Cine a primit cu adevărat iertarea cea mare n-are duşmani, n-are răzbunări, n-are zavistuiri…

Matei 18,23-35

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul.

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii” de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile.

Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”.

Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini.

Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n-a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.

Boala cea trupească îşi are şi ea scopul ei cel ceresc: trezirea din somnul păcatelor.

„...Orice boală, orice încercare îşi are un rost al ei, iar acest rost este în mâinile Domnului.

Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate; ele ne vin să ne trezească din păcat şi ca un ajutor să putem ieşi din păcat; ele vin să ne apere de păcat şi să ne întărească sufletul. Le vom cerceta pe rând.

Întâi bolile cele trupeşti ne vin ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Dându-ne seama de aceasta, să le purtăm cu răbdare, zicând şi noi cu tâlharul de pe cruce: „După dreptate suferim, luând cele vrednice după faptele noastre” (Lc 23, 41).

Dar însemnaţi-vă bine un lucru: bolile şi încercările nu ne vin numai ca o pedeapsă pentru păcat. Mântuitorul nu este un temnicer, ci El este un Doctor; Evanghelia Lui nu este o temniţă de pedepsit, ci este, mai ales, o şcoală mare de îndreptare şi de mântuire a omului.

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXVIII)

"Te-ai întâlnit în dimineaţa acestei zile cu Dumnezeul tău?...Ce i-ai promis? Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?...Te-ai ridicat de la-nchinare cu gânduri de iubire?...

Păstrez resentimente din ziua precedentă? Am învăţat eu, oare, că a iubi înseamnă a ierta deplin, deplin?...

Suflete al meu, ţi-ai asuns aripile înlăuntru, sau le desfaci pentru a zbura spre Creatorul tău ducând rouă mulţumirilor tale care te fac mereu să zâmbeşti sincer, fără umbre?!...

Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…

Un bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopăta şi nici un alt fel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia!
– Am încercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot! mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în «Lumina Satelor», am ţinut-o până la un loc, dar, după o vreme, şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…

Ca răspuns eu i-am deschis Noul Testament şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, şi i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:

Traian Dorz - un atlet al credinței românești

"O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui la coada altor naţiuni, fiindcă poezie e sângele unui popor, care curge subtrean prin veacuri şi îl face nepieritor" - Marin Preda -

Cine, oare, a cântat mai mult şi mai frumos iubirea, naşterea şi jertfa Domnului Iisus în perioada în care România suferea şi plângea sub jugul comunist, dacă nu poetul şi psalmistul "Oastei Domnului", fratele Traian Dorz?

Am observat şi în serile de colind, pe toate posturile de televiziune colindele scrie de fratele Traian Dorz au avut întâietate dar, mai nimeni nu au amintit şi de autorul lor, poate că nu din rea voinţă....

Acest atlet al creştinismului, prin toate poeziile sale, s-a adresat neamului românesc şi nu numai, ca să-l rupă de lanţuirle robiei păcatului şi să-l apropie de Dumnezeu. Ar trebui ca fiecare român, în fiecare seară, în timpul consacrat rugăciunii, să rostească şi un vers al fratelui Traian Dorz.

Cum a murit Constantin Brâncoveanu şi copiii săi

Plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andrea Memno, a fost de faţă în 15 august 1714, la scena execuţiei lui Constantin Brâncoveanu Vodă şi a membrilor familiei sale ucişi din porunca sultanului Ahmed. În scrisoarea sa către dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său raportează astfel:

Duminică 15 august de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care-i era vistier.

Iată cum s-a făcut:

Încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc şi veni la seraiul zis foişorul Jalikiacs pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o mică piaţă, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap şi Sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuviosului Ioan Carpatiul

În ciuda acestei titulaturi, în mod cert Cuviosul Ioan nu a fost originar din Carpaţi, ci a fost episcop al insulei Carpathos din Dodecanez. Părintele Stăniloae consideră că este posibil ca înainte de a deveni episcop să fi fost un membru al unei mănăstiri de obşte din insula respectivă. A fost prezent la Sinodul al III-lea din Constantinopol de la 680, în actele căruia întâlnim semnătura sa. Comentând aspectele scrierilor Sfântului Ioan Carpatiul, părintele Stăniloae notează: „S-a spus că ideile din aceste scrieri sunt foarte apropiate de cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Nouă însă nu ni se pare. Ele sunt mai degrabă foarte înrudite cu ideile lui Isihie şi Filotei Sinaitul, formând aceeaşi familie spirituală. Preocuparea lui principală este aceeaşi trezvie şi rugăciune a lui Iisus. Foloseşte şi el imaginea păsării oxipterix, ca şi Isihie. Scrisul lui Ioan Carpatiul are aceeaşi aplicare vie, directă, la viaţa duhovnicească. Adeseori autorul ştie să adapteze într-o formă nouă imagini luate din psalmi. De pildă, gândurile pătimaşe din cugetare sunt comparate cu un zid pe care mintea trebuie să îl treacă printr-un mare efort. Definiţiile lui surprind adeseori prin noutatea vreunei nuanţe, chiar dacă ideea generală am întâlnit-o şi la Sfântul Maxim“ (Filocalia, vol. IV, p. 113).

