Cuvintele - petale - balsam cerec...

CUVÂNTUL!!!...Ce nobilă menire are!!!...Cuvântul nostru poartă în sine un întreg univers de iubire...sau de ură...
Sunt două ,,cuvinte”: ,,cuvânt” şi ...,,Cuvânt”...
În ,,Cuvânt” s-a întrupat Iubirea, Lumina, Adevărul, Viaţa...
Când pătrundem înţelesul ,,Cuvântului”, de fapt suntem pătrunşi de Însuşi Cuvântul, şi atunci tu, eu, noi devenim lumină, iubire, adevăr, izvor de viaţă...
Cuvântul – Hristos – este oglindirea slavei Tatălui...mireasmă a Cerului...adiere a Duhului Sfânt...

Ce e ,,cuvântul” meu?! Ce e ,,cuvântul” tău?! Ce sunt ,,cuvintele” noastre?!...
Ce poartă în sine?!Ce lasă în urma atingerii lor?!
De multe ori suntem ridicaţi pe înălţimi de Tabor prin cuvintele aproapelui...de ceea ce le animă a fi rostite, de felul cum sunt rostite...
Alteori, în urma unei conversaţii ne simţim tulburaţi...şi ne simţim aşa pentru că iubim interlocutorul nostru....Ne simţim aşa pentru că apele iubirii din sufletul nostru au fost tulburate de bolovanii grei ai vorbelor rostite fără gingăşia rostirilor Lui Hristos...
Undele create se răspândesc în cercuri tot mai largi, trecând dincoace de lăuntrul nostru...
...şi atunci privirea ne trădează fiindcă lumina din priviri apune...zâmbetul se stinge...cuvintele se opresc la marginea rostirii...
Când apele limpezi ale iubirii sunt tulburate, chipul Lui Hristos nu se mai poate oglindi în ele...
Dar, apoi, vin cuvintele-petale...vine alinul, vine vindecarea, vine Cerul...

Frânturi de...rugăciune...

Doamne, îţi mulţumesc pentru ,Cuvânt” şi pentru ,,cuvânt”...
Fă-l şi pe cel din urmă mare ca şi primul...Fă din cuvintele noastre balsam ceresc, mireasmă de Rai, adiere mângâietoare...
Fă, Doamne, din inimile noastre albie adâncă şi curată, în care apele Iubirii divine să nu poată fi tulburate de nimeni şi de nimic...
Curăţeşte-ne de mâlul neiertării, al resentimentelor...
Fă, Doamne, ca orice cuvânt greu care ajunge în auzul nostru, să se transforme în petală uşoară în coborârea spre inimă, spre apele iubirii noastre…
...Şi te mai rugăm, Doamne, ca Iubirea Ta să ne umple până dă peste margini...şi iartă iubirea noastră mică...
Iubirea Ta mare poate înţelege iubirea noastră mică...şi slabă...şi o poate sprijini...şi o poate înlocui...păstrându-i limpezimea şi oglindirea până în veşnicie...
( Mariana L. )