miercuri, 7 octombrie 2009

Inimă de înger...poveste creată special pentru Fabian



Am încercat să scriu poveşti special pentru Fabian...Am privit imaginea şi am lăsat gândurile să curgă...



Costeluş stătea culcat pe iarbă, pe spate, cu ochii mari deschişi către cerul senin. Soarele se pregătea să apună şi colora cerul în partea dinspre apus ca nişte petale de trandafiri…Din partea cealaltă a cerului apărură câţiva nori pufoşi ce păreau a fi din vată de zahăr ars. Unul din ei era colorat în roz…Se mişca încet şi îşi alungea forma…Acum părea o pară…Lui Costeluş i se păru aşa de interesant, aşa că hotărî să urmărească să vadă ce formă va mai lua norul…Treptat, treptat, norul se transforma într-o inimă…Într-o inimă de foc fiindcă soarele îl lumina cu ultimele lui raze portocalii înainte de apus…

Îi plăcea inima aceea…Se gândea: poate e inima lui Dumnezeu! Că doar El are o inimă aşa de mare!...Îşi duse mâna în dreptul pieptului, acolo unde bătea ritmic inimioara lui…Îi spusese tata că nu e mai mare decât pumnul lui de copil, dar cu toate acestea, îl face să poată să trăiască…Şi îi mai spunea tata că fără inimă nimeni nu poate trăi…

Stând aşa, dus pe gânduri prea serioase pentru un băieţel de 8 ani, observă că inima de pe cer se transformase…Acum părea un îngeraş cu aripile strânse. Costeluş se gândi: oare de ce ţine aripile aşa? Sunt rănite? Cum poate să zboare fără aripi?...Îşi imagina cum va cădea, şi poate va cădea chiar lăngă el, şi îi va lega rănile, apoi vor sta de vorbă ca doi vechi prieteni…Dar norul se transormă iar într-un ghemotoc uriaş de vată de zahăr colorat…

Costeluş îşi auzi inima bătând…Încercă să aleagă cea mai frumoasă imagine din toate cele văzute pe cer…S-a gândit, s-a răzgândit…,,Dacă aş avea o vată de zahăr aşa de mare, m-aş sătura şi aş da la toţi copiii…Dar, se va termina în curând…Dacă aş avea o pară uriaşă, am mânca o parte aşa cum e, proaspătă, din altă bucată ar face mama compot şi din rest ar face dulceaţă…Of! Prea mult dulce!...Dar, dacă ar avea o inimă mare ca norul de pe cer? Mmm…nu ar încăpea în piept…Şi chiar dacă ar veni îngeraşul acela uriaş cu aripi frânte, mă tem să nu plece”…Se întristă…apoi începu a plânge…Aşa l-a găsit tată lui, când soarele nu mai era, şi mantia albastră a serii îşi întindea faldurile peste dealurile şi văile din apropierea satului…

- Costeluş, ce s-a întâmplat? Ai adormit aici? Ai visat urât?...îl întebă tatăl speriat.

- Nu, tăticule! M-am întristat…dar nu, nu vreau să te întristez şi pe tine…spuse Costeluş.

- Dragul meu copilaş, orice tătic e mai puternic decât copiii lui…Inima lui poate duce multe poveri şi tristeţi…În inima lui se transformă toate în zâmbete şi îmbrăţişări…Pune tristeţea ta în inima mea şi vei vedea…

- Tată, inima ta e mai mare ca inima mea?

- Da, puişor! E mai mare fiindcă şi eu sunt mai mare…

- Dar copiii nu pot avea inima mare, cât pieptul?

- Ba, da, copile drag! Orice om poate avea inima mult mai mare când îi iubeşte pe toţi semenii…când le face bine…când îşi lărgeşte inima pentru a încăpea cât mai mulţi în ea…

- Tată, vreau o inimă mare, fiindcă am înţeles că cei cu inimă mare sunt ca nişte îngeri…

Tatăl avea toată roua serii în ochii lui obosiţi după o zi de muncă…Dar minunea de copil l-a înviorat nespus…

L-a luat pe Costeluş în braţe, l-a strâns la piept şi au stat aşa până şi-au auzit inimile bătând…

Costeluş se înveseli, fiindcă a înţeles că, să ai inimă înseamnă să ai viaţă, şi a mai înţeles că, să ai inimă mare înseamnă să fii ca un înger…

Au plecat spre casă ţinându-se de mână!

Înainte de culcare s-a rugat spunând:

- Doamne, îţi mulţumesc că am inimă , că am viaţă…Fă inima mea mai mare, ca a unui îngeraş, ca să am viaţă de îngeraş...să aduc numai bucurii... !

2 comentarii:

Rappa_ru' spunea...

Foarte frumoasa povestea:)...am ramas profund impresionat:)...o seara buna:)

Dorin spunea...

foarte frumos,sora Mariana,m -ati dus cu gandul la cuvintele Mantuitorului:"-Lasati copiii sa vina la Mine,si nu-i opriti,caci Imparatia lui Dumnezeu este a celor ca ei!" va multumim