sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Dor şi lacrima de MAMA

( 21 Noiembrie 1974, Mama, păşea peste pragul Bisericii Biruitoare...iar eu, împlineam un anişor...)



Când m-ai născut în tristul univers

Tu ai ştiut să-i dai vieţii-un sens.

Din suflet blând şi din a ta privire,

Tu ai ştiut să-mi dăruieşti iubire.


Când m-ai adus pe lume, era ger.

Înger dintâi mi-ai fost, cu ochii de cer..

Mă iartă azi… uit chipul tău sfinţit,

Dar ochii mei vedeau nedesluşit.


Mi-e dor, mi-e dor de blânda-ţi sărutare

Ce mi-o dădeai ‘nainte de culcare.

Surori şi fraţi îmi spun: ,,Erai plăpând!”

Ei te-au văzut la capul meu plângând…


Veni o zi… pornit-ai pe-altă cale…

Şi lacrimi reci s-au prefăcut petale.

Azi sufletu-mi zăreşte deseori

Frumosu-ţi chip ce plânge printre flori.


Icoană-mi e a ta fotografie.

Frumoasă eşti de parcă ai fi vie!....

Departe-mi eşti… acolo-n ceruri sus

Mă iartă-acum!...dar dorul m-a răpus…












Tot dorul meu îl plâng în sfânt catren…

E ziua mea şi-ţi cânt ca un refren:

„Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu!”

Bucură-te MAMĂ ce nu m-ai lăsat la greu!


Bucură-te, păzitoarea mea, mereu grijulie!

Bucură-te, că ai aprins lumina în a mea făclie!

Bucură-te, că lacrimile-ţi din năframă

m-au făcut ceea ce sunt azi, MAMĂ!







5 comentarii:

Miriam spunea...

Sorin, sunt alături în aceste momente de tristă dar sfântă aducere aminte!
Mama ta a fost o eroină! O sfântă! Ştiu că e greu să te gândeşti că în ziua în care aveai să împlineşti un anişor, mama ta s-a dus acolo Sus, să cânte cu îngerii ,, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu!" Viaţa ta fără ea poate că ţi s-a părut goală...dar ea ştiu să te încredinţeze în paza Lui Dumnezeu! Şi iată că astăzi cât de frumos cânţi şi tu acea frumoasă cântare!
Anul trecut, înainte de ziua ta, a nins pe trandafirii din curte...şi nu s-au ofilit...Aşa îmi imaginez viaţa ta: înflorind de prin zăpezi...Videoclipul de aici e un dar în această tristă dar sfântă zi de 21 noiembrie!

Cristina - L`atelier Jolie spunea...

Ma trec fiori ...
Un acatist inchinat mamei. Parintii sunt cel mai de pret cadoul pe care il primim ... Amintirea lor trebuie sa dainuie pentru totdeauna.

Multa sanatate!
Suntem alaturi de tine Sorin!
La multi ani!
Bucura-te! Ai 2 ingeri pazitori ...
Nu degeaba ai un suflet asa de bun! Cineva ti-a calauzit pasii in tot acest timp ..

Unknown spunea...

Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca!
La multi ani tie!
Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si familia ta!

elena marin-alexe spunea...

Nu fii trist, caci nu mai este mult si Domnul va veni sa ne i-a acasa si atunci te vei intalni cu cea care ti-a dat viata si o sa-I cantati impreuna laude Domnului.
O seara plina de pace sa ai!

Sofronia Radulescu spunea...

La multi ani ! pt cand a fost....
Ati citit vreodata Acatistul pt cei adormiti? Chiar asa se cheama, sa
cereti de la o biserica sau de la un magazin specializat.sau pe un
site
Veti fi impresionat de versuri, Nu e ca cele obisnuite.
Cei care nu mai sunt cu noi acum , ne ajuta de acolo din cer, daca in
viata lor L-au iubit pe Dumnezeu. Sufletul nu moare!

si mama mea a murit cand aveam eu un an si jumatate, nu am cunoscut-o
decat din poze alb-negru! Am intrebat ce culoare aveau ochii ei! ...
o poveste mai incurcata a urmat...
citind poezia trimisa am simtit ce e in sufletul tau... poate...,
dar m-am vazut pe mine...
Dumnezeu sa va binecuvanteze!