,,Gânduri de toamnă" - eseu interactiv

Interactivitatea este o formă de relaţionare ce îmi place enorm. La începutul toamnei, am propus aici realizarea unui eseu. Ceea ce a rezultat se poate vedea în continuare:

,,Prima frunză a toamnei, aurită de soarele verii, cade lin spre pământul obosit, scriind în văzduh un psalm de mulţumire....
Pornesc la întâmplare purtănd pe palme o frunză ruginie... Cândva trăia clipe frumoase ce păreau că nu au sfârşit... era ca o regină, făcându-şi tron din ram.
Privind la ea, cortegii de cuvinte tresaltă-n gândul meu. A fost un vis feeric? A fost aievea totul?... Şi totuşi, răspunsul nicăieri.
O, frunză ruginită, ce taine-ai şti tu spune dac-ai avea tu glas...
Îmi lipesc frunza de obraz dorind să o alin...dorind să mă aline...Purtam şi eu şi ea acelaşi dor...
Cine putea să o înţeleagă mai bine decât mine. Am trăit şi eu deseori momentul acestei despărţiri, după care plângi, cauţi alinare la prieteni şi te trezeşti singur...şi iar plângi. Doamne, poartă-mă pe palmele Tale cum port eu această frunză!
O privesc cu atenţie şi văd că frunza are forma unei inimioare...a unei inimi arse, a unei inimi stoarse de dor şi suferinţă...dar aşa de tăcută!...
În tăcerea ei, se ascund game şi sonete dirijate de adierea vântului, sau poate bucuria puilor de vrăbiuţă adăpostiţi în cuibul de pe ram..

Acum e rândul ei să zboare,dar un zbor atât de diferit de al păsărilor!!

O apropii de inimă dorind să îi dau aripi de iubire, apoi o înalţ spre cerul dinspre care raze albe păreau să îmi spună o taină...
...înţeleg şoapte şi simt adieri înfiorate...Este în atingerea de lumină un fel de îmbrăţişare de despărţire...Frunza simte că a venit vremea ultimei ei jertfiri...După ce vara întreagă a dat seva ei fructului iubit de soare, acum simte cum se apropie vremea când ea însăşi avea să devină sevă în iarna ce va dansa printre ramurile golaşe...
Gândurile-mi se transormă în picuri ce alunecă pe locul atins de frunză...

Emoţionat nespus de mult, trezit ca dintr-un vis, mi-am dat seama că existenţa mea pe acest pământ se aseamănă cu existenţa acestei frunze....şi eu voi sfârşi asemenea.

Aşa cum această frunză s-a desprins de pe ramul mult iubit pentru a îmbrăţişa pământul din care s-a hrănit, aşa şi eu, la vremea rânduită, va trebui să mă întorc în ţărâna din care am fost luat.
...Frunza lasă în urma ei adieri aurii, aromă de fruct copt, foşnet de poem...
Inima mea tremură ca frunza în bătaia vântului...şi mă întreb: eu ce las în urma mea?!...
Foşnet de cuvinte...adieri de iubire..mireasmă de sfinţire? Oare a vibrat în mine seva lui Hristos, pulsând în cei de lângă mine verdele crud al Vieţii?...Oare am ars în mine pănă la mistuire nervurile păcatului ca prin ruginiul sărut al Mântuirii să mă pot contopi cu Cerul în Eterna Primăvară?...
Ah, Doamne!...Câtă culoare ar prinde fiinţa dacă aş muri faţă de păcat! Cum aş avea culoarea Veşniciei Tale, a Chipului Tău, a ceea ce eşti TU!! Ce minunat ai prinde Chip în mine şi cum Ţi-aş aşterne covor de osanale Acolo!
...Din moarte renaşte-mă pentru Tine!...Fă-mă să cânt doar la adierea Duhului Tău! Fă-mă să tresar doar la ivirea luminii Tale! Fă-mă să plâng doar iubindu-Te! Fă-mi tăcerea mistuire şi jertfire sub sfântă talpa Ta!
...

O adiere caldă şi o mireasmă de flori de cais îmi învăluie simţirea...Văd în faţa mea două scânteieri de lumină...În adâncul inimii simt pulsând Primăvara...Mă uit să văd unde mă aflu...şi două palme calde îmi pictează chipul cu verde crud şi mă aşază între florile de cais pe care tocmai poposise un fluturaş cu aripi de mătase..."

Autorii: Miriam, Crystina, Cătălin, Sorin M., Hadassa, Georgiana-Alina