Undeva,
deasupra lumii acesteia,
atât de rece,
cu temeri şi speranţe
năruite în tină,
cu săraci şi bogaţi
care, oamenii fiind,
sunt tot una
sub cerul albastru
spre care privim
aşteptând...
Undeva,
deasupra lumii acesteia,
Iubirea ne aşteaptă
cu braţele-ntinse…
Pe Crucea murit în locul nostru
ridicându-ne din tină,
risipind frica de moarte,
aducându-ne-n priviri
albastru Veşniciei.
Undeva,
deasupra lumii acesteia,
să ne lăsăm duşi.
Acolo visele nu mor…
Să ţinem aproape!
Dragostea ne urcă,
ne urcă, ne urcă
spre Cer!...
3 comentarii:
,,Acolo visele nu mor…"
Acolo visele le trăim aievea...Acolo, seninul Cerului şi seninul privirii nu au umbre...
Daţi-mi şi mie mâna în urcuşul vostru spre Cer, voi cei ce ştiţi ce e Iubirea!
Sorin, acesta e ecoul versurilor tale, pe care am reuşit să-l desluşesc în sufletul meu.
Cei care iubesc pe Domnul sunt legati de cer dar si unul de altul cu "funie de dor" impletita-n in trei: eu, voi si El.
Nu putem urca spre cer, unul fara altul...
Sunt locuri in care găseşti şi pace...:)
Trimiteți un comentariu