miercuri, 25 februarie 2009

Cu sufletul în palme...






( 23 februarie 2009 - meditând la Iubirea Lui...)








Iubirea...


Iubirea adevărată

nu-mi numără greşelile,

nu-mi judecă tăcerile...

Ea ştie să uite,

ştie să înţeleagă...

Doar ea ascultă ecoul

de dincolo de cuvinte

bucurându-se tăcând...


Iubirea adevărată

nu stă neclintită când

genunchiul meu e lovit...

Aplecarea ei tandră

spre rana mea sângerândă

e cel mai alinător balsam.


Iubirea adevărată

e mereu lângă mine

mai ales când sufletul

îmi este răvăşit...

Mai ales când pare pustiit...


Mă dor şoaptele fără ecou...

O, Doamne, vino din nou!



( 23 februarie 2009 - când sufletu-mi e-atins de dorul cel mai frumos...)


1. Sunt aici, Tu unde eşti?...


.Sunt aici,

la marginea iernii

cu mâinile pline de

fulgi înlăcrimaţi...


Sunt aici,

la marginea primăverii

cu palmele pline

de razele ce caută roua...


Sunt aici,

între cer şi pământ

cu sufletul plin

de dorul florilor de măr...


Sunt aici,

în cămăruţa mea

cu ruga mea plină

de tânguiri şoptite...


- Doamne, Tu unde eşti?...

întreb cu teamă.

- Şi Eu sunt aici

cu inima Mea plină

de iubire pentru tine.



2. Iar mi-e dor...


Mi-e dor

de ceva înălţător,

de-acel ceva tainic

ce mă ţine mereu în zbor...


Mi-e dor

de minunea albastră

ce îmi cuprindea

toate visele cu parfum de Cer...


Mi-e dor

să pot mângâia cu sufletul

fruntea obosită,

plină de roua-ngrijorării...


Mi-e dor

să merg la pas cu Tine,

ţinându-mă de mână...

Ca-n dragostea dintâi...



3. Vibrări de suflet


Cu cerneală de dor

aştern pe albul hârtiei

tremurate versuri,

vibrări de suflet

ce caută iubire...


Cu penelul amintirii

schiţez umbre dragi

pe care le îmbrăţişez

cu privirea plină de cer

ca-n zborul de flutur...


Cu delicate culori

întind curcubeul speranţei

între inima mea

şi inima voastră

ascunse după perdeaua

de lacrimi sidefii...


Cu privirea mea,

poate prea timidă,

scriu pe cerul dintre noi

psalmul de dor

născut din durerea despărţirii

şi din speranţa revederii...



( 24 februarie 2009 – aşteptând braţe de Tată să îmi cuprindă fiinţa ...)


4. Dor de alinare


Mai mult ca oricând

doresc Cerul în gând!

Să vină cu pacea-i divină

ca adierea vântului de mai

când culori şi splendori

mi se cuibăresc

în pieptul plin de dor...


Mai mult ca oricând

aş vrea să plâng

ca-n vremea copilăriei

când tata pleca departe

fără să mă îmbrăţişeze...


Mai mult ca oricând

aş vrea să cutreier

înălţimile munţilor

ce ating cerul cu fruntea

fără teamă de furtuni...


Mai mult ca oricând

aş vrea să mă ţii strâns

la pieptul Tău cald

de Tată şi Dumnezeu...


Doar aşa Cerul

mă va cuprinde

liniştindu-mi toate

furtunile...


2 comentarii:

gabriela spunea...

sunt foarte frumoase poeziile,felicitari

Mariana spunea...

Mulţumesc, Gabriela. Aprecierile tale mă încurajează să mai scriu...Acestea sunt ,,florile" pe care le ofer cu iubire lui Dumnezeu semenilor. Sper să aducă bucurie şi mângâiere.
Multe binecuvântări!