Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Constantin Galeriu

S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău, în familia unor ţărani. Urmează şcoala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973).

Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, judeţul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploieşti (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, Bucureşti (1973-1974), lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la acelaşi institut.

Din 1992 este profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea Bucureşti. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În 1999 în data de 13 august a primit titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanţi învăţaţi şi rugători ai Bisericii Ortodoxe Române.

Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953.

( Sursa: .wikipedia)

"Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!"

"În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului."

,Fiecare dintre noi are o chemare şi un dar. Iar a-ţi cunoaşte darul înseamnă a-ţi cunoaşte sensul vieţii; a şti pentru ce trăieşti şi pentru ce te jertfeşti. "

"Nimeni nu se mantuieste fara voia lui. Omul e spirit si libertate; nu e supus unor legi implacabile ca celelalte regnuri care-si urmeaza cursul, randuiala, potrivit Cuvantului: "Hotar ai pus peste care nu vor trece" (Ps. 103, 10). Omul e liber sa zica "nu" chiar Ziditorului si sa cada; dar si sa se ridice si chiar sa se depaseasca. Insa nu se ridica singur. Libertatea nu e un "cadou fatal" cum se spune. Libertatea e dar divin si se implineste in spiritul luminat Har, in "Duhul Adevarului"

"Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa."

,Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste."

"Iubirea este principiul vieţtii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţta în iubire, de la obârşsia ei divină."

"Biserica este icoana Sfintei Treimi, o "unitate a comuniunii", o "unitate a dragostei"

"În lumea noastrăa, marcatăa de iubirea de sine, izvor al păacatului şi al morţii, Iisus a adus lepădarea de sine, starea de jertfă, izvor al vieţii, al Învierii, a adus mântuirea noastră, ne-a adus viaţa"

“Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin vazduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai mare virtute a sfinţeniei la care poate ajunge un om în zilele noastre este să se învieze pe sine, din propriile păcate.“

,,Iubirea e posibilă între persoane care se valorifică reciproc, în iubire, «doi oameni îl dezvăluie reciproc pe tu», îşi simt prezenţa unuia în celălalt mereu, simt suferinţa unuia pentru altul în aşa măsură încât când întristezi pe copărtaşul tău, simţi că «te-ai lovit singur» (Tolstoi) pe tine însuţi."

,,Semn al "Fiului Omului", crucea este desigur şi semn al creştinului. Ea descoperind iubirea lui Hristos trebuie să reveleze şi iubirea noastră ca chemare şi răspuns. Este semnul schimbului de iubire între Dumnezeu şi noi."

„Ştii, scrisul este valabil timp de multe generaţii, dar scrisul într-un suflet rămâne o veşnicie"

„Pe mine adevărul mă odihneşte, nu perna şi somnul“

"Trăiesc o emoţie sacră ori de câte ori citesc în ziar statisticile care arată încrederea poporului român în Biserică: 87-88 %. Şi, Doamne, mă rog să ne înveţi cum să cinstim mai bine acest popor."

"Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui."

"Orice jertfă săvârşită în numele lui Iisus Hristos e o piatră la zidirea neamului din sânul căruia a fost adusă şi va fi o mărturie a cinstirii neamului la judecata lui Dumnezeu şi a istoriei."

"Nu putem vorbi de iubire, de bunatate, de dreptate, de toleranta, decat daca le ancoram si le fundamentan in divin. De pilda, e simplu ca eu sa cred in dumneata si dumneata sa crezi in mine. Dar nici unul dintre noi nu putem fi Absolutul, nu putem fi de un credit absolut. Eu cred in dumneata si dumneata crezi in mine, adica eu am incredere in dumneata si dumneata in mine, cand amandoi credem in acelasi adevar si ne referim la aceeasi porunca, la aceeasi ordine sau armonie divina, care este mai presus si de mine, si de dumneata. Moralitatea publica, daca nu se raporteaza la un fundament stabil, absolut, este nitel suspendata, fragila..."

"Orice jertfă săvârşită în numele lui Iisus Hristos e o piatră la zidirea neamului din sânul căruia a fost adusă şi va fi o mărturie a cinstirii neamului la judecata lui Dumnezeu şi a istoriei."

"Cuplul uman cere o reciprocitate a conştiinţelor, consfinţită prin acea angajare solemnă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Cere şi autodăruirea reciprocă, dar şi împreună-dăruirea într-o nouă fiinţă. Iubirea binecuvantată a soţilor e mai întâi un schimb de inimi sau cel puţin un schimb de daruri între inimile lor, ceea ce asigura o continuă renaştere a vieţii şi unităţii caminului. Dar oricât de intensă şi curată ar fi iubirea lor, ea e mereu pândită de ispita separării (de altfel fizic niciodată nu se poate realiza o unire deplină). În rodul lor însă, şi e o mare revelaţie a iubirii aici, vieţile şi inimile lor se revarsă şi spiritual şi fizic ca două râuri într-o singura albie, într-o nouă şi unică fiinţă, căci copilul cuprinde pe amândoi într-o unitate negrăită. Amândoi se oglindesc deopotrivă în el şi îşi află un fel de deofiinţime a lor. Atunci pot să-şi spună: în el suntem noi, într-o unire nedespărţită şi pe totdeauna. Şi iarasi, mai cu seama atunci iubirea in camin nu se limiteaza, nu se reflectă doar asupra lor, ci se deschide spre viitor, prin urmaşi."

"Crucea este semnul lui Hristos şi al creştinilor. Scriptura vorbeşte despre “semnul Fiului Omului” (Mt. 24,30), iar Biserica a văzut în acest semn Sfînta Cruce, deoarece prin ea dobîndim mîntuirea, cu ea deschidem porţile raiului. Astfel Crucea devine şi semnul creştinilor ca semn de iubire dintre Dumnezeu şi om, motiv pentru care noi ne însemnăm cu acest semn"

" Iraţiunea a zămislit monştri ca Hitler, Stalin, Ceauşescu şi toţi aceşti monştri au fost produşii ateismului. Fără raţiune, pe ce temei constuieşti lumea? Pe forţă oarbă şi hazard. Pe aceste temeiuri, nimic nu durează şi, în final, se va merge inevitabil spre haos. Pentru a zidi ceva durabil, este nevoie de un model. Modelul nostru este Hristos. Pe temeiul acestui model vrem sa construim lumea de mîine, viitorul ţării noastre. Viziunea Ortodoxiei este viziunea unui realism integral. Ea vede toate disciplinele într-o perfectă armonie cu ele însele şi intr-o perfecta armonie cu omul "