miercuri, 25 noiembrie 2009

"Unitatea ...Marele meu Dor, marele meu Vis"

"Noi suntem uniţi între noi, în măsura în care îi urâm în comun pe adversar" (Sf. Vasile cel Mare)

Biserica lui Hristos pluteşte neclintită pe învolburatele valuri ale acestei lumi, aşa cum odinioară corabia lui Noe plutea pe deasupra munţilor.
Într-o vreme ca aceasta, în care în jurul nostru totul este în schimbare, Biserica Ortodoxă este şi rămâne una şi aceeaşi, propovăduind aceeaşi învăţătură mântuitoare stabilită de cei 318 Sfinţi Părinţi la Sinodul de la Niceea din anul 325. Fiecare dintre noi trebuie să mărturisim această învăţătură într-un cuget şi într-un gând. Printr-o astfel de mărturisire dovedim tăria şi statornicia credinţei noastre.

Unitatea este o necesitate categorică, deoarece Domnul Iisus a acceptat ca Biserica întreagă să fie numită Trupul Său şi ca fiecare dintre noi să fim puternic legaţi între noi. Aşa cum capul nu poate spune picioarelor, "nu am nevoie de voi" (cf. 1 Cor. 12, 21), nici noi nu putem privi la cel de lângă noi, care sunt de aceeaşi credinţă, ca la nişte străini. Nu ne desparte nimic pe unii de alţii, decât dacă facem aceasta cu bună ştiinţă, noi înşine.Conştiinţa unităţii ne obligă să lăsăm deoparte orice motiv personal care duce la ceartă şi la neînţelegeri. Dacă am aflat Calea, Adevărul şi Viaţa şi dacă, mai presus de toate, am făcut, din proprie iniţiativă, un legământ de slujire adevărată cu Dumnezeu, ne vom face vinovaţi de osândă, pentru că nu am dovedit - cu toată râvna şi hotărârea prin buna înţelegere între noi şi în acord cu învăţătura Bisericii - grijă necontenită faţă de unitatea acesteia. Cine iubeşte Biserica, respectă cu pioşenie învăţăturile ei, între care cea dintâi este unitatea credinţei. Această unitate nu se poate realiza fără dragostea şi pacea dintre cei ce-şi spun drept-măritori creştini.
Dezbinarea şi răcirea dragostei dinte fraţi au dus la adunări lipsite de viaţă, la ascultători lipsiţi de pocăinţă şi la propovăduitori lipsiţi de har. "Din lipsa unităţii, rugăciunile noastre merg goale. Să nu ne mirăm că nu aduc nimic înapoi. Atunci vorbim oamenilor, dar nu le spunemi nimic...Dacă vasul conştiinţei este gol, dacă vasul rugăciunii este gol, dacă vasele mărturisirii noastre sunt goale, iar cei cărora noi le suntem datori vor pieri în păcatele lor, sângele lor va fi cerut din mâna noastră ( cf. Ezechil 33,6). Noi suntem vinovaţi" (Traian Dorz).
Ce poate fi mai plăcut la auz decât numele păcii, al unităţii şi al dragostei? Adevărata dragoste, dar al Duhului Sfânt, uneşte, nu dezbină.

Să medităm mai bine la faptele noastre, iar dacă am călcat pe alături să ne cutremurăm şi să ne îndreptăm. Să privim în inima noastră căci de acolo vin şi răul şi binele; şi întunericul şi lumina; şi unitataea şi dezbinarea. Inima zămisleşte sămânţa ispitei şi a căderii, dar şi sămânţa virtuţii şi a înălţării. "Omul bun - zice Domnul Iisus - scoate lucruri bune din visteria bună a in inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui, căci din prisosul inimii vorbeşte gura" (Luca 6, 45). E timpul să plângem, aşa cum au plâns evreii la zidul plângerii, aducându-ne aminte de icoana tristă a Domnului nostru Iisus la uşa Bisericii Sale din Laodiceea, încercând să intre înăuntru: " Iată, Eu stau la uşă şi bat..."(Apocalipsa 3,20), sau de cuvintele Lui:"Acolo unde dunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor". Căci dacă nu este unitate între noi, nici Domnul nu este în mijlocul nostru, ci stă afară, la uşă, iar noi suntem ca aceea care vestesc numele Său, dar pe El Îl ţin afară!

Va fi o judecată, iar noi, cei care L-am cunoscut pe Dumnezeu, vom avea parte de o judecată mai aspră (cf. Iacov 3, 1). Poate că, în acea zi, mulţi îşi cor îndrepta privirile spre noi, zicând: "Dacă aţi fi trăit în unitate, şi dacă aţi fi avut focul Duhului Sfânt, azi eu n-aş fi mers în focul iadului...!"
Să ne rugăm deci lui Dumnezeu ca şi Sf. Francisc de Assisi:
"Doamne, fă din mine unealta păcii Tale: acolo unde este ură, s-aduc iubire; acolo unde este ofensă, să aduc iertare; acolo unde este dezbinare, s-aduc adevăr; acolo unde este neâncredere, s-aduc credinţă; acolo unde este disperare, s-aduc speranţă; acolo unde este întuneric, s-aduc lumina Ta, acolo unde este tristeţe, s-aduc bucurie..." Amin.

4 comentarii:

Cati spunea...

Slavit sa fie Domnul nostru: Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Exempul de unire perfecta!
Ce ma bucur ca ai rostit acest Vis!
Acum se va implini..

Miriam spunea...

Slăvit să fie Domnul!

Iar un pic de vorbă...dar de data aceasta cu lacrimi în ochi...cu lacrimi de dor...,, "Unitatea ...Marele meu Dor, marele meu Vis" ...Dacă nu aş fi gustat-o, poate că nici nu aş dori-o atât de mult! Poate...Zic ,,poate”, deoarece eu cred că cine L-a cunoscut cu adevărat pe Domnul şi voia Lui, şi Marele Lui Dor şi Marele Lui Vis cu privire la toţi copiii Lui, e imposibil să nu dorească acea stare de iubire frăţească menită să ne lege unii de alţii şi pe toţi de Cer.
Simt nevoia să fac nişte mărturisiri prin care se va înţelege de ce mă doare atât de tare cuvintul ,,despărţire”...şi de ce mi-e atât de drag cuvântul ,,unitate”.Mai întâi, vreau să spun că nu pot uita cum plângeam când aveam 7 ani şi când părinţii mei s-au despărţit...Nu prea înţelegeam mare lucru...dar ştiam că e ceva rău şi îmi era ruşine de tot satul şi de colegi şi de doamna învăţătoare...Nu vorbeam cu nimeni despre asta, dar parcă simţeam că se vorbeşte pe la spate...Mi-era teamă ca să nu mă întrebe nimeni...Speram mereu că părinţii vor fi din nou împreună...Într-o zi, doamna învăţătoare m-a întrebat de părinţii mei...Mi-era aşa de ruşine! :( ...Ştiu că am încercat să ,,îndulcesc” puţin situaţia....şi eram doar de 7 ani....Voiam să fie şi la mine totul normal ca la ceilalţi copii. Până la urmă părinţii s-au împăcat...dar amintirea celor trăite de mine nu se şterge...chiar acum am retrăit starea aceea ca şi atunci...
Apoi, anii au trecut, şi în clasa a VIII-a mergeam deja la adunare...În satul nostru nu era adunare, dar mergeam într-un sat vecin unde erau două adunări...eu nu prea înţelegeam de ce sunt două...Mergeam şi la unii şi la alţii...îi iubeam şi pe unii şi pe alţii...Odată, tata a făcut mai multe bănci şi i-a chemat pe toţi...era în dragostea dintâi...Eu am umplut casa cu flori culese din grădină, mama a pregăt ceva gustări ca să îi servească...dar fraţii...nu ştiu ce au făcut, dar ştiu că tata s-a poticnit aşa de tare că nu a mai mers la adunare...apoi nici sora...apoi nici mama....nici până azi....Prea trist!
După câţiva ani s-a auzit că va fi o singură adunare...era chiar de ziua mea...I-am zis soţului meu că e cel mai frumos cadou din partea Domnului, şi că aş vrea să mergem acolo....Îmi fremăta sufletul de bucurie...
Acum doi ani am trăit din nou bucuria unirii unei adunări care era tot un fel de leagăn al dragostei mele dintâi...Atunci am scris poezia: ,,O, leagăn sfânt”, din care aş vrea să redau doar trei strofe:
O, leagăn drag, mi-ai pus în suflet veşnicia,
M-ai învăţat ce-i dorul de dragoste, de pace,
M-ai învăţat duios ce dulce-i armonia
Când doar iubirea cântă şi toată ura tace.

Nu pot să mă despart de-ntâia-mbrăţişare,
Pecetea ei de dor mi-a renăscut fiinţa,
În braţele iubirii am regăsit iertare
Înveşmântând tăcerea cu recunoştinţa.

Cum aş putea să uit-întâia-nfiorare,
Întâia rugăciune, şi-ntâiul legământ?
Cum aş putea când dorul e aşa de mare...
Iar drumul pân’ la leagăn e aşa de sfânt?

Ar mai fi atâtea de spus! Mă uit peste articolul tău....e atât de motivator! O adevărată predică scrisă...Cred că dacă ai fi nevoit să o rosteşti, ai face-o cu toată puterea, convingând pe toţi cei ce te ascultă, pentru că vii cu argumentul Cuvântului Lui Dumnezeu, şi cu încrederea puternică în acest mare Dor şi mare Vis – UNITATEA.
Rugăciunea Sfântului Francisc de Assisi este excepţională! Dacă ar spune-o cu credinţă fiecare creştin, altfel ar arăta creştinismul...Dar să fim optimişti...să avem credinţă...până când marele Dor şi marele Vis se vor împlini!
Sorin, eu mă opresc aici....Prea mă iau cu vorba şi mă voi trezi că va fi mai lung comentariul decât articolul :)

Unknown spunea...

``Cine iubeşte Biserica, respectă cu pioşenie învăţăturile ei, între care cea dintâi este unitatea credinţei. ``
Unitatea in credinta ortodoxa ,nu in cea promovata de ecumenism .

Unknown spunea...

Sfânta Biserică este sobornicească sau universală, pentru că, chemarea ei este să se întindă peste tot si să-i cuprindă în sânul ei pe toti, (Matei XXVIII, 19 ; Luca XXIV, 47 ; Fapte I, 8) fără deosebire de neam sau rasă, făcând din toti una. Ea este întemeiată pentru toate locurile, pentru toate vremurile, pentru toti oamenii care vor să vină la «cunostinta adevărului». Ea rămâne în tot timpul si în tot locul aceeasi, neclintită în învătarea adevărului dumnezeiesc deplin, stând pe temelia Sfintei Scripturi, a celor 7 sinoade sau soboare ecumenice si a Sfintei Traditii în opozitie cu Bisericile sau comunitătile eretice.