Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină.
miercuri, 25 decembrie 2024
„La tulpină“ - Colindul care a păcălit cenzura comunistă, în satul Holbav
marți, 24 decembrie 2024
Gânduri despre autografe și cărți în dar
luni, 23 decembrie 2024
luni, 16 decembrie 2024
SE APROPIE CRĂCIUNUL... Să ne aducem aminte şi de cei săraci şi năcăjiţi
O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al 4-lea crai şi a plecat şi el, cu aur mult, să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, năcăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur, până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic. Şi s-a întristat foarte Artaban, dar în somn i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci amin zic ţie: tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine”...
Se apropie Crăciunul. Vrei săi afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, năcăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice veţi face unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40).
duminică, 15 decembrie 2024
Recunoștință și apreciere pentru poeziile acrostih ale d-lui Vasile Bele
Îi mulțumesc din suflet d-lui Aurel Bele, cunoscut sub pseudonimul Vasile Bele, pentru frumoasele poezii acrostih pe care mi le-a dedicat. Gestul său m-a emoționat profund și m-a făcut să mă simt cu adevărat apreciat. Fiecare vers a fost o surpriză plăcută și o dovadă a talentului și sensibilității sale poetice.
luni, 2 decembrie 2024
Importanța votului și drepturile cetățenești
Desen & © – Alex DIMITROV |
Votul reprezintă unul dintre cele mai fundamentale drepturi într-o democrație. Este mijlocul prin care cetățenii își exprimă voința și influențează deciziile politice. Dreptul de a vota și de a fi votat sunt esențiale pentru funcționarea unei societăți democratice, iar exercitarea acestui drept trebuie să fie făcută cu discernământ și fără influențe externe.
marți, 12 noiembrie 2024
Sf. Anastasie si Biblia furată
Abatele Anastasie avea o carte din pergament fin care valora 20 pence şi care conţinea textele integrale din Vechiul şi Noul Testament. Într-o zi, un călugăr oarecare îl vizitează şi, văzând cartea, o fură. Astfel, în acea zi, când trebui să citească din Scriptură, Anastase constată că Biblia dispăruse şi înţelese imediat că acel care o luase nu putea fi decât călugărul. Dar nu îl chemă de teama că la păcatul furtului s-ar mai putea adăuga cel al minciunii.
Călugărul merse în oraş să vândă cartea. Cerea 18 pence pe ea. Cumpărătorul spuse:
marți, 24 septembrie 2024
Călătorul
Într-un castel frumos care astăzi e numai ruină, locuia un om bogat. El cheltui mulţi bani pentru a-şi împodobi castelul său, dar faţă de cei săraci nu se prea milostivea.
vineri, 13 septembrie 2024
Ai numărat vreodată clipele? Când? De ce?
Recent, am trecut printr-o astfel de stare, eram atât de liniştit, timpul parcă stătea în loc. Liniştea aceasta se pare că îmi era zugrăvită şi pe chip, deoarece cineva m-a şi întrebat la un moment dat: " Ce-i cu tine, eşti atât de zâmbitor!?" Nu i-am răspuns atunci, îi răspund acum: “Zâmbeam, pentru că număram clipele fericite petrecute cu El!” ...nu acelaş lucru l-am citit şi eu pe chipurile unora de lângă mine...pentru ei, clipele erau grele. Oare de ce ne sunt clipele grele, dacă nu de nepăsare?
joi, 5 septembrie 2024
Poetul şi tâlharul
Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.
marți, 27 august 2024
Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
Acest mare stareţ (n.n. Cuviosul Irodion de la Lainici) se învrednicise şi de darul mai înainte-vederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.
Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar Cuviosul i-a răspuns:
— Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
— Ba nu, părinte – a zis femeia – , de la capra mea este.
— Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.
Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.
joi, 15 august 2024
luni, 3 iunie 2024
Importanței discernământului și clarității în alegerea liderilor noștri.
joi, 16 mai 2024
ACUM și ASTĂZI
Nu l-am ajutat pe om în clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.
duminică, 5 mai 2024
Învierea lui Hristos - biruința iubirii răstignite
Iisus a luat asupra Sa toate durerile noastre pentru că le-a cunoscut pe ele şi ne-a iubit pe noi.
Suferinţele Domnului sunt o sinteza a suferinţei întregii omeniri de o densitate şi intensitate necunoscute de nici un muritor.Nici un evanghelist nu încearcă să explice suferinţele spirituale ale lui Iisus din Ghetsimani, care erau atât de puternice încât s-au materializat în "picaturi de sânge care cadeau pe pământ".Nici pe cele de pe Golgota care au zdruncinat temeliile lumii.Aici sunt concentrate toate durerile omenirii de până la El şi de după El.Le-a suferit pe toate pentru ca le-a cunoscut pe toate potrivit axiomei:”o conştiinţă mare este o suferinţă mare”. Fiind iubire necuprinsă şi necunoscută de noi şi suferinţa Lui este necuprinsă si necunoscută.
miercuri, 1 mai 2024
Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine
«Ciudat!»... vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s'a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».
vineri, 19 aprilie 2024
O CRONICĂ INEDITĂ - la poezia "Păstrăm idei..." de Camelia Ardelean
Păstrăm idei în stive, sub teama de rebuturi,
Cutia craniană se scutură de praf,
Cu paloșe din slove, adesea fără scuturi,
Dăm timpului din urmă un mic autograf.
Simtirea ne zvâcneşte, aleargă ca o ciută,
Un suflet apostatic se vinde uneori;
Vizând eternitatea, menirea revolută,
Planăm ades alături de vulturi sau de ciori.
Clădim, din slăbiciune şi lacrimi, stăvilare,
În piepturi ni se zbate o inimă de rac,
La rendez-vous cu muza, per pedes ori călare,
Pornim, cuprinşi de patimi, un nou contraatac.
În zbor cameleonic, cu cerul sub axilă,
Tâşneşte poezia, dansând pe nori, nubilă...
de Camelia Ardelean
din vol. "La margine de curcubeu"
O discuție amicală cu Inteligenţa Artificială - (19.04.2024)
Inteligenţa Artificială (AI): "Păstrăm idei..." de Camelia Ardelean, din volumul "La margine de curcubeu", este o meditație lirică asupra procesului creativ și a naturii efemere a vieții și a artei. În această operă, poetul reflectă asupra modului în care ideile sunt păstrate și adesea ascunse sub frica de a fi respinse sau considerate inutile ("sub teama de rebuturi"). "Cutia craniană" care "se scutură de praf" sugerează o reînnoire a gândirii și o eliberare de constrângerile vechi. Versurile vorbesc despre lupta cu timpul și despre efortul de a lăsa o amprentă durabilă ("un mic autograf") în ciuda trecerii neîndurătoare a acestuia. Există o tensiune între dorința de eternitate și realitatea efemeră a existenței, ilustrată prin imagini puternice ale naturii și ale luptei interioare ("Simţirea ne zvâcnește, aleargă ca o ciută"). Poeta folosește metafore pentru a descrie emoțiile intense și conflictele interioare ("o inimă de rac"), precum și întâlnirea cu inspirația ("rendez-vous cu muza"). Finalul poeziei, cu imaginea poeziei "dansând pe nori, nubilă", evocă libertatea și transformarea care vin odată cu actul creației artistice. În esență, poezia este o celebrare a puterii artei de a transcende limitele umane și de a atinge un nivel de expresie aproape divin, chiar și în fața adversităților și a incertitudinii vieții. Este o odă adusă tuturor poeților și, prin extensie, tuturor creatorilor de artă, care continuă să creeze în ciuda tuturor provocărilor.
SĂ NU-MI UIT DATORIA
Să nu-mi uit datoria
ce mi-am legat-o eu,
cât ţine noaptea asta
şi drumu-acesta greu;
măsura ei cinstită
mereu s-o am în gând,
nici mai puţin lăsându-i
şi nici mai mult, trecând.
Să nu ies niciodată
din drumul înţelept,
din toate să dau partea
oricui precum e drept;
ce-i trecător în mine
să-l dau cui l-am vândut,
cu inima durută
şi sufletul tăcut.
Dar ce-i ceresc în mine,
cu legământul pus,
să-l dau pe totdeauna
şi numai lui Iisus.
Dă-mi, Doamne-a Ta lumină
şi dă-mi puterea cea
de care am nevoie
în starea asta grea...
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
marți, 16 aprilie 2024
Când cade un cal – toți sar să-l ridice dar când cade un om – cine sare să-l ajute?
duminică, 24 martie 2024
Ciobirea
ciobirea
L-am întâlnit pe Ruben, de două ori anul acesta, de fiecare dată, poezia a fost cea care n-a adus în acelaș loc. Am început să citesc de câteva zile de pe blogul său personal și recunosc m-am regăsit în felul său de a scrie. Deocamdată scriu doar atât despre omul Ruben, cu siguranță că o să mai am ocazia de al cunoaște mai mult, simt că este un om cu inima largă.
Citind și recitind versurile de mai sus, nu am putut să nu mă duc cu gândul la o frumoasă relatare din Vechiul Testament.
„nu pot să fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?
Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!!” (Ieremia 18:4-5)
duminică, 17 martie 2024
S-au temut că se vindecă
Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:
Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.
Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...
marți, 12 martie 2024
Iată ce mare răspundere are mama!
O mărturie din închisorile comuniste relatată de Poetul Traian Dorz.
13 martie 1959 Traian Dorz este arestat din gara Călanu Mic și confiscată casa de la Sânicoară .. tot atunci au fost arestați și frații de la Sebeș, Craiova, Timișoara, Galați, Suceava...
* * *
”...În ziua aceea, gardian de serviciu pe sală era unul mai cumsecade. (Pentru că şi acolo puteau fi oameni cumsecade. Am cunoscut mulţi. Dumnezeu le va răsplăti odată tuturor acestora, pentru că mult ne-am rugat pentru acei gardieni care acolo, unde era atâta răutate şi suferinţă, ei, fără să-şi calce îndatoririle lor, au fost totuşi oameni, purtându-se omeneşte, şi nu ca alţii, drăceşte, cu acei pe care îi supravegheau...)
