?

"Cine te-a luminat pe tine în credinţa Sfintei, celei de o fiinţa şi închinatei Treimi?
Sau cine ţi-a făcut cunoscută iconomia întrupării Unuia din Sfânta Treime?
Cine te-a învăţat raţiunile privitoare la fiinţele netrupeşti, sau cele privitoare la facerea şi sfârşitul lumii văzute, sau cele privitoare la învierea din morţi şi viaţa veşnică, sau la slava Împărăţiei Cerurilor şi la înfricoşata Judecată?
Nu harul lui Hristos, care sălăşluieşte în tine şi care este arvuna Duhului Sfânt?
Ce este mai mare decât acest har, sau ce e mai bun ca această înţelepciune şi cunoştinţă?
Sau ce este mai mult ca făgăduinţele? "
(Sfântul Maxim Mărtirisitorul)

La intrebarea "CE ESTE VIATA"...

Trandafirul ar spune.. -Viata este o deschidere
Fluturele.. -Viata este libertate si fericire
Papadia.. -Viata este o risipire, doar risipire!
Furnica.. - Viata nu este decat munca si truda..!
Balta.. -Viata este formata din lacrimi, doar lacrimi..!
Vulturul... -Viata este o nazuinta spre inalt..
Oamenii... -Viata este o continua cautare a fericirii si o inlatuire de deceptii..
Soarele... Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, viata este inceputul vesniciei..

Oare cum raspunzi la intrebarea..."pentru tine cum este viata?" ....



P.S. Vezi şi:

Întrebări - tu cum răspunzi? ( I )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( II )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( III )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( IV)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( V)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VI)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VII)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VIII)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( IX )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( X )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XI )



VAS DE DOR…













Mi-aşa de dor să port un strai de nemurire,

Cum l-am avut când Tu m-ai plămădit.

Când Mâinile-Ţi lucrau ca să imi dea sfinţire

Şi Inima-ţi frângeai s-o poarte-un vas de lut.

Căci de atunci ,ATÂT DE MULT TU M-AI IUBIT!


Mi-aşa de dor să Te privesc în soare,

Aşa cum pentru prima dată Te-am privit.

Când mi-ai deschis cu tină şi scuipat vederea

Ca să-mi araţi ,că nu-i destul CÂT M-AI IUBIT!


Şi mi-e prea dor să simt îmbrăţişarea

Ce am primit atunci când pe pământ TU m-ai trimis.

Şi-atunci când m-am întors, şi-am înţeles că eşti Iertarea,

O, Domnul meu,CÂT DE IUBIT EU ÎS!


Şi doruri clocotesc în inima-mi

Să Te cuprind ,să Te privesc…

Să nu mai fiu decât cea care-am fost ATUNCI,

Când pentru prima dată ,am auzit doar un cuvânt:

EU TE IUBESC.


(iulie 2007)

autor Estera Stan


miercuri, 7 aprilie 2010

DUHUL LUI DUMNEZEU



„Căci cine dinte oameni ştie cele ale omului, decât duhul omului care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu”

(I Cor 2, 10-12).



Un lucru foarte important pe care îl aduce în discuţie Sf. Pavel este cel legat de modul cum se trasmite revelaţia dumnezeiască, de modul cum Dumnezeu descoperă omului planurile Sale. Dacă Dumnezeu este cel care descoperă planurile Sale şi omul este cel care se bucură de această descoperire, Duhul Sfânt este cel care mijloceşte între om şi Dumnezeu. „Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”(I Cor, 2, 10). Este de fapt impropriu să spunem că Duhul Sfânt mijloceşte vreun fel de cunoaştere de vreme ce ştim că Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat.

Aroganţa duhului omenesc exprimat în strădania firească de a cunoaşte, s-a strecurat în chip idolatru în Biserica din Corint. „Duhul lumii” adică înţelepciunea omenească nu numai că nu ar fi avut de unde să stie cele pe care nici îngerii din ceruri nu le cunoşteau (Cf Ef 3, 10), dar acesta s-a arătat a fi o piedică în calea acestei descoperiri.”Atât de mare şi adâncă a fost taina lui Hristos, şi atât de mult era ascunsă de noi, oamenii, încât nici nu am fi putut să-l aflăm de la altul, dacă nu ne-ar fi învăţat Duhul Sfânt, care fiind deofiinţă cu Dumnezeu – Părintele, ştie chiar şi adâncurile, adică iconomiile şi tainele lui Dumnezeu cele prea adânci şi ascunse”

Valoarea celor descoperite de Duhul Sfânt este desăvârşită pentru că cunoaşterea Sa este desăvârşită, ca una ce nu se face de la distanţă, ci prin comuniunea directă cu Dumnezeu. Când cel care face descoperirea se foloseşte de un instrument (cum ar fi cuvântul) pentru a transmite conţinutul revelaţiei, atunci cel care se bucură de aceasta ar beneficia de o cunoaştere relativă, ba chiar deficitară. Or, Sf Pavel ne spune că el a primit descoperirea dumnezeiască nu într-un mod mijlocit, ci direct de la Duhul Sfânt : „Iar noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu” (I Cor 2, 12).

Aşa cum cele ale omului sunt cunoscute de duhul lui tot aşa cele ale lui Dumnezeu sunt cunoscute desăvârşit de Duhul Său. Dar Duhul Sfânt cercetează nu numai adâncurile lui Dumnezeu, El cercetează ”inimile şi rărunchii” tuturor oamenilor (Ps 7, 9), adică cunoaşte toate tainele şi abisurile omeneşti ( Ps 16, 3; Ioan 2, 25; Luca 16, 15; I Ioan 3, 20). Din acest motiv, cunoaşterea în omul duhovnicesc nu este mijlocită, de vreme ce Duhul Sfânt şi-a făcut locaş şi lucrează în el. „Apostolul Pavel insistă asupra faptului că nu există nici un intermediar între Dumnezeu şi om, cei doi întâlnindu-se datorită Duhului lui Dumnezeu înăuntru omului”

În Epistola către Galateni Sf Ap Pavel spune: „Dumnezeu a trimis pe Duhul Fiului Său în inimile noastre care strigă: Ava, Părinte!” (Gal 4, 6; cf. Rom 8, 15). Omul duhovnicesc îşi uneşte glasul său cu glasul Duhului care s-a sălăşluit în el de la Botez. „Duhul Sfânt strigă în noi în sensul că noi înşine, plini de harul Duhului Sfânt care locuieşte în noi (Rom 8, 9) vorbim cu glasul Duhului...Rugăciunea pe care o recită Duhul depăşeşte capacitatea naturală a omului. Duhul îl face părtaş pe credincios la rugăciunea Fiului şi îl inspiră să o rostească în însăşi forma folosită de Mântuitorul: Ava, Părinte!” .
Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu descoperă voia sa omului duhovnicesc, iar omul duhovnicesc prin Duhul Sfânt se roagă. Aşadar, fără Duhul Sfânt nu există comuniune reală cu Dumnezeu.

Dar cunoaşterea personală „prin Duhul” nu numai că nu exclude calea predaniei şi a tradiţiei, ci dimpotrivă ele coexistă în cea mai fericită armonie. De aceea truda omului duhovnicesc de a dobândi Duhul va fi dublată cu truda lui a cunoaşte „dreptarul cuvintelor sănătoase” (II Tim 1, 13) care se păstrează în Biserică tot „cu ajutorul Duhului Sfânt” (II Tim 1, 14).

Totdeauna ispiraţia trebuie să fie în armonie cu tradiţia, cele două moduri se vor confirma reciproc, lucru pe care l-a făcut şi Sf. Ap. Pavel. El a propovăduit nu numai ce a primit de la Duhul Sfânt, ci şi ceea ce a primit pe calea tradiţiei, de la ceilalţi Apostoli (Gal. 2, 2 ; I Cor 15, 3). „Revelaţia nu exclude tradiţia ca sursă a cunoştinţelor creştine, ale Apostolului neamurilor” . Cele cunoscute pe cale naturală pot să explice, să limpezească şi să desfăşoare în înţelesuri lumina harului pe care o străluceşte Duhul în viaţa omului.

De asemenea rugăciunea „în duh şi adevăr” nu exclude folosirea rugăciunilor recunoscute unanim. Sf Pavel foloseşte rugăciunile consacrate (Fapte 16, 25), Însuşi Mântuitorul îi învaţă pe ucenici să se roage într-o versiune exactă (Mat 6, 9 – 13); şi chiar ucenicii cer aceasta (Luca 11, 1). Iar rugăciunea „în duh şi în adevăr” a primilor creştini era puternic străbătută de cunoaşterea psalmilor (Fapte 4, 24 - 30).
Aşa cum cuvântul omului duhovnicesc capătă demnitate şi autoritate prin cuvintele descoperirii dumnezeieşti tot aşa rugăciunea sa capătă putere nu numai prin Duhul Sfânt care sălăşluieşte în el, ci şi de la rugăciunile stăbătute de viaţă pe care le-au rostit cei cu viaţă sfântă.


