"Ce Ma numiti Bun?"

"Duminica aceasta avem la rand Evanghelia cu tanarul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu intrebarea: Invatatorule bune, ce voi face sa mostenesc viata de veci? Pazeste poruncile, ia zis Domnul. Le-am pazit, a raspuns tanarul. Si i-a zis Iisus lui: Inca una iti lipseste: imparte-ti averile la saraci si vino dupa Mine. Iar tanarul auzind acestea, s-a intristat, caci era bogat foarte. Si a zis Iisus: Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei avuti!


Sa cercetam intelesul acestei evanghelii. Intai sa ne intrebam: de ce a venit tanarul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, caci avea si avere si avea si paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru ca nici una, nici alta nu-i dadeau linistea si pacea sufleteasca. Sufletul nostru se doreste spre izvorul pacii si fericirii: spre Iisus Mantuitorul. Tanarul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El ii adreseaza Domnului cuvintele:"Invatatorule bune" ; el venise la Domnul ca la un mare carturar, ca la un rabin invatat; de aceea Mantuitorul ii raspunde: "Ce Ma numesti bun?"
Mantuitorul vede indata sufletul acestui tanar; il vede stapanit de patima iubirii de avutii,vede inlauntrul lui idolul iubirii de avutii."Inca una iti lipseste,ii zice Domnul: leapada-te de avutiile tale si vino dupa Mine". Adica Mantuitorul zicea: "Tu, tanarule, ti-ai facut un idol din bani si din averi...pana cand pe acest idol il iubesti mai mult decat pe Dumnezeu si pe sufletul tau, nu poti dobandi fericirea".
Mantuitorul l-a pus pe tanarul din evanghelie la hotarul, la raspantia mantuirii sufletesti, dar el n-a putut trece acest hotar."S-a intristat, caci era bogat foarte, tinea mai mult la avutie decat la Domnul".

Aici este cheia intelegerii evangheliei cu tanarul cel avut; Domnul cere de la noi o viata predata cu totul Lui, cere de la noi sa ne despartim de toate patimile si de toti idolii nostri si sa mergem dupa El. Intelesul acestei evanghelii nu este vinderea avutiilor, ci este porunca cea mare de a trai o viata predata cu totul Domnului. Vinderea averilor si impartirea lor la saraci inca nu inseamna nici pe departe mantuirea sufletului. Eu pot sa dau saracilor tot ce am, iar inima sa o las diavolului; am dobandit, oare, ceva? Pot sa ma lepad de averi, dar sa raman cu placerile; am dobandit ceva? Hotarat ca nu! "Si de as imparti saracilor toata avutia mea,iar dragoste nu am(pe Domnul nu Il am),nici un folos nu-mi este"(ICor.13,3).
Mantuitorul a cerut de la tanarul din evanghelie lepadarea de avutii, pentru ca stia ca era stapanit de patima asta. De la altii Domnul cere, tot asa, sa se lepede de pizme, manii, inselaciuni, minciuni si alte rautati."Cel ce vrea sa vina dupa Mine, a zis intr-un loc Iisus, trebuie sa se lepede de sine". Si lepadarea de sine este un lucru tot atat de insemnat ca si lepadarea de idolul iubirii de argint si de avutii.

Sa nu creada cineva ca evanghelia ne-ar invata ca trebuie sa uram avutiile si sa le dispretuim. O, nu! Dar cere evanghelia sa nu facem un idol din ele; sa nu le iubim mai mult decat pe cele sufletesti; sa nu ne innecam in spinii lor. "Tot cel ce iubeste pe tata sau pe mama, tot cel ce iubeste lumea, mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine"(Matei 10,37)."Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea(Ps.60,10),"caci unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra(Luca 12,34).
Dar greseala crestinilor de azi e tocmai aici. Comoara de care se lipeste inima noastra sunt averile si placerile. Iubim mai mult cele lumesti decat cele sufletesti; iubim mai mult lumea decat pe Domnul. Evanghelia ne pune si pe noi neincetat la hotarul mantuirii sufletesti, dar, vai, cat de putini pot trece acest hotar, pentru ca oamenii iubesc mai mult lumea decat pe Domnul si sufletul lor.

