Ionuţ - povestea continuă...

Ina m-a provocat la o nouă povestire "Creati o povestire de maxim 300 cuvinte (sau o jumatate pagina, NU mai putin) in care sa ilustrati notiunea de “intelepciune”, spunea ea. Am început să scriu, am depăşit 300 de cuvinte, dar trebuia să spun tot, ce aveam pe suflet şi iată ce a ieşit:

A fost odată pe lume, şi dacă stau bine şi mă gândesc mai trăieşte şi astăzi, un tânar care se chema Ionuţ. El a rămas orfan de mic şi nu îi rămaseră moştenire de la mama lui decât o singură fotografie şi vorbele bunicii pline de înţelepciune care aminteau cuvintele mamei lui spuse şoptit în locul cântecului de leagăn: „Să creşti frumos copilul meu, să spui todeauna adevărul, să nu minţi, şi în inima ta va fi întotdeauna lumină”

Ionuţ îşi amintea mereu aceste cuvinte ori de câte ori privea chipul mamei din fotografia pe care o păstra cu sfinţenie. Totuşi, tinereţea şi ispitele lumii l-au făcut să uite pentru o vreme cuvintele acestea. Acum devenise un adult cu responsabilităţi felurite, uitase de fotografie şi, mai grav, uitase de Dumnezeu. Cât a fost copil, a simţit singurătatea... Acum lumea îi oferea prieteni din belşug. Într-una din seri, îmbracat frumos pentru a merge la discotecă se opri în faţa oglinzii şi îşi spuse zâmbind: „ Spune-mi, este adevărat că sunt frumos, puternic şi înţelept?” „Normal că sunt, că doar am cu cine să semăn” îşi răspunse tot el. Un fior îi străbătu atunci tot trupul şi îşi aţinti privirea spre sertarul cu fotografii. „Mama!...Am uitat de ea!” Se aşeză pe fotoliu cu fotografia în mână şi cu lacrimi în ochi.

„Să creşti frumos copilul meu...” îi răsuna în minte din nou. Hotărî dintr-o dată să rămână acasă . Cu fotografia în dreptul inimii, se întinse pe pat încercând din nou să-şi imagineze chipul mamei cel îmbujorat de preamulta ei dragoste. Deodată, în faţa lui apăru o fiinţă atât de minunată cu un chip atât de strălucitor încât nu-l putu privi. Se opri lângă el, îi lua mâna într-a ei şi îi spuse:

Dragul meu, m-ai întrebat dacă eşti frumos şi înţelept... Am să te întreb ceva; de vei putea răspunde la aceste întrebări sincer, înţelepciunea se va cuibări în sufletul tău.

1. Mai ai în suflet chipul lui Iisus Hristos Răstignit?
2. Mai ai haina cea albă a neprihănirii, sau ţi-a fost furată, sau ai murdărit-o cu gloria efemeră a acestei lumi?
3. Mai păstrezi tu seriozitatea credinţei dintâi sau ai devenit uşuratic, lumesc?
4. Mai arde în tine candela iubirii?... Undelemnul ei îţi este îndeajuns?
5. Inima ta este toată închinată lui Dumnezeu, sau este o inimă nehotărâtă şi nestatornică?

Cercetează-te cu grijă – spuse făptura din lumină – înţelept vei fi doar atunci când Dumnezeu va fi Domn în inima ta.

Cu o ultimă strângere de mână, fiinţa înconjurată de lumină se depărtă. Înainte de a se pierde cu totul în zarea albastră, se mai întoase o dată spre Ionuţ şi îi spuse:

„Să creşti frumos copilul meu, să spui todeauna adevărul, să nu minţi, şi în inima ta va fi întotdeauna lumină”

„Mamă!!!” strigă Ionuţ şi se trezi. Ce vis, ce părtăşie, ce cuvinte...şi din clipa aceea Ionuţ se întoarse din nou pe calea spre cer, îndrumat de înţelepciunea ce vine de sus de la Dumnezeu.

Tu, cel care citeşti aceste rânduri, cum răspunzi acestor întrebări?

P.S. Am spus titlul povestirii "Ionuţ - povestea continuă..." pentru că într-adevăr o continuă pe aceasta: Două vieţi pentru un suflet