vineri, 13 noiembrie 2009

Intrebari si raspunsuri

- Ai citit azi în Biblie? Cum? Ai aprofundat? Ce ai schimbat în viaţa ta?
"Ferice de cine citeste..." spune Sf. Ioan in cartea Apcalipsei, cap. 1, v. 3, dar prima coditie pentru ca aceasta fericire sa se adevereasca este aceea ca trebuie sa ne schimbam viata, pentru ca altfel oricat am aprofunda Cuvantul lui Dumnezeu nu ne vom alege decat cu niste invataturi ce nu ajuta la mantuirea noastra.
"Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte." (1 Cor.2:14) Sunt cuvintele Sf. Ap. Pavel care intaresc afirmatia mea de mai sus.
Dar sa raspund la intrebare. Da, am citit astazi Biblia folosindu-ma de graficul postat aici dar nu inainte de a ma ruga. Biblia nu este o carte oarecare, este Cuvantul lui Dumnezeu.

- Te-ai întâlnit în dimineaţa acestei zile cu Dumnezeul tău?...Ce i-ai promis? Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?...Te-ai ridicat de la-nchinare cu gânduri de iubire?...
Da, ma intalnesc cu Dumnezeu in fiecare dimineata. Inainte de a ma ridica din pat, El imi trimite razele soarelui printre draperiile de la geam sa ma mangaie. Cand trag draperiile ma inuda cu lumina-I binecuvantata. Ii promit sa fiu lumina si e drept ca nu prea sunt pentru ca deseori ma ridic de la inchinare pe fuga cu gandul la servici....

Da, cu siguranţă Dumnezeu a fost în dimineaţa aceasta...Când m-am trezit era încă întuneric..m-am aşezat din nou în pat încercând să mai aţipesc câteva minute...şi am visat...nu am mai visat de mult...se vedea un drum care venea de departe, nu ştiam încotro duce...la un moment dat un pod rupt îmi dă fiori, nu puteam merge mai departe... Mă întrebam: Cum am să ajung dincolo?
Am îngemuncheat la capătul podului şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate o cale. I-am promis că n-am să-L mai rog să mă ierte până nu voi ierta eu mai întâi pe cei ce-mi greşesc...O voce s-a auzit lângă mine: Îndrăzneşte să treci pe pod, el nu este rupt, aşa îl văd doar cei ce nu ştiu ierta!...m-am trezit ...Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?
Că n-am să-L mai rog pe Dumnezeu să mă ierte până nu voi ierta eu mai întâi pe cei ce-mi greşesc.

- Astazi, cat de bine se simte Domnul in inima si-n viata mea? Cata atentie are de la mine?
Nu pot raspunde la aceasta intrebare decat printr-o rugaciune: " Doamene, daca voiesti poti sa ma curatesti de orice murdarie.
Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu, ci spune numai un cuvant si se va vindeca sufletul meu. Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele."
"EU DORM ŞI INIMA MEA VEGHEAZĂ", spune înţeleptul Solomon. Eu însă nu sunt în starea aceasta... Dacă fac linişte în mine, Îl aud, cald şi blând şoptindu-mi: "Fiule dă-mi inima ta!" Iar eu îi răspund: ""Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" - este răspunsul inimii...

- L-am rugat pe Dumnezeu în dimineaţa aceasta să ne dăruiască împăcarea cu noi înşine?
Sau am îngăduit din nou comodităţii lăuntrice să se instaleze în noi, topindu-ne asemenea dimineţii în lumina zilei?
Impacarea este mesajul fundamental al al Domnului Iisus: impacarea cu aproapele, cu noi insimne si cu Dumnezeu. Impacarea cu noi insine este foarte greu de realizat pentru ca tine de pacea launtrica a fiecaruie dintre noi. Da, L-am rugat pe Dumnezeu si continui sa-L mai rog sa ma ajute sa rezolv confictele dintre gandurile si dorintele mele pentru a putea trai prezentul cu un suflet mereu linistitt. Nu am ajuns la o astfel de liniste pentru ca inca mai este in mine atata comoditate si revolta totodata... as vrea sa fiu iubit de toti, as vrea sa fiu inteles, as vrea sa am un servici stabil, as vrea uneori alti prieteni...as vrea... si acest as vrea nu se gata.
Sunt insa constient ca numai harul lui Dumnezeu imi va reda liniştea cea de toate zilele, dar pentru aceasta trebuie ca eu sa-L rog in fiecare dimineata sa-mi redea impacarea cu mine insumi.

- Păstrez resentimente din ziua precedentă? Am învăţat eu, oare, că a iubi înseamnă a ierta deplin, deplin?...
Mi-e ciuda de toate resentimentele mele de pana acum. As fi vrut, sa fi avut mai multa rabdare. Dar pentru ca nu mai pot schimba nimic, ii rog pe cei carora le-am gresit sa ma ierte.
Daca a-si fi stiut sa am rabdare acum aveam iubirea intreaga, rotunda...
Acum insa stiu ca iubirea sta intr-un pas, intr-o intalnire, intr-o strangere de mana...

- Suflete al meu, ţi-ai asuns aripile înlăuntru, sau le desfaci pentru a zbura spre Creatorul tău ducând rouă mulţumirilor tale care te fac mereu să zâmbeşti sincer, fără umbre?!...
Cuviosul Paisie Aghioritul, spune: „Cine isi are constiinta impacata, simte aripi inlauntrul sau, zboara” Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?! Ma rog Domnului sa-mi pot pastra o constiinta curata sa pot zbura frumos, sa pot zambi sincer si fara nici o umbra de neseriozitate.

