vineri, 14 ianuarie 2011

"Ţarina unui om leneş" - Pilde 24,32 - Ţarina noastră cea duhovnicească

"Înţeleptul şi împăratul Solomon a trecut odată prin ţarinile supuşilor săi.
Ieşise cum s-ar spune azi o „vizită regală".
Cu acest prilej a văzut moşioara unui om leneş.
Şi tare s-a întristat despre cum a văzut-o.
„Trecut-am pe lângă ţarina unui om leneş şi pe lângă via unui om fără de minte. Şi iată, era în totul numai scai înalţi; spinii acoperiseră întregul loc şi îngrădirea lor de piatră era surpată. Văzut-am acestea şi le-am luat în inima mea; am căutat şi am tras învăţătură" (Pilde 24,30-32).

În legătură cu aceasta a scris într-alt loc înţeleptul Solomon:
„Până când vei dormi, o, leneşule? — sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un haiduc" (Pilde 6,9—11), cum se vede în chipul de alături.
Dar vedeţi înţeleptul Solomon nu s-a întristat numai văzând ţarina leneşului, ci a tras şi învăţătură.
Din ţarina unui om leneş a cules învăţătură duhovnicească.
Aşa este omul cel înţelept.
Aşa este omul cel credincios.
El trage învăţătură din toate celea.
Un om credincios, un copil al lui Dumnezeu, vede ceva şi învaţă ceva şi acolo unde altul nu vede nimic.
Pentru un copil al lui Dumnezeu predică şi păsările cerului, crinii câmpului, peştii mărilor etc.
„Voi, copiii lui Dumnezeu, — zice un vestit predicator — veţi afla predici peste tot locul, pe uscat şi pe mare, pe pământ şi pe cer, şi veţi învăţa de la fiecare animal, pasăre, peşte, insectă şi de la fiecare plantă care răsare şi creşte pe pămînt".

Înţeleptul Solomon a tras învăţătură şi de la nişte scaieţi şi urzici.
A văzut o ţarină năpădită de scai şi buruiene şi şi-a zis: „oare nu tot aşa face şi păcatul cu ţarina inimii omului?"
Înţelepciunea omului credincios culege struguri — adică învăţătură — şi din spini. Culege smochine şi din urzici.

Şi acum să ne întoarcem la,ţarina omului leneş.
Pe omul acela înţeleptul Solomon îl numeşte fără de minte, adică nebun.
Grea vorbă!
Se pare poate ca acel om să fi fost un om foarte de treabă.
Un om cinstit.
Şi totuşi Solomon îi aruncă vorba grea de nebun. De ce?
Pentru că el avea o moşie, avea o avere pe care, din lene n-o lucra, n-o îngrijea, ci o lăsase în părăginire.

Întocmai aşa stau lucrurile şi cu averea cea spirituală.
Căci moşia şi averea omului nu este numai casa şi pământul, ci şi mintea,inima, credinţa şi celelalte bunuri spirituale.
Unii au din această avere mai mult, alţii mai puţin.
Dar trebuie să o „muncească"; să o apere de „scaieţi" şi ,,urzici" făcând-o folositoare lui şi altora.
Un om poate fi foarte cuminte.
Poate avea o avere de mare înţelepciune.
Dar ce folos dacă această avere face „scaieţi" şi „urzici"; face înşelăciuni, nedreptăţi şi alte lucruri slabe.
Ce folos şi de averea „culturii" dacă dă şi ea „scaieţi" şi „spini" în loc de flori şi roade de fapte bune!
Un învăţat creştin zicea: „dacă ştiinţa ta, cultura ta, activitatea ta nu duce într-acolo ca să serveşti lui Dumnezeu prin neamul tău, atunci n-ai învăţat aceea ce Solomon numeşte înţelepciune şi tu nu eşti omul acela despre care stă scris că „oriunde se duce,
face bine".

Aşa e şi cu ogorul nostru cel duhovnicesc, cu averea noastră cea duhovnicească.
Credinţa ta desigur este o avere frumoasă.
Dar ce folos dacă nu lucrezi cu ea şi prin ea ca să produci recoltă de fapte bune!
Credeul este desigur o avere minunată.
Dar poţi ajunge cu el în iad dacă nu lucrezi cu averea lui.
Te lauzi cu biserica ta, cu credinţa ta ortodoxă? Foarte bine. Şi eu mă laud.
Este averea noastră cea mai scumpă.
Vom pierde însă mântuirea cîtă vreme nu lucrăm în această avere.
Vom pierde mântuirea câtă vreme noi vom dormi ca nişte leneşi, cu scaieţii şi urzicile păcatelor crescute până la brâu.
Nu-i destul să ai o avere duhovnicească, ci trebuie să şi lucrezi în ea.
Nu talanţii sunt o avere, ci sporirea lor, cum spune şi Evanghelia.
Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

„Mântuirea vine prin dar" zic unii.
Şi mulţi îşi razimă lenea duhovnicească aici: păi dacă mântuirea vine prin dar, la ce să mai lucrăm noi? La ce să mai alergăm şi noi pentru mântuirea altora?
Da! e adevărat, mântuirea vine prin dar.
Dar şi aici plugăria şi ţarina ne ţin o predică.
Omul, plugul şi sapa nu pot face absolut nimic câtă vreme cerul de Sus nu-şi trimite darul lui: căldura, pioaia etc.
Însă sub revărsarea acestui dar omul trebuie să lucreze, altcum creşte buruiana şi urzica.
Peste ţarina unui om leneş poate să umble cea mai potrivită vreme — ea va produce numai urzici şi bălării.

Aşa e şi cu ţarina noastră cea duhovnicească.
Harul trebuie primit într-un pământ lucrat de noi şi pregătit de noi pentru primirea şi rodirea lui — altcum, cu lenea noastră, vom produce numai buruieni şi urzici de păcate.
Unde rugineşte plugul şi sapa, creşte cucuta şi urzica.
Un creştin „leneş" nu este copilul Celui care a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu încă lucrez" (Ioan 5,17).
Părintele Iosif Trifa
din cartea "Munca şi Lenea"
Editura "Oastea Domnului", Sibiu, 1991

Un comentariu:

Costică spunea...

Calatoresc foarte mult in ultima perioada si cred ca multi ati facut la fel si ati observat un lucru trist si mai ales in tara noastra, acela ca foarte multe "TARINE" sunt cu spini,scai si buruieni.
Imi amintesc cand eram copil acasa la parinti cu multi ani in urma cu cata dragoste si rabdare munceau fiecare ogor si ne invatau si pe noi cat de important e sa smulgem fiecare buruiana ca ogorul sa arate bine si recolta sa fie dupa asteptari.
Ne trezeam dimineata devreme,tata punea calul la caruta,mama pregatea mancarea de peste zi apoi cu totii fara prea mare graba calatoream 3-5 Km cantand si discutand diverse subiecte.Ajunsi in TARINA ne asezam linistiti mancam ceva apoi dupa o scurta rugaciune tata era primul care apuca unealta potrivita pentru munca din ziua respectiva si incepeam munca.Imi aduc aminte ca parca si cerul era mai linistit si pamantul mai plin de rod si oamenii altfel.
La pranz stateam pe iarba sau la umbra unui stejar falnic mancam ce a pregatit mama,apoi aveam ,atentie, ceva timp sa dormim la umbra si sa ascultam fiecare cantec de ciocarlie.
Dupa acest timp porneam din nou la lucru linistiti si cu forte noi pana pe la 17.oo cand tata se oprea se uita la soare si faceam o pauza "de achindie" spuneau ei,cand soarele se apropia de asfintit.Stateam cu totii gustam ceva din ce a ramas la amiaza si apoi continuam lucrul pana la asfintitul soarelui.
Strangeam uneltele ceva hrana pentru animale si porneam linistiti si nu foarte obositi spre casa.
Imi aduc aminte ca aproape niciodarta tata nu grabea calul nici la plecare nici cand ne intorceam.
Astazi alergam cu viteze din ce in ce mai mari si ne laudam cu masini tot mai speciale care ating viteza de 100 Km/h in cateva secunde. Suntem cu totii asa de grabiti si de nelinistiti(stresati),nu mai cantam pe drum,nu mai auzim cantecul ciocarliei,nu mai avem timp pentru un cuvant bun spus celui de langa noi,nu mai avem timp sa citim ,sa scriem.....
Ma intreb daca suntem asa de ocupati si grabiti cum se face ca TARINA ii tot mai plina de spini si buruieni. Oare sa gresim pe undeva?
Ceva si mai dureros e ca TARINA DUHOVNICEASCA arata asa de urat ca imi e si rusine sa o mai descriu aici.
Nu am decat o ruga fierbinte Doamne fie-Ti mila de noi si copii nostri.