"Chiar şi o ispită mică, dacă e îngăduită, împiedică pe cel ce se sârguieşte în înaintare."

"Focul rugăciunilor către Dumnezeu şi sfânta meditaţie a cuvintelor Duhului să ardă pururi pe altarul sufletului tău."

Dă-ţi, iubite cititorule, cârma vieţii tale acestui Cârmuitor, căci El singur ştie calea spre ţărmurile mântuirii.

Ev. Matei 14, 22-34

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n‑a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul.

Au înflorit macii printre gânduri

poem pentru tata

Îmi amintesc
drobul de pâine
de sub pânza de in
împărțit la nouă
tu stai și te rogi
privind izvoarele curate
din ochi de copil

un strop de rouă
alunecă pe geam
ca o lacrimă pe obrazul mamei
nu mai era mâna aceea să o șteargă
amintirea ei
devine o rană
un strigăt mut
împărțit la zece

în palme strângeai
ca pe o anafură
firimiturile
erau deajuns
te săturai privindu-ne

așa te regăsesc și astăzi
mereu între două așteptări

P.S. mai multe poezi pe blogul: Şoapte din raze divine ce-n versuri se scurg…

Cum poţi să rămâi om...

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului

 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Rugăciune pentru Ciprian şi familia lui

Uneori Dumnezeu ne aduce aminte că viaţa noastră atârnă de un fir. Şi acesta se poate rupe în orice moment… Fratele Cornel Aurică se întorcea în dimineaţa zilei de 31 iulie 2011 din Italia cu trei dintre copii săi. În apropierea gării Asău, la câţiva kilometri de casă, pe fondul oboselii accentuate au avut un accident. Ciprian şi Ovidiu au fost spitalizaţi.

Chemarea mea este larugăciune. Să fim alături de familie în aceste momente grele, în genunchi. Ciprian (în poză, la înmormântarea bunicului Aurică) e la un pas de Veşnicie. Să ne rugăm pentru familia greu încercată şi în mod special pentru Ciprian. Cuvintele ni se opresc în astfel de momente, dar rugăciunile noastre pot străpunge Cerul.

Fie mila Ta spre noi, Doamne, precum am nădăjduit întru Tine! Pentru rugăciunile Fiului Tău preaiubit şi ale Maicii Preacurate, miluieşte-i pe robii tăi! Amin

Creşterea şi desăvârşirea…

„O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură.

Fără hrană, se usucă.

Fără curăţenie, putrezeşte.

Fără căldură, îngheaţă.

Sufleteşte este tot aşa.

Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii şi Euharistia. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea

Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura.

Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea şi părtăşia noastră cu fraţii. Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.

Fără aceste trei binecuvântate mijloace duhovniceşti, pe care Dumnezeu, Părintele fiinţei noastre, ni le-a pregătit ca să creştem şi să rodim prin ele – creşterea şi rodirea noastră nu e cu putinţă să se facă normal şi sănătos.

Fără aceste trei daruri cereşti, sufletul născut din nou curând se va pierde iarăşi sau se va împili(pipernici), rămânând fără creştere şi fără roadă...” (Traian Dorz, din „Cărarea tinereții curate”)

De câte ori recitesc aceste rânduri, mă cutremur și deplâng rănile deschise ale societății în care trăim, ale adunărilor noastre și mă rog stăruitor pentru ajutorul, creșterea, hrana, curăția, căldura, întoarcerea și mântuirea tuturor acelor care nu înțeleg importanța creșterii duhovnicești și s-au lăsat prinși în mreaja vieții tumultoase și întunecate de mulțimea grijilor lumești, refuzând părtășia frățească.

Poate că ne-am întrebat uneori de ce viața părinților și copiilor noștri, a fraților bătrâni sau tineri, nu este pătrunsă de pacea, bucuria și lumina binecuvântărilor împlinite. Răspunsul nu poate fi altul decât acela că în locul mierii celei dulci și hrănitoare din care ne hrăneam în vremea dragostei dintâi, așezăm tot mai des compromisul cu cele ale trupului, uitând că „dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.”( Rom. 8: 7) Nu este greu să înțelegem de ce fr. Traian Dorz, pune atât de mare apăs pe „creșterea și rodirea noastră”, pe „umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.”

Flămând ca nu de pâine

 fr Ionut Pag

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului

 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Câţi creştini au Biblia, au Pâinea, au Cuvântul lui Dumnezeu în casa lor şi se hrănesc regulat cu această Pâine?

Luca 9, 12-17

O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare-aminte. Minunea din evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că acei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă Îl ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese „într-un loc pustiu, departe de sate“ şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. Când s a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I au zis: „Locul acesta este pustiu şi, iată, vremea a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare“. Nu trebuie să meargă, a răspuns Iisus… Pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce. Şi Mântuitorul le a săturat şi foamea lor cea trupească.

Pe Domnul Iisus nu-L mulţumeşte să avem doar o viaţă frumoasă la suprafaţă...

Inima omului poate fi sau un templu sfânt în care să locuiască Domnul Iisus Hristos, sau o casă de necurăţii, o peşteră de tâlhari.

În simplitatea acestei fericiri, Mântuitorul Se referă la păstrarea sfinţeniei sufletului pe temeiul curăţiei lăuntrice a inimii. Ne atrage astfel atenţia că adevărata curăţie sufletească o au numai acei cu inima curată, pentru că întotdeauna adevărata înnoire se face dinlăuntru în afară. La o astfel de curăţenie interioară şi deplină e necesar să năzuiască şi să se silească tot creştinul…

Pe Domnul Iisus nu-L mulţumeşte să avem doar o viaţă frumoasă la suprafaţă, care să fie pricina laudelor omeneşti. El nu vrea morminte văruite frumos pe dinafară, iar înăuntru să fie pline cu oase moarte şi cu toată necurăţia (cf. Mt. 13, 27). Cei ce au doar pe buze Legea Domnului, iar înăuntrul fiinţei lor sunt plini de fiere amară, aceia sunt nişte făţarnici, care caută să placă oamenilor. Pe unii ca aceştia Mântuitorul îi mustră că se îngrijesc doar de partea din afară a blidului, dar înăuntru sunt plini de răpire şi de necumpătare (cf. Mt. 23, 25).

Despre slava oamenilor și slava lui Dumnezeu

"La ospăţul veşniciei vin pe-a razelor cărări

Revărsându-se din largul celor patru depărtări

Sufletele-nveşmântate în al curăţiei in

Strălicind în ogindirea feţei Mirelui divin

.........................................................

Printre unduiri de raze cu răsfrângeri de culori

Se deschide începutul nesfârşitei sărbători

Şi la masa nesfârşită numai aur cristalin

Vin câţi au răbdat cu Mielul foame, şi-nchisori şi chin" (Traian Dorz)

Cele mai convingătoare mărturii despre destinul omului şi despre lucrarea lui Dumnezeu în istorie sunt sfinţii. Când citeşti cu luare aminte pagini de sinaxar sau când te întâlneşti cu oameni sfinţi, simţi cum iubirea revărsată din Dumnezeu îşi risipeşte mireasma în lume. Dumnezeu este prezent şi lucrează pretutindeni, dar nicăieri nu-şi manifestă prezenţa şi slava Sa aşa cum o face în viaţa celor sfinţi. Ne simţim şi mai atraşi de Dumnezeu atunci când ne întâlnim cu frumuseţea nelumească din cuvintele şi chipurile celor care s-au făcut temple ale Duhului Sfânt. „Sfinţii sunt biruinţa cea mare a lui Dumnezeu, triumful harului Său, triumful puterii Sale, triumful slavei Sale” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţiile oratorice, Ed Pelerinul Român, Oradea, 2002, p. 338).

Păţania unui medic

Un doctor s-a adresat odată, aşa cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe:

-Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?
-Nu, răspunse preotul!
-Dar de auzit, l-ai auzit?
-Nu!
-Dar de gustat, l-ai gustat?
-Nu!
-Atunci, poate că l-ai mirosit?
-Nici aceasta!
-Nici nu l-ai simţit?
-Ba da, l-am simţit! răspunse preotul.
-Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru suflet! Şi dumneata încă tot mai crezi că este suflet?
Atunci preotul îl întrebă pe doctor aşa:
-Dumneata eşti medic?
-Da!
-Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
-Nu!
-Dar de auzit, ai auzit-o?
-Nu!
-Dar de gustat, ai gustat-o?
-Nu!
-Atunci, poate ai mirosit-o?
-Nici aceasta!
-Nici n-ai simţit-o?
-Ba da, am simţit-o!
- Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea. Şi dumneata tot mai crezi că este durere?
Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat.

Poate o să-ți placă și meditația la Evanghelia zilei de astăzi:

Credinţa şi lumina lui Hristos trebuie să-ţi dea şi ţie alţi ochi şi altă vedere…

Iertare şi iubire...

,,Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi:
ce minunat Mântuitor avem noi,
ce Patrie strălucită, fericită şi eternă
şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare
şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?
Într-adevăr, nimeni!

Ce irizări de lumini, de ape, de raze şi de zări sunt aici unde am ajuns!
Totul miroase aici a crini înrouraţi, a trandafiri sărbătoreşti, a mir de nard curat de mare preţ.
Iubirea ne şopteşte atât de dulce din fiecare verset sfânt, ne îmbrăţişează din fiecare cântare, ne încălzeşte din fiecare rază.
Cerul este atât de străveziu, încât se văd corurile îngereşti cântând pe cele douăsprezece trepte ale Luminii... şi fericitele mii de mii de biruitori îmbrăcaţi în in strălucitor, legănându-şi finicii Cântărilor Biruinţei şi cântând psalmi din harfele lui Dumnezeu pe marea de cristal.
Suntem atât de tineri şi semănăm atât de bine, încât ei parcă ar fi noi.

Iisuse, Preadulce Domn şi Mirele nostru Ceresc, o, ce strălucire şi măreţie înconjoară tronul Tău!
Şi ce fericire odihneşte la picioarele Tale!
Lângă Tine ne-am întâlnit cu soarele,
ne-am învăluit cu luna
şi ne-am încununat cu stelele.
Lângă Tine ne-am culcat cu capul pe munţii cei înalţi ca pe nişte perne cereşti, cuprinzând sânul Lui Dumnezeu
Şi sub fiorul sărutului gurii Tale
Ne-am primit numele cel nou: Minune. Şi Har.
Slavă veşnică Ţie!

