Chiar dacă vederea este simţul cel mai fidel al omului, Sfântul Ap Pavel leagă infiriparea şi dezvoltarea credinţei nu de vedere, ci de auzire. Citând cuvintele din cartea profetului Ioil: „Oricine cheamă numele Domnului se va mântui” (Ioil 3,5), adaugă: „Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor crede fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14, 17)
Cuvântul se împlineşte în viaţa unei persoane atunci când depăşeşte perceperea exclusiv acustică, atunci când înţelepciunea, frumuseţea, adevărul şi viaţa din el sunt interiorizate. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la capătul lucrării sale când răsună în inimă după cum spune psalmistul: „Auzi-voi ce va grăi în mine Dumnezeu” (Ps. 84, 8).(1) Despre cei în a căror inimi nu ajung unduirile Evangheliei, ci au numai o percepere acustică a ei, Domnul constată cu tristeţe: „urechi au şi nu aud”.
Dacă „cuvântul cel bun a lui Dumnezeu” depăşeşte hotarul dintre urechi şi minte, dintre minte şi inimă, atunci el devine bucurie, lumină şi desfătare pentru sufletul doritor. Iată ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa despre aceasta: „Cuvântul credinţei, când ajunge în cei ce-l primesc, se face rai, sădindu-se prin auzire în inimă” (2)
Iar această bucurie este dată de prezenţa persoanei care se sălăşluieşte în inimă odată cu cuvântul rostit. În cuvântul primit de la cineva „primim oarecum pe cuvântătorul însuşi...Când primim cuvântul direct de la Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, primim ceva din simţirea şi puterea Lui, îndreptate spre noi...Întruparea Lui, Jertfa Lui, Învierea Lui se extind până la noi. Îl simţim pe El însuşi nu numai ca cuvânt rostit, ci ca Cuvânt cuvântător în noi”(3).
Între glasul pe care omul îl aude în urechi şi cel pe care sufletul îl aude în inimă este o mare legătură, cel de al doilea este legat de cel dintâi. În ziua Cincizecimii numai după ce „au ascultat” cuvintele Sf. Petru, oamenii „au rămas străpunşi la inimă” de Duhul Sfânt. (Fapte 2, 37)
(1) Chemarea ascultarea glasului dumnezeiesc în inimă este rugăciune şi meşteşug: „Dumnezeul meu...dă auzului meu agerime ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău cel tainic...” (Acatist de mulţumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Icos 10)
(2) Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, PSB 29, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 241
( 3) Părintele Stăniloae, nota 126, la Sf Grigorie de Nyssa, op. cit. p. 194
P.S. Vezi si:
CREDINŢA ŞI SIMŢIREA
Cuvântul se împlineşte în viaţa unei persoane atunci când depăşeşte perceperea exclusiv acustică, atunci când înţelepciunea, frumuseţea, adevărul şi viaţa din el sunt interiorizate. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la capătul lucrării sale când răsună în inimă după cum spune psalmistul: „Auzi-voi ce va grăi în mine Dumnezeu” (Ps. 84, 8).(1) Despre cei în a căror inimi nu ajung unduirile Evangheliei, ci au numai o percepere acustică a ei, Domnul constată cu tristeţe: „urechi au şi nu aud”.
Dacă „cuvântul cel bun a lui Dumnezeu” depăşeşte hotarul dintre urechi şi minte, dintre minte şi inimă, atunci el devine bucurie, lumină şi desfătare pentru sufletul doritor. Iată ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa despre aceasta: „Cuvântul credinţei, când ajunge în cei ce-l primesc, se face rai, sădindu-se prin auzire în inimă” (2)
Iar această bucurie este dată de prezenţa persoanei care se sălăşluieşte în inimă odată cu cuvântul rostit. În cuvântul primit de la cineva „primim oarecum pe cuvântătorul însuşi...Când primim cuvântul direct de la Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, primim ceva din simţirea şi puterea Lui, îndreptate spre noi...Întruparea Lui, Jertfa Lui, Învierea Lui se extind până la noi. Îl simţim pe El însuşi nu numai ca cuvânt rostit, ci ca Cuvânt cuvântător în noi”(3).
Între glasul pe care omul îl aude în urechi şi cel pe care sufletul îl aude în inimă este o mare legătură, cel de al doilea este legat de cel dintâi. În ziua Cincizecimii numai după ce „au ascultat” cuvintele Sf. Petru, oamenii „au rămas străpunşi la inimă” de Duhul Sfânt. (Fapte 2, 37)
Vasilica Nica
(1) Chemarea ascultarea glasului dumnezeiesc în inimă este rugăciune şi meşteşug: „Dumnezeul meu...dă auzului meu agerime ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău cel tainic...” (Acatist de mulţumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Icos 10)
(2) Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, PSB 29, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 241
( 3) Părintele Stăniloae, nota 126, la Sf Grigorie de Nyssa, op. cit. p. 194
P.S. Vezi si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu