Șoapte din seninul veșnic...

Dacă vei cunoaşte misterul
Nemărginit al cerului
unde trăiesc acum ,
cu orizonturi fără de sfârşit
cu lumina care cuprinde
şi pătrunde-orice lucru,
nu ai mai plânge, dacă mă iubeşti!

 

De-acum sunt învăluit
de farmecul lui D-zeu
în nesfârşita lui frumuseţe.
Cele de odinioră
sunt atât de mici în comparaţie
cu toate acestea!

 

Mi-a rămas dragostea ,
faţă de tine,
o tandreţe atât de mare
pe care tu nici nu ţi-o poţi imagina.
Trăiesc o bucurie curată

 

În necazurile vieții
gândeşte-te la acest lăcaş
unde vom fi împreună într-o zi,
dincolo de moarte,
săturaţi de apele izvorului nesecat
al bucuriei şi al iubirii nesfârşite.

 

Nu plânge,
dacă mă iubeşti cu adevărat!

(de Sf. Augustin)

P.S. Nu plâng, mamă...nu plâng, tată...dar mi-e dor!

Au înflorit macii printre gânduri

poem pentru tata

Îmi amintesc
drobul de pâine
de sub pânza de in
împărțit la nouă
tu stai și te rogi
privind izvoarele curate
din ochi de copil

un strop de rouă
alunecă pe geam
ca o lacrimă pe obrazul mamei
nu mai era mâna aceea să o șteargă
amintirea ei
devine o rană
un strigăt mut
împărțit la zece

în palme strângeai
ca pe o anafură
firimiturile
erau deajuns
te săturai privindu-ne

așa te regăsesc și astăzi
mereu între două așteptări

P.S. Am revenit la aceste gânduri scrie mai de mult pentru că se pare că așteptările sunt pe sfârșite :(

 În curând va șterge lacrima de pe obrazl mamei...

Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia tatălui meu și nu l-ai dat în mâinile vrajmașilor și ai mântuit din nevoie su­fletul său. Și acum, te rog Stăpâne, să acoperi pe tatăl meu cu mâna Ta și fă să vină peste el mila Ta, ca s-a tulburat sufletul său și amarnic îi este să iasă din slăbănogitul său trup. Ca nu cum­va vicleanul sfat al celui potrivnic să-l în­âm­pine și să-l poticnească întru întuneric, pen­tru păcatele cele făcute de el, cu neștiință  sau  cu știință, în viața aceasta. Milostiv fii lui, Stă­pâne, și să nu vadă sufletul său întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei stră­lu­ciți și luminați. 

Și când îl vei vei judeca, să nu-l apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să nu-l surpe pe el, în adâncul iadului, ci stai lângă  el și-i fii Mântuitor și sprijinitor. Mi­luiește, Doamne, sufletul tatălui meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunii de mamă nimeni nu-i poate rezista: nici Cerul, nici pământul

            Scumpă mamă, de nimic n-ai acum mai mare nevoie, decât să te rogi.

Fă-ţi din rugăciune izvorul puterii tale,

mijlocul descărcării sufletului tău,

lumina încrederii puternice,

tăria luptei grele  îndelungi,

stâmpărarea inimii însetate de iubire,

despovararea temerii încrezătoare,

pacea duhului frământat

şi liniştea întregii tale fiinţe! 

„Nu mai este suficient să fii bun sau foarte bun. Trebuie să fii neapărat excelent“

Interviu cu Î. P. S. Bartolomeu Anania

Î. P. S. Sa Bartolomeu Anania este arhiereul în care fraţii ostaşi au avut întotdeauna sprijin şi îmbărbătare. În repetate rânduri, vocea sa părintească, puternică şi impunătoare s-a făcut auzită cu folos pentru mersul înainte al Lucrării Oastei Domnului.

„ Sunt un sprijinitor al Oastei Domnului şi, în sensul creştin al cuvântului, sunt mândru că am intervenit de mai multe ori în favoarea ei“

Î. P. S. Părinte, ce ne puteţi spune, din înalta treaptă a slujirii arhiereşti, despre Mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului ?

