Nu contează dacă dai mult sau puţin din inima ta, contează să dai tot şi cu toată bucuria.
Întristările cele mai mari vin de la cine nu te aştepţi...la fel şi bucuriile cele mai mari...
Fiecare dintre noi putem avea clipe de sfinţenie...Depinde de noi să le facem cât mai dese.
Prin ferestrele închise poate intra lumina, dar nu şi parfumul florilor pe care lumina le-a atins...
Dacă vrei să ningă peste tine cu petale, nu le ţine strâns în pumnul tău; aruncă-le spre cer!...
În liniştea cea mai adâncă din noaptea cea mai grea, de te vei uita spre cer, vei zări cea mai frumoasă stea.
Dacă prietenul tău ţi-a fost alături de o mie de ori, sigur îţi va fi şi a o mie una oară... doar că acum s-ar putea să fie nevoie să îi fii tu alături...
Când poarta inimii e închisă, s-ar putea să nu fii nici tu acasă...
Când vei cerşi iubire, vei primi doar resturi...sau nimic...ca orice cerşetor...
Iubirile noastre nu sunt decât ecoul marii Iubiri în inimile noastre...Cu cât inimile sunt mai mari, cu atât şi ecoul e mai mare...
Fericirea nu începe atunci când intri în Rai, ci atunci când Raiul intră în inima ta...
Extazul fericirii începe de dincoace de pragul Cerului, atunci când vezi de departe braţe de Mire întinse şi paşi ieşindu-ţi în întâmpinare...
Acum e vremea când Raiul bate la uşa inimii tale, iar Atunci va fi vremea când tu vei bate la uşa Raiului...Dar, nu uita: Raiul din Cer se deschide cu Raiul din inimă...
Unele stări de bucurie taborică ne sunt date pentru scurt timp, pentru a ne presăra gândurile şi viaţa cu amintiri frumoase şi pentru a ne face să cunoaştem mângâierea lacrimei de dor...
Cununia amintirii şi dorului naşte visul, un vis zglobiu ce ne surâde şăgalnic şi ne înaripează inima...
Când simţi nevoia de cuvinte îngereşti pentru a exprima bucuria unei stări de părtăşie, înseamnă că ai fost pentru o clipă în Veşnicie...sau poate că Veşncia a coborât la tine...
Ca să faci lucruri obişnuite ai nevoie de o dragoste ,,obişnuită", sau chiar deloc...Dar pentru a face lucruri măreţe, neobişnuite, ai nevoie de o dragoste măreaţă, neobişnuită...
Sfântul Lui Dumnezeu nu ştie a arunca cu pietre, dar ştie a le primi senin...
După felul cum acţionăm, se poate desluşi scopul acţiunilor noastre...
Când noi ne purtam ca nişte copilaşi, şi Dumnzeu se poartă cu noi ca un Tătic...
Dorul după Dumnezeu stinge orice alte doruri.
Când îţi pui sufletul în palme înseamnă că a înflorit şi oricine poate vedea frumuseţea lui...
A dori să petreci Veşnicia cu cineva, înseamnă de fapt a-i mărturisi iubirea...Înseamnă a-i spune ,,te iubesc" dar cu alte cuvinte...
Cei mai săraci oameni sunt cei ce nu au altceva decât o mulţime de bani...
Prieteniile realizată pentru bani, sunt distruse de lipsa lor... Prieteniile realizate pe sinceritate, sunt distruse de lipsa ei...
Sunt şi unele prietenii în care nu sunt umbre de suspiciune...acelea rezistă fiindcă sunt în Hristos.
Comunicarea profundă e o adiere reciprocă de taine înmiresmate de adâncurile inimii…
Tot ce răsare din privire, lacrimă ori zâmbet, atinge inima...
Cel ce crede că ştie totul, a închis fereastra dinspre lumină.
Mai bine o cină săracă pe masă, dar bogată în iubire, decât invers...
Cu o floare nu se face primăvară afară, dar se face în suflet...
Uneori e bine să dăm un răspuns înţelept...Alteori e înţelept să tăcem...
Dumnezeu iubeşte păcătosul care se căieşte mai mult decât pe virtuosul care se mândreşte.
( Mariana L. )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu