Sa-L cautam pe Dumnezeu in rugaciune

Daca m-as apuca sa scriu cum anume sa ne rugam, ar fi o treaba peste masura de usoara.

De ce? - m-ati intreba imediat. Iar eu v-as raspunde, fara sa ma ostenesc prea mult, ca este cel mai usor sa scrii despre rugaciune!
Dar ce este mai greu? Mai greu este sa-ti pui genunchiul la rugaciune si sa faci aceasta in mod serios si cu ravna. Am ajuns in cateva adunari de la Oastea Domnului unde erau doara o mana de suori batrane si nu avea cine sa la marturiseasca din Sfanata Scriptura si plecand de acolo mi-am dorit mereu sa ma intorc sa fiu in genunchi, alaturi de ele, in biserica, in timpul slujbei, in timpul adunarii. Sa stau intre ele, sa ma bucur si sa ma umplu de credinta si de rugaciunea lor curata si sincera. Pot spune ca am invatat si invata sa ma rog de la astfel de oameni simplii dar iubiti de Dumnezeu.
"Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea sete alungarea intristarii si a dscurajarii!" Asa scrie Evagrie Ponticul pentru cei de atunci si cei de astazi! Daca s-ar face rugaciuni cu credinta, altfel ar fi lumea in care traim!
Cum sa ne rugam? Cu staruinta si curaj! Cu inima curata! Iertand tuturor toate! Cu inima infranta si smerita! "Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma!" Asa a fost David, strigand catre Dumnezeu! Asa ne va auzi si pe noi!

„Asemenea este împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă...“

Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.

Iarăşi, este asemenea împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune.

Şi, aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat.“ (Matei 13, 44-46)

Plină de un adânc înţeles este această asemănare, pe care a spus-o Iisus Mântuitorul. În ea se află taina şi înţelesul unei vieţi de creştin adevărat. Căci a fi un creştin adevărat şi a trăi o viaţă de putere creştinească nu înseamnă atât a nu face ceea şi ceea de frica focului din iad sau a face ceea şi ceea pentru că aşa porunceşte Dumnezeu, ci înseamnă mai ales a afla comoara cea ascunsă a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ştefan cel Mare nu a cucerit singur toate biruinţele…

din vorbirea fratelui Traian DORZ la Bogdăneşti, 16 august 1981

Poporul nostru a însoţit pe conducătorii noştri. Şi atâta vreme cât conducătorul a fost plin de binecuvântarea lui Dumnezeu şi a ştiut să adune în jurul lui poporul, ceea ce au realizat împreună a rămas nemuritor. Ştefan cel Mare n-a cucerit singur toate biruinţele pe care i le-a dat Dumnezeu. Cum n-a construit singur toate mănăstirile minunate care sunt şi astăzi o podoabă a istoriei noastre, a pământului nostru, a mândriei noastre naţionale; ci a fost ajutat în toate acestea de pătura cea mai largă, care a simţit cu acest conducător sfânt şi l-a însoţit. Pentru că ei l-au văzut stând în genunchi în faţa lor, l-au văzut cu lacrimi în faţa lor, l-au văzut ridicând spre ceruri mâinile rugătoare către Dumnezeu, Care l-a ascultat pentru că şi el, la rândul lui, n-a uitat recunoştinţa şi dragostea faţă de Dumnezeul părinţilor noştri.

Cum se poate demonstra că păcatul este un chin?

Ce adevăr înspăimântător! Păcătoşii care nu se căiesc pierd după moarte orice posibilitate de a se achimba în bine, adică rămân me­reu pradă chinurilor veşnice. Păcatul înseamnă chin. Cum s-ar putea demon­stra aceasta? în modul cel mai distinct prin starea în care se află unii păcătoşi şi prin caracteristicile păcatului însuşi: de a-l ţine pe om în prinsoare şi de a-i bloca toate căile de ieşire din el.

Cine nu ştie oare cât de greu îi vine păcăto­sului, atunci când este lipsit de un anume dar de la Dumnezeu, să părăsească calea păcatului pe care a îndrăgit-o atât şi să aleagă calea virtuţii?! Cât de adânc îşi slobozeşte păcatul rădăcinile în inima păcătosului şi în toată făptura lui, cum îi impune acestuia propria sa viziune, denaturată, asupra lucrurilor, înfăţişându-le pe cele mai rele dintre ele într-o lumină ispititoare.

