( 23 februarie 2009 - meditând la Iubirea Lui...)
Iubirea...
Iubirea adevărată
nu-mi numără greşelile,
nu-mi judecă tăcerile...
Ea ştie să uite,
ştie să înţeleagă...
Doar ea ascultă ecoul
de dincolo de cuvinte
bucurându-se tăcând...
Iubirea adevărată
nu stă neclintită când
genunchiul meu e lovit...
Aplecarea ei tandră
spre rana mea sângerândă
e cel mai alinător balsam.
Iubirea adevărată
e mereu lângă mine
mai ales când sufletul
îmi este răvăşit...
Mai ales când pare pustiit...
Mă dor şoaptele fără ecou...
O, Doamne, vino din nou!
( 23 februarie 2009 - când sufletu-mi e-atins de dorul cel mai frumos...)
1. Sunt aici, Tu unde eşti?...
.Sunt aici,
la marginea iernii
cu mâinile pline de
fulgi înlăcrimaţi...
Sunt aici,
la marginea primăverii
cu palmele pline
de razele ce caută roua...
Sunt aici,
între cer şi pământ
cu sufletul plin
de dorul florilor de măr...
Sunt aici,
în cămăruţa mea
cu ruga mea plină
de tânguiri şoptite...
- Doamne, Tu unde eşti?...
întreb cu teamă.
- Şi Eu sunt aici
cu inima Mea plină
de iubire pentru tine.
2. Iar mi-e dor...
Mi-e dor
de ceva înălţător,
de-acel ceva tainic
ce mă ţine mereu în zbor...
Mi-e dor
de minunea albastră
ce îmi cuprindea
toate visele cu parfum de Cer...
Mi-e dor
să pot mângâia cu sufletul
fruntea obosită,
plină de roua-ngrijorării...
Mi-e dor
să merg la pas cu Tine,
ţinându-mă de mână...
Ca-n dragostea dintâi...
Cu cerneală de dor
aştern pe albul hârtiei
tremurate versuri,
vibrări de suflet
ce caută iubire...
Cu penelul amintirii
schiţez umbre dragi
pe care le îmbrăţişez
cu privirea plină de cer
ca-n zborul de flutur...
Cu delicate culori
întind curcubeul speranţei
între inima mea
şi inima voastră
ascunse după perdeaua
de lacrimi sidefii...
Cu privirea mea,
poate prea timidă,
scriu pe cerul dintre noi
psalmul de dor
născut din durerea despărţirii
şi din speranţa revederii...
( 24 februarie 2009 – aşteptând braţe de Tată să îmi cuprindă fiinţa ...)
4. Dor de alinare
Mai mult ca oricând
doresc Cerul în gând!
Să vină cu pacea-i divină
ca adierea vântului de mai
când culori şi splendori
mi se cuibăresc
în pieptul plin de dor...
Mai mult ca oricând
aş vrea să plâng
ca-n vremea copilăriei
când tata pleca departe
fără să mă îmbrăţişeze...
Mai mult ca oricând
aş vrea să cutreier
înălţimile munţilor
ce ating cerul cu fruntea
fără teamă de furtuni...
Mai mult ca oricând
aş vrea să mă ţii strâns
la pieptul Tău cald
de Tată şi Dumnezeu...
Doar aşa Cerul
mă va cuprinde
liniştindu-mi toate
furtunile...
2 comentarii:
sunt foarte frumoase poeziile,felicitari
Mulţumesc, Gabriela. Aprecierile tale mă încurajează să mai scriu...Acestea sunt ,,florile" pe care le ofer cu iubire lui Dumnezeu semenilor. Sper să aducă bucurie şi mângâiere.
Multe binecuvântări!
Trimiteți un comentariu