Creştinul la servici

Se spune că odată un prinţ oriental bogat a anunţat că este în căutare de un birjar.
Trei oameni au cerut să fie angajaţi în acest servici.
Primul a privit peste marginea prăpastiei şi a zis că el ar putea conduce trăsura regală la distanţă de circa un metru de margine.
Al doilea, vrând să-l întreacă pe primul, a zis că el ar putea să conducă şi la o jumătate de metru de marginea repezişului.
Al treilea s-a dat îndărăt şi a zis prinţului: "Înălţimea Voastră, eu aş sta cât mai departe de marginea prăpastiei".
"Tu eşti omul pe care-l caut", a zis prinţul, "fiindcă n-am de gând să las pe cineva să mă ducă la moarte fără să fie nevoie".

Dragul meu, se spune că fiecare loc de munca îşi are propriile reguli nescrise pe care trebuie să le înveţi cât mai repede şi să nu te abaţi de la ele, să fim foarte atenţi la aceste reguli. Unul din lucrurile foarte neplacute pe care l-am văzut în prima mea zi de lucru, a fost barfa. Am realizat tentaţia de a „cădea” în ispita barfei dar şi riscul de a fi considerat „dubios” sau „pocăit” dacă nu te laşi atras în barfa majoritatii.
Este imposibil să fii prieten cu toţi colegii, este imposibil să-i placi pe toţi dintre ei, însă nu te lăsa dus de valul majorităţii. Nu-ţi bârfi colegii. Nu încerca să te faci popular într-un grup bârfindu-i pe ceilalţi colegi. Vei da dovadă că nu eşti un creştin adevărat.
„Florii i se cere parfum, iar omului politeţe” (Proverb indian) De vreme ce fiecare persoană merită să fie tratată cu respect, trebuie să avem grijă cum ne purtăm unii cu alţii. Bârfa este un păcat şi acest păcat iese din gura oamenilor păcătoşi ca un focar de infecţie pentru suflet şi trup.

„Clevetirea creşte ca o buruiană, năravul acesta este atât de primejdios, fiindcă în ochii lumii pare a fi cel mai uşor păcat. A cleveti, a defăima sau a ponegri înseamnă a te face judecător fratelui tău, aproapelui tău. Dând în vileag scăderile aproapelui, murdărindu-i numele bun, osândindu-l, din ură sau din simplă plăcere, clevetitorul se otrăveşte singur. El nu face altceva decât să spună ce a auzit de la alt clevetitor, cu născociri, exagerări sau adevăruri spuse numai pe jumătate, minciuni, şoptiri spurcate la ureche şi aşa mai departe. Aceasta este meseria clevetitorului, ca şi a diavolului, că şi diavolul cleveteşte şi pârăşte pe toţi creştinii la Dumnezeu, aşa după cum spune Sf. Scriptură. După ce ne învaţă el, spurcatul, să facem toate relele, ne prinde şi scrie în cărţile lui păcatele şi răutăţile pe care tot el ne-a învăţat să le facem şi, apoi, dă fuga la Dumnezeu şi ne pârăşte. Aşa şi clevetitorul. Când defăimăm pe cineva, nu ni se pare că facem vreun rău, căci zic unii că fac doar puţin haz ca să treacă timpul şi să mai râdă câte puţin.

Iată, însă, ce ne spune Sf. Scriptură, care ne arată clar că ne înşelăm cumplit. Duşmanii proorocului Ieremia, citim în Vechiul Testament, se sfătuiau împotriva lui, zicând: "Haideţi să-l ucidem cu vorba!". În Pildele lui Solomon citim că limba clevetitorului este asemenea unei săgeţi sau săbii ascuţite, iar Ap. Iacob spune că limba clevetitorului este plină de otravă de moarte. Într-adevăr, ca nişte săbii sunt limbile cele învenitate ale clevetitorilor.
Soră şi frate creştin, dacă vrei să-ţi mântuieşti sufletul, nu asculta de gura lumii; ai apucat pe calea mântuirii, mergi cu îndrăzneală şi cu fruntea sus pe această cale sfântă pe care au mers apostolii, martirii şi mucenicii, moşii şi strămoşii noştri. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul când zice: "Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine!" ” ( Pr. Visarion Iugulescu )

Chiar dacă atmosfera de la servici este ca între prieteni, creştinului adevărat nu-i este perimis să umble în căile păcătoase ale lumii, pentru că el umblă pe urmele Domnului Iisus. „Trebuie să ne comportăm totdeauna politicios, ca şi cum ar fi faţă de Domnul!” (Clement de Alexandria)
Dacă vom reuşi să stăm departe de toate acestea, vom vedea mai târziu, că ei (colegii noştri) au fost atenţi la tot ceea ce am făcut sau am spus noi şi chiar dacă nu am fost ca ei, chiar dacă am fost etichetaţi ca „dubios” sau „pocăit”, mai tarziu, când o să aibă nevoie de noi, de sinceritatea noastră şi nu de bârfă o să apeleze cu încredere la sfatul nostru, la părerie noastre vis -a - vis de o problemă sau alta.
Nu întâmplător, politeţea a fost comparată cu o cheie de aur, care deschide toate porţile. Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa.