luni, 23 februarie 2009

O iubesc ca pe o soră mai mare...


Ieri m-a oprit un tânăr care spunea că s-a apropiat foarte mult de o fată, însă sentimentul de dragoste născut în inima lui, este un sentiment - spune el - ca pentru o soră mai mare..


Întrebarea lui era dacă să-i spună despre acest sentiment al lui şi dacă nu cumva greşeşte. Am vrut să-i rspund pe loc, apoi m-am gândit la voi cei care urmăriţi acest blog şi la ajutorul pe care i l-aţi putea da lui şi multor alţi tineri care poate îşi pun o astfel de întrebare. I-am spus că duminica viitoare am să-i dau răspunsul aşteptat, aşa că aştept şi răspunsurile voastre.


Ieri, eu i-aşi fi răspuns cam aşa:

Sentimnentul de dragoste pentru aproapele îşi are izvorul în Sfânta Scriptură :”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În acest cuvânt „aproapele” poate intra un suflet de frate sau de soră şi, gândesc că acest sentiment atâta timp cât are la bază cuvântul Sfintei Scripturi, nu poate fi considerat păcat. Cel ce şi-a încredinţat viaţa în mâinile lui Dumnezeu, poate să-şi stăpânească sentimentele, iar în cazul în care se doreşte ca sentimentul de dragoste pentru un suflet să se îndrepte spre taina căsătoriei atunci, pentru a nu greşi, pentru a nu răni pe cel spre care se îndreaptă sentimentul tău de dragoste, luându-l pe neaşteptate, trebuie aşteptat un semn din partea lui Dumnezeu. Acest semn va veni cu siguranţă dacă va fi cerut prin rugăciune sinceră şi curată.

Sentimenul de dragoste născut în inima unui tânăr credincios, pentru un alt suflet tânăr tânăr, poate fi înţeles şi ca o dăruire de sine şi, această dăruire nu duce neapărat la păcat ci dimpotrivă contribuie din plin la nobleţea celui ce se dăruieşte pe sine. Gândesc că păcatul constă în confuzia dintre sentimenul de dragoste născut din Cuvântul lui Dumnezeu şi celălalt sentiment de dragoste carnală, pe care îl oferă lumea. În clipa în care ai părăsit temeiul Sfintei Scripturi, chiar dacă ai în vedere încheierea unei căsători, cred că este prematur şi totodată păcat să laşi ca inima, sentimentul, să o ia înaintea sufletului. Inima este foarte înşelătoare. Când sentimentul o ia înaintea Cuvântului lui Dumnezeu atunci te avânţi într-o primejdie şi, s-ar putea ca braţul păcatului să te cuprindă cu tot prezentul tău, cu trecutul şi viitorul tău.

Un aforism spune: „A mângâia cu palma – o binefacere. A mângâia cu sufletul – o artă.” Iată de ce gândesc că sentimenul de dragoste născut în inima unui tânăr credincios, pentru cineva, fie soră fie frate, vine din partea lui Dumnezeu şi nu trebuie să ducă neapărat spre încheierea unei căsători. A mângâia pe cineva atunci când este deznădăjduit înseamnă mult şi cu atât mai mult când acel cineva îţi este duşman.

Sentimenul de dragoste pentru aproapele este elemenul ceresc care ne uneşte pe fiecare cu Dumnezeu. „ Cu cât cineva are mai multă dragoste divină, este mai duhovnicesc, mai întărit în credinţă, mai ca Dumnezeu...” (Cornel Rusu)

3 comentarii:

gabriela spunea...

cred ca acel tanar nu a vazut in acea fata decat o sora mai mare,cu care ar putea vorbi si sfatui fara nici o retinere,una este sa te indragostesti de o persoana si alta e sa o consideri sora sau frate.Sunt lucruri diferite care izvorasc din sufletul nostru

ioana spunea...

acea "dragoste ca de sora" poate fi inceputul unei iubiri profunde. Iubirea ai trainica, de cursa lunga, "pana cand moartea ne va desparti" incepe cu o prietenie profunda, intre cele doua suflete "pereche" apare intai comunicarea de la suflet la suflet, apoi de la om la om si abia apoi isi spune cuvantul sexualitatea, ca o completare. Parerea mea e ca trebuie sa se bucure de acest sentiment si de aceasta "relatie" fara sa se mai agate de "etichete" si fara sa incearce sa-i dea un nume sentimentului. Si fiind vorba de sentimente si relatii de la suflet la suflet se impune sinceritatea. Sa incerce sa explice ce simte dar fara a pune etichete. De regula aceasta etichetare raneste. Sunt sentimente frumoase pe care trebuie sa le traim si sa ne bucurum de ele asa cum ne sunt date fara se le incarcam cu "de ce?", "pentru ce?" si "daca".

Mariana spunea...

Răspunsul tău este complet, Sorin.
Citindu-l mi-am amintit de un citat prin care se spune că ,,Iubirea trebuie mărturisită ca şi credinţa".
Pe de altă parte, fiecare om are atâta nevoie de iubire, de apreciere. Există în noi şi dorinţa de a primi, dar şi dorinţa de a dărui. Asta e iubirea pe care ne-o porunceşte Dumnezeu faţă de semeni. De ce să o tăinuim?!
Să revin la întrebarea acelui tânăr: e clar că având acest fel de iubire, el nu greşeşte...Iubirea nu e o greşeală, e o virtute, e dovada prezenţei divine. Cred că el îşi pune întrebarea dacă greşeşte mărturisindu-i acest fel de iubire. Eu zic că nu greşeşte...Problema e puţin delicată când fata are poate alte aşteptări, şi atunci va fi dezamăgită, sau, dimpotrivă, şi ea simte o dragoste ca pentru un frate mai mic, şi în acest caz se linişteşte...
Trebuie sinceritate, delicateţe, responsabilitate. Şi încă ceva, trebuie să ştie acel băiat că fetele ,,aud" mai mult decât spun ei...Pentru multe dintre ele, cuvintele sunt dătătoare de speranţe în faza de început a unei relaţii.
Şi încă ceva: se pare că cele mai reuşite căsnicii sunt cele care încep printr-o relaţie de amiciţie în care este o iubire curată şi care, în timp, se dezvoltă şi înfloreşte şi acel tip de dragoste romantică necesară în încheierea unui legământ de căsnicie. Dragostea romantică trebuie să fie cireaşa de pe tort. Dacă o căsnicie se va baza doar pe asta, va fi ca un tortuleţ mic ce se sprijină pe o cireaşă strivind-o.
Într-o căsnicie se porneşte de la temelie: unitatea de credinţă, iubirea reciprocă ( unitatea iubirii) şi apoi, în cadrul căsniciei, unitatea trupească.
Sper că am fost de folos cu acest comentariu :)
Ţin să precizez că mi-au plăcut mult de tot citatele:,,A mângâia cu sufletul – o artă."
„ Cu cât cineva are mai multă dragoste divină, este mai duhovnicesc, mai întărit în credinţă, mai ca Dumnezeu...” (Cornel Rusu)