Ruga Sfântului Ioan Gură de Aur

„Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulţumiţi lui Dumnezeu, şi pentru cele văzute şi pentru cele nevăzute, şi pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, şi pentru împărăţia cerurilor, şi pentru gheena şi pentru necazuri, şi pentru liniştea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinţilor de a se ruga şi a mulţimi pentru binefacerile comune».

Eu cunosc un bărbat sfânt care se ruga în aşa fel. Nimic nu zicea decât aceasta:

„Mulţumim ţie Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor.

“Dacã Mã iubești, paște mielușeii, oițele și oile Mele!”

17 - S-a mai spus cã în Lucrarea Domnului, sufletele sunt numai în cele trei stãri:

începãtorii - mielușeii, crescuții - oițele - ți înaintații - oile. Ucenici, lucrãtori și meșteri.

Copii, maturi și bãtrâni.

Un adevãrat îndrumãtor duhovnicesc, trebuie sã fie trecut prin fiecare din aceste trei stãri.

Sã le cunoascã și sã le înțeleagã, așa cum un pãstor adevãrat își cunoaște turma sa, cu vârsta și cu puterea fiecãrei oi aparte.

18 - Pãstorul cel bun cunoaște nu numai folosul pe care îl capãtã de la fiecare miel sau oaie, - ci mai ales cunoaște datoria pe care o are el fațã de fiecare, - dupã trebuințele sale.

De aceea lucrarea de pãrtãșie va trebui neapãrat sã cuprindã preocupãri deosebite pentru fiecare categorie de suflete din turma sa duhovniceascã.

Pocăința este schimbarea vieții – starețul Tadei

Pace și bucurie vouă de la Domnul, căci pacea și bucuria sunt cele mai de seamă bogății ale lumii acesteia și ale lumii celeilalte. După aceasta tânjim toți. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, dar să nu avem pace și bucurie. Iar pacea vine din izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul S-a întors la ucenicii Săi, când aceștia au închis ușile de teama iudeilor, primul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!”.

Domnul vă va dărui pace dacă vă împăcați și vă întoarceți către binele absolut, iar binele absolut este Dumnezeu. El vrea să avem o calitate dumnezeiască, smerenia.
Oriunde domnește smerenia: în familie, în societate, acolo se sălășluiește pacea și bucuria.

Egoismul şi irascibilitatea

Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.

Egoismul şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii – şi imaginaţi-vă până unde merge trufia! - toată natura să se supună voinţei noastre, fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.

În strâmtorarea mea

                           

Rugăciunea lui Iona – 2, 2

Dumnezeu are de făcut cu fiecare dintre noi o lucrare. Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu a pregătit faptele bune în care trebuie să umblăm. Fiecăruia dintre noi, Dumnezeu ne-a rânduit un câmp de lucru. O sarcină de purtat. O lucrare de făcut. Un steag de înălţat.

Nimeni nu ne poate nici înlocui, nici scuti de slujba noastră, fiindcă fiecare şi-o are pe a lui.

Când o împlinim cu bucurie şi cu dragă inimă, în chip fericit, vom fi vrednici de răsplată. Chiar dacă o facem siliţi, este o isprăvnicie pe care trebuie să o împlinim. Când nu vrem – va fi vai de noi (I Cor. 9, 16-17)!

Dacă Dumnezeu are milă de noi şi de cei pentru care ne-am primit darul şi slujba de la El (I Cor. 12, 7), atunci, când nu vrem de bună voie, vom fi siliţi să facem aceasta prin strâmtorarea adusă de Dumnezeu, Care are mii de căi să ne silească.

Hristos S-a Înălțat...

29 Mai 2014

Hristos S-a Înălțat! primiți în dar

Aceste trei cuvinte creștinești,

Hristos S-a Înălțat și nu-n zadar,

Prin Înălțarea Lui eu sunt și ești!

De clipa înălțării nu te teme,

Oricum ea o să vină în curând

Și fiecare dintre noi la vreme

Se va înălța de-aici pe rând...

Pentru acela ce nu-mi dă crezare,

Oricât ar fi în viață de mișel,

Cu dragoste mă și cu ardoare

Să aibă milă Dumnezeu de el!

Nu-i primăvară fără frunză verde,

Fără Înălțare, pogorâre nu-i,

Hristos S-a Înălțat! acel ce crede

În suflet să-i rodească Pacea Lui!

de Nicolae Nicoară-Horia

Înălțarea...

