Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţeleg când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se asemănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu I-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că 36. “Mass-media, după cum se consideră în Anglia, este de multe ori o dezinformare. Şi când este informaţie, ea este atât de superficială, încât mă întreb dacă merită pierderea pădurilor pentru rezultatul pe care îl dă!” (Ibidem, pag. 107).
37. “Lucrul căruia eşti gata să-şi sacrifici pe fiul tău unul născut, acela îţi este Dumnezeu!” (Ibidem, pag. 111)
38. “Cred că nu trebuie să ne speriem atât nici de sectanţi, nici de catolici, nici de uniaţi, etc., cât de păcatele noastre” (Ibidem, pag. 113)
39. “M-a bucurat foarte mult să văd că o expresie greu de tradus, din rugăciunea "Tatăl nostru " s-a tradus în româneşte: "Pâinea noastră cea spre fiinţă" Îmi pare rău că mai sunt şi alte traduceri. Nu-mi dau seama în ce măsură traducerea din Apus: "nu este greşită. În orice caz, traducerea " Pâinea noastră cea spre fiinţă". am găsit-o foarte adevărată. Aş spune chiar " fiindcă prin împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului noi ne împărtăşim cu o viaţă pe care nu o putem avea altfel. Acest Trup, frânt pentru noi, acest Sânge ce a curs pentru noi, este viaţa unui Om care a cunoscut mizeriile noastre, Care a cunoscut şi moartea, dar care a cunoscut şi Învierea şi care a cunoscut şi Înălţarea şi şederea de-a dreapta Tatălui” (Ibidem, pag. 116).
40. “Tot ce este civilizaţie şi cultură eu o văd numai ca o pregătire a omului pentru Dumnezeu. Cultura nu este rătăcire în acelaşi sens cu păcatul; evident nici civilizaţia. Dar nu sunt decât pregătiri pentru înţelegerea mai adâncă, care este Ortodoxia. Spun Ortodoxia în sensul esenţial, şi să nu credeţi că dispreţuiesc aspectele exterioare ale Ortodoxiei. Şi noi avem Ortodoxia noastră, care a luat forme istorice, geografice, culturale, dar să nu rămânem la istoric, la geografic, la cultural ci să luam " să nu rămânem la coajă, ci să mâncăm" dinăuntru muncii. Şi atunci, cred că şi în cultura noastră vom putea să vedem, pe de o parte, ce este frumos în om, ce este ortodox în el, iar pe de altă parte ceea ce este intenţie” (Ibidem, pp. 117-118).
41. “Nu este o greşeală iubirea lui satana, ci numai un avertisment, pe care-l avem din experienţa Bisericii, de la Sfinţii Părinţi. Atât timp cât suntem în slăbiciunea noastră păcătoasă, omenească, atât timp cât mândria are putere asupra noastră, fie ea cât de mică (mândria fiind tocmai asemănarea cu satana), atât timp cât putem fi înşelaţi de satana este un pericol a-l iubi pe cel ce s-a declarat până la capăt vrăjmaş al lui Dumnezeu. Noi cunoaştem pe Satana – Vrăjmaş ca pe cel care nu pe se mai pocăieşte; nu mai este loc de pocăinţă în sufletul lui şi, dacă el însuşi s-a declarat aşa, dacă aşa îi este firea, atât timp cât noi trebuie să urmăm, cu greu, cu poticniri multe, cu smintiri, cu păcate, drumul dumnezeiesc al mântuirii, este bine să ne ferim, ascetic aş zice, a arăta în vreun fel iubire faţă de vrăjmaşul absolut.
Am auzit – trebuie să luăm aminte – că un număr de asceţi care au ajuns la o iubire foarte înaltă au fost înşelaţi de o viziune a lui satana, care s-a înfăţişat ca un prinţ extrem de frumos, dumnezeiesc, dar extrem de trist, fiindcă Dumnezeu l-a respins şi au căzut în capcana sa şi, din mila lor, am auzit că s-au smintit şi au căzut în ură de Dumnezeu pentru iubirea de satana. Văd că şi omul modern câteodată, în îndrăcirea lui, tinde să fie aşa. Dar până nu ne vădeşte Domnul pe cineva ca vrăjmaş până la capăt, nici noi nu trebuie să-l punem în această categorie. Şi încercăm, cu grijă, să trăim porunca iubirii dată de Domnul. Dragostea trebuie să meargă până la cruce, până la iad. Sfântul Siluan, pentru a găsi smerenia şi a se mântui, a primit de la Domnul acest îndemn: "Ţine-ţi mintea în iad, dar nu deznădăjdui!" (Ibidem, pp. 126-127).
42. “Sub numele de cultură se impun astăzi tot felul de stricăciuni. Cultura este ceea ce cultivăm, dar ceea ce cultivăm aceasta şi devenim. Şi cultivarea pământului este o cultură. Cultivarea păcatului este o cultură, smintită, dar cultura lui Dumnezeu ne cheamă să cultivăm iarăşi cele ale vieţii, ne invită să ne facem cultura noastră în cuvântul Lui. Mulţi gânditori, filosofi, oameni de ştiinţă pun întrebări oamenilor Bisericii, ca de pildă de ce nu au o doctrină despre ce se întâmplă cu copii care mor nebotezaţi. Biserica, cultura Bisericii, nu ţine să ne informeze. Prin Biserică Dumnezeu ţine să împărtăşească omului din viaţa Lui. Dacă omul primeşte, poate să meargă mai departe. Cum scrie în psalm, " adânc pe adânc cheamă". Adâncindu-se, omul descoperă tainele adânci ale lui Dumnezeu, caută mai departe şi merge mai departe” (Ieromonarhul Rafail, Biserica şi cultura, în “Epifania”, Nr. 5, septembrie-octombrie 1999, pag.1).(sursa)
Partea a I-a
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
Dacă nu ne pocăim pentru păcatul osândirii aproapelui şi noi vom cădea în păcatul pentru care l-am osândit pe el.
Partea a V -a
Liturghia e cuvânt viu, nu spectacol. Şi cuvântul înnoieşte şi se înnoieşte în om.
Partea a VI -a
Chemarea de la Dumnezeu se poate asculta fără să te mai gândeşti la consecinţe.
Partea a VII -a
Căsătorit sau călugăr, în toate stările lucrul esenţial este să fim împreună cu Dumnezeu: viaţa să ne fie în armonie cu Dumnezeu.
Partea a VIII -a
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
Dacă nu ne pocăim pentru păcatul osândirii aproapelui şi noi vom cădea în păcatul pentru care l-am osândit pe el.
Partea a V -a
Liturghia e cuvânt viu, nu spectacol. Şi cuvântul înnoieşte şi se înnoieşte în om.
Partea a VI -a
Chemarea de la Dumnezeu se poate asculta fără să te mai gândeşti la consecinţe.
Partea a VII -a
Căsătorit sau călugăr, în toate stările lucrul esenţial este să fim împreună cu Dumnezeu: viaţa să ne fie în armonie cu Dumnezeu.
Partea a VIII -a
Părintele Rafail Noica
Cuvinte de învăţătură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu