vineri, 20 noiembrie 2009

Iubirea lui Dumnezeu

Se spune că un copil l-a întrebat pe Domnul Iisus:"Cât de mult mă iubesti?" Domnul Iisus i-a răspuns: "Atât de mult" şi şi-a răstignit braţele pe cruce şi a murit pentru noi.

Uitaţi-vă la frumuseţea naturii! Gândiţi-vă, cât de înţelept sunt aşezate toate lucrurile ce ne înconjoară! Toate acestea, împreună cu Sfântul Cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, dau mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. În mijlocul acestei lumi în care călcarea Legii iubirii a Cuvântului lui Dumnezeu, a adus durerea şi moartea, în mijlocul suferinţelor de pe urma păcatului, iubirea lui Dumnezeu poate fi văzută pretutindeni. Aceasta, pentru că Dumnezeu doreşte să ridice omenirea din stare de ruină în care a adus-o păcatul. Speranţa noastră trebuie să se lege de această dorinţă a Lui.


Priviţi rugul ghimpos. Vine o vreme când chiar şi el este acoperit de trandafiri, când chiar şi pe spinii cei mai ascuţiţi cresc flori! Pe aceste flori gingaşe, şi nu numai, stă scris "Speranţă", dar mai presus de toate stă scris: "Dumnezeu este iubire".


Dumnezeu Îşi mărturiseşte iubirea faţă de noi în fiecare zi, şi această iubire este o iubire părintească, plină de dorinţa de a ne face fericiţi pe noi, copii Săi. Pentru aceasta, El a căutat şi caută să ni Se descopere mereu, aşa cum S-a descoperit lui Moise şi lui Ilie, în toată bunătatea Lui. Dar noi, cu toate că avem în jurul nostru atâtea dovezi vădite ale iubirii lui Dumnezeu, rămânem adesea reci şi nepăsători faţă de El.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, a venit din cer ca să ni-L decopere pe Tatăl zicând: "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (cf. Ioan 14, 8). Priviţi-L în pustie, în mijlocul oamenilor, în Gheţismani, pe Cruce!... Priviţi inima frântă de durere a Fiului: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27, 36) Imaginaţi-vădurerea Tatălui care era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (cf. 2 Corinteni 5, 19) şi care suferea împreună cu Fiul Său!
Nu este aceasta cea mai elocventă mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamneii?

Domnul Iisus nu S-a jertfit pentru a face pe Tatăl să ne iubescă, sau să-L înduplece să ne mântuiască, pentru că Dumnezeu ne iubea şi tocmai de aceea ne dorea mântuirea: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul Născut..." (cf. Ioan 3, 16)
O astfel de iubire este fără seamăn, de aceea să răspundem acestei iubiri printr-o adîncă smerenie, ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu.


"Doamne,te iubesc şi am nevoie de Tine, vino in inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, soţia mea, copilul meu, familia mea, casa mea, prietenii mei, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin."


2 comentarii:

mmary spunea...

"O astfel de iubire este fără seamăn, de aceea să răspundem acestei iubiri printr-o adîncă smerenie, ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu."...AMIN...in aceste cuvinte se afla multa intelepciune, iar in tot ceea ce ai scris in postare multa iubire si mult si autentic adevar .

Fiti binecuvantati!

Mariana spunea...

Slăvit să fie Domnul, Sorin!

Stau şi mă gândesc deseori cât e de însetat omul după iubire!!! Fie copil sau tânăr sau bătrân, fie bărbat sau femeie, fie bogat sau sărac, român sau japonez...Toţi au acest gol imens în suflet care cheamă mereu o iubire statornică, o iubire adevărată...
Ce minunat este că Dumnezeul nostru este Iubire! El a pus acest gol în noi, pentru a-L putea primi pe El în locul cel mai adânc al inimii noastre, acolo unde ar
putea să se simtă Domn, acolo unde ar putea schimba toată fiinţa noastră după modelul iubirii Lui...Să o schimbe atât de mult încât firea nostră să moară şi să trăiască El...adică să trăiască Iubirea...

În una din zile mă întrebam dacă noi ar trebui să le spunem mereu celor din jur cât de mult îi iubim...Am încercat să văd şi să înţeleg în ce fel îşi arată Dumnezeu iubirea Lui...Am descoperit lucruri minunate, pe care le aminteşti şi tu, Sorin, în articolul tău atât de inspirat şi documentat. Dumnezeu ne-a dovedit dragostea supremă pe crucea de pe Golgota, ne-a lăsat o scrisoare de dragoste, apoi zi de zi, clipă de clipă ne uimeşte cu surprizele lui...Doar să privim atenţi cerul , stelele, florile, oamenii. Ce frumoşi sunt oamenii!

Sâmbătă am întâlnit o profesoară de biologie, foarte credincioasă şi care scrie şi ea mult!...A fost o bucurie enormă să împărtăşim din uimirea pe care o avem când vedem creaţia Lui Dumnezeu ( ea fiind profesor de biologie, venea şi cu argumentele ştiinţei prin care sublinia minunea creaţiei). Îmi mărturisea ceva după care şi eu tânjesc mult: să fiu cât mai mult în natură...Să ascult şoapta Domnului acolo...Să simt atingerea Lui prin adierea blândă a vântului şi prin căldura razelor de soare...Mă uimeşte creaţia! Mă închin unui asemea Dumnezeu atât de iubitor şi creativ! E minunat!

Cât e de adevărat ce spui despre iubirea părintească a Lui Dumnezeu!...Da! El ne e Tată! Un Tată atât de iubitor! Ne vrea cu gelozie pentru El. Ne vrea fericirea şi aici pe pământ şi în Veşnicie!
Aş vrea să îi pot împlini această bucurie! Vreau să petrec Veşnicia cu Tatăl nostru Dumnezeu, şi cu toţi ai Lui...cu toţi ai mei...cu toţi cei ce sunt în planul Lui...
Vei fi şi tu, da? Să fii!Cu toţi ai tăi!...

,,Doamne, avem această nădejde că vom fi cu Tine! Nu datorită meritelor noastre, ci dragostei Tale nemărginite! Ajută-ne să păstrăm ce am primit! Vrem să ne bucurăm împreună...noi de Tine...şi Tu de noi...şi unii de alţii...Amin!"