Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să-l strig,
dar parcă nu-ncape-n cuvinte...
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra care,
pânâ nu de mult părea aşa de străină...
Dacă ar ieşi pe una din ferestrele sufletului meu,
s-ar preface-n curcubeu...
Dacă ar ieşi pe alta,
s-ar face ramură de măr înflorit...
Dacă ar ieşi prin alta,
ar deveni susur blând de limpede izvor
ca lacrima de dor...
Ieşind prin alte ferestre,
s-ar face o adiere cu miresme
de trandafiri
şi lăcrimioare...
...Iar prin altele ieşind
s-ar preface-n cântec de harfă,
sau doină de fluier jelind...
...O, Doamne,
mi-e rănită inima de această zbatere-ndelungă!
Vino şi sparge colivia sufletului meu!
Atinge aripile păsării rănite şi fă o minune!
...
O, Doamne, îţi mulţumesc!
Ştiam că vei veni degrabă!
Ştiam că prezenţa Ta îmi va aduce aproape,
atât de aproape toată zarea albastră,
tot Cerul!!!
Ştiam că îi vei aduce cu Tine
Pe toţi ai Tăi...
Pe toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii...
Ştiam că zbaterea păsării rănite
Se va preface-n psalm,
Un psalm de dor,
de dorul de-Acasă,
un psalm aşa de plăcut
când îl putem murmura împreună,
Eu cu Tine, Doamne,
şi cu ei, cu fraţii mei.
3 comentarii:
Cand a iesit la lumina acest psalm, si sufletul meu s-a inaltat de frumusetea lui. De aceste versuri impletite cu imagini, care fac sa-ti patrunda si mai adanc mesajul biecuvantat!
Multumim de acest frumos dor, sora Mariana!
As dori sa spun multe lucruri pe marginea acestui psalm, dar imi lipsesc cuvintele...asa ca m-am aplecat din nou peste versurile tale...rugaciunea este adevarata cand ne lipsesc cuvintele si cand inima arde, sub greutatea cuvintelor scrise de altii. Am descoperit in gandurile tale ca apropiindu-ne tot mai mult de Dumnezeu si unii de altii, decoperim ca El ne ofera atatae binecuvantari, fara ca noi sa fi avut un merit anume.
Dorul tau din aceste versuri nu este o joaca de copii,este ceea ce Biserica numeste "zdrobirea inimii" care naste nadejdea ca Lui Dumnezeu toate ii sunt cu putinta!
Fara Hristos toate dorurile noastre, se vor pierde in disperare si in intinericul care rade de asteptarile noastre. Cu Hristos se iese la lumina, prin puterea invierii, iar dorul de El, ne deschide usa mantuirii.
P.S. Cam in aceeas perioada am scris si eu urmatoarele:
Dezrobirea unei inimi
Doamne, azi îţi dăruiesc
Inima,
inima mea
ce se-nalţă spre cerul albastru
ca o pasăre
scăpată din colivie,
din prizonieratul păcatului
în care căzuse,
neştiutoare.
Primeşte-o Doamne,
sub aripa dragostei Tale,
ocrotind-o de săgeata
vicleanului vânător
ce-o urmăreşte
din clipa dezrobirii,
necruţător,
ca un leu
ce este gata s-o-nghită.
Oare vorbim de aceeas pasare?
Sa fie ea dorul nostru de Hristos eliberat sa zboare spre zarea albastra?
Cred ca da...
Dragii şi necesarii sufletului meu, vă mulţumesc mult de tot că aţi zăbovit o clipă asupra dorului meu arzător!
Anul trecut, când aceste cuvinte din Psalm ardeau în inima mea, mergeam spre şcoală printr-o ninsoare albă de fulgi mari care îmi mângâiau fruntea. Eram atât , atât de fericită!
Azi dimineaţă, parcă aceeaşi fulgi, dansau bucuroşi în faţa mea, făcând o cale albă paşilor mei...Mi s-au umplut ochii de lacrimi...Fulgii de nea sărbătoreau minunea regăsirii noastre, minune pe care nu cred că o voi putea explica vreodată în cuvinte, dar ştiu că voi o veţi înţelege...
De atunci trăiesc bucuria regăsirii fiinţei mele în inimile voastre, ocrotită şi binecuvântată. Dorurile şi zborurile noastre câtre zarea Albastră s-au înfrăţit...O, Doamne ce minunat e!
Alina, aş putea spune că acest psalm e o sărbătoare a sufletului meu...
Of! Ce mult aş vrea să fii acum aici, lângă mine! Ce strâns te-aş îmbrăţişa, ce fierbinţi ar fi lacrimile rugăciunii noastre, ca odinioară...Mulţumesc mult pentru comentariu, cred că e primul! :)
Sorin, ştiu că ai pătruns taina psalmului de dor, şi înţeleg ceea ce nu poţi exprima decât prin tăcere...
Da, dorul meu arzător nu e o joacă de copil. E foc ce arde după părtăşia cea mai curată şi mai înaltă cu Domnul şi cu ,,ei, cu fraţii mei", cu voi ,,toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii...Iubirea mea şi dorul vă căuta, şi de când v-a găsit, e tot mai mare dorul de voi şi dorul de Cer...Acolo, abia acolo, vom fi alinaţi deplin! În Împărăţia Dorului, împreună cu Iisus, vom cânta cei mai minunaţi psalmi! Nu merit...Ştiu, dar asta e nădejdea mea, şi dorul meu!
Zâmbesc printre lacrimi privind pasărea ce se înalţă spre cerul albastru din versurile tale :) Mulţumesc din suflet că mi le-ai adus aproape!
Doamne, Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc!
Trimiteți un comentariu