(Am adunat aici toate fragmentele scrise de noi împreună cu voi timp de o săptămână, aici, pentru a face povestea unitară. Vă mulţumim din suflet! E atât de frumoasă până acum! Trebuie să o continuăm! ...)
( Mariana) ...În albastrul sidefiu al cerului, lumina desena cel mai frumos curcubeu.
( Mariana) ...În albastrul sidefiu al cerului, lumina desena cel mai frumos curcubeu.
La capătul lui, o făptură gingaşă, cu un crin alb în mâna dreaptă, scruta orizonturile cu ochişorii lui veseli. Privi apoi spre celălat capăt al curcubeului şi tresări...
( Sorin Micutiu ) ....era la primul său răsărit de soare.
- ( Mirela ) Îi era teamă că de s-ar stinge steluţele, noaptea ar fi fost alungată din ceruri...dar zâmbi şi din zâmbetul lui răsărea, în culori şi mai vii, curcubeul!
- ( Mariana) - O, Doamne, cât e de frumos pe pământ! Oare oamenii văd aceste frumuseţi? se întreba îngeraşul. Mai privi o dată răsăritul, îşi strânse aripioarele şi făcu din curcubeu un leagăn, apoi începu să cânte ...
- ( Mirela ) Din cântecul lui se făcu pe dată lumină iar roua începu să picure, cu bucurie pe chipul florilor.
- Colo, un greieruş adormi la umbra unei frunze abia răsărită...îi era somn de-atâta cântare în noapte, o buburuza îşi deschise, harnică, aripioarele şi îşi scaldă antenuţele într-un picur de rouă. Lumea gâzelor începu să se trezească la viaţă. Un fluture cu aripi diafane îşi scria,timid, în rotocoale abia simţite zborul către o fereastră, mică, mică, albă. Dincolo, prin sticla cristalină se zărea chipul cuminte, al copilaşului.
- (Sorin Micutiu )....toate aceste îl făcură să cânte din nou:
- Cu-atâta mare bucurie
- vin astăzi înaintea ta, Iisus,
- cântând nesfârşita-Ţi bogăţie
- ce-n faţa ochilor, Tu mi-ai adus.
- Doamne, nu ştiu dacă e măsură
- pentru aceste-mbelşugări de har
- care, iată, inima-mi umplură
- de dă afară peste stăvilar....
- ( Loredana) Când isprăvi cântecul privi mai bine spre pamânt. Coborî încetişor pe curcubeu ca pe un topogan şi se uită cu atenţie spre noi orizonturi. Acolo, la marginea curcubeului, era o lume nouă. O lume atât de diferită de tot ce cunoscuse el.
- ( Mariana ) Alunecarea înceată pe toboganul de culoare îl apropia tot mai mult de lumea pe care o văzuse doar de acolo, din înălţimi...
- Gândul că va fi printre flori şi fluturi, printre stropii de rouă, printre copilaşii zburdalnici, îl făcu să bată din aripoare de bucurie.
- Îşi îndreptă privirea din nou spre chipul cuminte al copilaşului...Ah! abia aştepta să...
- ( Sorin Micutiu)...auda sunetul pasilor lui pe calea catre cer, cand deodata auzi glasul soptit al mamei copilasului:
- "O, Domnul meu Bun, Te rog rămâi todeauna cu pruncul meu şi călăuzeşte-i mereu paşii şi viaţa numai pe calea Ta. El este mic şi în calea vieţii lui vor fi atâtea piedici şi ispite. Fă-l să-ţi audă glasul şi să-ţi vadă pururi faţa ta plăcută, pentru ca lumea şi amăgirea ei să nu-i fure cununa credincioşiei niciodată... Niciodată, Doamne...Trimite îngerul păzitor să-i stea alături..." ....
- ( Loredana si Robert) Atunci îngeraşul privi cu mare atenţie chipul senin al copilului, ochii lui mari, albaştri, privirea lui veselă şi jucăuşă. Privi şi spre chipul îngrijorat al mamei, spre privirea ei ce implora speranţa şi înţelese. Da, înţelese cu adevarat. Curcubeul nu răsărise acolo întâmplător. Acu înţelesese de ce era acolo chiar fără să fie o dimineaţă ploioasă. Domnul cel veşnic şi bun îl pusese acolo să îl aducă pe el pe pământ. Sa vadă acest mic copilaş şi pe mama lui care cerea ocrotirea divină.
- Şi atunci înţelese profund, nu doar scopul zburdălniciei lui de dimineaţă ci mult mai mult. Îşi înţelese menirea sa pe lume:
- Nu era un simplu ingeras.
- Era un înger păzitor.
- ( Sorin Micutiu) Se uită atent prin casă... Înăuntru se vedeau semnele sărăciei: o măsuţă, două scaune, un pat vechi cu saltea de paie, o fereastră mică prin care soarele se străduia să aducă lumină, o sobă mai mult rece decât caldă...lângă care, înfăşurat într-o plăpumioară veche, dormea liniştit puiul de om. Era atât de fermecător! Pleoapele somnoroase acopereau ochii de cer... Avea părul bogat în bucle precum spicul de grâu...era atât de frumos, încât îngeraşul se uită după aripi crezând că are în faţă tot un îngeraş ca şi el...
- Nu departe, doar la vreo trei patru case mai încolo, era biserica. Clopotul ei răzbătea prin mica fereastră până la urechile mamei. Se întoarse smerit spre răsărit, se închină şoptind:
- "Mă iartă, Doamne, sunt nevoită să stau acasă, dar îmi este aşa de dor de Tine!... Te rog, găseşte o cale să-mi pot boteza copilul...am vândut tot ce puteam vinde..."
- Pe chipul îngeraşului se iviră multe bobiţe ca de rouă... Erau primele lui lacrimi...deodată îşi aduse aminte de rolul lui în toată această poveste şi zbură spre Biserica. Acolo slujba era pe sfârşite. Intră în altar făcându-şi loc printe toţi ceilalţi îngeri ce erau acolo până când ajusese lângă îngerul păzitor al preotului ce slujea la altar. Se opri lângă el şi tăcu până când Sf. Liturghie se termină şi apoi îi şopti "Am nevoie de ajutorul tău!", povestindu-i acestuia dorul mamei ce nu putu să vină la Biserică....
- Oamenii pe rând plecau acasă şi îngerii îi urmau... Se făcea din ce în ce mai linişte. Îngeraşul nostru mai zăbovi un pic privind îndelung spre altar...după care plecă şi el.
- Ajuns acasă, o găsi pe mama dormind aplecată peste pătuţul copilaşului, iar pe acesta zâmbitor jucându-se cu mânuţa în părul ei.
- În clipa aceea, se auziră bătăi în uşă. Mama se trezi ca dintr-un vis şi deschise. În prag era o fetiţă mică care fără să aştepte vreo întrebare spuse: "M-a trimis tata să vă spun să faceţi cald în casă că vine să facă slujba de botez..."
- ( Mariana) Mama se întoarse pentru o clipă în visul ei în care parcă văzuse un înger într-n dans al bucuriei...şi murmura...
- ( Nicol) Era un alb înstelat
- ce mă privea umil.
- Am întins mâna să
- mângâi acel dans
- nescris de Înger...
- ( Loredana) Şi atunci îngeraşul nostru începu să salte şi să se bucure şi să facă tumbe in aer. Şi cum privea la mama care nu ştia de unde să înceapă, ce să strângă mai intâi, ce să lustruiască cu colţul cârpei, deşi în căsuţa lor modestă nu erau foarte multe de lustruit, cum privea la micuţul bălăior ce gângurea liniştit începu deodată să plângă, cu lacrimi mari, angelice. Da. Să plângă. Că nu doar suferinţa din lume, nu doar necazurile şi sărăcia meritau lacrimile lui de înger pur ci , în mod cu totul special, bunătatea din oameni. Da, bunătatea oamenilor merita şi ea lacrimile lui. Plângea de fericirea pe care doar bunătatea unei inimi curate o poate provoca... Căci bunătatea unui om , a unui preot şi a casei sale transforma şi casa aceasta care credea că nu mai are speranţă. Dar deodată, uite, bunătatea, credinţa şi dragostea schimba mica casuţă...
- ( Mariana) Îşi înălţă ochii umezi către cerul de unde venise, mulţumind Lui Dumnezeu că oamenii pe care i-a creat sunt doar cu puţin, foarte puţin mai prejos de îngeri...Era atât de fericit! Se apropie de copilaşul cu ochi de cer, veghindu-l cât mama lui trebăluia cântând prin casă...
- După ce totul fusese pregătit, mama se apropie de copilul ei drag şi şopti o rugăciune pentru ca îngerul păzitor să îl apere. Două zâmbete au înflorit în căsuţa aceea mică aducând lumină de rai, zâmbetul îngeraşului şi zâmbetul copilaşului...
- În câteva clipe a sosit părintele. Cu un glas blând, de adevărat părinte, o întrebă cum îl cheamă pe băieţel:
- - Părinte, m-am gândit mult ce nume să îi pun...E aşa frumuşel ca un trandafir roz, ochişorii ca nişte flori de nu-mă-uita, zâmbetul lui ca un crin...Şi am un frăţior pe nume Florin, de care îmi e atât de dor, aşa că i-am pus numele Florin, rosti mama cu emoţie în glas...