A fi un crestin adevarat inseamna a trai o viata predata cu totul Domnului.
A fi un crestin adevarat inseamna a merge pe urmele Domnului orice ar fi sa pierdem si orice ar fi sa se intample.
A fi un crestin adevarat inseamna ca toata comoara noastra,toata dragostea si bucuria noastra sa fie scumpul nostru Mantuitor.
A fi un crestin adevarat inseamna sa-L ai pe Domnul de Stapan si Poruncitor in casa ta si in viata ta.
Sa-I dai Lui cheile de la toate incaperile tale: de la casa, de la camara, de la pod, de la pivnita, de la inima, de la lada cu bani etc.

Tanarul din evanghelie Ii daduse Domnului toate cheile, dar cand a venit sa dea cheia de la bani si avutii,de asta nu s-a indurat. "S-a departat intristat,caci era bogat foarte"...
Desigur, tot asa s-ar intampla, tot asa se intampla, si azi cand Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros o parte din chei, dar de altele nu se indura. N-ar da unii bucurosi si cheile de la anumite placeri.
Eu m-as inscrie in Oastea Domnului, zicea un om, daca mi-ati lasa pipa si femeile. O, in ce minciuna traiesc cei mai multi crestini de azi! Isi inchipuie oamenii ca pot dobandi mantuirea cu paza unor porunci si cu lasarea numai de unele rautati. Crestinismul de azi si crestinii de azi sunt reflectati clar in oglinda evangheliei din aceasta duminica. Pana e vorba de anumite datorii, "porunci" si "sfaturi" , totul merge bine, dar cand lucrul ajunge la predare, la o viata predata cu totul Domnului, oamenii se indeparteaza intristati, ca si bogatul din evanghelie.
Du-te intr-un sat si vorbeste poporului despre datoriile lor de crestini, despre tinerea Poruncilor si despre alte sfaturi morale. Totul merge bine...oamenii te asculta cu drag. Dar cand le spui ca trebuie sa o rupa cu carciumile, cu jocurile, cu petrecerile si cu alte rautati si placeri lumesti; cand ii chemi sa intre in Oastea Domnului, sa traiasca o viata cu Domnul, se intristeaza indata si te parasesc (ba inca te si batjocoresc). Totul merge bine pana le dai oamenilor "sfaturi morale" , dar indata ce-i chemi sa plece pe urmele Domnului, s-a gatat. Vai, ce lucru grozav este acesta!
Crestinii de azi cauta mantuirea in afara de Hristos, in afara de o viata traita cu El. Dar mantuirea se poate afla numai intr-o viata traita cu El si predata cu totul Lui.

Socrate si darurile

Despre filozoful Socrate se spune ca odata, de ziua numelui sau, invataceii si admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urma, a venit un sarac si a zis:
- Invatatorule, eu n-am avut daruri sa-ti aduc; eu n-am avut altceva sa-ti aduc decat pe mine insumi! Dispune de mine cum voiesti.
- Acesta-i darul meu cel mai scump! a zis socrate.
Acesta este, fratele meu, darul cel mai scump pe care-L iubeste si-L asteapta Scumpul nostru Invatator si Mantuitor: o viata predata Lui, o viata traita cu El si predata cu totul in slujba Lui.

O predare

Oastea Domnului a reusit sa-I predea lui Dumnezeu multe suflete si vieti. In "Lumina Satelor" din anul 1927, s-a publicat urmatoarea preafrumoasa predare:
"Rog pe Bunul Dumnezeu sa-mi fie Tata, pe Iisus Il rog sa-mi fie Stapan si Mantuitor, pe Duhul Sfant, Carmuitor; Biblia si Biserica sa-mi fie calauza vietii mele, copiii lui Dumnezeu sa-mi fie prietenii mei...Ma predau cu totul Domnului sa Se foloseasca El de mine cum va afla de bine. Am facut aceasta fagaduinta din voie sloboda. Dumnezeu sa-mi dea har si ajutor sa o pot tine"...
Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? a intrebat tanarul din evanghelie. Sa vii dupa Mine! i-a raspuns Domnul. Tot asa ne-ar raspunde si noua daca L-am intreba: Doamne ce trebuie sa facem ca sa mostenim viata de veci? Sa veniti dupa Mine...sa traiti o viata predata si inchinata Mie...

Parintele Iosif Trifa