Iisuse, Nume Preafericit şi Scump...
legănat între cele şapte ceruri
şi cele şapte stele
de cele şapte candele ale celor şapte cântări ascunse,
fii biecuvântat de toate cele şapte coruri ale treptelor Luminii.
Tu, Nume înmiresmat cu rugăciunile cele mai fierbinţi,
scăldat de lacrimile cele mai curate şi mai dulci,
Te sărutăm noaptea în visele nostre fericite,
când în toată lumea este tăcere şi întuneric de prea multă lumină
şi numai sufletele noastre strălucesc, cântând şi şoptindu-Ţi – în starea cea mai dulce, cu fiorul cel mai dulce şi cu glasul cel mai dulce, ca în clipa cea mai de miere – Te iubim, Te iubim, Te iubim...
Şi apoi murim de dragoste pe braţele Tale..."


,,Mărgăritarul ascuns" Traian Dorz

Apel umanitar : Ioan,Luca si Matei te roaga sa o ajuti pe mămica lor

"Gabriela are 29 de ani si trei baieti. Luca si Matei sunt gemenii, bruneti, neastamparati ca mai toti baietii de 5 ani. Ioan, cel mai mic este blond si are o inclinatie speciala pentru masinutele rosii.

Cand o intrebi cum ii cheama Gabriela iti raspunde: ‘din cei patru evanghelisti lipseste Marcu’. Si rade.

Sotul Gabrielei, Cosmin Neamtu, a terminat Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Anul acesta voiau sa plece la mare. La sfarsitul lunii iulie. De asta iarna pe Gabriela o durea un picior si cum durerea devenise sacaitoare s-a hotarat sa mearga la doctor.

La sectia Ortopedie- Traumatologie a Spitalului Militar din Bucuresti Gabrielei i s-a facut o punctie- biopsie la nivelul soldului care devenise  atat de dureros incat nu mai putea dormi. De altfel, cu greu fura 2-3 ore de somn pe noapte.

Rezultatul anatomopatologic: osteosarcom condroblastic. Respectiv cancer al osului.

Pentru a se putea trata REPEDE SI EFICIENT Gabriela trebuie sa ajunga in strainatate. Va fi necesar sa i se amputeze soldul  apoi sa i se reconstruiasca. Inainte de operatie va urma tratament citostatic. In Romania nu exista o banca de masa osoasa, absolut necesara pentru reconstructia soldului. Suma necesara este de aproximativ 30.000 euro, pe care daca am fi avut-o azi ar fi fost bine sa fie deja operata.

Va rugam sa o ajutati pe Gabriela sa ii vada mari pe cei trei copii ai ei! Pomeniti-o in rugaciunile voastre,iar pe cei care puteti, va rugam sa faceti o cat de mica donatie in conturile afisate.

Titular cont: Gabriela Neamtu 

Banca Comerciala Romana

Sucursala UNIVERSITATE, Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr.5 Sector 3,

1)     cont in EURO RO98RNCB0092077148820002, cod SWIFT RNCBROBU2)     cont in RON RO28RNCB0092077148820001

Daca 2600 de oameni ar da cate 50 Ron suma ar fi acoperita… daca ar da cate 10 ron 13000 de oameni… calcule ale unor oameni care isi iubesc prietena si care spera…

Bineinteles ca de un mare ajutor puteti fi daca veti difuza acest blog la cat mai multe persoane, in speranta ca suma necesara se va strange cat mai repede. Orice suma contezeaza, oricat de mica! oricat… ajutati-ne! Si ajutati-ne repede! Suntem contra cronometru…"

Mai multe detalii aici:  http://pentrugabi.blogspot.com/ 

Decât cu o sănătate şi cu o „linişte" în braţele păcatelor, mai bine bolnav şi necăjit în braţele Domnului.

La Techirghiol, pe malul mării, am văzut un lucru interesant. Nişte ciobani din Dobrogea îşi strânseseră oile la marginea mării, unde apa era mică şi le silea să intre în apă, să le spele de murdărie.

Oile se opinteau, ciobanii strigau, câinii urlau; gândeai că ce prăpăd e acolo! Oile au intrat numai cu mare silă în apă. Ciobanii le mai îndemnau şi cu beţele.

Dar îndată s-a văzut cât de mult le lipsea oilor această baie. Apa mării s-a înnegrit de necurăţenia de pe ele. Pe urmă, au ieşit din cazna asta curăţite şi spălate frumos.

Aşa face Domnul, Păstorul nostru cel Mare, din când în când şi cu noi. Ne afundă în apele necazurilor, ca să ne curăţim de gunoiul ce s-a strâns pe sufletul nostru.

Noi tremurăm de „apa" aceasta, dar ea este o binecuvântare pentru sufletul nostru.

Primiţi bolile şi încercările ca pe tot atâtea solii cereşti trimise pentru curăţirea şi întărirea noastră cea sufletească.

Dincolo de bine şi de rău

Astăzi tot mai des avem de-a face cu tendinţa de relativizare. Nimic nu mai stă locului. Fiecare are adevărul lui pentru care oricând poate găsi o justificare. Norma este interpretată prin grila prejudecăţii şi a conservatorismului retrograd. Chiar zilele trecute îmi spunea cineva că până şi criminalul are îndreptăţirea lui personală pentru ceea ce face: “aici şi acum” crima lui este manifestarea unităţii conştiente şi inconştiente a personalităţii sale. Şi toate acestea în numele unui umanism care respectă omul şi libertatea lui existenţială.

Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge

Evanghelia cu cei îndrăciţi se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc.
Acum vom spune că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.
Vom spune că Evanghelia cu îndrăciţii se petrece şi azi. Sunt şi azi destui „îndrăciţi”.

Dincolo de monitor

Cu câţiva ani în urmă am scris cele de mai jos fiind încântată de posibiltatea de a comunica folosind messenger şi webcam. Tot atunci am fost un pic marcată de imposibilitatea de a realiza o comunicare perfectă cu persoane dragi, persoane care aveau nevoie de mine nu de cuvintele mine...Veţi înţelege după lecturarea articolulul scris atunci...

Te aşezi în faţa calculatorului, scrii ID-ul, apoi parola; apeşi ,,enter” şi aştepţi conexiunea pe messenger. Te uiţi repede pe lista ta de prieteni ca să vezi care dintre ei este online. Zâmbeşti ca răspuns la ,,zâmbetele” lor luminoase...te bucuri de fiecare în parte şi nu te poţi hotărî pe care să îl saluţi mai întâi....Dar, până te gîndeşti, iată că cineva te salută timid. Te bucuri enorm, răspunzi şi conversaţia începe la un nivel de comunicare obişnuit.Puţin mai târziu, cu fiecare ,,enter”, conversaţia devine tot mai profundă, tot mai plină de emoţii... Simţi dincolo de cuvinte, dincolo de ecranul monitorului, simţi o persoană care se frământă...şi constaţi atâta neputinţă în tine! ...Eşti atât de departe de ea....nici măcar nu o poţi vedea, nu o poţi auzi...ai doar cuvintele de pe ecran...

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXVII)

"Dragă suflete...oare tu ai gustat vreodată din "vinul" cel bun al cunoaşterii Domnului Iisus?

Te-ai adăpat vreodată din harul şi dragostea părtăşiei Lui?

Să nu-l crezi pe diavolul care îţi vorbeşte numai rău despre viaţa cu Hristos! Căci satana are tot interesul..."

(Traian Dorz, din "Hristos - Sfinţitorul nostru" - Meditaţii, Rugăciuni şi Cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 2)

Dragă cititorule!

Eu te întreb, cum stai tu faţă de apa cea vie, faţă de apa vieţii?

Eu îţi zic cuvintele Domnului: O, de ai cunoaşte tu, dragă suflete, darul lui Dumnezeu, puterea şi binecuvântarea ce se revarsă în viaţa ta după ce ţi-ai adăpat sufletul cu izvorul apelor vii!… Deci să luăm aminte. Şi lumea aceasta îşi are setea ei şi apa ei. Dar cine e cuprins de setea asta şi bea din apa asta nu se mai satură."

(Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an)

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Teofil Părăian

"...Parintele Sabin Voda, unul dintre fiii sai duhovnicesti, povesteste ca parintele Teofil i-a spus intr-o ultima intalnire: "Cred ca n-o sa ne mai vedem in viata asta. Dar asa-i ca o fost fain?".

Nascut pe 3 martie 1929 (la Toparcea - Sibiu), ca primul nascut intr-o familie cu patru copii, a ramas de mic fara vedere tru peasca. Insa toata viata a avut o nemaipomenita vedere duhovniceasca, asa cum dau marturie toti cei care l-au cunoscut. De aceea a si fost hirotonit preot, in 1960, de catre mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Colan. Un orb sa fie preot? Asta e minunea lui Dumnezeu, pentru ca preotul are slujiri pe care nu le poate face daca nu vede.

A fost unul dintre cei mai luminosi si mai invatati calugari ai nostri, duhovnic aspru cu pacatul, dar mereu bland cu pacatosul, plin de harul pacii si al bucuriei. Chiar si mustrarile si le invaluia in bunatate, pentru a nu rani. A fost unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti, publicand peste 30 de carti, si un neobosit conferentiar - dintre marii duhovnici, a fost cel care a mers cel mai mult prin tara, pentru a le vorbi tinerilor despre cele mai diverse probleme legate de credinta noastra, de la Filocalie si Rugaciunea Inimii, pana la slujbele Bisericii si importanta unor personalitati ortodoxe, ca parintele Arsenie Boca..."(Sursa: Formula AS)

"Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă."

"Noi avem credinţă, avem nădejde, avem iubire, avem atâtea şi atâtea avantaje faţă de cei necredincioşi şi toate acestea ne aduc bucurie în suflet. Mai întâi, iubiţi credincioşi, pentru viaţă, în faţa morţii şi în faţa veşniciei să avem gândul acesta pe care ni-1 dă Domnul Hristos când zice: „ Nu te teme, crede numai şi se va mântui…”."

Înainte de orice început

În acest deosebit de frumos text din Sfânta Scriptură se vorbeşte despre Domnul Hristos, Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, ca despre Acela Care a fost mai dinainte de orice început Sfetnicul şi Împreună-lucrătorul Tatălui la facearea tuturor celor văzute şi nevăzute.

În nişte cuvinte şi imagini unice este descrisă fericita colaborare a Fericitului nostru Dumnezeu Iisus Hristos cu Tatăl la alcătuirea minunată a întregului Univers material şi spiritual.
Sub chipul şi numele Înţelepciunii şi Luminii se spune despre Domnul Iisus:
Eu am fost aşezată din veşnicii.
Înainte de orice început.
Înainte de a fi pământul.
O, ne proşternem în faţa Luminii şi ne închinăm ei cum fac cei care locuiesc în ţinuturile nopţilor îndelungate – în faţa răsăritului aşteptat îndelung, cu nerăbdare – când le apare soarele dorit şi scump.
Slavă veşnică Ţie, Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor(Tit 2,13)!

După orice nor e-un soare şi mai dulce...

Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor
e-un soare şi mai dulce, e-un rod şi mai cu spor,
Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel,
Ce-nvinge şi rămâne atotputernic el.


Nu te uita la tine ca eşti atât de slab,
nici la vrăşmaşul care te-ar nimici degrab,
Nu te-ndoi, ci crede că dincolo de tot
veghează Dumnezeul Puternic Savaot.

Că nici un păr nu-ţi cade, că nici o clipă nu-i,
că nu-i nici o-ncercare decât prin voia Lui,
Că dacă crezi puternic nimica nu-i spre rău,
ci totul se va-ntoarce spre-un şi mai bine-al tău.

Nu te uita la ziduri, la porţile de fier,
la ura ce scrâşneşte, ci uită-te la cer...
Nu te-ndoi, ci crede că-n ceasul cel mai greu
clipită de clipită veghează Dumnezeu!
( Traian Dorz )

Melodia interpretată de pr. Marian Mărcuş AICI

Căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului

Deci nu vă grijiţi zicând „ce vom mânca sau ce vom bea”, că ştie Tatăl vostru cel Ceresc că trebuinţă aveţi de toate acestea. „Căutaţi la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, şi Tatăl vostru le hrăneşte pe ele” (Mt 6, 26). „Socotiţi crinii câmpului că nu se ostenesc şi nici Solomon nu s-a îmbrăcat ca unul dintr-aceştia” (Mt 6, 28). „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33).

Iată o Evanghelie care, celor necredincioşi, li se pare o glumă, un lucru de zâmbit.

Dar ce dulce este această Evanghelie pentru cei care trăiesc o viaţă de copii ai lui Dumnezeu! Când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, atunci vezi Evanghelia de mai sus cum se împlineşte în viaţa ta. Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl Ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte.

Nimeni nu poate sluji la doi domni

Zis-a Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va iubi, sau pe altul va urî (…); nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Mt 6, 24).

Am tâlcuit aceste cuvinte de atâtea ori şi în atâtea feluri, prin toate cărţile de la Oastea Domnului. Şi le vom repeta mereu.

O, cum n-am eu glas de trâmbiţă cerească să strig aceste cuvinte ale Domnului, să le audă toţi oamenii!

Cei mai mulţi creştini îşi pierd sufletul şi viaţa de veci tocmai la răspântia aceasta: ei îşi închipuie că pot sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului.

Diavolul pescuieşte cele mai multe suflete tocmai la răspântia aceasta.

Înregistrarea Adunării de comemorare a fratelui Traian Dorz

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului

 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Watch live streaming video from videorod at livestream.com

Cât de mult iubim?

"Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "

( Luca 14, 27)

A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.
A fi creştin înseamnă însă a te lepăda de eul tău, de gândirea ta deşartă la căile lumii şi ale păcatului. "Lepădare" este un cuvânt greu şi dur, fără de care însă nu poate fi nimeni ucenic al Domnului Iisus. Celui care se "leapădă" întru totul în mâinile lui Dumnezeu, Dumnezeu îi va dărui tot ce are şi i-a pregătit. Dar noi mai avem încă inima împărţită şi Dumnezeu nu vrea lucrul acesta.

CA SĂ FII REGE

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

„Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.

Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. şi-atat.

Nu disprețui pe binefăcătorii tăi, la umbra cărora te-ai adăpostit

15. "Dacă eşti tânăr, puternic, 
sănătos şi înălțat astăzi, – nu-ţi pierde, omule, mintea ta sănătoasă, nici cumpătul tău bun, neţinând seama de nimeni și de nimic. 
Nu-ţi batjocori părinţii bătrâni şi neputincioși şi nu te ruşina de starea lor simplă, căci în urma mâinilor lor bătătorite și slabe ai crescut şi te-ai ridicat tu! 

16. Nu disprețui pe binefăcătorii tăi, la umbra cărora te-ai adăpostit, căci, fără îngrijirea lor tu n-ai fi putut ajunge unde eşti, niciodată! 

Despre pescuirea cea sufletească

(Matei 4, 18-23)

Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre Apostoli. Din pescuitori de peşti i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniţi după Mine, le-a zis Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi… Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu; în Numele Meu veţi arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării…
Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt „pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători”.
În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie.

Traian Dorz ( 1914 - 1989 )

În spatele fiecărei fotografii se ascund frânturi de istorie

- audiție cu folos duhovnicesc -

Clik pe foto

Bucuria crestinilor si maica Vietii

Tinand cont de scrierile Sfintilor Parinti cu privire la Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune ca oricat de frumos si de mult am scrie despre ea, intodeauna mai este loc de alte si alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfant, Maica Domnului a devenit si Maica noastra, a tuturor, a devenit bucuria crestinilor si maica Vietii, caci a nascut pe Cel ce a dat viata tuturor celor morti in Adam.

Sfanta Fecioara Maria, pe cat a fost inaltata de laudele ingerului, pe atat s-a smerit inaintea lui Dumnezeu. Invatam de aici ca “smerenia este temelia sfinteniei”, este scara ce ne urca la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o infatiseaza pe Sfanta Fecioara Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviinte. Modestia imbracamintei impresioneaza si ne da de gandit, caci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Despre cum trebuie să-L mărturisim şi să-L iubim pe Hristos

Zis-a Domnul învăţăceilor Săi: „ Tot cela ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe dânsul înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (…). Cela ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este Mie vrednic. Şi cela ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este Mie vrednic” (Matei 10, 32-37).
Atunci, răspunzând, Petru a zis Lui: „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie; oare ce va fi nouă?” Iar Iisus a zis lor: „Amin grăiesc vouă că tot cel care a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, însutit va lua şi viaţă veşnică va moşteni. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi de pe urmă, întâi”(Marcu 10, 28-31).

În duminica aceasta, Biserica a pus prăznuirea Tuturor Sfinţilor, de aceea se citeşte o evanghelie ce spune despre viaţa cea trăită în retragere, în sfinţenie şi jertfire pentru Domnul.
Dar să nu credem că această evanghelie ar fi numai a Sfinţilor şi grăieşte numai lor. Ea este şi a noastră.
Fiecare creştin trebuie să trăiască o viaţă de sfinţenie; prin sfinţenia vieţii sale să se sfinţească Numele Tatălui Ceresc. „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa -scrie Apostolul Petru creştinilor – căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sunt»” (I Ptr 1, 16).

Când n-am puteri

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia!

de Traian DORZ, 
din vol. «Cântarea Veşniciei»

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Alexander Schmemann

După Revoluţia din 1917, multe familii ruseşti şi-au părăsit patria, luând calea pribegiei. În Estonia anului 1921, într-una dintre aceste familii de emigranţi, s-a născut Alexander Schmemann, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai teologiei ortodoxe în Occident.
Deşi s-a simţit întotdeauna fiu al poporului din care provenea, Alexander Schmemann nu a vizitat niciodată Rusia, din dispreţ faţă de regimul comunist.
După şapte ani petrecuţi în Estonia, familia Schmemann a plecat în Franţa, la Paris, unde Alexander a urmat studiile secundare.
Religiozitatea lui începe să se manifeste cu putere, tânărul licean partipicând la Liturghia de la catedrala „Alexander Nevsky“, unde frumuseţea cu care erau ţinute slujbele îl copleşea. (sursa)

S-a dedicat pe deplin Ortodoxiei din America, desi era adeseori, nemultumit de faptul ca ortodocsii americani (indeosebi, cei convertiti) devenisera obsedati de aspectele exterioare. Parintele Alexander Schmemann a evidentiat pericolul identificarii etnice a Bisericii, mai ales, asupra pericolului de a considera crestinismul un refugiu al identitatii, inchizand astfel Biserica in spatele zidurilor etnice, in acelasi fel, Ortodoxia poate deveni, pentru convertiti, un semn al identitatii si, in consecinta, sa fie redusa la o ideologie.
Recunoscut prin calitatile sale de predicator, profesor si preot, parintele Alexander a ramas in amintirea generatiilor de crestini datorita viziunii sale asupra culturii contemporane, a vietii bisericesti si a Liturghiei.
(Sursa) 

„Oamenii au încetat de a mai crede… nu în Dumnezeu sau în zei, ci… în moarte, în moartea veşnică, în iminenţa ei. Astfel, ei nu mai cred în mântuire. Înţelegerea de astăzi a religiei ca o realizare de sine este destul de ieftină. Sunt eliminaţi, pe rând, diavolul, iadul, păcatul şi nu mai rămâne nimic altceva decât consumul de bunuri. Există, acum, în lume, mai multă frică decât oricând, însă nu este «frica» de Dumnezeu.“

„Hristos nu a avut o casă a Lui nu pentru că ar fi dispreţuit bucuriile simple – a avut şi El o copilărie, o familie, o casă -, ci pentru că El se simţea acasă pretutindeni, în lumea pe care Tatăl Său o făcuse «casă» omului. Biserica este casa noastră şi casa lui Dumnezeu, iar cea mai profundă experienţă a Bisericii este cea a unei case.“

(Părintele Alexander Schmemann – Pentru viaţa lumii, EIBMBOR, 2001)

Trei Nume-n Unul Singur

Trei Nume-n Unul Singur
e Harul şi Misterul
ce-nvăluiesc pământul
şi-nstăpânesc Eterul,
le spune Ziua, Nopţii
şi Iarna, Primăverii
şi Seara, Dimineţii
şi Moartea, Învierii…

Trei Feţe-a Celui Unic

În ziua cea mare a Cincizecimii

Mai jos puteți viziona în reluare   (fără editare) adunarea de Rusalii de la mormântul Părintelui Iosif Trifa din Dumbrava Sibiului.  Vizionare cu folos!

 videorod 
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

La Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

Pogorârea Duhului Sfânt se află istorisită pe larg în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Vă rog să o citiţi şi de acolo cu băgare de seamă, căci e plină de învăţături sufleteşti.

Vom cerceta şi noi aici câteva.

Mai întâi, ne spune Scriptura că Apostolii aşteptau pogorârea Duhului Sfânt „toţi împreună, adunaţi la un loc”, unde se rugau. Aceasta e şi azi cerinţa şi pregătirea sufletească pentru primirea Duhului Sfânt: retragerea din zgomotul lumii, retragerea din păcate, rugăciunea stăruitoare şi dorinţa după mântuire sufletească. Cei mai mulţi creştini trăiesc după „duhul care este acum în lume” (Ef 2, 2), iar în duhul acestei lumi sunt fel de fel de „mode” şi moravuri păgâne, ca: beţii, jocuri, petreceri, destrăbălări, înşelăciuni, glume, vorbe urâte etc. Acest duh este cea mai mare piedică pentru primirea Duhului Sfânt.

Golgota şi inima omului

Taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti are două puncte principale. Punctul cel dintâi şi cel mai însemnat, şi cel mai înalt este Golgota, este Jertfa Mântuitorului. Fără Jertfa Crucii nu este şi nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Numai Sângele Lui ne poate curaţi de orice păcat (I Ioan 1,7).

Numai prin darurile Crucii putem dobândi mântuire, iar aceste daruri ni se dau prin lucrarea Duhului Sfânt.

Dar tot atât de însemnat este şi al doilea punct: inima omului şi darurile Crucii, care pot lucra numai acolo unde li se deschide inima omului. Faţă de noi, darurile Crucii n-au nici un preţ dacă nu le primim în inima noastră şi dacă nu le lăsăm să lucreze în inima noastră. După Golgota, în rândul al doilea, inima este centrul vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti.

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXVI)

Când am fost în călătorie la Ierusalim, am văzut şi poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor. Această poartă se cheamă „Poarta de aur” şi e închisă cu zid. Tradiţia de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine şi se va deschide iarăşi de la sine, în Ziua cea mare a Învierii. Prin ea vor intra sufletele la viaţă.

Plină de înţeles şi de adevăr este această tradiţie, căci, de fapt, mântuirea noastră stă în întrebarea: cum L-am primit noi pe Mântuitorul?

„Şi celor câţi L-au primit pe El (cu adevărat), care cred în Numele Lui – zice Evanghelia – le-a dat lor putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12).

Aşa L-ai primit pe Domnul şi tu, cititorule?

Apa cuvântului biblic

"Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.

Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată."(Isaia 55, 1)

"În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.

Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.

"Nu numai cu pâine va trăi omul" - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum v-a iertat Hristos

Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos aşa iertaţi-vă şi voi. (Coloseni 3, 13)

Îngăduiţi-vă unii pe alţii – spune Cuvântul Domnului aici – şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.

Aceasta este singura judecată la care are dreptul să se ducă un adevărat credincios al lui Iisus: judecata iertării.

Acesta este singurul drept al omului duhovnicesc: dreptul de a ierta.

Aceasta este singura răzbunare îngăduită sufletului născut din Dumnezeu: iertarea. O iertare cum a avut şi el din partea lui Hristos. O iertare totală. O iertare imediată. O iertare pe totdeauna.

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite (XXXVIII)

"Ce specific minunat are Oastea… Ce lucrare curată şi sfântă, atât prin învăţătura, cât şi prin scopul ei profund evanghelic şi profund uman românesc este această Mişcare a Oastei Domnului!

Nimic străin de interesul lui Hristos şi nimic străin de interesul Neamului şi al Bisericii nu este în ea.

Nimic politic, care să dezbine în partide pe fiii acestui neam.

Nimic confesionalist, care să tulbure unitatea Bisericii.

Nimic lumesc, care să întineze conştiinţele.

Nimic materialist, care să aţâţe ura şi poftele.

Nimic interesat, care să-i învrăjbească pe oameni.

Ci totul numai dăruire curată şi jertfitoare, cu dragoste şi lacrimi pentru nobilul scop al mântuirii fiilor acestui Neam. Pentru înduhovnicirea fiilor acestei Biserici. Pentru înstăpânirea reală şi frumoasă a voii şi mântuirii lui Dumnezeu peste hotarele şi peste inimile acestei ţări.

Pentru că numai înnobilaţi de aceste transformări evanghelice, noi, ca Neam şi ca Biserică, vom putea deveni cu adevărat un Popor demn, o Biserică vie, o Familie fericită"

- Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p.129 -