" Să rugăm pe Dumnezeu să lumineze nu numai pe oamenii din biserică, ci şi pe cei ce guvernează, să aibă frică de Dumnezeu, ca să poată spune ceva. Puţin, un cuvânt luminat de ar spune, şi iată, se schimbă o situaţie. Dar dacă spun o neghiobie, pot ca întregul stat să-l mototolească.O hotărâre bună e o facere de bine pentru lume. O hotărâre rea este catastrofă. Nu numai la nefericirea materială de care suferă oamenii mă refer, că flămânzesc; nefericirea duhovnicească este mai mare. Rugăciunea va ajuta mult ca Hristos să-i lumineze întrucâtva. "
" Orice am face, e nevoie de smerenie - dragoste - nobleţe. Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem să facem ceea ce e complicat diavolului şi uşor omului. Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. Şi unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoinţă, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într- un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum ? Cu smerenia sau cu mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se faca diavol din înger ? S-a făcut în câteva secunde. Modul cel mai uşor ca să ne mântuim, este dragostea şi smerenia. De aceea să începem cu dragostea şi smerenia, şi după aceea vom înainta şi cu celelalte."
"Pentru că duhul lumesc intră încet - încet, precum a intrat ariciul în cuibul iepurelui. La început ariciul a rugat pe iepure să-l lase să-şi bage puţin capul în cuibul lui ca să nu-l plouă. Apoi a bagat şi un picior, apoi celălalt şi în cele din urmă a intrat tot şi cu ţepii lui l-a scos cu totul pe iepure afară.
Aşa şi cugetarea lumească ne înşeală cu mici cedări şi încet - încet ne stăpâneşte. Răul înaintează puţin cţte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi înşelaţi. Vezi, dacă vrei să opăreşti o broască, trebuie să arunci peste ea apă fiartă câte puţin. Dacă o arunci deodată toată, sare şi fuge; se izbăveşte. În timp ce dacă verşi pe ea puţină apă fiarta, la început o va arunca puţin de pe spate, apoi o va primi. Dacă-i mai arunci încă puţină, iarăşi o va arunca puţin şi încet - încet se va opări, făr0 sa priceapă.
"Bre, broasca, dupa ce ţi-a aruncat puţină apă fiarta, scoală-te şi fugi !". Nu fuge. Se umflă - se umflă şi apoi se opăreşte. Aşa face şi diavolul; ne opăreşte puţin câte puţin şi, în cele din urmă, ne trezim opăriţi fără să pricepem."
"Înlăuntrul său, sufletul are atâtea pete, atâtea mâzgăleli şi noi să ne privim, de pilda, hainele noastre ? Ne spălăm hainele, le călcăm şi suntem curaţi, dar înăuntru suntem ... nu mă întreba ! De aceea, dacă cineva ar sesiza ce necurăţie duhovnicească are înlăuntrul sau, n-ar mai sta să scoată cu atâta migală cea mai mică pata de pe hainele sale, pentru că acestea sunt de mii de ori mai curate decât sufletul lui. Dar daca omul nu are în vedere
zgura duhovnicească pe care o are înlăuntrul sau, el atunci cauta să scoata cu migala şi cea mai mică pată. Ceea ce trebuie este să-şi întoarcă toata grija spre curaţia duhovnicească, spre frumuseţea lăuntrică şi nu spre cea dinafară. Întâietatea să se dea frumuseţii sufletului, frumuseţii duhovniceşti, şi nu frumuseţii deşarte, pentru că Domnul ne-a spus: "Cât valorează un suflet, nu valorează lumea întreaga" (Vezi Mt. 16,26)."
"Trebuie să avem nobleţe duhovnicească, să dispreţuim pe diavolul şi toate telegramele lui viclene - gândurile - şi să nu începem a discuta cu el.
Toţi judecătorii de s-ar aduna nu vor putea sta împotriva unui diavolaş mic. Ca să tăiem legăturile cu diavolul şi să evităm ispitele ajută mult să tăiem discuţiile cu el.
Ni se întâmplă ceva ? Ne-au nedreptăţit ? Ne-au scârbit ?
Să cercetăm dacă am greşit. Dacă n-am greşit, avem plată. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continuă să discute cu aghiuţă, acesta îi brodează dantela şi îl răscoleşte. "
"Vezi, la început zăpada este puţină. Daca se rostogoleşte la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zapadă, lemne, pietre, etc., încet - încet se face mai mare şi mai mare, şi în cele din urmă se face un troian mare. Aşa şi răul: puţin câte puţin a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum e nevoie de o bomba ca să-l spargi.
"În viaţa duhovnicească nimeni să nu pună pe cei lumeşti ca prototipuri, ci pe sfinţi. E bine să iei o virtute şi să afli pe sfântul care a avut - o, să cercetezi viaţa lui şi atunci să vezi că n-ai făcut nimic şi vei merge înainte cu smerenie. Cei ce aleargă în stadion nu privesc înapoi să vadă unde sunt ultimii, pentru că dacă vor face aceasta vor rămâne ei ultimii. Când incerc să imit pe cei sporiţi, conştiinţa se subţiază. Dar când privesc la cei dinapoi, mă indreptăţesc pe sinemi şi spun că greşelile mele nu sunt aşa de mari în comparaţie cu ale lor. Mî odihnesc la gândul că există şi unul mai jos decât mine. Astfel îmi înec conştiinţa, sau, în cel mai bun caz, sfârşesc în a avea o inimă împietrită, nesimţitoare."
Cuviosul Paisie Aghioratul
din cartea “Cu durere si dragoste pentru omul contemporan”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu