Botezul şi Cununia – naşteri din nou (PASTORALĂ DE CRĂCIUN 2010)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta în pace la marea sărbătoare a Naşterii Domnului! Ne bucurăm astăzi cu creştinii de pretutindeni de evenimentul unic, „singurul nou sub soare“, cum îl numesc Sfinţii Părinţi, al Întrupării lui Dumnezeu în Persoana Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos şi încercăm să-i pătrundem importanţa şi semnificaţia. Ştim că Dumnezeu a venit în lume pentru ca să libereze lumea de sub stăpânirea celui rău, adică de puterea diavolului, care, prin viclenie şi minciună, îi desparte pe oameni de Dumnezeu, îi învrăjbeşte şi îi stăpâneşte prin tot felul de păcate şi răutăţi. Mai mult, Părinţii Bisericii spun că „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca pe om să-l îndumnezeiască”, adică să-l ridice la asemănarea cu Dumnezeu, scopul pentru care omul a fost creat, dar de la care s-a îndepărtat prin căderea în păcat. „Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră”, a zis Dumnezeu, înainte de a-l crea pe primul om. Aşadar destinul natural al omului este de a fi ca Dumnezeu, de a-l imita pe Dumnezeu în bunătate şi iubire. Experienţa de totdeauna a omenirii arată că numai în măsura în care omul se străduieşte să fie apropiat de Dumnezeu, adică să fie cât mai bun şi mai blând, mai iertător şi iubitor faţă de semenii săi, mai cinstit şi corect în ceea ce face, se bucură cu adevărat de viaţă şi se simte liber şi fericit. Şi aceasta pentru că libertatea şi fericirea omului vin numai de la Dumnezeu. Nu poţi fi liber şi nici fericit dacă trăieşti în păcate, dacă nu te străduieşti să fi bun, să te liberezi de păcate şi de deprinderile rele. Desigur că mai întâi trebuie să ne recunoaştem păcatele în care trăim, ceea ce nu putem face decât cu ajutorul duhovnicului. Apoi ne trebuie credinţă tare şi voinţă puternică de a ne lupta cu păcatele care ne stăpânesc. Această luptă duhovnicească constă din rugăciune multă, acasă şi la biserică, din post şi înfrânare de la plăcerile păcătoase şi din străduinţa de a face întotdeauna bine semenilor noştri. Astfel ne exersăm în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru, începând cu cei din familie, apoi cu vecinii, cu rudeniile, cu colegii de serviciu şi, mai ales, cu cei ce au nevoie de ajutorul nostru. Dacă toţi am face cu orice preţ numai bine în jurul nostru şi ne-am feri de orice păcat, pe pământ ar domni pacea şi armonia şi fiecare ar fi fericit. Pentru că fericirea vine tocmai de la binele făcut în mod dezinteresat semenilor noştri. „Mai fericit este a da decât a lua”, zice Mântuitorul Iisus Hristos (Fapte 20, 35). Tocmai de aceea a venit Mântuitorul în lume pentru ca oamenii să înveţe de la El bunătatea, iertarea, mila, dragostea pentru toţi, inclusiv faţă de vrăjmaşi. Numai urmând exemplul Domnului ne vom bucura cu adevărat de viaţă şi vom fi fericiţi, cu toate necazurile şi dificultăţile prin care trecem.

Cum arată însă lumea la mai bine de două mii de ani de la Naşterea Domnului! Urmează oamenii învăţătura lui Iisus? Sunt ei fericiţi? Cred că cei mai mulţi sunt nefericiţi tocmai pentru că nu mai cred în fericirea care vine din urmarea învăţăturii şi vieţii Mântuitorului. De fapt nu mai cred în nimic sau îşi închipuie doar că cred, fără să facă însă nimic din cele ce ţin de credinţă. Astfel se împlinesc sub ochii noştri cuvintele Domnului: „Dar când Fiul Omului va veni (a doua oară), va găsi oare credinţă pe pământ”? (Luca 18, 8).

