Literatura ziditoare de suflet

Exista carti ziditoare de suflet, care ne pot fi de mare folos pe calea credintei. Din pacate, exista si un numar foarte mare de carti care nu sunt de nici un folos, ci dimpotriva, prin continutul lor, pateaza sufletul si constiinta cititorului. Cartile lumii acesteia, care s-au imprastiat peste tot, sunt niste scrieri usoare, ce nu arata nici o cale. Cu deosebire de acestea, cartile ziditoare de suflet, literatura crestina, arata intodeauna Calea, Adevarul si Viata. Nu vom creste niciodata in credinta daca ocolim cartile religioase, considerandu-le greu de citit.

Prima carte de capatai, din literatura crestina este Sfanta Scriptura, care nu trebuie sa lipseasca din casele noastre. Ea contine esenta credintei, Cuvantul lui Dumnezeu.

Urmeaza dupa aceea Istoria Bisericii, a Sfintilor inaintasi. O astfel de carte nu plictiseste pe nimeni, pentru ca in ea vom gasi intamplari adevarate, ce vorbesc despre vietile Sfintilor. Este inadmisibil sa traiesti intr-o tara si sa nu cunosti istoria tarii tale, catusi de putin. La fel se intampla si cu Biserica din care facem parte. Cunoscand trecutul Bisericii, ne putem consolida prezentul si cu voia lui Dumnezeu, poate si viitorul.

Urmeaza apoi la rand cartile de meditatii, poezii, pilde si istorioare, foi si reviste religioase, romane ce au un continut moral-religios, etc. Ele ne vor da curaj in lupta contra pacatelor si, in acelas timp, ne vor intari pe calea credintei, ajutandu-ne totodata sa intelegem mai bine si mai correct Sfanta Scriptura. Cele mai bune carti sunt intodeauna acelea care ne invata cum sa intelegem Biblia si cum s-o traim. In aceste sens, indrumatorii nostrii sunt Sfintii Parinti, literatura patristica. Frecventarea acestei literaturi inlatura subiectivismul in intelegerea textelor sfinte, ferindu-ne sa alunecam spre denaturarea adevarului.

S-ar putea ca multe dintre cartile religioase sa ni se para grele, dar, pe masura ce vom inainta in credinta, vom vedea ca , pentru a intelege mesajul acestor carti, este nevoie de un minim efort de vointa din partea noastra.

Cineva isi exprima dorinta de a avea o biblioteca plina numai de carti religioase, din care sa citeasca ori de cate ori are un pic de timp liber. Este o idée buna sa ai o mica biblioteca din care sa faci parte din cand in cand si altora!.

Conştiinta - glasul lui Dumnezeu

"De veţi căuta după legile Mele şi de veţi păzi poruncile Mele,

vă voi da ploaie la timp...veţi mânca pâinea voastră cu mulţumiri...nimeni nu vă va tulbura...căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvânta...Iat de nu Mă veţi asculta şi de nu veţi păzi aceste porunci ale Mele,...îmi voi întoarce faţa împotriva voastră...”

(Leveticul cap. 26)

Pentru cel care caută să împlinească mereu cuvântul lui Dumnezeu, glasul conştiinţei răsună liniştitor. Conştiinţa ne mustră, ne urmăreşte viaţa, aduce căinţă în sufletul nostru şi ne îndeamnă la statornicie. Glasul conştiinţei este glasul lui Dumnezeu în sufletul celui credincios.

Conştiinţa l-a făcut pe David să se căiască de păcatul săvârşit. Conştiinţa l-a ţinut pe Iov statornic în grelele sale încercări. Conştiinţa l-a întors pe fiul riripitor înapoi la tatăl său.

În fiecare dintre noi răsună acest glas al conştiinţei. Ferice de cel care aude acest glas şi i se supune cu smerenie, căutând să facă voia lui Dumnezeu.

Constatăm însă cu tristeţe că grijile lumeşti, alergarea după lucrurile materiale, înăbuşă acest glas Dumnezeiesc. Se întâmplă ca, de la o vreme, conştiinţa să adoarmă şi să nu te mai mustre pentru nici un fel de păcat. Din când în când, câte un sol al lui Dumnezeu încearcă să trezească această conştiinţă adormită, întunecată de păcat, aducând un necaz, o suferinţă, o încercare.

Se ridică însă o întrebere: Cum putem deosebi glasul conştiinţei celei adevărate dintre multe alte glasuri, care vin de la cel rău?

Răspunsul? Prin rugăciuni stăruitoare, prin citirea Sfintei Scripturi, prin spovedanie şi prin legătura frăţească. Acestea ne ţin treji şi ne ajută să deosebim totdeauna glasul conştiinţei cel care vine de la Dumnezeu. El Se foloseşte de conştiinţă, pentru a ne putea izbăvi de ispitele ce vin de la diavolul care de multe ori se îmbracă chiar în înger de lumină.

Să ascultăm deci cu toată fiinţa noastră de glasul conştiinţei şi, aşa după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, să ne ferim de tot ce ni se pare că este rău...

Închei cu felul în care un indian a definit conştiinţa, pare un pic amuzantă dar este foarte semnificativă:

"Conştiinţa este un obiect triunghiular ascuţit care locuieşte în interiorul meu. Când fac ceva rău, se învârte şi îmi produce mari dureri. Dar dacă fac în continuare lucruri rele, obiectul se va răsuci atât de mult, încât colţurile sale se vor toci şi nu-mi vor mai produce nici o durere.”

Cum stam oare fiecare dintre noi, cu obiectul triungiular?

Povestea unui îngeraş - o creaţie interactivă

Clik pe imagine

Iată cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi, 18.12.2009, am reunit din nou toate contribuţiile voastre. S-a împlinit aproape un an de când am pornit împreună cu voi să scriem o poveste, o creaţie interactivă. Până acum a mers bine. Vă asiguram atunci, din experienţă, că va fi o aventură interesantă, plină de emoţie, şi de o împlinire sufletească...pentru mine aşa a fost. Colaborarea cu voi m-a făcut să mă simt mai aproape de oameni şi de Dumnezeu. Mai spuneam la începutul acestei aventuri :”Haideţi, pentru câteva momente, să redevenim copii, să fim printre îngeri...şi, poate, să fim chiar ,,îngeri” pentru cei din jur. Să zicem: ,,Doamne, ajută!” şi să scriem primele gânduri” Vă mulţumesc de colaborarea de până acum şi să spunem din nou: ,,Doamne, ajută!” şi să mai scriem câteva gânduri...Sincer, îmi doresc să-l văd pe Florinel crescând, alături de îngeraşul său, bucurându-se alături de părinţi, trecând prin şcoala vieţii, prin încercări, ieşind biruitor din ele, şi de ce nu legănându-şi nepoţeii. Eu cred ca se poate lucrul acesta...depinde de noi.

Am adunat aici (clik pe imagine) toate fragmentele scrise de noi împreună cu voi timp de aproape un an, aici si aici dar si aici, pentru a face povestea unitară. Vă mulţumim din suflet! E atât de frumoasă până acum! Trebuie să o continuăm! ...)

Cui ne raportãm?

Prima adunare ţinută la Braşov în amintirea celei de-a treia zi istorică a Oastei Domnului, din 7 noiembrie 1976, de la Poiana Braşov, mi-a oferit prilejul să mai citesc încă o dată cartea fratelui Traian Dorz «Zile şi adevăruri istorice». La fiecare lecturare a cărţii găseam câte o idee generală, comună problematicii abordate de autor; sau mai multe la un loc. Scopul principal al acestei cărţi – mărturisit de autorul însuşi – a fost acela de a arăta clar, o dată pentru totdeauna, atitudinea Oastei Domnului faţă de Biserică, atitudinea fiecărui ostaş faţă de Părintele Iosif Trifa şi învăţătura lui, precum şi atitudinea Oastei faţă de celelalte culte.

Vorbind despre fiecare zi istorică, fratele Traian încadra în timp şi spaţiu, dar şi în contextul religios, evenimentul respectiv. Un element comun al relatării ce mi-a atras în mod deosebit atenţia, de data aceasta, a fost acela al legăturii pe care o făcea, de fiecare dată, cu trecutul, cu oamenii şi evenimentele petrecute. Când vorbea de prima zi istorică, îşi găsea ancorarea în „frumosul început şi desfăşurarea lui” (era vorba de începuturile Oastei Domnului).

Referindu-se le cea de-a doua zi istorică, fratele Traian reface firul întâmplărilor din ultimele zile de viaţă ale Părintelui Iosif. Iar când relatează desfăşurarea evenimentelor care au dus la necesitatea consfătuirii din 7 noiembrie 1976, ca a treia zi istorică, aminteşte că, în timpul acelei întâlniri, a prezentat trei documente, ele însele fiind o mărturie a trecutului la care se raportau ei atunci.

Acelaşi lucru a făcut şi fratele Traian, raportându-se la înaintaşul său, Părintele Iosif Trifa. A rămas fidel principiului conform căruia mlădiţa, dacă nu rămâne în viţă, nu poate să aducă roadă (cf. In 15, 5). Iar dacă frunza nu rămâne pe ram, nu poate să rămână în viaţă. După cum dacă ucenicul nu ascultă de cuvântul învăţătorului, nu poate să lucreze nici mântuirea sa, nici pe a altora.

Părintele Iosif Trifa a păstrat legătura duhovnicească cu Părinţii Bisericii, în special cu Sf. Ioan Gură de Aur şi cu Sf. Apostol Pavel. Sfinţii Părinţi au fost în legătură nedezlegată cu cei doisprezece Sfinţi Apostoli, care, la rândul lor, evident, ca trimişi ai Mântuitorului Hristos, au stat într-o nemijlocită legătură cu El. Iar Domnul Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, a stat şi stă, într-o permanentă, tainică şi nedespărţită legătură cu Tatăl-Dumnezeu. Avem, astfel, imaginea unui lanţ ale cărui verigi, ţinându-se una de alta, ne dau încrederea că avem o bună ancorare pentru zilele noastre.

Legătura cu părintele duhovnicesc este de o mare importanţă, dar şi de o gingăşie aparte. Este ca aceea dintre tată şi fiu, la naşterea celui din urmă. Căci, încă înainte de a se naşte, copilul aude glasul tatălui, şi, la naştere (la intrarea în viaţa de aici), se bucură nespus că îl şi cunoaşte. Şi vor fi nişte... buni prieteni pentru tot restul vieţii.

„Lanţul” de la Oastea Domnului pune serioase probleme de atitudine, de raportare la trecut. Acest lanţ ne arată care este veriga ultimă de care să ne legăm. Şi ne ajută să nu umblăm dezorientaţi, când la formalism, când la sectarism, uitând că şi una şi alta sunt extreme periculoase pentru mântuire.

Atitudinea înaintaşilor noştri ne învaţă cui să ne raportăm. Şi, dacă luăm aminte bine la ei, ne determină să facem fiecare în parte „o a patra zi istorică personală”, spre a pune un început bun orientării pentru viitor: „Pentru a ne orienta acum bine în viitor, spune fratele Traian, avem nevoie neapărat să stăm aici şi să privim bine în trecut. Să luăm pildă şi lumină de la felul cum au gândit şi au lucrat ei, spre a nu abate nici noi cu nimic Lucrarea Domnului de la drumul şi scopul pe care i le-a vrut şi le-a poruncit Domnul Iisus de la începutul ei. Şi nici să nu clădim noi cumva deasupra lor un alt material şi în alt fel decât cum au făcut ei. Căci Domnul le-a poruncit lor aşa să facă, după cum au făcut. Şi ei ne-au spus nouă şi ne-au lăsat ca şi noi tot aşa să facem” («Zile şi adevăruri istorice», Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1999, pg. 112).

Cei dinaintea noastră s-au raportat la înaintaşii lor. Noi, cei de azi, la cine ne raportăm? Iată un subiect de meditaţie pentru Noaptea Anului Nou!

Aurel MATEI

Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc

al Oastei Domnului “Iisus Biruitorul”

- Anul XX, nr. 51 (715); 14-20 Decembrie 2009 -

Apare cu binecuvântarea

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

COLIND DE DOR

Se înveşmântă zarea cu sclipitoare-azururi
Şi-mi freamătă fiinţa ca de un mare dor,
Căci Te cobori în iesle din înalt de Ceruri
Tu, Prunc plăpând şi candid al Maicii Tale-odor.

Pe chipul Tău sunt crinii şi macii înfloriţi,
Luceferi în privire, şi-n surâs e soare.
Te-nvăluie mireasma de meri înmuguriţi,
Iar leagănul Ţi-e braţul Maicii iubitoare.

Cu dor Te ţine-n braţe şi-Ţi cântă-nlăcrimat
Cântarea Veşniciei, pe care o cunoşti.
Ai vrea să-i spui refrenul de Cer înmiresmat
Dar laşi să-l cânte îngeri, a’ cerurilor oşti.

M-apropii cu sfială de Tine Prunc Preasfânt...
Aş vrea şi eu, ca magii, un dar să-Ţi dăruiesc,
Nimic nu am mai dulce...doar mierea din cuvânt
Şi-n versul de colindă să-Ţi spun cât Te iubesc!...
( Mariana )

„Nu te teme!”

"Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia „Nu te teme!” trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „Nu te teme!” îl pune Domnul în faţa aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în acest „Nu te teme!” este începutul biruinţei şi al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii. Pe acest „Nu te teme!” îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.

„Avrame, nu te teme! Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta mare va fi” (Fac 15, 1).

„Agar, nu te teme!” (Fac 21, 17).

„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Fac. 26, 24).

„Nu te teme, Iacobe, să te pogori în Egipt” (Fac 46, 3).

„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!” (Jud 6, 23).

„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!...Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut, Eu te sprijin”... (Isaia 41, 10).

„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine, să te scap!” (Ier 1, 8).

„Nu te teme, poporul Meu, de ocara oamenilor şi nu tremura de batjocurile lor!” (Isaia 51, 7).

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine!”... (Isaia 54, 4).

Şi aşa mai departe, acest „Nu te teme!” trece prin toată Biblia ca un preadulce cântec ceresc.

E plină Biblia cu aceste scumpe telegrame cereşti: «Nu te teme!». Prin ele, Domnul Dumnezeu ni Se îmbie Însuşi ca un fel de garanţie şi siguranţă, spunându-ne lămurit să nu ne temem, să îndrăznim, căci El este cu noi...

