"Unitatea ...Marele meu Dor, marele meu Vis"

"Noi suntem uniţi între noi, în măsura în care îi urâm în comun pe adversar" (Sf. Vasile cel Mare)

Biserica lui Hristos pluteşte neclintită pe învolburatele valuri ale acestei lumi, aşa cum odinioară corabia lui Noe plutea pe deasupra munţilor.
Într-o vreme ca aceasta, în care în jurul nostru totul este în schimbare, Biserica Ortodoxă este şi rămâne una şi aceeaşi, propovăduind aceeaşi învăţătură mântuitoare stabilită de cei 318 Sfinţi Părinţi la Sinodul de la Niceea din anul 325. Fiecare dintre noi trebuie să mărturisim această învăţătură într-un cuget şi într-un gând. Printr-o astfel de mărturisire dovedim tăria şi statornicia credinţei noastre.

Unitatea este o necesitate categorică, deoarece Domnul Iisus a acceptat ca Biserica întreagă să fie numită Trupul Său şi ca fiecare dintre noi să fim puternic legaţi între noi. Aşa cum capul nu poate spune picioarelor, "nu am nevoie de voi" (cf. 1 Cor. 12, 21), nici noi nu putem privi la cel de lângă noi, care sunt de aceeaşi credinţă, ca la nişte străini. Nu ne desparte nimic pe unii de alţii, decât dacă facem aceasta cu bună ştiinţă, noi înşine.Conştiinţa unităţii ne obligă să lăsăm deoparte orice motiv personal care duce la ceartă şi la neînţelegeri. Dacă am aflat Calea, Adevărul şi Viaţa şi dacă, mai presus de toate, am făcut, din proprie iniţiativă, un legământ de slujire adevărată cu Dumnezeu, ne vom face vinovaţi de osândă, pentru că nu am dovedit - cu toată râvna şi hotărârea prin buna înţelegere între noi şi în acord cu învăţătura Bisericii - grijă necontenită faţă de unitatea acesteia. Cine iubeşte Biserica, respectă cu pioşenie învăţăturile ei, între care cea dintâi este unitatea credinţei. Această unitate nu se poate realiza fără dragostea şi pacea dintre cei ce-şi spun drept-măritori creştini.
Dezbinarea şi răcirea dragostei dinte fraţi au dus la adunări lipsite de viaţă, la ascultători lipsiţi de pocăinţă şi la propovăduitori lipsiţi de har. "Din lipsa unităţii, rugăciunile noastre merg goale. Să nu ne mirăm că nu aduc nimic înapoi. Atunci vorbim oamenilor, dar nu le spunemi nimic...Dacă vasul conştiinţei este gol, dacă vasul rugăciunii este gol, dacă vasele mărturisirii noastre sunt goale, iar cei cărora noi le suntem datori vor pieri în păcatele lor, sângele lor va fi cerut din mâna noastră ( cf. Ezechil 33,6). Noi suntem vinovaţi" (Traian Dorz).
Ce poate fi mai plăcut la auz decât numele păcii, al unităţii şi al dragostei? Adevărata dragoste, dar al Duhului Sfânt, uneşte, nu dezbină.

Să medităm mai bine la faptele noastre, iar dacă am călcat pe alături să ne cutremurăm şi să ne îndreptăm. Să privim în inima noastră căci de acolo vin şi răul şi binele; şi întunericul şi lumina; şi unitataea şi dezbinarea. Inima zămisleşte sămânţa ispitei şi a căderii, dar şi sămânţa virtuţii şi a înălţării. "Omul bun - zice Domnul Iisus - scoate lucruri bune din visteria bună a in inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui, căci din prisosul inimii vorbeşte gura" (Luca 6, 45). E timpul să plângem, aşa cum au plâns evreii la zidul plângerii, aducându-ne aminte de icoana tristă a Domnului nostru Iisus la uşa Bisericii Sale din Laodiceea, încercând să intre înăuntru: " Iată, Eu stau la uşă şi bat..."(Apocalipsa 3,20), sau de cuvintele Lui:"Acolo unde dunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor". Căci dacă nu este unitate între noi, nici Domnul nu este în mijlocul nostru, ci stă afară, la uşă, iar noi suntem ca aceea care vestesc numele Său, dar pe El Îl ţin afară!

Va fi o judecată, iar noi, cei care L-am cunoscut pe Dumnezeu, vom avea parte de o judecată mai aspră (cf. Iacov 3, 1). Poate că, în acea zi, mulţi îşi cor îndrepta privirile spre noi, zicând: "Dacă aţi fi trăit în unitate, şi dacă aţi fi avut focul Duhului Sfânt, azi eu n-aş fi mers în focul iadului...!"
Să ne rugăm deci lui Dumnezeu ca şi Sf. Francisc de Assisi:
"Doamne, fă din mine unealta păcii Tale: acolo unde este ură, s-aduc iubire; acolo unde este ofensă, să aduc iertare; acolo unde este dezbinare, s-aduc adevăr; acolo unde este neâncredere, s-aduc credinţă; acolo unde este disperare, s-aduc speranţă; acolo unde este întuneric, s-aduc lumina Ta, acolo unde este tristeţe, s-aduc bucurie..." Amin.