N-am timp!

luni, 8 decembrie 2008

N-am timp!

Aş vrea să iubesc,

dar nu îndrăznesc...
Nu pot să gândesc;
sunt prea încărcat
de păcat
şi n-am timp
de rugă...
Sunt pe fugă.

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
spre Scripturi să privesc...
Nu pot să citesc;
sunt prea ocupat,
şi n-am timp
de învăţat...
Sunt atât de stresat!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
să chem într-ajutor
un frate, un păstor,
căci n-am timp
de vorbit;
sunt prea obosit
de cât am muncit.

.....

,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!

3 comentarii:

Anonim spunea...: Voi face un comentariu pe fugă :)
Aşa e! Timpul pare că nu ne ajunge...Dar, dar...Uneori putem concentra în clipe Veşnicia dacă îndrăznim să iubim...
Clipa are valoare când ne plângem de timp.
Cândva mă gândeam că ce bine ar fi ca ziua să aibă 48 de ore. Acum mă bucur că nu are atâtea ore. În timp lucrurile şi stările şi emoţiile se pot dilua, dar în clipe, în momente unice, putem oferi şi putem primi crâmpeie de Rai.
Pentru o vorbă bună îţi trebuie o clipă...Pentru o privire plină de bunătate îţi trebuie o clipă...Pentru un gând plin de iubire e de ajuns o clipă...

Nu te contrazic, Sorin, ci apreciez dorinţa ta de a uni clipă cu clipă pentru un timp binecuvântat de iubire către semeni.
Aşa ne-a învăţat Hristos: să dăruim cât mai mult, cât mai frumos, cât mai ca El!

Deşi ştiu poezia mai de mult timp, are aceeaşi putere de mustrare. Îmi însuşesc şi eu mustrarea şi mă ruşinez că de multe ori am zis şi eu: N-am timp!; 8 decembrie 2008 la 14:07
Anonim spunea...: frumoase cuvinte...poezia e superbă, nu o ştiam....îmi place să mă joc uneori cu cuvinte, să le simt dulceaţa, puterea de a aduce bucurie, lumină în viaţa celorlalţi....
Doamne-ajută!; 8 decembrie 2008 la 22:03
Sorin M. spunea...: Mulţumesc!
Pentru mine timpul are o singură direcţie, Dumnezeu.Tot pentru mine, timpul este o măsură a vedniciei sau a nevdedniciei mele pe acest pământ, a călătoriei mele spre cer şi după cum ne îndeamnă Sf. Scriptură prin Sf. Ap. Pavel : " Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele ".(Efeseni 5:16), încerc prin aceste postări zilnice să mai rascumpăr dacă se mai poate, ceva din timpul meu pierdut departe de Dumnezeu, pentru că am înţeles azi, mai mult ca oricând că timpul este cel mai delicat element al vieţii noatre şi că trebuie să-l folosim cu înţeleptciune.
"Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă ploaie mântuire ". ( Osea 10:12). Este vremea....şi vă mulţumesc că aţi înţeles şi voi acest lucru!; 9 decembrie 2008 la 14:03

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."