joi, 9 decembrie 2010

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ignatie Briancianinov

Sfântul Ignatie Briancianinov (1807-1867) este un sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse. S-a născut ca Dimitri Alexandrovich Brianchaninov, într-o familie înstărită, care deţinea mai multe proprietăţi. Studiile le-a făcut la Şcoala Militară din St. Petersburg. Deşi avea succes cu studiile era profund nefericit acolo, dedîndu-se la o viaţă de rugăciune. În 1827 s-a îmbolnăvit grav şi din acest motiv a trebuit să părăsească şcoala. Apoi şi-a urmărit vocaţia monahală şi în 1831 a depus votul monahal şi a fost tuns cu numele de Ignatie. La scurt timp a fost hirotonit preot. S-a ridicat repede la rangul de arhimandrit iar la vârsta de 26 de ani era deja în fruntea mănăstirii Sf. Serghie din St. Petersburg. În 1857 a fost sfinţit Episcop al Caucazului şi Mării Negre, funcţie din care s-a retras după patru ani pentru a se dedica scrierii.
Sf. Ignatie a fost un scriitor prolific, marea majoritate a lucrărilor sale fiind despre trăirea duhovnicească şi rugăciune.

"Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie."
( fragment din Cuvântul la Duminica Biruinţei Ortodoxiei )

“Pocăinţa este neapărat trebuincioasă pentru toţi! Fiecare să se folosească de preţioasa vreme dăruită de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare să se cufunde în fericita pocăinţă!"

,,Iubindu-ne aproapele, în Domnul, adică asa cum Hristos ne-a poruncit, dobândim dragostea de Hristos; ori a-L iubi pe Hristos înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu. "

"Să deschidem inima noastră, prăvălind de la intrarea ei greaua piatră a învârtoşării; să ascultăm, să privim, să primim, să ne însuşim învăţătura Domnului nostru."
(din „Predici la Triod şi Penticostar”)

"Sufletul ramâne chip si dupa caderea în pacat! Si sufletul pacatos aruncat în flacarile iadului, chiar în flacarile iadului, ramâne chip al lui Dumnezeu! Asa învata Sfintii Parinti. Cânta Sfânta Biserica în cântarile sale: „Chipul slavei Tale celei negraite sunt, desi port ranele pacatelor”. Mintea noastra e chipul Tatalui; cuvântul nostru (cuvântul nerostit obisnuim a-l numi „gând”) e chipul Fiului; duhul nostru e chipul Sfântului Duh."
(din Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si împovarati, (Experiente ascetice vol 3), Ed. Sofia, Buc. 2001 )

„Noi credem şi învăţăm a crede astfel de la Sfinţii Părinţi, că dacă Însuşi Domnul nu va da cuiva să înţeleagă calea ascultării, acela de la oameni nimica nu va primi, căci, chiar de va avea înaintea sa pe Sfinţii Apostoli, până şi asupra lor va arunca cu pietre"
( din scrierile episcopului Ignatie Briancianinov (în lb. Rusă) Ed. I. Serghiev Posad, 1913 pag. 25.)

"Neapărată, neapărată nevoie avem să ridicam vălul de pe taina morţii şi să zărim viitorul de dincolo de mormânt al omului, pe care ochii trupeşti nu-l văd."
(Cuvânt despre moarte )

"Vederea păcatelor, vederea căderii în care se află tot neamul omenesc, e un dar deosebit al lui Dumnezeu. Cere să capeţi acest dar şi vei pricepe mai uşor cartea Doctorului Ceresc, Evanghelia."
(Experienţe Ascetice, volumul I, Editura Sophia Bucureşti, 2000)

„Sfântul Duh, care a grăit prin prooroci şi apostoli cuvântul lui Dumnezeu, l-a tâlcuit prin Sfinţii Părinţi. Atât cuvântul lui Dumnezeu, cât şi tâlcuirea lui sunt dar al Sfântului Duh. Numai această tâlcuire o primeşte Sfânta Biserică Ortodoxă! Numai această tâlcuire o primesc adevăraţii ei fii! Cel ce tâlcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură, leapădă prin aceasta tâlcuirea ei de către Sfinţii Părinţi, de către Sfântul Duh. Cel care leapădă tâlcuirea de către Sfântul Duh, leapădă, fără nici o îndoială, însăşi Sfânta Scriptură.”
(Experienţe ascetice, vol. I, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 115)

” Pentru a gusta la vremea potrivită din roada prea dulce a rugăciunii, trebuie să ne rugăm cu statornicie…trebuie să îndurăm cu statornicie ostenelile şi necazurile de care este însoţită nevoinţa în rugăciune."
(despre rugăciune - în sâmbăta dinaintea Duminicii lui Zaheu vameşul )

"Sufletul care îl poartă pe Domnul este hiritisit de Sfântul Duh. Acesta îi dă bucurie duhovnicească, nestricăcioasă, veşnică.
(Prima predică în Duminica Floriilor, a sasea din Post )

"Plânsul este adevărata lucrare a adevăratului nevoitor al lui Hristos. Plânsul este lucrarea acestuia de când a pornit la nevoinţă şi până la săvârşirea ei. Vederea păcatului nostru şi pocăinţa pe care o naşte aceasta sunt lucrări care nu au sfârşit pe pământ; vederea păcatului nostru stârneşte pocăinţa; prin pocainţă se dobândeşte curăţirea; ochiul minţii, curaţindu-se treptat, începe să vadă în întreaga fire omenească neajunsuri şi vătămari pe care nu le băga nicicum de seama mai înainte."

