miercuri, 4 februarie 2009

Undeva...

Undeva,

deasupra lumii acesteia,

atât de rece,

cu temeri şi speranţe

năruite în tină,

cu săraci şi bogaţi

care, oamenii fiind,

sunt tot una

sub cerul albastru

spre care privim

aşteptând...


Undeva,

deasupra lumii acesteia,

Iubirea ne aşteaptă

cu braţele-ntinse…

Pe Crucea murit în locul nostru

ridicându-ne din tină,

risipind frica de moarte,

aducându-ne-n priviri

albastru Veşniciei.


Undeva,

deasupra lumii acesteia,

să ne lăsăm duşi.

Acolo visele nu mor…

Să ţinem aproape!

Dragostea ne urcă,

ne urcă, ne urcă

spre Cer!...

3 comentarii:

Mariana spunea...

,,Acolo visele nu mor…"
Acolo visele le trăim aievea...Acolo, seninul Cerului şi seninul privirii nu au umbre...
Daţi-mi şi mie mâna în urcuşul vostru spre Cer, voi cei ce ştiţi ce e Iubirea!

Sorin, acesta e ecoul versurilor tale, pe care am reuşit să-l desluşesc în sufletul meu.

Sorin Micutiu spunea...

Cei care iubesc pe Domnul sunt legati de cer dar si unul de altul cu "funie de dor" impletita-n in trei: eu, voi si El.
Nu putem urca spre cer, unul fara altul...

ela roseni spunea...

Sunt locuri in care găseşti şi pace...:)