24 Mai 2012

Să-mi ascultați umilele cuvinte,

Prietenii mei, atâta vă mai cer,

Din Cartea Sfântă să luați aminte,

Iisus S-a Înălțat atunci la Cer!

El ne-a lăsat aici cu „Pace vouă!”

Pe Muntele Măslinilor târziu,

Avea-n privirea Lui atâta rouă-

„Să nu vă tulburați!”, Sunt Eu, Cel Viu,

Cel umblător prin lumea de păcate

Și trupul Lui învăluit de nor

Cu toate așteptările împăcate

S-a Înălțat din văzul tuturor!

Eu știu că n-aveți timp să îmi citiți

Poemul meu în care încă sunt,

Prietenii mei, atâta doar să știți,

Există Înălțare pe pământ!

de Nicolae Nicoară-Horia

Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea - aşa cum spuneau cântările duhovniceşti - binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.

Astăzi, România a sărbătorit pentru prima data Ziua Internaţională a Dorului.

Click pe imagine!

 Semnul zilei dorului: acela de a privi cerul şi de a face cu mâna.

Psalm de Dor

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să-l strig,
dar parcă nu-ncape-n cuvinte...
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra care,

pânâ nu de mult părea aşa de străină...

Definiţii metaforice pentru DOR

Când eram copil, aveam un singur dor, să ajung om mare, să am copii şi să-i cresc aşa cum mă creşteau pe mine unchiul şi mătuşa mea...prin unele locuri, îmi spuneam eu, atunci, nu voi face aşa...Acum că acel dor mi s-a împlinit, m-am răzgândit....privesc la copilaşul meu şi mi-e dor să fiu din nou copil. Acum înţeleg atât de clar ceea ce dorea să spună Domnul Iisus cu trimitere la copilaşii ce-I stăteu în braţe...dorul de copilărie se poate transforma uşor în dor de Dumnezeu.

Iată în continuare câteva definiţii metaforice pentru DOR:

Cântul - harfa dorului
Părtăşia - sărbătoarea împlinirii dorului
Privirea - răsăritul şi amurgul dorului
Zborul - înălţarea dorului spre culmi nebănuite de iubire, spre "Acasa mea", spre "Ţărmul celălalt"
Aşteptarea - legănarea dorului pe curcubeul lacrimilorSuspinul - rugul aprins al dorului Îngerii - prietenii strajeri, calauzitori ai dorului Hristos - Domnul Dorului! Cel ce suspina de dor dupa Mireasa Lui...
Cerul - Îmbrăţişarea largă a Dorului
Cerul - marele albastru - orizontul nesfârşit al dorului
Crucea - Semnul Iubirii şi Taina Iubirii Dorului
Lumina - aleanul dorului Nor - umbrar al dorului
Acasa mea - culcuşul moale al dorului
Suflet - veriga de legătură a dorului cu Dumnezeu şi cu semenii
Dor - cruce pe care se răstigneşte iubirea
Album - portalul dorului spre trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat

Dorul după cei depărtați...

Permiteţi-mi astăzi să tac şi să-l las pe un om drag mie să vă vorbească în locul meu. 

Mi-e atât de dor după cei plecați dintre noi! 

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

"În dor, românul trăiește simțirea intensă a legăturii în care se află cu cei cu care a viețuit la un loc, când e departat deci. Dorul e simțirea acută a absenței acelora din orizontul său, care poartă urmele lor, ce nu pot fi umplute de alții. În dor se trăiește, o prezență sui-generis a celor absenți; se trăiește durerea absenței lor.

Dar chiar prin aceasta durere se trăiește, în același timp, un fel de neștearsă prezență a lor în conștiință. Absența lor e un chin, pentru că nu e o absență totală, nu e o uitare. În dor omul e singur sau fără cel dorit, și în același timp nu e singur: e cu cel dorit. Dar cel dorit nu e de față în carne și oase, ci e reprezentat prin dor.

Dorul aduce și ține în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent și dorit. Dorul e "trimis" de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din ființa celui ce dorește la cel dorit. Dorul se ivește pe neașteptate, vine năpraznic și fierbinte, vine ca vântul pentru că este legat de dragoste, care circulă, între cei ce se iubesc, ca gândul. ...