"Trupul Dumnezeului - Om avea o gratie si o frumusete neobisnuitã, dupã cum a cântat despre El proroceste protopãrintele Lui, Sfântul Proroc David: împodobit esti cu frumusetea mai mult decât fiii oamenilor (Ps. 44, 3). Însã frumusetea trupeascã a Dumnezeului - Om nicidecum nu producea asupra pãrtii feminine acele impresii pe care de obicei le produce asupra ei frumusetea bãrbatilor. Sã fie respins si blestemat un astfel de gând mârsav si hulitor de Dumnezeu, care de altfel este acceptat si pronuntat de eretici. Dimpotrivã, trupul lui Hristos vindecã toate patimile, si sufletesti si trupesti. Insusirea de care era el pãtruns, acea insusire o transmitea (si altora). El (trupul) din belsug rãspândea harul Dumnezeiesc tuturor celor ce priveau la el, tuturor celor ce se atingeau de el, si bãrbatilor si femeilor. Putere iesea de la El, mãrturiseste Evanghelia, si-i vindeca pe toti (Luca 6, 19). Si câti se atingeau de El se vindecau (Marcu 6, 56). Acesta este acel trup Dumnezeiesc despre care însusi Domnul a mãrturisit: Cel ce mãnâncã trupul Meu si bea sângele Meu are viata vesnicã, si Eu il voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54-56)."

,,Vei ajunge la o stare de orbire şi de dezordine morală, dacă vei neglija studierea şi împlinirea poruncilor."

,,Până la sfârşitul vieţii tale, nu înceta niciodată studierea Evangheliei. Nu-ţi închipui că o cunoşti suficient, dacă n-o ştii pe dinafară. Porunca Domnului este “fără de sfârşit” (Ps. 118, 96), chiar dacă se exprimă prin cuvinte puţine: ea este fără de sfârşit ca şi Domnul care a pronunţat-o. împlinirea poruncilor şi urcuşul pe această cale sunt fără sfârşit; creştinii cei mai sporiţi, călăuziţi de harul duhovnicesc la o măsură de desăvârşire, rămân nedesăvârşiţi în comparaţie cu poruncile Evangheliei."

"Păcatele nespovedite sunt repetate cu uşurinţă, ca şi cum ar fi savârşite într-un întuneric de nepătruns. Cu hotarâre să urăşti păcatul! Trădează-l descoperindu-l la spovedanie, şi el va fugi de la tine; dă-l în vileag ca pe un vrăjmaş, şi vei primi de Sus putere să te împotriveşti lui, să îl birui."

“Dacă ţi-ai dobândit ţarina pocăinţei, predă-te plânsului de copil faţă de Dumnezeu. Dacă poţi , să nu ceri nu cere nimic de la Dumnezeu, lasă-te în voia Lui, cu lepadare de sine. "
"Cu adevarata smerenie se acoperă adevarata şi sfânta virtute; aşa îşi acopera frumuseţea, cu basmaua, fecioara înfrânată; aşa se ascunde, prin catapeteasmă, sfânta sfintelor de privirile gloatei. "
(din cartea “Despre înşelare” Editată de Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 1999)

,Pentru cel ce împlineşte poruncile Evangheliei promisiunea implică nu numai faptul că va fi mântuit, ci şi că va intra într-o comuniune intimă cu Dumnezeu şi că va deveni un templu a lui Dumnezeu.

Trebuiesc studiate poruncile Evangheliei până ce ele devin substanţa sufletului nostru

Duhovniceşte Domnul i se arată omului care-i împlineşte poruncile; cu ochii inimii, cu mintea, acesta îl vede în el însuşi pe Domnul, în gândurile şi în sentimentele pătrunse de Duhul Sfânt.

"Smerenia nădăjduieşte în Dumnezeu, nu în sine şi nu în oameni, de aceea purtarea ei e simplă, fără ocolişuri, statornică, măreaţă. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie."

"Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost imposibil să înţeleagă că înaintea lui stătea Smerenia desăvârşită. (Ioan 19, 10)"

"Hristos S-a arătat oamenilor îmbrăcat cu smerenie, iar acela dintre oameni care se va îmbrăca întru smerenie, se va face asemenea lui Dumnezeu."

,,Creştinismul primeşte în sânurile sale oameni de toată vârsta, de toată starea şi de tot rangul, cu orice înzestrare, cu orice treaptă de învăţătură: îi primeşte şi îi mântuieşte."

Un comentariu:

Anonim spunea...

multumesc pentru aceasta frumoasa realizare, felicitari...
am citit cu drag, Maria