- Daca te-ai intalni cu tine pe strada, care ar fi prima impresie pe care ti-ai lasa-o despre tine? Esti multumit cu cine esti, sau crezi ca ai putea fi mai bun?
Nu. Daca m-as intalni cu mine pe strada m-as trage prietenos de mana si m-as intreba: Cum stai cu dragostea dintai?

- Cât de mult doresc să fiu una cu fraţii mei?..Cât de mare îmi este iubirea faţă de ei?...Dar oare sunt gata sa ma uit pe mine pentru a trai prin ei?
Cât de mult îmi doresc... cât de mare este iubirea...sunt eu gata...?
Nu atât de mult cât îmi doresc să fiu cu soţia şi copilul meu. Nu atât de mult cât îi iubesc pe ei. Nu atat de mult cât aş fi în stare să mă uit pe mine pentru copilul meu... Doamne, mă iartă că de atâtea ori te las pe locul doi!

- Oare cat de mult ma identific cu trupul lui Hristos, Biserica? Se poate spune despre mine, parte din Trupul lui Hristos, sau sunt o mana ratacita, un picior aruncat, sau un ochi negru?
Despre nici un om nu se poate spune aşa atâta timp cât mai este o nădejde de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Cât mă identific cu Trupul lui Hristos, Biserica? Atât cât iubesc...

- Suflete al meu, ai cântat azi? Sau doar te-ai plâns de neajunsuri, având mereu o faţă posomorâtă?...
Am cântat, pentru că ştiu ca Domnul este cu mine. Ai o faţă posomorâtă când te plângi de neajunsuri înaintea oamenilor, pentru că nu şti care dintre ei poate să te ajute. Dar când îi spui Domnului nejunsurile tale, în rugăciune, nu poţi avea o faţă posomorâtă, pentru că şti că Domnul poate să te facă să cânţi chiar şi în cele mai grele încercări.

- Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?
Cu ce mă duc?
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?
Mă gândesc în fiecare zi şi nu mi-e teamă că nu ştiu când va fi sfârşitul vieţii mele, mi-e teamă de ceea ce aş putea lăsa sau nu în urma mea.
Cu ce mă duc? Într-un fel cu ceea ce las...

- Te-ai uitat azi adanc in oglinda? Ce ai vazut?
Un barbat împlinit, un sot si un tata fericit.

- Cat de mult iti pare rau pentru ce ai gresit azi?
Ce greu îi este eului nostru să spună: "Îmi pare rău!"; "Iartă-mă!"
Cu mulţi ani în urmă, a trăit un om căruia nu i-a fost frică să spună: “Am greşit”. El era judecătorul Samuel Sewall. A făcut parte din comisia specială din Massachusetts care s-a ocupat de faimoasele cazuri ale vrăjitoarelor din Salem. A fost unui dintre judecătorii care a dat verdictul “vinovat” pentru aşa-numitele vrăjitoare. Însă mai târziu Sewall s-a convins că judecata sa a fost greşită.

Şi astfel, într-o zi rece de ianuarie din anul 1697, în timp ce Rev. Samuel Willard se îndrepta spre amvon, judecătorul Sewall i-a înmânat un document cerând ca acesta să fie citit înaintea tuturor oamenilor. Pe acea hârtie, judecătorul Sewall a scris că a greşit în verdictul pe care l-a dat cu cinci ani în urmă. Nu dădea vina pe nimeni, doar pe el. A cerut iertare de la oameni şi de la Dumnezeu. În nici un alt moment nu a fost mai curajos sau mai bun acest judecător decât atunci când a stat în biserică în faţa adunării credincioşilor, în timp ce pastorul îi citea mărturisirea: “Am greşit”.

Cât de vindecătoare pot fi aceste cuvinte, şi totuşi cât de greu recunoaştem că am greşit!...
Cât de diferită ar fi părtăşia dintre fraţi şi surori, dintre părinţi şi copii dacă toţi am învăţa să spunem sincer: “Îmi pare rău. Şi eu am greşit”.

P.S. La o mare parte din aceste intrebari a raspuns sotia mea, eu neputand raspunde altfel, am tinut sa confirm ca si eu gandesc la fel...

Voi, cum raspundeti?!

Un comentariu:

Mariana spunea...

Voi încerca un răspuns la ultima întrebare:

- Cat de mult iti pare rau pentru ce ai gresit azi?

E încă dimineaţă, încă nu s-au risipit zorii, şi greşelile curg...Gânduri nepotrivite...resentimente...nemulţumire...
Mă ruşinez în faţa Celui ce îmi ştie tot lăuntrul meu...IARTĂ-MĂ, Doamne! Tu mi-ai vegheat somul , îmi aşteptai şopata mea de iubire din zori...iar eu...iar eu-l...Îmi pare aşa de rău!!!...

Poate că Domnului ne este mai uşor să ne cerem iertare...poate...
Ce facem , însă, cu aproapele?...Eu am simţit mereu şi simt, că dacă am iubire, sunt atentă să nu greşesc cu absolut nimic...iar de s-a întâmplat din neveghere, lăuntrul meu geme, se frământă, dar parcă tot greu rosteşte acel miraculos ,,Te rog, iartă-mă! Am greşit!...)...Dar ştiţi de ce?..dintr-o prea mare ruşine...jenă că n-am ştiut a iubi...E ca un cerc vicios...şi până la urmă izbucnesc în plâns, cer iertare Domului şi apoi persoanei căreia i-am greşit...Fără ajutorul Lui nimic nu pot face...