Aleşii Domnului şi toţi copiii lui Dumnezeu din toate vremurile au luat pe suflet această făgăduinţă, această asigurare şi cu ea au biruit... Toţi aleşii Domnului, toţi creştinii biruitori au fost oameni de curaj, au fost oameni care nu s-au temut de nimic, decât de păcat. Au fost oameni care n-au cunoscut frica. Iar curajul acesta l-au avut prin credinţa, prin conştiinţa şi încrederea vie, tare şi nestrămutată că Domnul este cu ei... că ei sunt vasele de care Se foloseşte Domnul şi de care Se îngrijeşte El şi pe care le duce la biruinţă El. „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea – striga proorocul Isaia – voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic!” (Isaia 12, 1).

Frica provine dintr-o credinţă slabă, dintr-o încredere şovăielnică. Curajul, în schimb, pleacă dintr-o credinţă tare şi vie că Domnul este clipă de clipă cu noi... că El dirijează viaţa noastră... că El comandă, şi la comanda Lui trebuie să păşim înainte, chiar dacă va trebui să trecem prin foc şi apă.

„Nu te teme, Israele, chiar trecând prin ape, Eu sunt cu tine şi râurile nu te vor îneca. Şi dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra sa nu te va aprinde!...” (Isaia 43, 1-2).

Dintr-o astfel de credinţă, dintr-un astfel de curaj au ieşit aleşii Domnului, eroii Domnului şi toţi creştinii luptători şi biruitori.

Biblia e plină cu astfel de eroi. În Vechiul Testament, acolo e ceata aleşilor Domnului, începând cu Moise, cu toată viaţa lui şi călătoria lui spre Canaan.

Toţi aleşii Domnului din Vechiul Testament – Avraam, Moise, Noe, Lot etc. – au fost oameni de curaj şi de luptă şi biruinţă. La fel şi toţi eroii viteji de acolo (Samson, Ghedeon etc.).

În special, pildă de curaj, de luptă şi de îndrăzneală sunt proorocii. Fiecare prooroc e o pildă măreaţă de curaj şi de îndrăzneală. Cei mai mulţi au plătit cu viaţa lor îndrăzneala şi curajul de a striga: „Aşa zice Domnu!” pe tot locul, fără să cruţe pe nimeni.

Dar, dintre toţi aleşii Domnului din Vechiul Testament, este unul care parcă a luat mai mult din făgăduinţa divină „Nu te teme”. E David, proorocul şi psalmistul, despre care vorbim mai pe larg în paginile următoare.

Iar pe urma eroilor şi vitejilor din Vechiul Testament, au păşit cei din Noul Testament; şi tuturor le-a urmat apoi ceata martirilor şi mucenicilor care şi-au jertfit şi ei viaţa pentru biruinţa Evangheliei. "

Părintele Iosif Trifa

din cartea "Fricoşii"

Editura «Oastea Domnului», Sibiu

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VIII)

- De cine ascultăm?
Cine poate sa dea "ascultări"?
Ce se întâmplă dacă nu "faci ascultarea" ce ţi se dă?
Există ascultări pe care nu trebuie să le faci?
Trebuie să fie ascultarea oarbă sau trecută prin filtrul propriei raţiuni?

- „ Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. ” Romani 12:15-16
Dumnezeu are nevoie astazi mai mult ca oricand de astfel de oameni. Te numeri printre acestia?

-Îi tratăm pe ceilalţi aşa cum credem noi că merită, sau aşa cum Domnul ne-a învăţat cu milă, iubire neîncetată şi bunătate?

- Hei, tinere, încotro? De ce atâta grabă?
Atâţia ochi înlăcrimaţi "cerşesc" mângâiere; apleacă-te şi întinde o mână acelora care nu ştiu ce-i iubirea şi care nu au avut niciodată prieteni!
Atâţia copii aşteaptă ca cineva să-i bage-n seamă; găseşte-i şi joacă-te cu ei!
Priveşte-n jur, poţi vedea foarte clar că atâţia oameni aşteaptă astăzi o vorbă bună; nu ezita şi răspunde-le!
E timpul să faci ceva, nu crezi?

- O, Domnul meu şi Dumnezeul meu atât de puternic, atât de aproape, atât de iubitor, atât de bun...
Când Tu eşti pentru noi, cine să ne mai poată fi împotrivă?
Când Tu ne deschizi, cine să mai poată închide?
Şi când Tu ne aperi, cine ne-ar mai putea face vreun rău?
Cu toate tăcerile mele, mă închin în faţa Ta ieşită deasupra tuturor munţilor mei!
Preiubitule Strălucitor, ce mult Te iubesc! (Traian Dorz, din cartea "Prietenul tinereţii mele)

- Ce preferăm să ni se spună: adevăruri dureroase sau minciuni frumoase?

- „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut?
Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea?
Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“ (Sfantul Ioan Gura de Aur)

- Ezechiel 18:21-23 - Ezechiel 18:32 -
De câte ori atunci când greşim credem că Dumnezeu abia aşteaptă să ne pedepsească?
Dar El nu e aşa...
Cum stăm noi cu întoarcerea la Dumnezeu, cu promisiunile noastre făcute Lui?

- De câte ori am greşit Prietenului nostru, şi întorcându-ne la El, am fost iertaţi?

- "...Vine Împăratul să-şi controleze nuntaşii dacă au haina de nuntă sau nu o au... Vine Tatăl ceresc să-Şi cerceteze pe cei din Biserica Sa, dacă au naşterea din nou – sau nu.
Ce va răspunde cel ce nu o are când va fi întrebat: Prietene, cum ai intrat tu aici?
Un om murdar într-un loc sfânt?...
Vine Stăpânul să-Şi vadă smochinii din via Sa...
Cum va răspunde cel găsit de ani de zile la rând, fără rod?
Nu ne înspăimântă oare securea înfiptă la rădăcină? (Matei 3, 10).
Vine Vierul să-Şi cerceteze mlădiţele dacă sunt în viţă ori nu, dacă sunt roditoare ori nu, dacă sunt verzi sau nu.
Nu ne înspăimântă oare focul care este deja aprins? (Ioan 15, 6)..." (Traian Dorz, caietul 27: Şi acum să facem!, cap. 1)

- Simţim nevoia să fim liniştiţi, simţim nevoia de pace interioară...Oare cum ne găsim noi pacea interioară?!...
Adunând oare multe bunuri din lumea aceasta care ajung să ne obosească, să ne streseze, să nu le mai putem birui?

- Că se tot vorbeşte în lumea de astăzi de ecumenism, de unitatea dintre bisericii...o unire dacă se face jertfind adevărul are ea vreun un preţ înaintea lui Dumnezeu?

Întrebări - tu cum răspunzi?...

Întrebări - tu cum răspunzi? ( II )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( III )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( IV)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( V)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VI)

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VII)

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIX )

- "Când stam de vorba cu privire la cele duhovnicesti, nimic lumesc si pamântesc sa nu tinem în mintile noastre."

- "Când se citeste în biserica Cuvântul lui Dumnezeu, sa stergem toate cele pamântesti din mintea noastra si sa ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului."

- "Ai grait de rau pe cineva? Binecuvânteaza-l. Ai facut paguba cuiva? Plateste-i. Ai desfrânat? Plângi, suspina din adânc, înceteaza a mai pacatui, omoara-ti carnea, usuca-ti trupul si roaga-te neîncetat. Te-ai trufit? Smereste-te. Ai pizmuit? Roaga-te pentru binele celui pe care l-ai pizmuit. Marturiseste-ti fiecare pacat, fara a tainui nimic, parintelui tau sau unui staret credincios, evlavios, neagonisitor; pazeste poruncile pe care le-a poruncit Dumnezeu, si te vei mântui."

- "Daca esti pacatos, fa milostenie, dobândeste smerenie si curatie, pocaieste-te - si te vei mântui. Esti vames? Poti sa te faci Evanghelist. Esti prigonitor? Poti sa te faci Apostol. Esti tâlhar? Poti sa fii cu Domnul în rai. Esti mag(ician)? Poti sa te închini si sa aduci daruri Stapânului, nu e pacat pe care sa nu-1 poata dezlega pocainta."

- "Afla, iubitule, care e chipul petrecerii celei bune, si pe acesta deprinde-1: învata paza ochilor si auzului, înfrânarea limbii si a pântecelui, subjugarea trupului, smerita cugetare, curatia gândurilor, taierea mâniei, suferirea cu rabdare a ocarilor si defaimarilor. Rastigneste-te împreuna cu Hristos, ca sa viezi cu El si în El."

- ,,Mai înainte de toate dobândeşte-ţi deprinderea de a te linişti. Liniştirea naşte nevoinţa, nevoinţa naşte plânsul, plânsul naşte frica, frica naşte smerenia, smerenia naşte inima buna, inima bună naşte dragostea, iar dragostea face sufletul sănătos şi nepătimaş. Atunci se cunoaşte că omul nu este departe de Dumnezeu."

- ,,Să ne ascundem înlăuntrul inimii; chiar dacă afară e zarvă şi zgomot, înlăuntrul nostru să se sălăşluiască pacea lui Dumnezeu: că Duhul sălăşluieşte doar într-o locuinţă liniştită."

- După ce te-ai sculat din somn, mai înainte de orice alt cuvânt, dă slavă Lui Dumnezeu şi zi: ,,Îţi mulţumesc, Doamne, că ai trecut cu vederea fărădelegile mele şi nu m-ai dat morţii, ci după iubirea Ta de oameni m-ai sculat din aşternutul meu. Ci dă-mi har şi putere ca pururea să slăvesc atotsfântul Tău nume, şi binecuvântează în ceasul acesta să încep Ţie cântări şi psalmi.”: fiindcă ceea ce primeşte mintea în sine dimineaţa, aceea va şi măcina, ca moara, toată ziua – fie grâul gândurilor bune, fie neghina gândurilor întinate. Iar când mergi spre somn, aduţi aminte de mormânt, zicând în tine: ,,Oare mă voi scula mâine?” – şi înainte de somn roagă-te cu osârdie.

- Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava –

P.S. Vezi şi:

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVI )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )

Rugăciunea unui copil

Am recitit de zeci de ori această rugăciune şi nu pot decât să confirm durerea acestui copliaş. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori. Televizorul limitează comunicarea în familie. Televizorul ne face să risipim timpul şi să devenim neorganizaţi. Televizorul strecoară multă indecenţă şi imoralitate. Televizorul afectează capacitatea omului de a gândi. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, pentru a şti să ne zidim cu înţelepciune

Acatist de multumire -Slava Lui Dumnezeu pentru toate

Partea a I-a

Partea a II-a

Partea a III - a

Partea a IV - a

Partea a V - a

Intrebari si raspunsuri (II)

- Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?

Cu ce mă duc?

Când stai la popas, ce scoţi din traistă?

Sfântul Apostol Petru, referindu-se la acest sfârşit, aminteşte cuvântul din Psalmi că „la Dumnezeu o mie de ani este ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă de noapte. Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul de aceea în slujbele noastre zicem: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem“.

Cu ce ne ducem? Răspunsul este simplu. O singură privire aruncată în trecut, luminată de cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“, poate da răspunsul cel mai clar. Cum ne-a fost inima în tot acest timp?

Dumnezeu vrea inima noastră, vrea o inimă sinceră, "Fiule dă-Mi inima ta"....Vrea inima noastră....Dacă încă nu a venit sfârşitul...dacă încă mai avem timp este pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi ne-a mai dat timp ca să ne salvăm. Ne rabdă, ne îngăduie, doar-doar ne-om ridica.

Îndrăznesc să spun că inima este traista din întrebarea de mai sus, dacă inima este curată vom scoate din ea doar lucruri minunate, dacă nu, nu.

- Dintre prietenii pe care îi ai, ţi-ai pus vreodată întrebarea câţi sunt cu adevărat prieteni?

Sunt eu un adevărat prieten?!...Ce presupune adevărata prietenie?!

Nu prea ştiu ce să scriu. Eu am amici care-mi sunt mai apropiaţi ca prietenii, alţii care-mi sunt mai de încredere, decât mulţi dintre fraţi...

Nu prea ştiu ce să scriu...cred însă că nu pot fi prieteni adevăraţi decât cei ce sunt uniţi prin aceeaşi frânghie a dragostei şi se regăsesc pe suişul către acelaş pisc, al Golgotei. Trăind o vreme la ţara, am învăţat că prietenia se câştigă şi că trebuie să fi foarte atent la felul cum îţi alegi prietenii.

Nimeni nu e mai selectiv şi mai exigent în relaţiile cu oamenii decât omul acela simplu de la ţară. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de seamă cu el. Pe acel om de la ţară nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce tea cântărit pe o balanţă de bijutier.

Spunea cineva drag că “Prietenia se oferă celui care ţi-a câştigat-o prin oferirea prieteniei lui câştigate de tine”, şi aşa este.

Aşa cum spuneam mai sus, nu-i uşor să vorbeşti despre prietenie, cui nu i-a fost teamă, cui nu i-a trecut prin gând măcar odată, că nu a fost prietenul la care se aştepta prietenul, că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui?

Fiecare dintre noi avem nevoie de un prieten credincios, un prieten care să stea lângă noi la necaz, la neputinţe, să zâmbească alături de noi, să "zboare" cu noi, şi la nevoie chiar să plângă alături de noi.

Cu totii avem nevoie de de un prieten cu care să putem sta de vorbă, fără a fi nevoiţi să-i tot spunem " vezi să nu mai spui la nimeni, să rămână între noi".

Iată deci că înainte de toate, avem nevoie de credincioşie....

In cartea Proverbe, cap. 17, v. 7 se spune aşa: "Prietenul adevărat iubeşte oricînd şi în nenorocire ajunge ca un frate"

Dar prietenia înseamnă mai mult decât a avea un umăr pe care să plângi. Domnul Iisus a câştigat afecţiunea celor din jur prin faptul că le dezvăluia sentimentele Sale. El a lăsat să se întrevadă că-şi dorea iubirea celor din jur şi nu S-a simţit jenat să-şi deschidă inima faţă de cei în care avea încredere. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi dezvălui sentimentele tale tuturor celor pe care îi întâlneşti ci mai degrabă trebuie să fi sincer cu fiecare, să manifeşti înţelegere faţă de cei din jur, esenţial pentru începutul unei prietenii adevărate.

Prietenia costă timp şi sentimente...trebuie să fi dispus să dăruieşti. Preţul pe care-l cere o prietenie, este însă negociabil în comparaţie cu preţul pe care-l cere lipsa de iubire - o viaţă goală şi însingurată.

Aşadar,să dăruim ceva din noi înşine, făcându-ne timp să-i ascultăm pe ceilalţi arătîndu-le în felul acesta că îi iubim sincer, fără să aşteptăm nimic în schimb. Prietenia nu trebuie cerută, ea trebuie să vină sinceră, din lăuntru fiecăruia dintre noi. Dacă vom dăruii iubire şi vom avea răbdare să aşteptăm, odată şi odată cineva tot va spune la fel ca Domnul Iisus: "Voi sunteşi prietenii Mei"(Ioan 13, 14)

Doamne ajută-mă să nu uit şi să nu uităm nici unii, că una dintre cele mai mari binecuvântării ale acestei vieţi este prietenia şi una dintre bucuriile prieteniei este de-a avea cui încredinţa o taină!

- Unde se intalneste dragostea cu adevarul?

Cine-mi poate oare spune... unde totusi se intalneste dragostea cu adevarul?

Părintele prof. Dumitru Stăniloae dă un răspuns foarte clar:

"...Adevarul si iubirea constituie, in intelesul lor corect, o singura realitate. Adevarul si iubirea nu sunt doua parti ale unei alternative, intre care trebuie sa se aleaga, ci doua fete indisolubil unite ale aceleeasi realitati ultime si dinamice. Iubirea este adevarul in iradierea, in expansiunea lui, este adevarul vazut ca o ultima inima de foc, ca un fundament de energie expansiva. Aceeasi realitate se poate sesiza si expune cand ca adevar, cand ca iubire. Dar mai bine este sa se expuna simultan, dupa ambele sale fete. Mai bine-zis, ea trebuie, pe de o parte, sa se formuleze ca adevar, iar pe de alta, sa fie abordata si comunicata ca iubire de catre cei ce prin credinta se fac mediile prin care se sesizeaza si se traieste realitatea respectiva. Asa au facut Apostolii si asa cere vremea noastra crestinilor sa faca, daca vor sa aiba succes in nazuinta lor spre unitate.

Unitatea se cere zidita deopotriva in adevar si in iubire, redescoperite ca o singura realitate. Se vorbeste azi de trecerea de la gandirea substantialista la o gandire functionala. Aceasta nu e decat descoperirea realitatii ca realitate in relatie. Realitatea nu consta din unitati de sine statatoare, ci din intreguri formate din elemente corelate intre ele. Atomul consta din nucleu si electroni ce se misca pe orbitele lui, astri uriasi se misca statornic in jurul unui astru central, universul intreg este un unic complex de corelatii, oamenii exista si se dezvolta numai in astfel de relatii.

Cine cauta intelegerea Euharistiei, prin iubirea care merge pana la capat, afla ca in ea crestinii se intalnesc in mod real unul cu altul, numai pentru ca se intalnesc in ceva mai presus de acordul vointelor lor, adica se intalnesc in Hristos prezent in mod real cu Trupul si Sangele Lui, comunicat lor. Ei isi dau seama ca numai intelegand-o astfel, Euharistia e centrul de iradiere a iubirii unificatoare a lui Hristos in toti cei ce se impartasesc de ea."

P.S. Vezi si:

Intrebari si raspunsuri (I)

Dar din dar...

Am primit astazi pe mail un dar de la Adriana. Un dar de suflet...

"Darul de astazi se ascunde in spatele acestui fluture...tot ce va rog,este ca dupa ce vedeti (un click pe imagine va va ajuta) ce se ascunde in spatele lui,sa nu il tineti captiv...e prietenos si ii place sa fie liber... doreste sa ii intalneasca si pe prietenii vostri."

Cu drag,

Adriana

Copilul din noi

Titlul nu reprezintă chiar o metaforă, el reprezintă acel ceva din noi ce ne ţine strâns legaţi de divinitate. Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.

Acest copil din noi, aşteaptă să fie luat în seamă, să fie ascultat, să i se acorde încredere, să fie consultat, să fie iubit, răsfăţat . Când toate acestea sunt negative, adică stilul nostru de viaţă dovedeşte că am amandonat undeva în uitare copilul din noi, acesta plânge cu suspine negrăite, ca toţi copii adevăraţi. toipidu-se încet ca o lumânare dar, nu moare, mai speră ca noi să ne aducem aminte de le şi împreună să reânviem omul cel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Dacă am înţeles ce reprezină copilul din noi, atunci se cuvine să ştim că el are nevoie ca şi noi de hrană. În ce consă această hrană?