Vasilică Nica

marți, 6 aprilie 2010

Emoţia unei rugăciuni...


"Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică Ţie!

Cu ochii plini tot atât de mult de întunericul ce apune
ca şi de lumina ce răsare,
cu obrajii scăldaţi de şiroaiele lacrimilor amare
amestecate cu şiroaiele lacrimilor dulci
şi cu inma jumătate încă sângerând de spaima morţii tale
şi jumătate strălucind de uimirea Învierii,
- stăm, tremurând din toată fiinţa noastră,
între Crucea Ta şi mormântul Tău,
amândouă goale,
pe amândouă întrebându-le
la amândouă ascultând...

Dincolo de amândouă,
Te privim dintr-o dată,
în lumima orbitoare în care ne apari,
însângerat şi strălucitor,
alb şi rumen,
trecut prin ele pentru noi
şi chemându-ne să Te urmăm şi noi,
prin ele, pentru Tine.

Focul Crucii Tale ne arde Trecutul;
Focul Învierii ne sfinţeşte Viitorul;
Focul trecerii printre ele ne uneşte în Tine.
Şi dincolo de amândouă,
Tatăl Nostru ne va îmbrăţişa pe Amândoi
într-o unică sărutare
Eterna.

Slavă veşnică Ţie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu,
Iisus Hristos! "

( Traian Dorz - din cartea "Hristos Mântuitorul nostru" )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIV)


„Dragă cititorule! Eu nu ştiu în ce stare te afli tu, în ce stare este inima ta faţă de Domnul şi mântuire. Priveşte însă chipul acestei inimi de mai sus. Şi apoi uită-te şi la cea din pieptul tău. Nu cumva este vreo asemănare între ele? Poate că porţi şi tu acest lăcat nenorocit la uşa inimii tale şi poate că începi a-l simţi, însă n-ai puterea să-l descui, să-l arunci, să scapi de el. Dar nu deznădăjdui, iubitul meu! Bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu te pot mântui şi pe tine, putând deschide şi descuia inima ta. Cheia mântuirii este în mâna Domnului”

"Dragă cititorule! Poate că de zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani Domnul bate şi la uşa ta. Gânteşte-te, iubite, că poate bătaia pe care o auzi acum e ultima „ciocănitură” la uşa inimii tale. Nu mai sta nepăsător! Şi nu dispera! Harul lui Dumneăeu poate deschide orice uşă. Cel Care a sfărâmat porţile iadului poate sfărâma orice zăvor şi lacăt ce ar închide calea Sa spre o inimă care-L cheamă. Roagă-te şi tu cu căldură: „O Doamne, deschide-mi inima; sfărâmă Tu zăvorul păcatului şi stăpâneşte în totul lăuntrul inimii mele; fă-Te Stăpânul şi Conducătorul ei; eu să fiu rob, iar Tu, Domn; eu să fiu slugă, iar Tu, Stăpân”. „

„Dragă inimă sărmană şi necăjită, caută şi tu sprijin în Iisus! Linişteşte-te în încredinţarea deplină că Domnul te va izbăvi din toate necazurile prezente şi viitoare, că Dumnezeul nostru rămâne al nostru şi în fiecare zi este cu noi. Încrede-te în Cuvântul Lui care rămâne în veci şi în dragostea Lui care nu se schimbă! Încrede-te în domnul în orice vreme, oricând, todeauna, „ Nu te teme – zice Domnul - căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume; al Meu eşti! Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui! (Isaia 43, 1-2) „

„Vrei să fi al lui Iisus? Predă-te Lui!
Doreşti să locuiască la Tine? Deschide-I inima! ( Apoc. 3,20)
Duhul Sfânt va veni să-ţi pregătească locuinţa inimii, ca să intre într-însa Împăratul Măririi. El este aproape.”


