"Ţarina unui om leneş" - Pilde 24,32 - Ţarina noastră cea duhovnicească

"Înţeleptul şi împăratul Solomon a trecut odată prin ţarinile supuşilor săi.
Ieşise cum s-ar spune azi o „vizită regală".
Cu acest prilej a văzut moşioara unui om leneş.
Şi tare s-a întristat despre cum a văzut-o.
„Trecut-am pe lângă ţarina unui om leneş şi pe lângă via unui om fără de minte. Şi iată, era în totul numai scai înalţi; spinii acoperiseră întregul loc şi îngrădirea lor de piatră era surpată. Văzut-am acestea şi le-am luat în inima mea; am căutat şi am tras învăţătură" (Pilde 24,30-32).

În legătură cu aceasta a scris într-alt loc înţeleptul Solomon:
„Până când vei dormi, o, leneşule? — sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un haiduc" (Pilde 6,9—11), cum se vede în chipul de alături.
Dar vedeţi înţeleptul Solomon nu s-a întristat numai văzând ţarina leneşului, ci a tras şi învăţătură.
Din ţarina unui om leneş a cules învăţătură duhovnicească.
Aşa este omul cel înţelept.
Aşa este omul cel credincios.
El trage învăţătură din toate celea.
Un om credincios, un copil al lui Dumnezeu, vede ceva şi învaţă ceva şi acolo unde altul nu vede nimic.
Pentru un copil al lui Dumnezeu predică şi păsările cerului, crinii câmpului, peştii mărilor etc.
„Voi, copiii lui Dumnezeu, — zice un vestit predicator — veţi afla predici peste tot locul, pe uscat şi pe mare, pe pământ şi pe cer, şi veţi învăţa de la fiecare animal, pasăre, peşte, insectă şi de la fiecare plantă care răsare şi creşte pe pămînt".

Înţeleptul Solomon a tras învăţătură şi de la nişte scaieţi şi urzici.
A văzut o ţarină năpădită de scai şi buruiene şi şi-a zis: „oare nu tot aşa face şi păcatul cu ţarina inimii omului?"
Înţelepciunea omului credincios culege struguri — adică învăţătură — şi din spini. Culege smochine şi din urzici.

Şi acum să ne întoarcem la,ţarina omului leneş.
Pe omul acela înţeleptul Solomon îl numeşte fără de minte, adică nebun.
Grea vorbă!
Se pare poate ca acel om să fi fost un om foarte de treabă.
Un om cinstit.
Şi totuşi Solomon îi aruncă vorba grea de nebun. De ce?
Pentru că el avea o moşie, avea o avere pe care, din lene n-o lucra, n-o îngrijea, ci o lăsase în părăginire.

Întocmai aşa stau lucrurile şi cu averea cea spirituală.
Căci moşia şi averea omului nu este numai casa şi pământul, ci şi mintea,inima, credinţa şi celelalte bunuri spirituale.
Unii au din această avere mai mult, alţii mai puţin.
Dar trebuie să o „muncească"; să o apere de „scaieţi" şi ,,urzici" făcând-o folositoare lui şi altora.
Un om poate fi foarte cuminte.
Poate avea o avere de mare înţelepciune.
Dar ce folos dacă această avere face „scaieţi" şi „urzici"; face înşelăciuni, nedreptăţi şi alte lucruri slabe.
Ce folos şi de averea „culturii" dacă dă şi ea „scaieţi" şi „spini" în loc de flori şi roade de fapte bune!
Un învăţat creştin zicea: „dacă ştiinţa ta, cultura ta, activitatea ta nu duce într-acolo ca să serveşti lui Dumnezeu prin neamul tău, atunci n-ai învăţat aceea ce Solomon numeşte înţelepciune şi tu nu eşti omul acela despre care stă scris că „oriunde se duce,
face bine".

Aşa e şi cu ogorul nostru cel duhovnicesc, cu averea noastră cea duhovnicească.
Credinţa ta desigur este o avere frumoasă.
Dar ce folos dacă nu lucrezi cu ea şi prin ea ca să produci recoltă de fapte bune!
Credeul este desigur o avere minunată.
Dar poţi ajunge cu el în iad dacă nu lucrezi cu averea lui.
Te lauzi cu biserica ta, cu credinţa ta ortodoxă? Foarte bine. Şi eu mă laud.
Este averea noastră cea mai scumpă.
Vom pierde însă mântuirea cîtă vreme nu lucrăm în această avere.
Vom pierde mântuirea câtă vreme noi vom dormi ca nişte leneşi, cu scaieţii şi urzicile păcatelor crescute până la brâu.
Nu-i destul să ai o avere duhovnicească, ci trebuie să şi lucrezi în ea.
Nu talanţii sunt o avere, ci sporirea lor, cum spune şi Evanghelia.
Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

„Mântuirea vine prin dar" zic unii.
Şi mulţi îşi razimă lenea duhovnicească aici: păi dacă mântuirea vine prin dar, la ce să mai lucrăm noi? La ce să mai alergăm şi noi pentru mântuirea altora?
Da! e adevărat, mântuirea vine prin dar.
Dar şi aici plugăria şi ţarina ne ţin o predică.
Omul, plugul şi sapa nu pot face absolut nimic câtă vreme cerul de Sus nu-şi trimite darul lui: căldura, pioaia etc.
Însă sub revărsarea acestui dar omul trebuie să lucreze, altcum creşte buruiana şi urzica.
Peste ţarina unui om leneş poate să umble cea mai potrivită vreme — ea va produce numai urzici şi bălării.

Aşa e şi cu ţarina noastră cea duhovnicească.
Harul trebuie primit într-un pământ lucrat de noi şi pregătit de noi pentru primirea şi rodirea lui — altcum, cu lenea noastră, vom produce numai buruieni şi urzici de păcate.
Unde rugineşte plugul şi sapa, creşte cucuta şi urzica.
Un creştin „leneş" nu este copilul Celui care a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu încă lucrez" (Ioan 5,17).

Părintele Iosif Trifa

din cartea "Munca şi Lenea"

Editura "Oastea Domnului", Sibiu, 1991