În cunoaşterea învăţăturilor creştine, în rugăciune stăruitoare, în cuvintele Sfintei Scripturi, în înfrânarea poftelor păcătoase

Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii.....dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.

"Iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fie la fel ca ei.

Nu iubesc pe cei batrani, spune Domnul, daca nu au ramas copii in inima lor.

De aceea, am hotarat ca Imparatia mea sa fie locuita numai de copii!

Infirmi, ghebosi, zbarciti, numiti-i cum vreti, copii cu barba alba, copii de toate felurile si de toate soiurule, dar sunt totusi copii.

Aceasta este dorinta mea. Nu mai incape nici o indoiala. Nimeni altcineva nu are ce cauta acolo!...

Iubesc copiii, spune Domnul, caci in ei imaginea mea este neatinsa.

Nimic nu a diminuat chipul meu in ei: sunt curati, sunt neantinati, sunt neprihaniti si fara nici un cusur.

Astfel, cand cu drag ma aplec peste ei, ma recunosc in ei intocmai.

Iubesc copii, intrucat cresterea lor nu s-a sfarsit; ei se inalta din ce in ce mai mult.

Au pornit si umbla pe calea cea buna.

Pe cand cu cei mari, ce as putea sa fac, spune Domnul?

Ei nici nu mai cresc, nici nu se mai inalta.

Ei s-au oprit.

Este fatal pentru ei, caci considera ca au ajuns deja....

Iubesc copiii maturi, spune Domnul, pentru ca ei continua sa lupte chiar daca mai cad in pacate si in greseli...

Sa intelegi bine, spune Domnul, nu ii iubesc pentru ca pacatuiesc, ci pentru ca ei stiu ceea ce fac; ei chiar marturisesc aceasta, dar se straduiesc sa nu mai cada in pacat.

Nu-i iubesc insa pe cei mari, spune Domnul, care nu au gresit niciodata impotriva cuiva, carora nu le poti reprosa nicidata nimic.

Ce as putea sa le iert acestora, ca doar ei nu gasesc nimic de iertat intr-nsii.

E insa trist, spune Domnul. Foarte trist, caci nu e adevarat.

Cel mai mult insa iubesc copiii, spune Domnul. Ii iubesc pentru privirea lor. Numai acolo le pot vede si citi varsta.

Si apoi, Imparatia mea, e locuita numai de copii de cinci anisori, caci nu cunosc ochi mai frumosi decat ai acestor copii!

Dar nu e de mirare, spune Domnul, caci eu locuiesc in interiorul misterios al inimii lor, eu sunt cel care privesc prin fereastra sufletului lor.

Daca intalniti vreodata in drumul vietii o astfel de privire curata, sa stiti ca eu va surad prin ea.

Nu cunsosc insa ceva mai sumbru, ceva mai jalnic, decat imaginea unui copil in ochii caruia s-a stins raza seninatatii.

Ferestrele oricat de larg ar fi deschise, casa va fi totusi pustie.

Nu mai e lumina, ci doar doua vizuini intunecoase. Nu mai e privire, ci doua pupile oculare.

Stau trist in fata usii, tremur de frig....astept....bat...

Asa de mult as vrea sa intru.

caci el, copilul, a ramas singur...

Incet, incet se moleseste, devine scortos, se usuca: imbatraneste.

Sarmanul mosneag, spune Domnul....

Aleluia, aleluia, spune Domnul, deschideti usa voi, sarmani batranei.

Iata, Dumnezeul vostru ce Inviat vine sa reanvie copilul dinlauntru vostru!

Grabiti-va! Acum e momentul! Sunt gata sa va ofer un chip noi, frumos, de nou nascut, sa aveti toti priviri de copil.

Cacu eu iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fiti ca ei..."

( citat din cartea "Iata-ma Doamne" de Michel Quoist )

Sunt zile mari...

Sunt zile mari, sunt ceasuri mari

şi vremuri mari pe lume,

- dar numai oamenii cei mari (bis)

rămân cu veşnic nume.

Sunt şi cuvinte mari ce trec

din neam în neam purtate,

ne-ntâmpină şi ne petrec

în veci adevărate.(bis)

Dar zile mari şi ceasuri mari

mereu sunt tot mai rare,

căci vremile cu oameni rari (bis)

sunt tot mai spre-nnoptare.

Lumina oamenilor drepţi

încet, încet apune,

că-s tot mai rari cei înţelepţi

prin duh şi rugăciune.(bis)

Cuvintele cu veşnic preţ

mereu sunt mai puţine

şi mare lucru-i să le-nveţi (bis)

cât încă-s lângă tine.

Din marii oameni luminaţi,

când unul lumea-l are,

mai mult ca aurul să-l caţi,

căci el e cât un soare.(bis)

de Traian Dorz

canta: Pr. Marian Marcus

langa mormantul autorului

P.S. Cel putin 4 persoane din aceste imagini ne privesc acum de sus din ceruri...