„Dacă vrei ca mărturia ta să aibă putere, trebuie să „ieşi din lume”, să nu mai trăieşti în felul ei, să nu mai iei parte la lucrările neroditoare ale ei, ci să te deosebeşti, prin viaţa ta, de toate obiceiurile, întâlnirile şi deşertăciunile lumii, pentru ca tot ceea ce spui să se potrivească cu ceea ce faci. „

„O, voi toţi acei care pretindeţi că sunteţi creştini şi că Îl urmaţi pe Domnul Hristos! E timpul să înţelegeţi ceea ce El ne-a spus, ne-a poruncit şi S-a rugat pentru noi la Tatăl; să vă iubiţi şi voi unii pe alţii; „cum v-am iubit Eu”, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” ( Ioan 13, 34 – 35)”

Fr. Învăţător Ioan Marini,
din cartea „Gânduri creştine vol. I”


P.S. Vezi şi
:

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )

FĂ-MĂ LUMINĂ!

AICI am creat o poezie cu vers alb, scrisă de mai mulţi autori prin metoda interactivităţii :)


FĂ-MĂ LUMINĂ!

Fă-mă lumină, Doamne!
Din nelumina mea aprinde o torţă
cu Lumina Ta,
în adâncul meu mult prea adânc...

Rupe o rază din Soarele Veşnic,
Şi sădeşte-o acolo
unde, niciodată n-ar ajunge Lumina...
Iar în întunericul meu,
Presară Tu stele...
Să se joace îngerii cu ele
Şi să împrăştie pulbere de lumină
Dincolo de tină,
dincolo de ,,eu"...
Dincolo de întunericul meu...

Străpunge-mă cu Sabia de Foc
să ardă, Doamne,
lutul tot din mine.
Mă taie unde-i rana,
mă unge,
unde-i sânge,
şi fă-mă, Doamne, nouă.

Din coasta-Ți Sfântă
Cu degetul 'muiat să scriu
atâtea armonii de strălucire
Cât să se-ntindă
peste-ntreg pământul.

...Şi-un curcubeu de Lumină,
Din ce în ce mai strălucitoare,
Să plece din Tine,
S-ajungă la mine,
Să-mi inunde fiinţa...

Fă-mă lumină şi-nvaţă-mă să zbor
zi de zi, noapte de noapte...
Fă-mă aurora dimineţii
sau raza blândă din amurg,
să pot alina suferinţa,
să pot bucura sufletul
celui de lângă mine.

Doamne, fă-mă luminiţă de argint
în surâsul semenului meu,
În lacrima sa de dor...
şi-n roua de pe flori...

Fă-mă aura unui cântec de dragoste
a cărui viers,
preadulce şi divin,
să poată stinge toată întristarea,
şi să mângâie nespusele dureri.

Fă-mă flacără arzândă
pân' la mistuire de sine,
până se va topi gheţarul ce pluteşte
adus de mareea vechii firi
în inima mea atât de fragilă...

O, Doamne.
Fă-mă lumină
să mai jindui după frânturi de rai,
fă-mă să înţeleg că Tu,
Lumina lumii, eşti totul
Domnul meu, Lumina mea!

Să nu mai văd pământul...
Ci doar Cerul învăluit în Lumină...
Şi-apoi să mă pierd
şi să mă uit în Tine...

Pentru ca şi din mine
să se răsfrângă Lumina Ta,
copleşind tot abisul din jurul meu
cu scânteia Vieţii,
cu focul Dragostei,
cu lumina Învierii ...

Mă iartă,
O, Domnul meu Iisus,
Prietenul cel mai scump
inimii mele!
Mi-ai fost mereu
atât de aproape,
Şi totuşi am tânjit după Lumină...
Acum înţeleg
şi aud desluşit,
răspunsul frământărilor mele.
Cine mă iubeşte,
de-mi face atâta bine?
mă-ntrebam când eram copleşit
de valuri de lumină.
Şi mi-a răspuns Lumina,
blând ca un ecou:
Iisus, Iisus, Iisus,
Domnul tău, Lumina Ta!

O, Domnul meu,
şi Lumina mea!!!
Nu îţi mai cer să mă faci lumină...
ci te rog să faci din mine,
candela în care flacăra Ta să ardă,
cerul pe care să străluceşti Tu,
Soarele meu,
pe totdeauna...

Învăluie-mă-n lumină,
Domnul meu,
Lumina mea veşnică!!!

Amin!

Autori: Hadassa, Abishag, Catiusha, Sorin M., Cătălin, Diogene şi Miriam ( Mariana )

luni, 5 aprilie 2010

Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu trebuie să accepte să meargă în locul unde Acesta poate fi cunoscut.


Iubiţi fii duhovniceşti,

Românii din vechime, strămoşii noştri, vedeau în Paşti serbarea Învierii Mântuitorului, dovadă a învierii noastre. Era pentru ei evenimentul cel mai însemnat din întregul an, întrucât le aducea aminte constant de trecerea de la moarte la viaţă de care vor beneficia ei înşişi.

Ei percepeau astfel Sărbătoarea Învierii pentru că aveau experienţa interioară a întâlnirii cu Hristos Cel înviat. Aceasta constituia "miezul", "fondul" credinţei lor, iar "forma" era constituită din tradiţiile de Paşti ce au supravieţuit până azi: ouăle roşii, mielul pascal, iepuraşul... Noi, oamenii erei postmoderne, uneori rămânem doar cu formele, pierzând fondul. Puţini contemporani mai pot afirma că beneficiază constant de întâlnirea lăuntrică cu Cel înviat. Ei se bucură de Paşti, dar se bucură de masa îmbelşugată şi de revederea cu cei dragi, pierzând însemnătatea metafizico-religioasă a evenimentului.

La o întâlnire interioară cu Hristos cel înviat ne invită pe toţi Biserica în ziua Învierii. Noi putem beneficia de această întâlnire dacă manifestăm interes în această direcţie. E adevărat, există diferite intensităţi ale experienţei întâlnirii cu Dumnezeu, întrucât Dumnezeu ni se descoperă fiecăruia proporţional cu setea noastră de a-L cunoaşte.

Ziua Învierii trebuie să-l conducă pe creştinul adevărat la o stare specială a fiinţei sale, de extaz, de exaltare interioară, de bucurie sfântă ce vine de dincolo de lume. Dar, pentru aceasta, contemporanii noştri trebuie să fie prezenţi la locul de întâlnire cu Dumnezeu a mii şi mii de oameni: Biserica. Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu trebuie să accepte să meargă în locul unde Acesta poate fi cunoscut. Fără acest minim efort nu poate exista nici măcar "apropiere" de Dumnezeu, cu atât mai puţin "întâlnire" cu El.
Vă invit cu dragoste părintească la întâlnirea cu Hristos-Dumnezeu, Cel înviat din morţi. Nici un efort nu-i prea mare dacă ne gândim la ce vom câştiga: pacea inimii, bucurie infinită, dragoste de semeni, bunătate, spirit de jertfelnicie, prosperitate în case, un sens superior în viaţă şi bucuria sfântă a câştigării vieţii veşnice!

Dorindu-vă Sărbătorile Paştilor cu multă bucurie, cu inima plină de bucuria întâlnirii cu Hristos cel înviat, cu tihnă în case şi belşug pe masă, vă îmbrăţişează cu dragoste sfântă şi vă zice:

"Hristos a înviat!"

† G U R I E ,
Episcopul Devei şi al Hunedoarei

( Sursa )

duminică, 4 aprilie 2010

E ZIUA BUCURIEI AZI...




( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )


E ziua bucuriei az'
şi-a cântului curat;
nu-i nici un suflet cu necaz,
azi nu curg lacrimi pe obraz,
căci lumea-ntreagă cântă az':
- Hristos a înviat! (bis)

E ziua Sfintei Învieri
şi-a harului curat;
uitând durerile de ieri,
primind cereşti şi noi puteri,
părtaşi slăvitei înfieri:
- Hristos a înviat! (bis)

E ziua marii Îndurări
ce harul sfânt ne-a dat;
azi preţul multelor iertări
ne-a dat a Lui răscumpărări;
e-un soare nou pe-a noastre zări:
- Hristos a înviat! (bis)

E ziua dulcii mângâieri
şi-a gândului curat.
Voi, cei ce-aţi suferit dureri
şi-aţi plâns fără nădejde ieri,
s-înfrânte-a iadului puteri:
- Hristos a înviat! (bis)

E ziua marii Biruinţi
a Celui ce-a luptat,
câţi îndurat-aţi umilinţi
nălţaţi a voastre năzuinţi,
cântând cu cetele de sfinţi:
- Hristos a înviat! (bis)
( Traian Dorz )

E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire
















Cu Domnul spre Golgota (I)


... Este noapte încă... cerul e senin şi plin de stele,
Petru, undeva, mai plânge amărât, cu lacrimi grele,
la mormânt glumesc soldaţii,
luna scapătă spre mare,

Dar deodată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
şi,-mbrăcat în foc şi raze,
un arhanghel se coboară,
sar peceţile-ntr-o parte,
piatra-n altă parte zboară,
ca trăzniţi cad păzitorii, tremurând pierduţi de frică,
– CU IISUS BIRUITORUL VIAŢA NOUĂ SE RIDICĂ!

