Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene.
Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.
Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.
…A trecut în urma vremea şi-ntr-o toamnă grea, târzie,
m-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
şi cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinţe si de nume,
tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin şi singur, şi departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuţă, c-azi şi tu eşti credincioasă.
Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.
Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.
( Traian Dorz )
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene.
Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.
Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.
…A trecut în urma vremea şi-ntr-o toamnă grea, târzie,
m-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
şi cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinţe si de nume,
tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin şi singur, şi departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuţă, c-azi şi tu eşti credincioasă.
Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.
Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.
( Traian Dorz )
2 comentarii:
MAMA
( 21 Noiembrie 1974,
Mama, păşea peste pragul Bisericii Biruitoare...)
Cine inima-mi încălzea,
Când dor amar mă cuprindea?
Mama ce m-a legănat
Şi “nani, nani”, mi-a cântat!
Noaptea venea cu tăcera,
Ea venea cu mângâierea
Cerul se umplea de stele
Ea umplea visele mele …
Crăiasă sufletului meu
Chip bălai de Dumnezeu
Pentru lacrimă ştergar
Mi-ai fost, Mamă, ca un dar
(..) DE VORBA CU MINE ...sunt spatii virtuale care au in spatele lor oameni carora le pasa de semenii lor...din cand in cand, mai intru sa vad ce se intampla si pe al ei, cu unii dintre ei m-am intalnit, pe altii sunt nerabdatoare sa ii cunosc...pe langa premiul virtual le ofer in dar si o anecdota(...)
Trimiteți un comentariu