miercuri, 4 noiembrie 2009

,,Mi-a fost frică, dar...."



,,Deşi Sfânta Scriptură ne îndeamnă să nu ne fie frică atunci când trecem prin valea umbrei morţii, pentru că El, Domnul, este cu noi.
Există, oare, vreun om căruia să nu-i fi fost frică?


Îmi aduc aminte, bunicul ( nu e vorba de bunicul meu, ci de o alta persoană dragă mie) îmi povestea din vremea celui de al doilea razboi mondial. Era caporal şi era poreclit "Leul", pentru că spuneau soldaţii că nu-i este frică de moarte.... După ani şi ani, acum 10 ani, înainte de a pleca la cele veşnice spunea: "Mi-a fost aşa de frică, dar nu m-am arătat pentru a le da putere...astăzi însă nu mă pot ascunde, mi-e frică de moarte..în razboi am ucis oameni...ştiu sigur că voi raspunde pentru ei"...

Da, mirosul fricii este real! O spun şi eu, deşi m-am încrezut în Dumnezeu tot timpul.
Când am avut probleme cu copilul meu, deşi, cei din casă mă judecau ca fiind o persoana rece, mie mi-a fost frică să nu-l pierd, dar nu m-am arătat..." ( Sorin. M )

2 comentarii:

Mariana spunea...

Ce este, oare, frica? Câte conotaţii are?
Încerc să îmi răspund punând nişte întrebări asemănătoare:
Trebuie să îmi fie frică de Dumnezeu? Trebuie să îmi fie frică de Creatorul meu? Trebuie să îmi fie frică de Tata? Trebuie să îmi fie frică de Iubire?...

Tot nu îmi pot răspunde...

Îmi vine acum ceva în gând:
Dacă îl consider pe Dumnezeu ca pe o autoritate cosmică, străină de inima mea, poate că ar trebuie să tremur zdravăn la gândul întâlnirii cu El....

Dar dacă El, Dumnezeul Universului, ,,s-a micit intrând în inima mea ca soarele într-un strop de rouă" ( T. Dorz ), şi trăieşte El în locul meu, în condiţiile în care ,,nu mai trăiesc eu" ( Galateni 2: 20), dacă El e Prietenul meu cel mai drag e în permanent dialog cu mine şi eu cu El, nu cred că frica de El ma este justificată într-un anume sens...Poate mi-ar fi frică să nu îl supăr din iubirea ce I-o port....
Poate că acesta ar fi un maximum la care ar trebui să ajungem...
Până atunci, ne încearcă frica....încă suntem fireşti...încă suntem ispitiţi...

E minunat când recunoaştem asta...Aşa ne putem susţine unii pe alţii, ne putem încuraja.

Sorin, cui nu i-ar fi frică să nu îşi piardă copilul, chiar dacă ne încredem în Dumnezeu? Noi ştim că El le îngăduie pe toate, şi, deşi ştim că ne iubeşte enorm, tot ne e teamă de unele decizii de ale Lui, pe care pe moment nu le înţelegem, dar mai târziu ni se descoperă...
Să ne abandonăm în braţele Lui de Tată!

Fr Dorin spunea...

Ce este, oare, frica? "Frica" nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie de care inca nu ne-am lovit.(spun pshiologii)
Zi de zi ne confruntam cu tot felul de “frici”: Daca mi se intampla ceva rau? Daca ii spun asta si se va supara? Daca voi avea de suferit? Daca ma imbolnavesc? Daca voi ramane singur? Daca raman fara serviciu?etc ,aceste fricii le avem de foarte multe ori atunci cand ,, ne punem increderea in noi si nu in Dumnezeu''.Frica ca pierdem unele lucruri considerate folositoare vietii,este o cadere ,frica de Dumnezeu este o mare virtute si o inaltare. =Proorocul David, prin Duhul Sfant, ne spune :,, Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. ''Si iarasi zice Solomon, fiul sau, despre intelepciune mai mult,, ca frica Domnului este scoala intelepciunii''. Iar Isus fiul lui Sirah, in Cartea intelepciunii lui, spune asa : " Frica Domnului mai presus de toata intelepciunea a covarsit ".
Vedeti, trei prooroci mari lauda frica lui Dumnezeu, care mai de care mai inalt filosofand despre dansa, ca intr-adevar, cum spune si Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ?,, Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte''.(Pr. Cleopa)= SLAVIT SA FIE DOMNUL!