E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire,
NE-A SCHIMBAT ÎNTUNECIMEA PE VECIE-N STRĂLUCIRE,
A-nviat Mântuitorul, pus alăturea cu furii,
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.

Fost-a judecat de lume,
Cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
răsplătitu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceţi în cale,
ÎNSĂ N-AU PUTUT S-OPREASCĂ SLAVA ÎNVIERII SALE!

CÂŢI nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
şi peceţile să-I pună iar deasupra, pe vecie!
– Însă CHIAR DE-A FOST pe Cruce
şi-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-şi petrece,
– CÂND EI NICI GÂNDEAU,
ATUNCEA au rămas cu toţi de-ocară:
DE SUB LESPEZI RĂSTIGNITUL TOTDEAUNA IESE-AFARĂ!

Au fost mulţi şi fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar, închis să-L ţină, NIMENI n-o să poată NICIODATĂ,
că nu-i om
şi nici putere să-L îngroape PE VECIE,
El, IISUS BIRUITORUL,
BIRUIE MEREU ŞI-NVIE!


Cu Domnul spre Golgota (II)

E Duminică...
Şi zorii ies pe vârful Căpăţânii,
e Duminică
şi-i ziua cea dintâi a săptămânii...
Ucenicii,-nchişi în casă,
stau din noaptea cea de groază
când L-au prins pe-Nvăţătorul – şi întruna priveghează,
n-au gustat din seara-aceea
nici odihna şi nici somnul,
SE CĂIAU AMAR CU TOŢII CĂ L-AU PĂRĂSIT pe Domnul.
Petru nu putea, sărmanul, să-şi mai stăpânească plânsul,
căci de trei ori el, pe faţă, s-a fost lepădat de Dânsul...

Trei bătăi răsună-n poarta unde-şi plâng cu toţii vina
şi-o femeie intră-n grabă – e Maria Magdalina:
– A-NVIAT ÎNVĂŢĂTORUL, giulgiurile stau grămadă!...
Toţi tresar uimiţi,
doar Petru şi Ioan se duc să vadă!

Groapa-i goală,
Petru plânge,
Ioan strigă cu suspine:
– «Unde-ai mers, Iisuse Doamne, ia-ne şi pe noi cu Tine!»


Cu Domnul spre Golgota (III)

În Slăvita Dimineaţă când ai înviat, Iisuse,
Te-aşteptau cei dragi, cu lacrimi şi cu bucurii nespuse,
Te-aşteptau nedespărţiţii:
magdalenele, zacheii
şi pescarii Tăi de oameni de la Marea Galileii...

ASTĂZI ÎNSĂ, VAI, adesea, printre noi, a Ta-nviere
numai iude-o mai aşteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai ane şi caiafe să Te chinuie-n durere,
numai mâini să Te lovească,
numai cruci, oţet şi fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească...
... ASTA ŢI-E RECUNOŞTINŢA, CRUDĂ GLOATĂ „CREŞTINEASCĂ“!

*

O, voi, toţi creştini de forme, de paradă şi de nume
ce-aveţi sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume,
ce răspundere-uriaşă veţi avea la Judecată
pentru lumea asta-ntreagă ce-o lăsaţi întunecată
să se piardă-n rătăcire, de Hristos întrăinată,
făr’ să-i arătaţi Lumina cu o viaţă-adevărată!
Făr’ să-i daţi o mărturie prin viaţă şi prin faptă
că trăiţi în curăţie
şi-I cunoaşteţi Calea Dreaptă!
Căci, în loc de-apostolie şi lucrarea cea curată,
voi, trăind în fărdelege, faceţi slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare, niciodată!

Voi vă pierdeţi...
răul creşte...
iadul râde şi petrece!
Când veţi înţelege oare?
– Iată, CEASUL DOISPREZECE!

autor Traian Dorz
din
"Cântările Dintâi", Sibiu, 2004,
p. 24-25, 130-131 şi 155-156