Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
vineri, 6 februarie 2009
Tristeţea dorului...
...Anul trecut pe vremea asta simţeam o durere imensă! Mi se părea că fraţii sunt atât de depărtaţi!...Simţeam pentru prima oară dorul de ceva ce părea a fi doar în Cer, între îngeri...Acum ,,sărbătoresc" durerea, dar în curând, cu voia lui Dumnezeu, voi sărbători bucuria...
IISUSE, SPUNE-MI, DACĂ VREI... ( ianuarie –februarie 2008 – versuri cu rezonanţe de cioburi sparte ...)
Iisuse, spune-mi , dacă vrei, Unde-s fraţii mei, dragii mei? Mi-aşa de dor de nu mai pot!... Să fiu cu ei aş face tot! Să fiu cu ei, pe veci cu ei...
De ce mi-s depărtaţi acum? De ce-i dorul aşa nebun?! Aş vrea să cânt...să nu mai plâng... Să hoinăresc ca vântu-n crâng, Să hoinăresc fără de drum...
Iisus, mi-ai spus ca să-i iubesc, Şi i-am iubit frumos, ceresc Cu tot ce Tu mi-ai dăruit, Cu tot ce inima-a primit Cu tot ce-a fost dumnezeiesc...
Dar parcă totul a-ngheţat... Iar fraţii mei s-au depărtat... Şi-mi plânge sufletul cu-amar Că n-am păstrat cerescul dar, Iubindu-i cum mi-ai arătat.
Doamne, nu pot fără ei! Nu pot fără fraţii mei... Cum nu pot fără de Tine, Cum Tu nu poţi fără mine, Cum nu poţi nici fără ei.
Dăruieşte-mi fraţii, Tată! Umple-mi inima mea toată, Leagă-ne-n iubire sfântă Cu iubirea care cântă, Cu iubirea de-altădată!...
Mulţumesc din adâncul inimii, Sorin! Chiar aveam nevoie acum de o îmbrăţişare prin vers... Se pare că anul trecut ne-a atins aceeşi adiere a dorului...şi am scris versuri care plâng în aceeaşi gamă...
2 comentarii:
Mariana, cine nu a simtit imbratisarea dorului!...Iata cum ma rugam eu Domnului cu ceva timp in urma:
Umple-mi sufletul de dor
În faţa-atotputerniciei Tale,
stau Doamne azi, căzut pe cale,
sub greutatea grijilor chinuitoare
orbit de-a lumii chemari seducătoare.
În jurul meu, e un câmp pustiu,
şi singur a mă ridica nu ştiu,
de aceea Doamne, te implor,
umple-mi sufletul de dor!
Umpe-mi sufletul de dor,
să nu mai uit să Te ador!
Să cânt, să plâng, să nu mai tac,
pe al lumii plac să nu mai fac.
Mulţumesc din adâncul inimii, Sorin!
Chiar aveam nevoie acum de o îmbrăţişare prin vers...
Se pare că anul trecut ne-a atins aceeşi adiere a dorului...şi am scris versuri care plâng în aceeaşi gamă...
Trimiteți un comentariu