Deci în ziua aceea era de serviciu pe sală un tânăr gardian – om cumsecade. Se potrivise să rămână mai multă mâncare de pe celelalte coridoare.
duminică, 10 martie 2024
Ştii tu oare, fiule?
De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
joi, 7 martie 2024
„Îmi deschid palmele către cer...”
La cei 40 de ani (50 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.
Parcă mai ieri alergam după
fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri,
comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două
vieți.
Odată cu trecerea anilor, începem
să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din
sufletele părinţilor lor.
Deseori retrăiesc copilăria
fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg
uşor prin proaspătul strat alb. Mă simt
neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.
Îmi deschid palmele către
cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se
învălmășesc...
MAMĂ!
Mamă!
Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.
Mamă!
Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.
Mamă!
Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.
sâmbătă, 2 martie 2024
Nemurirea…
Nemurirea,
de când ştim,
ne-am trezit că ne-o suim
rost cinstit să-nveşnicim.
în brazde râu
ne-a dat holde până-n brâu
şi-a ţinut ţara de grâu.
cu şubele de lână
ne-au mânat turmele-n stână
şi-au făcut ţara stăpână.
sunând tilinci,
cu suman şi cu opinci,
ne-au dus munţilor juninci.
cu cercuri şi ciubare
ne-au purtat din zare-n zare
doinele nemuritoare.
3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor
În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial
Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa
- 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
- 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
- 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
- 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
- 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
- 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;
joi, 29 februarie 2024
Căderea din smerenie
marți, 27 februarie 2024
CETĂŢI ŞI LANŢURI - 239 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.
- La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.
Cetăţile ne vorbesc despre asupritori, lanţurile ne vorbesc despre asupriţi… Şi unele şi altele au fost inventate de marii tirani ai vremii: cetăţile pentru stăpâni, iar lanţurile pentru robi.
Poate că nicăieri, ca la Alba Iulia, în Ardeal, nu se poate vedea mai bine acest cumplit şi vinovat adevăr. Uriaşa cetate construită cu trufie şi ură de către marii asupritori acum aproape trei sute de ani în urmă – şi care îşi întinde zidurile pe o suprafaţă de şaptezeci hectare de pământ – te înfioară în grozăvia ei.
Ce siguranţă şi trufie dovedeşte ea că aveau atunci tiranii şi lacomii ei stăpâni! Ce veşnică li se părea lor că le va fi domnia în ea! Şi cum i-a prăbuşit Dumnezeu pe veşnicie când li s-a umplut măsura nedreptăţilor – şi n-au mai trebuit răbdaţi!
Dintre cele patru porţi mari pe care le avea la început, au mai rămas până astăzi trei. Deasupra celei de a treia porţi – cea din imaginea de mai sus – se mai poate vedea şi astăzi celula întunecată, fioroasă şi îngustă, cu butucii ei de fier şi cu lanţurile groase, în care a zăcut legat de mâini şi de picioare, cu obezi nituite cu ciocanul pe nicovală, două luni de iarnă geroasă, din decembrie 1784 până în februarie 1785, martirul Horea; şi în alt loc cei doi soţi ai săi, Cloşca şi Crişan.
luni, 5 februarie 2024
O poezie cât o predică, o adevărată descărcare sufletească!
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.
vineri, 26 ianuarie 2024
Viaţa este o sursă de bucurie
Ce nu face omul pentru viaţa lui atunci când este în pericol?!
Din aceste relatări, reiese clar cât de preţioasă este viaţa. Fără de ea nu putem face nimic. Marinarii au început să-şi sacrifice bunurile materiale în efortul de a-şi salva viaţa. Pe acelea le putem înlocui, dar viaţa, nu.
luni, 22 ianuarie 2024
Trezeşte-ne, Doamne, să nu cădem de frig
Cine vrea să împrăştie căldură, trebuie să rezite mai întâi frigului!
De ce sunt atât de mult iubiţi ghioceii, doar pentru că sunt vestitorii primăverii?
Nu numai, ci şi pentru faptul că au învins frigul, au crezut în primăvară.
"Întâi să fim, apoi să facem!", spune fr. Traian Dorz, haideţi să fim şi noi printre acei ghiocei care vestesc primăvara duhovnicească!
E încă iarnă afară, dar în suflet se arată zorii unei minunate şi prietenoase feţe ale iubirii. Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Care ne-a înflăcărat şi în iarna aceasta, cu atâta dragoste, cu atâtea fericite gânduri de dor şi biruinţă... A fost ger în iarna aceasta, l-am biruit, rămânem însă suflând în mâinile credinţei care se tot răceşte... Nu, să nu ne fie frică de iarna de afară, să ne temem de iarna din noi. Ce grozavă este o astfel de iarnă! Şi ce prăpăd face viscolul ei acolo unde stăpâneşte!
duminică, 14 ianuarie 2024
Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu
În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază.
"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)
luni, 1 ianuarie 2024
Anul Nou și Copilul din noi
Încep această seară având pe buze şi pe suflet câteva versuri din "Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş, ce m-au lasat fără comentarii....
SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI
E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.
Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.
Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.
Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor.