"Acolo, la poala Crucii, le găsim în ceasul de cumplită încercare, când şi apostolii se împrăştiară şi se ascunseră de frica iudeilor. Ele I-au rămas credincioase până la moarte. Şi după moarte [cea a Domnului], ele se prind să ducă miruri bine mirositoare ca să ungă trupul Domnului. În dimineaţa măreţei zile a Învierii, femeile sunt acelea care aleargă întâi la mormânt. A lor a fost şi răsplata de a vedea mai întâi pe Mântuitorul înviat şi de a putea duce solia sfântă tuturor celorlalţi – ca o pildă strălucitoare şi un îndemn pentru toate femeile, cum se pot ele face ostaşe ale lui Hristos.
Mai mult chiar decât bărbaţii, sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului, în lume. Cu firea lor mai gingaşă, cu simţămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine ca să intre în Oastea lui Hristos pentru a ajuta înnoirea vieţii religioase a neamului nostru.
Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei! Din cel mai dârz şi aspru bărbat, soţia cuminte poate face un bun tovarăş de viaţă. O mamă religioasă şi plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat întotdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieţii, în care bărbaţii îşi pierd adeseori cumpătul şi se învrăjbesc, cât bine n-ar aduce femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoală, cu dragostea lor de soţii credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soţiei sale, chiar în treburile bărbăteşti de la comună, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri, dacă el ştie că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu?
Dacă astăzi bântuie atâtea rele şi patimi în viaţa noastră, o pricină este şi aceea că femeile stau deoparte şi nu vin cu prisosul credinţei şi al dragostei lor creştineşti ca să aducă oloiul tămăduitor peste rănile pe care războiul le-a tăiat adânc în sufletele bărbaţilor.
Hristos vă aşteaptă, bune femei, ca să luaţi sarcina apostoliei Evangheliei Sale în lume. Marta vă este pildă de hărnicie în casă. Maria, îndemn cum să vă aşezaţi la picioarele Lui, ca să vă umpleţi de darurile învăţăturilor Sale. Samariteanca de la fântâna lui Iacov vă arată cum trebuie să vă însufleţiţi pentru Hristos când aţi ajuns să-L cunoaşteţi, ca să aduceţi la El lumea cum a adus şi ea la Domnul o cetate întreagă. Canaaneanca vă dă o pildă cum să apropiaţi pe copiii voştri de Hristos. Maria Magdalena vă spune că oricare dintre voi poate deveni o slujitoare aleasă, o uceniţă a Domnului. Iară Tabita, cea plină de fapte bune şi de milostenii ce făcea, este un îndemn statornic cum să îmbrăţişaţi grija pentru cei nevoiaşi şi amărâţi din jurul vostru. Îndrăzniţi dar, aşa vă îndeamnă glasul Domnului: «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!...»“ ( Lumina Satelor» nr. 18, din 11 mai 192)
Mai mult chiar decât bărbaţii, sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului, în lume. Cu firea lor mai gingaşă, cu simţămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine ca să intre în Oastea lui Hristos pentru a ajuta înnoirea vieţii religioase a neamului nostru.
Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei! Din cel mai dârz şi aspru bărbat, soţia cuminte poate face un bun tovarăş de viaţă. O mamă religioasă şi plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat întotdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieţii, în care bărbaţii îşi pierd adeseori cumpătul şi se învrăjbesc, cât bine n-ar aduce femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoală, cu dragostea lor de soţii credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soţiei sale, chiar în treburile bărbăteşti de la comună, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri, dacă el ştie că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu?
Dacă astăzi bântuie atâtea rele şi patimi în viaţa noastră, o pricină este şi aceea că femeile stau deoparte şi nu vin cu prisosul credinţei şi al dragostei lor creştineşti ca să aducă oloiul tămăduitor peste rănile pe care războiul le-a tăiat adânc în sufletele bărbaţilor.
Hristos vă aşteaptă, bune femei, ca să luaţi sarcina apostoliei Evangheliei Sale în lume. Marta vă este pildă de hărnicie în casă. Maria, îndemn cum să vă aşezaţi la picioarele Lui, ca să vă umpleţi de darurile învăţăturilor Sale. Samariteanca de la fântâna lui Iacov vă arată cum trebuie să vă însufleţiţi pentru Hristos când aţi ajuns să-L cunoaşteţi, ca să aduceţi la El lumea cum a adus şi ea la Domnul o cetate întreagă. Canaaneanca vă dă o pildă cum să apropiaţi pe copiii voştri de Hristos. Maria Magdalena vă spune că oricare dintre voi poate deveni o slujitoare aleasă, o uceniţă a Domnului. Iară Tabita, cea plină de fapte bune şi de milostenii ce făcea, este un îndemn statornic cum să îmbrăţişaţi grija pentru cei nevoiaşi şi amărâţi din jurul vostru. Îndrăzniţi dar, aşa vă îndeamnă glasul Domnului: «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!...»“ ( Lumina Satelor» nr. 18, din 11 mai 192)
„...De mare dar s-au învrednicit femeile! Lor li S-a arătat mai întâi Hristos cel Înviat din morţi. Această cinste le-a venit, de altcum, ca un răspuns la credinţa şi statornicia ce le-au arătat ele în timpul răstignirii. Vai, ce lucru dureros s-a întâmplat pe timpul răstignirii Domnului! Toţi L-au părăsit pe Domnul. Unii de frică, alţii din nerecunoştinţă. De frica iudeilor fugiseră şi se ascunseseră până şi apostolii (afară de Ioan). Petru, cel care se lăuda că va rămâne credincios chiar dacă s-ar lepăda toţi, s-a lepădat de El, de frica unei slujnici.
Singure femeile s-au ţinut pe urmele Domnului, cu statornicie, până la sfârşit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor şi al bătăilor... Le vedem plângând, la picioarele crucii, suferinţele Domnului... Le vedem coborând de pe cruce Preacurat Trupul Domnului şi aşezându-L în mormânt... Le vedem aşteptând Învierea Lui. Trebuie să ne dăm seama că n-a fost uşoară această statornicie de credinţă a femeilor. Singură furia gloatei, ura iudeilor şi zăngănitul armelor soldaţilor ar fi fost destul să înspăimânte inima şi sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldaţii romani vor fi căutat să depărteze pe aceste femei din preajma Celui „Osândit“. Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beţie de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul şi lacrimile femeilor...
Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de crucea răstignirii. Îmbrăţişând crucea Domnului, braţele lor se prefăcuseră în braţe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă crucea lui Iisus. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar mai fi putut să le smulgă de lângă crucea pe care suferea şi murea Scumpul nostru Mântuitor...
O, voi, binecuvântate Marii, credincioşii din toate timpurile vă vor păstra o veşnică amintire şi recunoştinţă pentru credinţa şi statornicia voastră, că n-aţi părăsit pe Scumpul nostru Mântuitor în clipele cele mai grele. Dar credinţa voastră trebuie să ne fie nouă şi o predică mişcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul. Eu, de câte ori simt ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi şi strâng din toată puterea braţelor mele sufleteşti Crucea răstignirii... De câte ori simt că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii, mă gândesc la voi şi la cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?...“
...De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece şi numai de aici poate pleca. Apostolie adevărată nu pot face decât Mariile statornice care plâng la picioarele Crucii. Numai Mariile care au gustat din darurile Crucii. Astfel de Marii, vestitoare statornice ale Domnului Hristos, se sileşte să facă şi Oastea Domnului... O, ce mare slujbă pot face femeile pentru mântuirea oamenilor!...
...Dar, vedeţi, tocmai pentru asta diavolul a alergat şi aici tot în galop. Tocmai pentru marile daruri sufleteşti pe care le au femeile, diavolul se sileşte să le atragă în slujba lui şi în «apostolia» lui. Şi, vai, ce de femei fac astăzi slujba şi «apostolia» asta a diavolului. «Iară unele femei s-au abătut după Satana» – zice Sf. Ap. Pavel (I Tim. 5, 15). Astăzi se poate spune că cele mai multe femei s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care aţâţă vrajba printre oameni prin clevetiri şi minciuni.
Acestea sunt femeile care umblă pe aici, pe la oraşe (ca şi pe la sate), cu picioarele goale, ascultând de „moda“ diavolului.
Acestea sunt femeile care îşi pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumuseţea... Casa acestor femei este un iad şi un mormânt, spune Scriptura (Pilde 7, 26). Vai, ce seceriş bogat are diavolul de pe urma unor astfel de femei!...“ (Lumina Satelor» nr. 16, din 14 aprilie 1929)
Despre lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt în sufletele multor surori ale noastre s-ar putea da multe pilde minunate.
Vom da doar una, mai jos, spre a se vedea că adevărata dragoste de Dumnezeu face lucruri atât de frumoase şi neobişnuite, înălţând nu numai sufletele celor ce fac binele, ci şi pe ale tuturor celor care văd sau aud despre aceasta.
Iată cele scrise de Părintele Iosif cu prilejul acesta, spre a fi un îndemn şi pentru altele şi o lumină pentru mai departe:
„...Mama şi fiica de la Roşia de Secaş, jud. Sibiu, care s-au hotărât să citească zilnic câte un capitol din Biblie.
Dintr-o scrisoare a fratelui Ilie Hotaza din comuna greco-catolică Roşia de Secaş din jud. Sibiu, cităm că «...sora Anica Damian, cu fetiţa ei, Amalia, s-au hotărât, cu ajutorul Domnului, ca în fiecare zi să citească câte un capitol din Biblie, până vor termina toată Biblia...»
...Frumoasă hotărâre aţi luat, mamă şi fiică!... A citi în fiecare zi câte un capitol din Cartea lui Dumnezeu este ceva nespus de frumos şi de preţios.
Domnul să vă ajute, iubită mamă şi fiică, să duceţi la bun sfârşit hotărârea voastră... Să cutreieraţi cu bine Ţara cea minunată a Bibliei. În «călătoria» voastră prin «ţara» aceasta veţi da, pas de pas, peste frumuseţi şi bunătăţi neînchipuite. Veţi da peste râuri cristaline în care saltă «apa cea vie» a vieţii, veţi da peste munţi ce înalţă sufletul până la cer, veţi da peste fel de fel de dulci gustări duhovniceşti... Domnul să vă ajute să aflaţi şi voi «mierea» şi «laptele» şi «strugurii» dulci ai acestui Canaan ceresc, în această minunată călătorie. Ca, pe urmă, să puteţi da şi altora să guste din această dulceaţă.
De aceea, opriţi-vă! Pregătiţi-vă inimile, mamă şi fiică, pentru că voi intraţi acuma în Biserica cea mare şi tainică a Bibliei, unde Îl veţi auzi predicând pe Însuşi Domnul Dumnezeu, pe Fiul Lui Preaiubit, pe proorocii şi pe Apostolii Săi. Şi veţi auzi cântând corul cetelor îngereşti.
Începeţi citirea Bibliei cu Noul Testament. După fiecare capitol, îngenuncheaţi şi vă rugaţi ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, în viaţa voastră şi în faptele voastre.
Ferice de tine, mamă de la Roşia de Secaş, căci în vreme ce alte atâtea şi atâtea mame îşi duc fetele pe la baluri şi jocuri, tu ţi-ai adus pe fiica ta, Amalia, lângă candela Cuvântului Biblic...
Ferice de voi, mamă şi fiică, căci, în vreme ce atâtea alte mame şi fiice îşi pierd vremea în minciuni şi clevetiri, voi citiţi şi cercetaţi Adevărul cel Veşnic... Ferice de voi, căci aţi aşezat în casa voastră candela Cuvântului Biblic şi lumina vieţii... Ferice de voi... căci binecuvântarea lui Dumnezeu se va pogorî peste voi şi casa voastră.