Eu am cunoscut Oastea Domnului nu atât ca organizaţie, ci mai mult prin intermediul unor oameni reprezentativi. Eram proaspăt intrat în Patriarhie, în toamna anului 1948, deci se instalase regimul comunist. Nu ştiu dacă la acea vreme Oastea Domnului era sau nu formal interzisă, dar ştiu că l-am cunoscut la Bucureşti pe Lascarov Moldovanu, care a fost un mare intelectual şi un mare animator al Oastei Domnului şi care, cu îngăduinţa Patriarhului Iustinian, mergea în Biserica Sf. Spiridon şi vorbea credincioşilor la anumite ore, în afara spaţiului liturgic. Aşa am luat cunoştinţă, mai mult, cu Oastea Domnului. Înainte de a o cunoaşte din literatură şi din mărturii directe.

FRAŢII MEI - ,,Catrene” fără rime

Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...

Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...

Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...

Preoţii - între judecăţi şi controverse

 ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Vulpea bătrână cunoaște cursa

din revista "Oastea Domnului", nr, 10, 6 martie 1932 

3 martie 1888 – 3 martie 2013, 125 de ani de la naşterea Părintelui Iosif TRIFA

Aruncă-ţi pâinea ta pe ape

Clik pe imagine

"Eclesiastul 11, 1-2:

„Aruncă-ţi pâinea ta pe ape. Şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ..."

Aici, în Cuvântul Domnului, este vorba de binefacere. Despre binefacerea fără nici un gând, fără nici un interes, fără nici o nădejde. Despre binefacerea adevărată, care nu înseamnă împrumut, care nu împrumută, care nu înmânează – ci aruncă. Nu dă ca împrumut... Nu dă nici măcar ca pomană. Ci aruncă. Dă, ca şi cum ar arunca. Fără nici o speranţă. Fără nici o plată. Fără nici o nădejde. Fiindcă în împrumut este o nădejde de câştig. În pomană este o nădejde de răsplată. Dar în aruncare nu mai este nimic. Nici un gând. Nici o aşteptare. Nici o dorinţă. Ai aruncat – şi gata!

Părintele Arhimandrit Andrei Coroian – despre Lumina credinței

 Sursa aici
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Ispita împreună cu păcatul

din foaia "Isus Biruitorul" nr. 1, Sibiu, 3 ianuarie 1937

Hristos şi Hananeanca

Cred că ştiu de ce mi-ai cerut lămurire pentru această întâmplare stânjenitoare din Evanghelie. Intr-adevăr stânjenitoare. Ce poate fi mai brutal decât să apostrofezi o femeie sărmană care îţi cere ajutorul, un ajutor care stă în puterea ta să i-l acorzi. Hristos era atotputernic şi, probabil, femeia ştia asta. De aceea vine la El cu nădejde, cerând ajutor pentru fiica sa bolnavă. Dar ce face Hristos cu ea? El procedează cu ea ca un evreu ordinar, o bruftuluieşte, zicându-i: „Nu se cade a lua pâinea de la gura copiilor şi a o da câinilor“. O face pe sărmana femeie căţea împreună cu fiica ei, în auzul tuturor! Ce poate fi mai tipic jidovesc decât această faptă a lui Hristos? Fiţi de acord că este o mojicie. Dar să vedem cum se împacă ea cu Evanghelia iubirii şi cum de Hristos, care ne cheamă să învăţăm de la El cu blândeţe, a fost în stare să comită aşa o bădărănie ca aceasta?

PILDE - FILM ORTODOX

Să ne grăbim, dar, a urma şi noi, chemarea Domnului

"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor."(Matei 4, 18-23)

Să căutăm a desprinde tâlcul acestor versete care istorisesc atât de cuprinzător, chemarea Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei, Iacov şi Ioan, la a fi ucenicii Domnului Iisus şi la răspândirea învăţăturii Lui.
Domnul Iisus îşi alege ucenicii dintre oamenii săraci, dintre pescarii care lucrau din greu pe tărmul Mării Galileii. Aceasta este o dovadă pentru fiecare dintre noi că vrednicia omului nu trebuie căutată după veşminte, după faţa lui sau după avuţia lui...bogăţia virtuţilor o găsim mai degrabă la oamenii de rând.

A plecat dintre noi poetul Cornel Armeanu!

"Ca să poţi curăţa trandafirii de spini,

 Nu uita să te speli cu iubire pe faţă"

Acesta este motto-ul volumului de poezi "Călător între două lumini" al prietenului, colegului dar mai ales al părintelui nostru, Cornel Armeanu. Rămas fără cuvinte, recitesc in soapta poemul "Ultima ninsoare" din volumul mai sus amintit:

"Mâine când va ninge, să nu mai m-aştepţi, 

Mă voiu pierde-n somnul sănilor de gheaţă. 

Vor veni la tine pictori şi poeţi, 

Să le pui pe masă cartea mea de ceaţă. 

Părintele Iosif Trifa şi crezul ortodox

Ceas de taina în timpul Sfintei Litrughi
la mormântul Părintelui Iosif Trifa
din cimitirul Dumbrava Sibiului

...Articolele Crezului sunt tot atâtea funcţii ale credinţei celei drepte. Concis, în Simbolul Credinţei sunt exprimate principalele teze ale credinţei de totdeauna a Bisericii: în Sfânta Treime – Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt; în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească; într-un Botez, spre iertarea păcatelor, şi în învierea morţilor şi a

vieţii veacului ce va să fie.

Sunt multe contestările ce s-au făcut, de-a lungul istoriei, afirmaţiilor Crezului ortodox. Temele referitoare la Sfânta Treime au fost şi sunt contestate de doctrinele ereziilor primelor secole, de doctrina Filioque (purcederea Duhului Sfânt şi din Fiul) etc. Temele cu privire la Biserică, la Botez şi la Parusia au fost şi sunt contestate de doctrinele protestante şi neoprotestante. Iată suficiente motive pentru o succintă şi deloc exhaustivă paralelă între învăţătura Părintelui Iosif Trifa şi Crezul Ortodox.

Când Golgota devine Tabor...

În loc de comentariu la postarea precedentă, am ales să postez poezia ,,Pe munte". Mulţumesc, Sorin, că am acest privilegiu! 

(...Uneori Golgota devine Tabor...)

Eram pe munte singur cu cerul prea aproape,
Încât părea că-albastrul se răsfrângea din ape.
Iar brazii ce-aveau braţe cu verde de smaralde
Mi-ademeneau fiinţa în lacrimi să se scalde.

Mi-am pus sub cap o piatră din stânca cea mai rece
Şi admiram văzduhul cum norii şi-i petrece.
În valuri de lumină pluteau agale norii,
Ca îngerii din vise pe-aripile candorii.

Despre Oastea Domnului la Radio România Actualităţi

din emisiunea Actualitatea credinţei, realizată de Laura-Izabela Aivăncesei (Radio România Actualităţi, 4 feb. 2013, ora 20,30)

Întâmpinarea Domnului...

Și eu Te-am auzit venind, Părinte
Și am ieșit în calea Ta cântând,
Îmi era plin auzul de cuvinte,
Cum plin mereu mi-e sufletul flămând;

Și eu Te-am auzit venind pe drum
Și s-a cutremurat ființa toată,
Aveam de lucru și mai am și-acum,
Știu, el nu se termină niciodată...

Ich Habe Genug („Mi-e de ajuns”)

Aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii, muzica este limbajul cel mai apropiat sufletului.

„Eugene nu citea atât de mult pe cât asculta muzică”, scria Alison. În 1954, a luat-o la opera rusească Boris Godunov de Musorgski; care l-a uimit, cunoscând un alt chip al creştinismului, care l-a făcut să spună, „Credeam că nemţii sunt profunzi, dar se pare că ruşii au o profunzime mai mare”.