Iubiţi credincioşi,

Dacă facem o retrospectivă a evenimentelor mari pe care le-a trăit omenirea în anul pe care îl încheiem peste câteva zile, constatăm cu durere că acestea au însemnat pentru oameni tot atâtea încercări şi suferinţe, începând cu cutremurele din Haiti, din Chile şi din alte părţi ale globului în care au murit sute de mii de oameni, continuând cu cea mai mare catastrofă din istoria Statelor Unite: infectarea apelor Golfului Mexic şi ale Oceanului Pacific prin scurgerea a milioane de tone de petrol, apoi cu marile inundaţii din Pakistan, Polonia, Ungaria, România şi din alte ţări, cu incendiile din Rusia care au devorat zeci de mii de hectare de pădure şi încheind cu criza financiară şi economică ce s-a adâncit pe tot parcursul anului în multe ţări, cu deosebire în ţara noastră, şi care este departe de a se încheia. Viaţa fiecăruia dintre noi ca şi viaţa lumii în general este tot mai dificilă, cu probleme şi necazuri, cu suferinţe şi boli care se înmulţesc pe zi ce trece. Este firesc să ne întrebăm de ce oare suferim atât de mult, de ce se abat asupra omenirii atâtea catastrofe? Răspunsul nu-i decât unul şi-l ştim cu toţii, deşi ne este greu să ni-l însuşim personal: îndepărtarea noastră de Dumnezeu şi ataşarea exagerată de lucrurile acestei lumi, egoismul şi lăcomia după bani şi după plăceri, înmulţirea păcatelor şi răcirea dragostei dintre oameni. Cu toţii ştim că suferim pentru păcatele noastre, dar câţi dintre noi ne pocăim cu adevărat de tot ceea ce greşim zi de zi, câţi dintre noi încearcă să-şi schimbe cu adevărat viaţa renunţând la obiceiurile rele şi angajându-se în modul cel mai serios pe calea credinţei, adică pe calea Bisericii? Căci nu este credinţă fără Biserică! Mai degrabă aşteptăm să se schimbe ceilalţi, dar nu noi înşine. Însă schimbarea lumii începe cu schimbarea personală, a fiecăruia. Dacă mă schimb eu, se schimbă şi cei din jurul meu, se schimbă întreaga lume, pentru că o văd cu alţi ochi; dacă nu mă schimb eu, nu se schimbă nimic în jurul meu şi nici în lume.

Aşadar evenimentele nefericite, criza economică şi financiară prin care trece lumea de azi, ca şi toate crizele din familiile noastre şi din viaţa fiecăruia sunt generate de marea criză spirituală a omenirii contemporane, pe care o provocăm cu toţii în măsura în care îl uităm pe Dumnezeu şi trăim după voia noastră pervertită de păcat. Sanctitatea Sa Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu spunea recent la Bucureşti: „...criza din zilele noastre este o stare demonică, din care nu ne poate scoate redresarea economică. Este necesară o restaurare duhovnicească! Este nevoie de multă răbdare! Este nevoie de cumpătare ascetică! Este nevoie de spirit de jertfă! Este nevoie de cugetarea la sensul crucii! Este nevoie de iubire! Adică este nevoie de Hristos! De Iisus Hristos Cel ce S-a întrupat, a pătimit, S-a răstignit pe Cruce şi a înviat şi Care este viu în veci! El, Cuvântul cel mai înainte de veci al Tatălui, dă existenţei raţiunea de a fi, dă sens vieţii, desfiinţează distanţele prin care păcatul ne îndepărtează şi ne înstrăinează pe unii de alţii, uneşte pe cele despărţite, dăruieşte dreptate, desface legăturile morţii, face ca aşa-zisa „utopie” a dragostei să devină realitate!”.

Este aşadar mare nevoie de Iisus Hristos fără de care nimic nu merge, nici în viaţa personală, nici în familie, nici în societate, nicăieri. „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, zice Domnul. Însă pe Iisus Hristos nu-l putem întâlni decât în Biserică, în Sfintele Taine: Botez, Spovedanie, Cununie, Împărtăşanie …, iar dacă ne unim cu El prin Sfintele Taine, Îl vom întâlni pretutindeni în lume, în oameni, în evenimentele din viaţa personală şi a familiei, din viaţa lumii şi din toată creaţia. Pentru că toate depind de El, pe toate le conduce El. Însă El vrea să fim în toate colaboratorii Lui.

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dedicat anul 2011 Sfântului Botez şi Sfintei Cununii cu îndrumarea ca în toate parohiile să se dezbată aceste două Taine fundamentale ale vieţii creştine în predici şi cateheze la care să fie antrenaţi toţi credincioşii. Ştim noi ce înseamnă cu adevărat Botezul şi ce înseamnă Cununia? Ştim noi cum să ne pregătim pentru Botez şi pentru Cununia în faţa Sfântului Altar? Ştim noi să ne folosim toată viaţa de darurile Botezului şi ale Cununiei care stau ascunse în inima noastră? Despre toate aceste întrebări şi despre multe altele vă veţi întreţine cu Precucernicii Părinţi în anul 2011, anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii.. Să nu ezitaţi deci să apelaţi la Părinţii Voştri duhovniceşti cu orice întrebare, cu orice problemă pe care o aveţi.

În legătură cu întrebările puse mai sus, să spunem doar că Botezul înseamnă naştere din nou prin lucrarea Sfântului Duh care ne face membrii ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă prin naşterea trupească devenim cetăţeni ai acestei lumi, prin Botez devenim cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu care pe pământ este prefigurată de Biserica lui Hristos. Lumea acesta trece, însă Împărăţia lui Dumnezeu rămâne în veac. La Sfântul Botez primim toate darurile Duhului Sfânt pentru ca să creştem pe parcursul întregii vieţi în Hristos, să devenim una cu El, desigur cu efortul nostru care constă din încadrarea în viaţa Bisericii, prin participarea regulată la Sfintele Slujbe, din rugăciune şi post, din fapte bune ca şi din străduinţa de a ne feri de păcate şi a împlini poruncile lui Dumnezeu.

Cununia, la rândul ei, este tot o naştere din nou: prin unirea dintre bărbat şi femeie în faţa Sfântului Altar, aceştia devin „un singur trup” , o familie unită pentru veşnicie. După Sfânta Taină a Cununiei, cei doi nu mai sunt doi indivizi sau două persoane oarecare, ci un cuplu indivizibil, o nouă realitate în Biserică şi în societate. Ştim însă că harul Sfintelor Taine nu lucrează în mod automat. Pentru a primi o Sfântă Taină, credinciosul trebuie să se pregătească cu rugăciune şi cu post, cu mărturisirea păcatelor, prin împăcarea cu semenii săi… Astfel sufletul se deschide spre primirea harului, iar acesta coboară tocmai pentru că este aşteptat. În vechime, Botezul ca şi Cununia erau evenimente prin excelenţă comunitare. Toţi credincioşii se pregăteau cu post şi rugăciune pentru cei ce primeau aceste Sfinte Taine.

Din păcate, astăzi, pregătirea pentru Sfântul Botez sau pentru Sfânta Cununie se reduce la pregătirea petrecerii care urmează. Ceea ce înseamnă secularizare, adică mutarea accentului de pe evenimentul religios, unic în viaţa unui om şi cu valoare veşnică, pe un eveniment lumesc, care nu are decât o importanţă trecătoare.

Dacă viaţa creştină a fiecăruia dintre noi este o actualizare zilnică a propriului nostru botez, tot astfel şi viaţa de familie este o actualizare a darurilor primite la Sfânta Taină a Cununiei: darul dragostei care face din cei doi una, darul paternităţii sau al naşterii de prunci, ca rod al dragostei pe care copiii o desăvârşesc neîncetat, darul ajutorării reciproce etc. Aici trebuie să deplângem starea familiei de astăzi, care ignoră darurile Cununiei. Câte familii s-au destrămat sau trăiesc în ceartă şi scandal pentru că nu şi-au asumat până la capăt dragostea pecetluită prin Cununie! Pentru că dragostea, care înseamnă jertfă şi renunţarea la sine pentru celălalt, se cere mereu înnoită şi asumată. Trebuie să te sileşti în fiecare zi să iubeşti pe cei din familie ca şi pe toţi oamenii aşa cum sunt ei, nu aşa cum am vrea noi să fie. De asemenea, câte familii refuză darul naşterii de prunci, oprindu-se la naşterea unui copil sau a doi copii, şi aceştia programaţi de părinţi după voia lor şi nu după voia lui Dumnezeu, iar pe ceilalţi sau îi omoară prin medicamente aşa zise anticoncepţionale, sau le împiedică concepţia prin mijloace condamnate de Sfânta Scriptură (Geneză 38, 9-10). Toate aceste păcate au repercursiuni deosebit de grave asupra întregii familii. Viaţa creştină este o viaţă exigentă. Ea presupune conştientizarea darurilor pe care le-am primit prin Sfintele Taine şi trăirea zilnică după voia lui Dumnezeu.

Mă rog Mântuitorului Iisus Hristos, născut astăzi în Peştera Betleemului, să Vă binecuvânteze pe toţi şi să Vă ajute să împliniţi mereu voia Lui cea sfântă pentru ca să vă puteţi bucura cu adevărat de viaţă, de copii şi de toţi cei dragi.

Vă urez din tot sufletul: Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru Părinte duhovnicesc, rugător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, 

Î.P.S. Mitropolitul Serafim Joantă

al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania, Europa Centrala si de Nord

Sursa