- - Va serba ziua onomastică de Florii, spuse părintele zâmbind.
- ( Mirela) În căsuţa caldă înflori bucuria şi plutea peste tot voia bună.
- Îndată, mama se aplecă către micuţ, care privea cu ochi mari, miraţi şi braţele ei îl cuprinseseră în iubirea-i nesfârşită.
- ( Mariana) Îngeraşul stătea deoparte admirând frumuseţea acestei imagini. Chipul mamei, în iubirea ei pentru Florinel, avea atâta frumuseţe şi lumină!
- Se tot întreba în gândul lui: cum este oare să simţi îmbrăţişarea mamei?! Pentru o clipă îşi dori să fie copilaşul acestei mame...Dar îşi aminti repede de misiunea lui, aşa că îşi întinse şi el aripioarele învăluind în iubire şi mamă şi prunc deopotrivă.
( Srie tu mai departe, cel (cea) ce tocmai ai citit aceste rânduri!:) Continuarea se face la comentarii. )
22 de comentarii:
Sa-l botezam! rosti parintele cu gals scazut, din care bunatatea lui invaluia si inimile cele mai impietrite.
O cadita mica, in care mama il imbaia pe micutul prunc, apa pregatita pentru botezul copilasului era calda, atat cat Florinel sa nu simta ca i-ar fi frig!
Ingerasul isi impreuna manutele intr-o ruga fierbinte, catre Bunul Tata de Sus, o rua in care ii cerea Vasnicului Parinte sa-l invredniceasca sa aiba grija de Florinel atat timp cat calea lui crestineasca ii va fi scrisa cu pasii lumesti.
Copilasul, privea cu ochii lui mari chipul bland al parintelui care citea rugaciunile randuite de la inceputuri pentru sfanta taina a botezului.
Preotul: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Mama: Amin.
Preotul: "Cu pace Domnului sa ne rugam."
Mama: Doamne miluieste.
Preotul: "Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam....
Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea. Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului. De Tine se cutremura toate puterile ingeresti. Pe Tine Te lauda soarele. Pe Tine Te slaveste luna. Tie se pleaca stelele. Pe Tine Te asculta lumina. De Tine se ingrozesc adancurile. Tie slujesc izvoarele. Tu ai intins cerul ca un cort. Tu ai intarit pamantul peste ape. Tu ai ingradit marea cu nisip. Tu spre rasuflare ai revarsat aerul. Puterile ingeresti Tie slujesc si cetele arhanghelilor Tie se inchina; heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, imprejur stand si zburand, de frica slavei Tale celei necuprinse se acopera. Ca Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gand si de cuvant, si fara de inceput, ai venit pe pamant, chipul nostru luand, intru asemanare omeneasca facandu-Te; ca n-ai rabdat, Stapane, pentru indurarile milei Tale, sa vezi neamul omenesc chinuit de diavolul, ci ai venit si ne-ai mantuit pe noi. Marturisim harul Tau, vestim mila Ta, nu tainuim facerea Ta de bine. Toata firea omeneasca ai izbavit-o; pantecele Fecioarei l-ai sfintit cu nasterea Ta. Toata faptura Te lauda pe Tine, Cel ce Te-ai aratat, ca Tu, Dumnezeul nostru, pe pamant Te-ai aratat si cu oamenii ai petrecut; Tu, trimitand din cer Duhul Tau cel Sfant, ai sfintit curgerile Iordanului si capetele balaurilor care se incuibasera acolo le-ai zdrobit."
Dupa acesta rugaciune perotul afundand mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de fiecare data:
"Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta (de trei ori).
Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici."
Si sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand rugaciunea aceasta:
"Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori)....
Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce lumineaza si sfinteste pe tot omul ce vine in lume, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
In tot acest timp mama era framantata de ganul ca nu are nas pentru copil dar, parintele parca stiind ganul ei lua copilul in brate indeplinind si slujba nasului. Lua apoi din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul crucii pe frunte, zicand:
Se unge robul lui Dumnezeu Florin cu untdelemnul bucuriei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.
Si dupa ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, il ia in maini si tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la intaia afundare:
Se boteaza robul lui Dumnezeu Florin in numele Tatalui. Amin.
La a doua afundare: Sl al Fiului. Amin.
Iar la a treia afundare: si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi il imbraca in haina curata, zicand:
"Se imbraca robul lui Dumnezeu Florin in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin...."
La finaul slujbei de botez preotul nanas, mai reosti o rugaciune:
"Cel ce ai daruit robului Tau Florin izbavire de pacate prin Sfantul Botez si i-ai dat ca pe o arvuna innoirea vietii, Insuti Stapane, Doamne, binevoieste sa straluceasca pururea lumina fetei Tale in inima robului Tau acesta apara pavaza credintei sale nebantuita de vrajmasi, pazeste-i nespurcata si neintinata haina nestricaciunii cu care s-a imbracat; fii milostiv acestuia si noua, mamei si nasului sau, dupa multimea indurarilor Tale.
Ca intru aceasta Sfanta Taina s-a binecuvantat si s-a slavit preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."
Curaj...este randul vostru, povestea continua
Îngeraşul lui Florinel jubila de atâta bucurie văzându-şi protejatul lui botezat şi cu un naş atât de vrednic.
Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul negru strâns coc. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei cum numai o mamă poate face. Faţa ei radia o lumină tainică...Se uită spre cer, murmură ceva, apoi oftă. Dorul de soţul ei drag era atât de mare!...
Între rugăciune şi amintire, între vis şi nostalgie, îşi strângea puternic la piept rodul iubirii ei cu gandul la iubirea ce nu era lângă ea...
Şi gânduri, gânduri năvăleau peste ea, de la alte rugăciuni, de la altă slujbă, una a nunţii...
Privin la chipul senin al copilului ei, la picurii de apă sfinţită, vedea în ei ca-ntr-o oglindă imagini de mult uitate, şi care acum îşi cereau parcă dreptul la viaţă...
Îşi aminti ca prin vis că a fost şi ea copil. Acum, ţinând micuţul băieţel atât de strâns în braţe, aproape că simţea la rândul ei respiraţia mamei de demult. Şi cât de strâns la piept se tineau , aşa cum îşi ţine şi ea copilul, tot în aceeaşi căsuţă micuţă.
Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici mama, nici tata apoi şi ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.
Iar în lumea cea mare l-a întâlnit pe el...
S-au întâlnit nu foarte de mult, în studenţie, la un curs la care nici unul nu ştia precis cum ajunsese acolo.
Iubirea este o amintire paradisiacă, o poveste. Aşa a fost cu siguranţă iubirea lor curată...
Ca să poţi exista trebuie să te vezi în ochii celuilat, iar ea s-a vazut. Da, s-a văzut cu siguranţă, şi ce ochi erau...
acum se vedea în alţi ochi mai mici, de fapt aceeaşi ochi transmişi la o puiuţul dragostei lor.
Există bucurii pe lume pentru care încă nu s-au inventat cuvinte care să explice ceea ce simte un om în anumite clipe. Există tristeţi de nespus şi există cuvinte de neînţeles de majoritatea oamenilor.
Iar ei au trăit o asemenea poveste de iubire cum numai în cărţile cu coperţile arse de vreme şi vremuri mai citeşti, o iubire, o dorinţă, o patimă ce n-o poţi deosebi de un vis, din care a rămas în amintire trăirea... fiorul... copilul...
Copilul, micul ei pui de floare, era singurul care o convingea că nu e vis...
Dacă ardeţi să ardeţi cu flacără mare, altfel fumul intră în ochi şi vă dau lacrimile şi mai ales să nu vă pară rău niciodată, îi răsunau în minte cuvinte fără stăpân.
Ardeţi tot, nu lăsaţi nimic să putrezească!
Iar ei au ars, sufleteşte cât s+a putut de mult, iar trupeşte într-un stupid accident.
Acum nu mai avea flăcări în faţă ci doar apă. apă sfinţită de la taina sfântului botez.
Acum s-a întors iarăşi în căsuţa de demult, nu singură, ci cu un prunc micuţ.
Şi acum , în clipa creştinării sale, gândul ei era atât de împărţit. Se ruga cu lacrimi mari, pentru o minune...
Privin lacrimile mari ale mamei, lacrimile ei mestecate cu stropii de apă sfinţită, îngerul chemat de ea în sprijinul fiului ei, se rugă şi el atunci pentru o nouă minune...
si deodată. chiar în clipa în care părintele terminând botezul se pregătea să închine copilul mamei, uşa se deschise...
...in prag era chiar sotul, nu el murise in accident desi a fost si el in masina aceea.Cand a iesit din masina in flacari, fost atat de speriat incat a tot fugit neuitansu-se inapoi, pana ce a ajuns aproape de marginea unei padruri, In departare se crapa de ziua, a mai facut cativa pasi si a cazut ca secerat la pamant. Nimeni nu stie cat a stat acolo,a fost gasit intr-un tarziu de un om sau poate ca a fost chiar un inger ca nu l-a mai vazut din ziua aceea. A fost dus la spital unde cand s-a trezit nu-si mai aducea aminte nimic, cine este, de unde vine. Nimeni nu s-a mai interesat de el toti ai lui il crezura mort, mistuit de flacari in masina... Dar a fost ingrijit si iata-l dupa atatea luni vindecat acasa.
