"Ca cel care vede pe Cel nevăzut" (Evrei 11,27) (vederea)

Domnul Hristos a făgăduit tuturor celor curăţi cu inima că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat 5, 8). Vederea lui Dumnezeu începe de la o etapă foarte accesibilă, de la descoperirea lui Dumnezeu prin lucrurile înconjurătoare. Un astfel de om simte înţelepciunea lui Dumnezeu pe care a imprimat-o în toate cele create, sesizează puterea Sa în fenomenele naturii şi în evenimentele istoriei universale şi personale. Şi Îi vede frumuseţea în toată frumuseţea vremelnică. Când un om curat cu inima priveste în jur vede pe Dumnezeu în minunata alcătuire a tuturor celor create.

Tot odată această vedere duhovnicească este înţelegerea bună cu care cine priveşte lumea, viaţa şi evenimentele. Aupra acestei vederi ne atrage atenţia Mântuitorul atunci când zice: „Ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric” (Luca 11, 35). Examenul cel mai greu se dă la nivelul înţelegerii întâmplărilor din viaţa, sufletul simte în sine lupta dintre lumină şi întuneric, dintre înţelegerea firească şi cea dumnezeiască. Ochiul înţelegerii aduce o mare odihnă în viaţă, lumina vederii duhovniceşti îndepărtează toate contradicţiile, de aceea sufletul cere mereu această lumină. „Luminează ochii sufletului meu cu lumina Ta cea dumnezeieşte strălucitoare”.(1)

O mare biruinţă duhovnicească nu este aceea de a vedea îngeri şi alte arătări cereşti, ci este este aceea de a privi viaţa, lumea şi pe oameni cu ochii Apostolilor. Ei sunt fericiţi de Mântuitorul pentru că au dobândit o astfel de vedere curată: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile vostre că aud” (Mat. 13, 16) Este o mare diferenţă între modul cum vede un om duhovnicesc viaţa şi realităţile ei şi cum vede om om firesc aceleaşi lucruri.

Este de notat că cel care are triumfalismul vederii este orb (cf. Ioan 9, 39-41), şi i se îmbie „alifie de ochi” (Ap. 3, 18) (2) pentru a vedea. Dimpotrivă cel care începe să simtă în mintea sa revelaţia înţelegerii celei noi îşi dă seama cât de limitate sunt vederile omeneşti. Numai când încep să văd pot cere lui Dumnezeu să-mi lumineze „luminile cele întunecate ale sufletului” Uşurarea şi odihna înţelegerii nu se dau celui care iscodeşte judecăţile lui Dumnezeu, ci se dau simplităţii şi umilinţei care vin din încrederea neclintită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Această înţelegere o primeşte sufletul în măsura în care se deschide „spre cunoaşterea evanghelicelor propovăduiri”. Înţelegerea duhovnicească a Scripturii este un alt aspect al vederii lui Dumnezeu: „Dacă înţelegi Evanghelia cum trebuie înţeleasă şi propovăduită, vezi pe Iisus tămăduind toată boala şi neputinţa, nu numai în vremea când a săvârşit aceste tămăduiri după trup, ci şi astăzi; Îl vezi coborând printre oameni nu numai în vremea aceea ci Îl vezi coborând şi astăzi, după cum a zis: „Iată Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor (Mat 28, 20)”. (3)

Darul vederii se dă inimii curate, dimpotrivă păcatele îl pun pe om în imposibilitatea de a-L înţelege şi vedea pe Dumnezeu. „Dumnezeu este văzut de cei ce-L pot vedea dacă au ochii sufletului deschişi. Dimpotrivă cei ai căror ochi sunt întunecaţi de cataracta păcatului nu îl pot vedea pe Dumnezeu. Poate oare să fie descris Dumnezeu celor care nu îl pot vedea?” . (4) Desigur că Dumnezeu nu poate fi văzut în fiinţa Sa (cf. Ioan 1, 18; I Tim 6, 16; I Ioan 4,12), dar poate fi văzut prin lucrările şi harul Său (cf. Fapte 7, 55, II Petru 1, 16-17; Mat 5,8) (5)

Pe măsura ce omul înaintează în această lucrare de curăţire a inimii, experienţa vederii devine cu totul inaccesibilă înţelegerii omului firesc. Sf. Ap. Pavel a fost răpit până la al treilea cer (II Cor 12, 4; cf. I Cor 2, 9) şi a văzut pe Domnul (Cf I Cor 9, 1). Sf. Arhidiacon Ştefan s-a învrednicit sa vadă „salava lui Dumnezeu”. El a văzut „cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 55-56). Nu putem preciza exact ce a fost această experienţă dar chiar dacă nu a fost o vedere fizică, credem că fost una cu mult mai bogată şi mai sigură decât aceasta.

Vasilică Nica

(1) Canonul de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos, Cântarea a treia.

(2) Este important să oservăm că această „alifie pentru ochi” care este o terapie o cerem cu stărunţă la Taina Sf Maslu care este special rânduită pentru tămăduirea de boli sufleteşti şi trupeşti: „fiind orbit la ochii sufletului vin la Tine Hristoase ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine cu umilinţă: Tu eşti Lumina cea strălucitoare al celor dintru întuneric”. (Rugăciune de la slujba Sfântului Maslu). Aşadar întunecarea minţii se vindecă şi prin Taine.

(3) Origen, Omilia I la Cântarea Cântărilor, PSB, vol 6, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 328.

(4) Sf Teofil al Antiohiei, Către Autolic, apud Vladimir Losky, Vederea lui Dumnezeu, EIBMBOR, Bucuresti, 1995, p. 28

(5) În acest sens se spune despre Moise că prin rugul aprins şi alte lucrări ale Lui Dumnezeu „a văzut pe Cel nevăzut” (Evrei 11, 27)