Tristeţea dorului...

vineri, 6 februarie 2009

Tristeţea dorului...

...Anul trecut pe vremea asta simţeam o durere imensă! Mi se părea că fraţii sunt atât de depărtaţi!...Simţeam pentru prima oară dorul de ceva ce părea a fi doar în Cer, între îngeri...Acum ,,sărbătoresc" durerea, dar în curând, cu voia lui Dumnezeu, voi sărbători bucuria...

IISUSE, SPUNE-MI, DACĂ VREI...
( ianuarie –februarie 2008 – versuri cu rezonanţe de cioburi sparte Sad

...)

Iisuse, spune-mi , dacă vrei,
Unde-s fraţii mei, dragii mei?
Mi-aşa de dor de nu mai pot!...
Să fiu cu ei aş face tot!
Să fiu cu ei, pe veci cu ei...

De ce mi-s depărtaţi acum?
De ce-i dorul aşa nebun?!
Aş vrea să cânt...să nu mai plâng...
Să hoinăresc ca vântu-n crâng,
Să hoinăresc fără de drum...

Iisus, mi-ai spus ca să-i iubesc,
Şi i-am iubit frumos, ceresc
Cu tot ce Tu mi-ai dăruit,
Cu tot ce inima-a primit
Cu tot ce-a fost dumnezeiesc...

Dar parcă totul a-ngheţat...
Iar fraţii mei s-au depărtat...
Şi-mi plânge sufletul cu-amar
Că n-am păstrat cerescul dar,
Iubindu-i cum mi-ai arătat.

Doamne, nu pot fără ei!
Nu pot fără fraţii mei...
Cum nu pot fără de Tine,
Cum Tu nu poţi fără mine,
Cum nu poţi nici fără ei.

Dăruieşte-mi fraţii, Tată!
Umple-mi inima mea toată,
Leagă-ne-n iubire sfântă
Cu iubirea care cântă,
Cu iubirea de-altădată!...

2 comentarii:

Sorin M. spunea...: Mariana, cine nu a simtit imbratisarea dorului!...Iata cum ma rugam eu Domnului cu ceva timp in urma:

Umple-mi sufletul de dor

În faţa-atotputerniciei Tale,
stau Doamne azi, căzut pe cale,
sub greutatea grijilor chinuitoare
orbit de-a lumii chemari seducătoare.

În jurul meu, e un câmp pustiu,
şi singur a mă ridica nu ştiu,
de aceea Doamne, te implor,
umple-mi sufletul de dor!

Umpe-mi sufletul de dor,
să nu mai uit să Te ador!
Să cânt, să plâng, să nu mai tac,
pe al lumii plac să nu mai fac.; 6 februarie 2009 la 22:54
Mariana spunea...: Mulţumesc din adâncul inimii, Sorin!
Chiar aveam nevoie acum de o îmbrăţişare prin vers...
Se pare că anul trecut ne-a atins aceeşi adiere a dorului...şi am scris versuri care plâng în aceeaşi gamă...; 7 februarie 2009 la 00:00

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."