Fie ca pilda voastră să fie urmată şi de alte mame şi fiice. Să fie urmată şi de alţi părinţi şi copii, să fie urmată de toţi părinţii şi copiii acestei ţări şi ai acestui neam, până când orice suflet din ţara aceasta va putea zice: Făclie (candelă) picioarelor mele este Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele (Ps. 118, 105).“ (Isus Biruitorul» nr. 3, din 17 ian. 1937) ...
Doamne Iisuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca, atâta vreme cât vor ţine pătimirile Lucrării Tale pe pâmânt, să îngrijeşti Tu Însuţi ca şi ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase şi statornice.
Te rugăm, Doamne Duhule Sfinte, înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de „aur ceresc“, pentru că ceea ce au făcut multe dintre ele pentru Numele Tău este de o valoare şi de o frumuseţe veşnică. Amin.
Slăvit să fie Domnul!"
Sursa: "ISTORIA UNEI JERTFE" de Traian Dorz (vol I)
Singure femeile s-au ţinut pe urmele Domnului, cu statornicie, până la sfârşit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor şi al bătăilor... Le vedem plângând, la picioarele crucii, suferinţele Domnului... Le vedem coborând de pe cruce Preacurat Trupul Domnului şi aşezându-L în mormânt... Le vedem aşteptând Învierea Lui. Trebuie să ne dăm seama că n-a fost uşoară această statornicie de credinţă a femeilor. Singură furia gloatei, ura iudeilor şi zăngănitul armelor soldaţilor ar fi fost destul să înspăimânte inima şi sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldaţii romani vor fi căutat să depărteze pe aceste femei din preajma Celui „Osândit“. Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beţie de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul şi lacrimile femeilor...
Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de crucea răstignirii. Îmbrăţişând crucea Domnului, braţele lor se prefăcuseră în braţe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă crucea lui Iisus. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar mai fi putut să le smulgă de lângă crucea pe care suferea şi murea Scumpul nostru Mântuitor...
O, voi, binecuvântate Marii, credincioşii din toate timpurile vă vor păstra o veşnică amintire şi recunoştinţă pentru credinţa şi statornicia voastră, că n-aţi părăsit pe Scumpul nostru Mântuitor în clipele cele mai grele. Dar credinţa voastră trebuie să ne fie nouă şi o predică mişcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul. Eu, de câte ori simt ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi şi strâng din toată puterea braţelor mele sufleteşti Crucea răstignirii... De câte ori simt că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii, mă gândesc la voi şi la cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?...“
...De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece şi numai de aici poate pleca. Apostolie adevărată nu pot face decât Mariile statornice care plâng la picioarele Crucii. Numai Mariile care au gustat din darurile Crucii. Astfel de Marii, vestitoare statornice ale Domnului Hristos, se sileşte să facă şi Oastea Domnului... O, ce mare slujbă pot face femeile pentru mântuirea oamenilor!...
...Dar, vedeţi, tocmai pentru asta diavolul a alergat şi aici tot în galop. Tocmai pentru marile daruri sufleteşti pe care le au femeile, diavolul se sileşte să le atragă în slujba lui şi în «apostolia» lui. Şi, vai, ce de femei fac astăzi slujba şi «apostolia» asta a diavolului. «Iară unele femei s-au abătut după Satana» – zice Sf. Ap. Pavel (I Tim. 5, 15). Astăzi se poate spune că cele mai multe femei s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care aţâţă vrajba printre oameni prin clevetiri şi minciuni.
Acestea sunt femeile care umblă pe aici, pe la oraşe (ca şi pe la sate), cu picioarele goale, ascultând de „moda“ diavolului.
Acestea sunt femeile care îşi pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumuseţea... Casa acestor femei este un iad şi un mormânt, spune Scriptura (Pilde 7, 26). Vai, ce seceriş bogat are diavolul de pe urma unor astfel de femei!...“ (Lumina Satelor» nr. 16, din 14 aprilie 1929)
Despre lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt în sufletele multor surori ale noastre s-ar putea da multe pilde minunate.
Vom da doar una, mai jos, spre a se vedea că adevărata dragoste de Dumnezeu face lucruri atât de frumoase şi neobişnuite, înălţând nu numai sufletele celor ce fac binele, ci şi pe ale tuturor celor care văd sau aud despre aceasta.
Iată cele scrise de Părintele Iosif cu prilejul acesta, spre a fi un îndemn şi pentru altele şi o lumină pentru mai departe:
„...Mama şi fiica de la Roşia de Secaş, jud. Sibiu, care s-au hotărât să citească zilnic câte un capitol din Biblie.
Dintr-o scrisoare a fratelui Ilie Hotaza din comuna greco-catolică Roşia de Secaş din jud. Sibiu, cităm că «...sora Anica Damian, cu fetiţa ei, Amalia, s-au hotărât, cu ajutorul Domnului, ca în fiecare zi să citească câte un capitol din Biblie, până vor termina toată Biblia...»
...Frumoasă hotărâre aţi luat, mamă şi fiică!... A citi în fiecare zi câte un capitol din Cartea lui Dumnezeu este ceva nespus de frumos şi de preţios.
Domnul să vă ajute, iubită mamă şi fiică, să duceţi la bun sfârşit hotărârea voastră... Să cutreieraţi cu bine Ţara cea minunată a Bibliei. În «călătoria» voastră prin «ţara» aceasta veţi da, pas de pas, peste frumuseţi şi bunătăţi neînchipuite. Veţi da peste râuri cristaline în care saltă «apa cea vie» a vieţii, veţi da peste munţi ce înalţă sufletul până la cer, veţi da peste fel de fel de dulci gustări duhovniceşti... Domnul să vă ajute să aflaţi şi voi «mierea» şi «laptele» şi «strugurii» dulci ai acestui Canaan ceresc, în această minunată călătorie. Ca, pe urmă, să puteţi da şi altora să guste din această dulceaţă.
De aceea, opriţi-vă! Pregătiţi-vă inimile, mamă şi fiică, pentru că voi intraţi acuma în Biserica cea mare şi tainică a Bibliei, unde Îl veţi auzi predicând pe Însuşi Domnul Dumnezeu, pe Fiul Lui Preaiubit, pe proorocii şi pe Apostolii Săi. Şi veţi auzi cântând corul cetelor îngereşti.
Începeţi citirea Bibliei cu Noul Testament. După fiecare capitol, îngenuncheaţi şi vă rugaţi ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, în viaţa voastră şi în faptele voastre.
Ferice de tine, mamă de la Roşia de Secaş, căci în vreme ce alte atâtea şi atâtea mame îşi duc fetele pe la baluri şi jocuri, tu ţi-ai adus pe fiica ta, Amalia, lângă candela Cuvântului Biblic...
Ferice de voi, mamă şi fiică, căci, în vreme ce atâtea alte mame şi fiice îşi pierd vremea în minciuni şi clevetiri, voi citiţi şi cercetaţi Adevărul cel Veşnic... Ferice de voi, căci aţi aşezat în casa voastră candela Cuvântului Biblic şi lumina vieţii... Ferice de voi... căci binecuvântarea lui Dumnezeu se va pogorî peste voi şi casa voastră.
Fie ca pilda voastră să fie urmată şi de alte mame şi fiice. Să fie urmată şi de alţi părinţi şi copii, să fie urmată de toţi părinţii şi copiii acestei ţări şi ai acestui neam, până când orice suflet din ţara aceasta va putea zice: Făclie (candelă) picioarelor mele este Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele (Ps. 118, 105).“ (Isus Biruitorul» nr. 3, din 17 ian. 1937) ...
Doamne Iisuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca, atâta vreme cât vor ţine pătimirile Lucrării Tale pe pâmânt, să îngrijeşti Tu Însuţi ca şi ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase şi statornice.
Te rugăm, Doamne Duhule Sfinte, înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de „aur ceresc“, pentru că ceea ce au făcut multe dintre ele pentru Numele Tău este de o valoare şi de o frumuseţe veşnică. Amin.
Slăvit să fie Domnul!"
Sursa: "ISTORIA UNEI JERTFE" de Traian Dorz (vol I)
2 comentarii:
SLAVIT SA FIE DOMNUL!,,Omenirea este formata din doua parti:parte barbateasca si parte femeiasca .Una prin alta si una cu alta. Lumea este un camin in care parte barbateasca si partea femeiasca ,intr-o adanca colaborare trebuie sa implineasca acest minunat gand al Intelepciunii Lui Dumnezeu, pentru care au fost randuiti: inmultirea si infrumusetarea armonioasa a vietii pe pamant.Daca partea barbateasca este mintea care construieste si aduna ,partea femeiasca este inima care randuieste si pastreaza.Daca barbatul este temelia si stalpul ,femeia este frumusetea si acoperisul fara de care nici temelia nici stalpul nu au nici o durata.Casa fara barbat este pustie pe din afara -casa fara femeie este pustie pe dinauntru.Unde intr-o casa traieste o femeie sfanta ,acolo totul va deveni sfant .Pentru implinirea chemari pe care le-a randuit-o Dumnezeu si pentru mantuirea ei unei femei ii este de trebuinta trei lucruri:de credinta ,de lupta si de jertfa iubitoare.Credinta le cere nastere din nou ,lupta le cere virtutile mantuitoare iar jertfa le cere totala daruire a virtutii sfinteniei.Fiecare femeie ar trebuii sa fie :CURAJOASA ca Debora ,SMERITA ca Sara ,RABDATOARE ca Agar, HARNICA ca Rahila , IUBITOARE ca Rut , POSTITOARE ca Ana ,RUGATOARE si DARNICA ca Maica Domnului ,MODELUL SUPREM AL FIECAREI FEMEII., de la cea dintai varsta pana la cea din urma .(din ,,Scumpele noastre surori"de Traian Dorz) ,,Sa cautam la femei :dragostea ,modestia si blandetea inimii.Caci acestea sunt semnele frumusetii adevarate(Sf Ioan Gura de Aur) ,,Harnicia aduce femeii frumusete adevarata, o frumusete proprie, incercata si tesuta cu mainile ei (Sf Clement Alexandrinul) ,,Femeia este frumoasa prin calitatile ei sufletesti. Numai prin suflet se arata atat frumusetea ,cat si uratenia(Sf Ioan Gura de Aur)
Câteodată suntem uimiţi cum lucrează Dumnezeu! Ieri am realizat mai mult ca niciodată că una dintre iice va merge la anul la liceu. Va schimba colectivul...va trebui să o pregătesc pentru a şti să rămână statornică indiferent ce valuri vor veni. Până acum o considerăm un copil, şi dintr-o dată parcă am văzut-o domnişoară...Mă gândeam să planific un timp săptămânal în care să vorbesc cu ea mai mult...Apoi mă gândeam să am zilnic un timp de aprofundare a Scripturii...Acum citesc ce ai postat tu, Sorin! E minunat! Dumnezeu îmi spune că ce ceea ce mi-am propus trebuie să duc la împlinire...
Mi-am amintit o frază în legătură cu menirea femeii: ,,Mâna care mişcă leagănul poate schimba lumea"...sau alta ,,În spatele unui bărbat deosebit se află o femeie deosebită..."
Femeia credincioasă poate face mult. Biblia e plină de fel de fel de exemple! Dar să nu uităm de smerenie şi ascultare, că atunci când acestea nu vor mai fi, nici misiunea noastră nu se va mai împlini...
Să fim şi Marii şi Marte...şi Lidii şi Tabite şi Marii Magdalene ce iubesc mult!...
Trimiteți un comentariu