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,

din cartea: "REFLEXII despre spiritualitatea poporului român" Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992 - pag. 80 - 88

Ce cununie strălucită...

Ce cununie strălucită

a fost a mea, Iisuse Drag,

pe nici o casă aurită

n-a fost nălţat mai dulce steag!

O mâncare necunoscutã

Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi.

Ce hranã îmbelşugatã este într-adevãr Cuvântul lui Dumnezeu!

Când sufletul se hrãneşte din plin din ea, chiar şi trupul se saturã.

Nu-i un lucru rar şi neobişnuit cel care s-a petrecut cu mulţi dintre noi de multe ori: când am stat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu hrãnindu-ne din El, a trecut ziua întreagã fãrã sã simţim nici foame, nisi sete, nici somn.

Sufletul umplut pânã sus, îndestulase şi trupul nostru. În aşa fel încât el nu-şi mai simţea trebuinţele. Fiind copleşit de mulţumirea sufleteascã!

Au fost suflete sfinte care au trãit vreme îndelungatã în singurãtate, fãrã sã aibã altã hranã

pentru trupul lor decât rugãciunea şi sfânta împãrtãşanie.

Cãci Cuvântul şi Trupul lui Hristos este cu adevãrat o hranã care întreţine toatã fiinţa noastrã (Deut. 8, 3; Matei 4, 4).

Revoltă

De astăzi nu-mi mai pasă de mine ce-ți vorbi

Prea mi-a păsat și multe mi-ați dat a suferi

Ori că ba sunt prea iute ori prea încet ori mut

Ori că vorbesc prea multe; De-azi nu vă mai ascult.

Să ne deschidem inima spre frumos

Iată ce spune Sfântul Grigore Teologul despre frumos:

“Frumos lucru este credinţa, nădejdea şi iubirea, aceste trei virtuţi (1 Corinteni 13,13). Şi martor al credinţei este Abraham, care s-a făcut drept la Dumnezeu prin credinţă (Facerea 15, 6), martor al nădejdii este Enos, care cel dintâi a nădăjduit să cheme pe Domnul (Facerea 4, 26), martor al iubirii este dumnezeiescul Apostol, care a îndrăznit să vorbească ceva şi împotriva sa însuşi, din pricina lui Izrael, (Romani 9, 3) şi Dumnezeu însuşi, care se numeşte pe sine iubire (1 Ioan 4, 8)”

“Frumos lucru este ospitalitatea şi martor al ei, între ce drepţi, este Lot sodomiteanul (Facerea 19, 3), sodomitean însă nu prin felul sau de viaţă, iar ăntre cei păcătoşi, martoră este desfrânata Rahab (Iosua 2, 1...)”

Duminica Mironosițelor - Pilda sfintelor surori

Prin Sfântul Cuvânt al Evangheliei, Duhul Sfânt ne pune înainte pilda celei mai sfinte dintre femei şi a celei mai binecuvântate dintre toate fiinţele pământeşti, care a fost aleasă pentru un har unic, pentru harul de a fi cea dintâi şi cea mai aleasă împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea lumii.

Este pilda Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este, prin Iisus, şi Maica noastră a tuturor.

Viaţa ei, ca fiind cea mai apropiată de noi, trebuie să slujească de pildă fiecăreia dintre femei, de la cea dintâi vârstă şi până la cea din urmă.

HRISTOS A ÎNVIAT

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi

- în cel dintâi ceas al zilei,

- în cea dintâi zi a săptămânii,

- în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );

Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );

Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;

Hristos, Începutul;

Hristos, Primul născut dintre cei morţi;

Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);

Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );

Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )

Haidem... sã murim cu El

Atunci Toma, zis Geamãn,

 a zis celorlalţi ucenici: 

Haidem sã mergem şi noi sã murim cu El!

 

În hotãrârea apostolilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.

Dacã au vãzut cã nu-L pot convinge pe Domnul sã nu Se întoarcã în Iudeea unde Îl aşteptau ucigaşii de la care scãpase numai de câteva zile, ucigaşii care pândeau mereu un alt prilej sã-L prindã... prilej din care pânã şi ucenicii Sãi nu mai trãgeau nãdejde sã mai scape, - ei şi-au rupt gândul şi li-au zis:

- Haidem sã mergem şi noi, sã murim cu El!...

Erau convinşi cu toţii cã Hristos trebuie sã moarã acolo în Ierusalim.

Erau convinşi nu numai din cuvintele profeţite de Domnul, dar şi de ura pe care o vedeau în iudeii care pregãteau aceasta.

De ce te-am ales pe Tine

Am ascultat multe cuvinte frumoase ale gânditorilor şi ale poeţilor care m-au impresionat si m-au exaltat. Ele mi-au oferit variante, alternanţe şi infinit de nuanţe; Mi-au vorbit despre lumină, dar nu mi-au spus că Tu eşti Lumina; mi-au vorbit despre viaţă dar nu mi-au spus că Tu eşti Viaţa; ele îmi păreau frumoase, dar inima mea nu avea nevoie, mai întâi, de cuvinte şi melodii frumoase, ea avea nevoie de persoane frumoase, dar ele nu mi-au spus că Tu eşti Cel Frumos.

În cele din urmă marea de sensuri ale cuvintele lor m-au rătăcit prin hăţişurile pustii şi goale ale vieţii fiindcă ele mi-au spus foarte puţin despre Tine, aproape nimic despre mine şi chiar nimic despre posibilitatea întâlnirii noastre.

Omagiu - Nichita Stanescu - 82 de ani de la nastere (n. 31 martie 1933)

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Iubirea Prea Sfintei Treimi sau ce înseamnă să vă iubiţi unii pe alţii.

“Precum M-a iubit pe mine Tatăl aşa v-am iubit şi Eu pe voi”
(In 15, 9).

“Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită” (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

Bunătatea Sfintei Treimi este şi trebuie să fie izvorul bunătăţii noastre.

În viaţa noastră de credinţa nimic nu ne e încurajează şi nu ne mângâie aşa de mult ca neîncetata aducere aminte a faptului că Dumnezeul nostru este “milostiv şi iubitor de oameni”. Sfânta Treime rămâne veşnic neschimbata în iubirea Ei, iar această iubire este plinatate a vieţii. Ea se manifestă între Tatal şi Fiul şi Duhul Sfânt, dar se exteriorizează şi se descoperă treptat şi în lume.

Dor şi rugăciune

ATUNCI CÂND TE-AM AFLAT PE TINE...

Era, în ziua de 22 aprilie, o zi frumoasă şi călduţă. Stăteam iarăşi la soarele binefăcător care parcă intra în noi prin toţi porii trupului, împlinind toate marile noastre trebuinţe.

Presimţeam clipa unei despărţiri şi de Cristian. Vorbisem de multe ori cu el, iar cunoaşterea lui despre Domnul ajunsese acum la clipa marii hotărâri.

Stăteam unul lângă altul la soare, jos, pe iarba de lângă baraca 7, proptiţi cu spatele la peretele călduţ...

– Cristian, spune-mi care a fost totuşi cea mai fericită zi din viaţa ta.

– Până astăzi, zise el oftând cu întristare, eu n-am avut nici o zi despre care să pot spune că a fost cu adevărat fericită.

Dar tu, îmi zise el, despre care zi din viaţa ta poţi să spui că ţi-a fost fericită?

HRISTOS ESTE CEL MAI NECESAR

”Marele, Unicul Învăţător, Iisus Hristos, Care de acum două mii de ani de pe catedra mai înaltă ca toate catedrele lumii – de pe Muntele Fericirilor! – predică despre cea mai înaltă şi sublimă ştiinţă, acest Învăţător trebuie reprimit la catedra tuturor inimilor, familiilor şi şcoalelor noastre. Generaţiile pregătite de El vor fi binecuvântate şi vor lăsa în urmă binecuvântarea.

Nu uitaţi pe Hristos! Părinţilor şi învăţătorilor: Nu uitaţi pe Hristos!

Pe uşile larg deschise ale tuturor şcoalelor noastre – de la grădiniţă, până la universitate – de la începutul cursurilor, până la încheierea lor, chemaţi-L să intre mai întâi marele Dascăl, marele Profesor, marele Educator: Iisus Hristos.

Dacă va vorbi El de la catedră, vom auzi şi din bancă, şi de la plug şi din uzină răspunsul Lui:

Pacea, mulţumirea, binecuvântarea...

Să luăm aminte despre ce ne avertizează Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, în timpurile de acum:

cartea este necesară,

pâinea este necesară,

maşina este necesară,

dar

HRISTOS ESTE CEL MAI NECESAR.“

Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”, vol. II

Un om si un caine

Iata un mesaj primit pe mail, il public si pe pagina mea de blog, nu inainte insa de a va ruga sa cititi si urmatoarele versuri scrise de fr. Traian Dorz:

O, prietenie sfântă, loc binecuvântat
în care nu sunt taine,
nici garduri,
nici zăvoare,
în nici un loc din lume viaţa nu-i mai dulce,
nci sufletul mai candid,
nici gândul mai curat
ca-n tine, prietenie, loc binecuvântat!

În nici un loc din lume petrecerea nu-i dulce
ca-n tine
şi-adevărul mai binevoitor,
nici mila mai duioasă,
nici dragostea mai largă,
mai caldă şi simţită - ca-n părtăşia ta!

Despre răbdare

Pentru început să dăm câteva exemple de nerăbdare.

Eva luând-o înaintea lui Adam, din nerăbdare, a mâncat din fructul oprit, fără să fi aşteptat să se consulte cu soţul ei. (Geneza 3, 1-6).
Dar Adam? Nici el nu a avut răbdare, urmând-o pe Eva, fără ca mai întâi să i se adreseze Tatălui Ceresc.
Lăcomia lor şi nerăbdarea au dus la păcat, iar păcatul acesta s-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre (Romani 5, 22).
Poporul ales al lui Dumnezeu, Israel, a manifestat continuu lipsă de credinţă şi de răbdare. Psalmistul David în psalmul 105, aminteşte foarte clar despre acest lucru. Lipsa lor de răbdare le-a adus numai durere şi necaz.

Frumuseţea Ta mă reţine lângă Tine...

Iartă-mă, Iisuse!... 
Sunt prea grăbită!...
Ştiu că mă aştepţi de mult timp, aici, pe malul acestui râu care curge plângând după timpul trecut, după timpul pierdut... 
Aici unde ne-am întâlnit întâia oară, unde am îngenuncheat biruită de neprihănirea privirii Tale...
de sfinţenia glasului Tău... 
De fiecare dată când îmi amintesc, îmi este aşa de dor!!!... 
Paşii mei aleargă spre locul acesta...
dar sunt aşa de grăbiţi de fiecare dată!...
Îmi doresc mult ca să nu ne mai întâlnim în grabă...
Să nu îţi mai spun rugăciunea cu grabă şi cu gândul la treburile mele... Mă uit la Tine şi îmi este aşa de ruşine...

Primăvara

se ascunde în glasuri
tot Soarele
şi se sparge
în abur de lumină,
mângâietoare,
îmblânzindu-se
în secundele uşoare

când aşteptarea

fumegă de nerăbdare,

copacii dezbracă

-în fiecare mugur -

câte o viaţă,

pentru Timp,

cu înfloriri

hrănindu-l.

OPREA GH - HOLBAVIANU, din volumul "MarmHora Satului" - poezie şi zestrea picturii 2013, Editura Diamantina, apare sub egida ASTRA, Despărţământul ”Piatra Craiului” Zărneşti-Bv.

Coboară, seară mult dorită

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

- Coboară, seară mult dorită, cu dulcea Tainei legănare
şi culcă-mi inima zdrobită în poala ta odihnitoare!

Acoperă pe veci şi-ascunde tot ce-mi atrage-aici privirea
şi du-mi fiinţa-ntreagă unde se roagă lăcrimând iubirea.

Şi unde inimi care-aşteaptă acum spre-aceste zări senine,
cu lacrimi, poate, că îndreaptă priviri şi rugăciuni, ca mine!

- Zbori, dulce înger al Nădejdii, departe, undeva spre-Apus,
şi intră-ntr-o căsuţă unde stă cineva cu gândul dus!

Şopteşte-i cui aşteaptă-acolo că vremea nu-i fără hotar,
că nu se roagă, şi nu-i plânge, şi nu aşteaptă în zadar!

de Traian Dorz

Tudor Gheorghe - Primavara

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

-->

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margin' de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de topora-aaa-aaa-aa-aşi

Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
şi glasurile-şi dau la ascuţit

"...eu promovez în tot ceea ce fac ... poezia de cea mai bună calitate.
Ea nu are vârstă." ..
( Tudor Gheorghe )

" Aş dori " - o minunată poezie mărţişor

Nu este un marţişor obişnuit, un ghiocel, un hornar, sau o potcoavă legată cu şnur alb şi roşu....dar vă dăruiesc, tuturor celor care vă faceţi timp să staţi de vorbă cu mine, o poezie, o poezie care să vă aducă aminte nu numai de primăvara de afară, ci şi de primăvara cea sufletească...o primăvară binecuvântată la toată lumea!!!!!!

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor...

Vino şi vezi!

„Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?»
«Vino şi vezi!» – i-a răspuns Filip.»“ (Ioan 1, 46)

 

Bucuria aflării Domnului n-are predici lungi, nici vorbiri meşteşugit alcătuite (1 Cor. 2, 4), – dar are dovada de duh şi de putere…
Argumentul dumnezeieştii simplităţi este strălucit şi convingător, fiindcă este izvorât din adevăr şi din trăire. Glasul aflării lui Iisus este strălucirea ochilor, lumina feţei, puterea simţirii calde şi adânci, iar acela care are minte şi ochi îşi dă seama de valoarea acestor argumente. Şi nu se mai îndoieşte de adevăr!

Cât de scurtă trebuie să fi fost predica de chemare a lui Andrei pentru Petru, fratele său. Cât de scurtă a fost predica lui Filip pentru Natanael, – dar cât de plină de foc şi de putere a fost predica aceasta!

Rugăciune de nota 10

O cântare spune aşa: “Un mugur s-a întîlnit c-o rază…” Da, mugurul se întindea, raza se cobora! Aşa s-a realizat rodul. Raza coboară, dar trebuie să fie şi mugurul care să urce.

Dumnezeu coboară, dar El coboară numai pînă la un anumit nivel. Pînă la nivelul la care putem urca noi. El mai jos nu coboară. Dacă urcăm noi pînă la nivelul cerut nouă, se face contactul. Dacă noi nu reuşim să ne ridicăm, nu se face nici un contact.

Nu vedem noi aceasta în rugăciune? Cînd avem noi o rugăciune de nota 3, de nivelul jos, nu am făcut niciodată contactul cu Dumnezeu.

Cînd însă rugăciunea noastră urcă pînă la nota 10, adică la maximum posibil pentru noi şi pretins nouă, atunci ce minunat avem contactul cu Dumnezeu!

Atunci pămîntul se cutremură. Atunci ochii plîng.

Atunci sufletul se înflăcărează. Atunci adunarea se aprinde. Atunci Cuvîntul arde. Atunci nu poate fi nimeni piatră. Dar numai atunci, când Dumnezeu face contactul cu noi!… Cînd ajungem la nivelul acela în care Îl contactăm pe Dumnezeu.

Traian Dorz – Strângeţi fărămiturile, vol. I

Treptele iertării

Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.     (Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).

Prietenii lui Iov

"Dumnezeu a sporit examenul lui Iov, trimiţându-i şi nişte prieteni ai lui, care se sfătuiau despre nenorocirea lui şi îl sfătuiau pe Iov cum să scape de această nenorocire.

Iov îi numeşte pe aceşti prieteni nişte „mângâietori supărăcioşi” (Iov 16, 1). De ce? Pentru că Iov spunea: Nu mă simt cu nimic vinovat înaintea lui Dumnezeu... nenorocirea aceasta nu mi-a venit pentru că aş fi greşit cu ceva înaintea lui Dumnezeu. Dar prietenii îl îmblăteau zi şi noapte cu îndemnul: Nenorocirea ţi-a venit pentru că ai greşit înaintea lui Dumnezeu... Spune că ai greşit şi atunci Dumnezeu te va uşura şi vei scăpa de nenorocire. Dar Iov răspundea îndurerat: Dar cum pot să spun: „am greşit”, dacă n-am greşit... – şi îl chema mereu pe Dumnezeu de martor că n-a greşit.

Telefon de la înger

Telefon din lacrimi, sună iar un înger,
Ce mai faci prin lume, eu te sun din cer?
Dau răspunsuri scurte, simt, trăiesc şi sânger,
Nu am dezlegare să îţi spun ce sper!

Îngerul aude, plânge, şi roşeşte:
Vai ce complicată viaţă e la voi,
Nimeni nu oferă, nimeni nu primeşte,
De iubire oameni, sunteţi rupţi şi goi.

Puneţi presiune, duh pe celulare,
Mărci sofisticate, roming, interes,
Ce vreţi voi din viaţă şi ce-o să fie oare,
Când reduceţi totul la un sms?

NOAPTEA ÎN GHEENĂ...

Noaptea, în baracă, trebuia să facem de planton. Câte trei pe noapte, fiecare când îi venea rândul, câte un schimb.

Când toţi aceşti oameni dormeau întinşi pe aceste paturi de fier – mie, când eram de planton, baraca asta îmi părea un uriaş sicriu, o fioroasă groapă comună în care zăceau cinci sute de cadavre, care de care mai chinuite.

Într-o noapte, plimbându-mă printre paturile pe care zăceau aceste rămăşiţe omeneşti, am compus:

Ca umbra fioroasă a solului osândei,

se lasă grea noptarea din zările pustii

cu noi torturi să roadă scheletele flămândei

mulţimi de viermi ori oameni înmormântaţi de vii.

S-a dus o zi...

Ce bine când înc-o zi se duce,

sfârşeşte-un veac de foame, de chin şi de bătăi

şi vine noaptea, noaptea...

– o, de-ar veni sub Cruce,

să nu mai vezi doar foame şi groază-n ochii tăi!

Un tren lung ne pare viața...

 Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
 Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.

 Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
 Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Măsura cu care dă Hristos

Despre măsura cu care dă Hristos, am găsit un reper în scrierile Părintelui Nicolae Steinhardt:

"Încrederea - prima calitate a boierului, cavalerului şi gentlemanului

Bănuiala - trăsătura fundamentală a şmecherului...

O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.

Din relatările Evangheliilor - fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.

Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrarie - are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Tatăl Ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească oricât de păcătoşi am fi.

„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie!» Şi le-a împărţit lor avuţia. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe şi, acolo, a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări.

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.

Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.

Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.

Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Pocăință și Euharistie

Am primit astăzi, în dar o carte, mulțumesc din inimă celei care mi-a făcut bucuria aceasta, Dumnezeu vede și nu rămâne dator. Ajuns acasă am început să citesc și nu pot să nu împărtășesc și cu voi prietenii și cititorii acestui blog, cuvintele de început ale acestei minunate cărți. Dacă vă va atinge sufletul așa cum l-a atins pe al meu încă de la primele file, puteți comanda această carte de aici: Editura şi Librăria Epifania.

Deja am vorbit prea mult, vă las să citiți în liniște.

 ”Cred că nimeni nu-și pune problema unei vieți duhovnicești comode. Condiția de a-L întâlni pe Hristos este pocăința. Cum ar putea fi altfel, când Însuși Hristos, Dumnezeul nostru, a ieșit să-l întâmpine pe om la Iordan prin botezul lui Ioan – act al pocăinței. 

 Hristos n-a venit pentru cei drepți și pentru cei sănătoși. Chiar și când îi întâlnește pe aceștia, ei nu-L întâlnesc pe Hristos. Sau cel puțin rezultatul nu dovedește că L-au întâlnit pe Mesia. Roadele întâlnirii cu Hristos au fost culese, fără excepție, doar de cei ce și-au descoperit propriile neputințe și păcate.

Cinci paşi spre iertare

Cu mulţi ani în urmă îmi notam în carneţel următoarii paşi spre iertare: "1. Când vi se strânge stomacul dacă vă gândiţi la o anumită persoană, înseamnă că nu aţi iertat-o cu adevărat. În primul rând trebuie să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă ajute să iertaţi persoana respectivă. 2. Acum rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte pe dvs. dacă dvs. mai aveţi pe cineva pe care nu l-aţi iertat, nici Dumnezeu nu vă poate ierta păcatele dvs. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte atitudinea şi neînduplecarea dvs.

Cât de mult iubim?

"Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "

( Luca 14, 27)

A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.

Mâinile lui Dumnezeu

"Viaţa noastră nu este în mâna sorţii sau în mâna oamenilor. Ci soarta noastră este în Mâna Domnului după cum scrie psalmul 31,15: El ţine în Mâinile Sale adâncimile pământului (Psalm 95,4).Şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Lui (Psalm 102,25; Evrei 1,10). Atunci cât de tare este Mâna aceasta! Şi câtă siguranţă putem avea noi în ea!

Mâinile Tale m-au zidit, zice dreptul Iov (Iov 10,10) şi tot aşa zice şi psalmistul David (Psalm 119, 73). Câtă siguranţă au avut ei în aceste mâini şi cât de puternice şi iubitoare s-au arătat ele faţă de ei.