Câteva clipe totul părea nemişcat...Priviri mari şi speriate îl ţintuiau pe cel venit de dincolo, căci toţi îl crezuseră plecat în lumea îngerilor. Doar tânăra mămica, mireasa lui dragă, zâmbi cu lacrimile ei ca în ziua nunţii lor...Ea l-a aşteptat mereu, de fapt îl purta în inima ei şi înlăuntrul ei prin rodul iubirii lor.
Sub privirile iscoditoare ale celorlalţi, cei doi păşesc unul spre altul...Un şuvoi de iubire nesfârşită le cuprinde fiinţele. Li se îmbrăţişează privirile, apoi inimile, apoi braţele...Cad amândoi în genunchi, cu Florinel în braţele puternice de tată. Amândoi îl răsfaţă cu privirea lor înlăcrimată...Cuvintele tac, deşi inimile şi buzele sunt în cel mai duios tremur...
Îngeraşul lui Florinel, plin de o bucurie fără de margini, îi şopteşte ceva îngeraşului proaspătului tătic:
-Eu sunt îngeraşul copilaşului micuţ pe nume Florin. Am fost trimis să am grijă de acest copilaş, căci el avea mare nevoie de vegherea mea şi de sprijinul meu.
Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic şi întru totul deosebit părinte.
Deşi sunt nou şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.
Să dăm slava lui Dumnezeu spuse îngerul tatălui lui Florinel, să dăm slavă lui Dumnezeu!
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei din casă.
Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş cu mâna tremurând de emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Florinel, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....
Cine mai îndrăzneşte să continuie firul povestirii?!
Tânăra mămică se pierdu de uimire, de fericire...Îşi rezemă capul de umărul soţului ei drag şi simţea cum inima se încălzeşte şi devine mare şi largă cuprinzând în ea cu atâta iubire pruncuţul ei iubit şi pe tatăl lui...Simţea ceva nou. Două feluri de iubiri care se ingemănau şi se contopeau atât de armonios: iubire pentru soţ şi iubire pentru fiu. Amândoi o chemau cu iubirea lor şi deodată simţi o îngrijorare:cum o să se împartă? Câtre cine să alerge prima dată? Amândouă iubirile erau la fel de puternice...
Privi spre Florinel,care zâmbi din nou. I se părea că e un îngeraş...Îşi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi las din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasa adiere a aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel:
Inocenţă şi candoare
risipeşti în jur zâmbind,
pleoapele, ca o vibrare,
în visare cad clipind.
Muguraş înmugurit,
să creşti mare, fiu iubit,
peste vremuri credincios,
bun urmaş al lui Hristos.
Când mânuţa-ntinzi spre mine,
gângurind în scutecel,
cine-i scump la mama, cine,
dragul mamei mugurel?
Lângă patul tău coboară
îngeraşii-ncetişor,
umbra somnului uşoară
se răsfrânge-n obrăjor.
A privirii unduire
scaldă albe curaţii,
oglindind în strălucire
dorul dulcii veşnicii.
Auzind vocea blândă a firavei mămici, îngeraşii păzitori pentru toţi din căsuţa aceea au înmărmurit...Era poate pentru prima dată când au apărut lacrimile de înger...lacrimide bucurie care răspândeau în jur miros de mir...
Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps. 125. 5) ...spune unul dintre îngeri cautând cu privirea un loc une să-şi ascundă lacrimile...găsi în pervazul mic al ferestrei un bucheţel de lăcrămioare şi le ascunse acolo.
Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizandu-şi petalele,mulţumiră pentru darul preţios...
Dar ingerasul isi revenii repede la realitate. Asta era doar inceputul. Cite incidente o sa mai fie cind va trebui sa intervina? Si uite-l cit este de nazdravan...copii cresc si in curind va trebui sa alerge dupa piciorusele cele mici si dolofane, va trebui sa pazeasca minutele alea grabite si va trebui sa fie cu toata atentia la faptura asta mica care i-a fost data in paza...I s-a spus clar..."nici un fir de par sa nu cada...si trebuie raport precis pentru orice incident!
continuarea se face aici :http://laizvoareledorului.blogspot.ro/2014/11/povestea-unui-ingeras.html
Trimiteți un comentariu