"Ingerul" din Vietnam

Recent am citit un articol interesant şi pe care vreau să vi-l aduc în atenţie. În timpul campaniei electorale din anul acesta, candidatului prezidenţial John McCain i s-a cerut de către revista americană „Time” să împărtăşească cititorilor viziunea a ceea ce înseamnă pentru el credinţa în Dumnezeu. În articolul pe care l-a scris, John McCain a început cu o istorie adevărată, care s-a întâmplat în timp ce fusese prizonier de război în Vietnam.

„În timp ce mă aflam într-una din închisorile vietnameze ca şi prizonier de război, gardienii îmi legau strâns mâinile la spate cu o frânghie destul de lungă care, după aceea mi-o înfăşurau în jurul gâtului, coborând-o apoi la glezne şi forţându-mă astfel să stau într-o poziţie foarte obositoare, cu capul între genunchi. Nu odată, am fost lăsat şi peste noapte în aceeaşi poziţie care mă chinuia îngrozitor. Într-o noapte, unul dintre gardieni a intrat în celula mea şi, cu degetul pe buze m-a atenţionat să stau liniştit şi să nu scot o vorbă. Mi-a slăbit strânsoarea frânghiei cu care eram legat, uşurându-mi astfel durerea. M-am relaxat şi chiar m-am odihnit în acele ore de repaus. Dimineaţa, foarte devreme, înainte de schimbarea turei, acelaşi gardian a venit din nou în celula mea şi mi-a strâns la loc frânghia, fără ca măcar să îmi spună un cuvânt. Şi asta s-a întâmplat ori de câte ori acest gardian era de serviciu. Îi mulţumeam lui Dumnezeu că îmi trimisese acest înger, pentru a-mi alina durerile crunte ! Nu aveam nici o explicaţie la purtarea lui, dar am luat totul ca un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru mine.
Cu circa o lună mai târziu, în ziua de Crăciun am fost scos afară în curtea murdară a închisorii, să „iau aer”. Deodată, în faţa mea a apărut acelaşi gardian care îmi făcuse atâta bine şi care îmi alinase atâta durere prin gestul lui frumos. Tăcut, din nou fără a-mi spune un singur cuvânt sau a schiţa cel mai mic gest s-a apropiat de mine şi, cu sandala lui, a făcut un semn pe nisipul din faţa mea : era semnul crucii ! Am stat amândoi, pentru câteva momente, fără cuvinte, uitându-ne la crucea aceea şi amintindu-ne de adevărata lumină a Crăciunului, care pătrunsese chiar şi în întunerecul acelui lagăr de prizonieri de război din Vietnam.”

Citind această relatare m-am dus cu gândul la ceea ce spune Psalmistul David :

"	Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.
	Domnul va păzi intrarea ta ieşirea ta de acum şi până în veac." (Ps. 120)

Cât de important este să şti că te poţi bizui pe cineva, când greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările greu de urcat. Întâmplarea relatată mai sus ne îmbărbătează să începem orice zi cu încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: "Cămila îşi începe şi sfârşeşte ziua în genunchi. La sfârşitul zilei îngenunchează în faţa stăpânului ei şi i se ridică povara. Dimineaţa, îngenunchează din nou pentru a i se aşeza o nouă povară ce va trebui să o poarte în ziua aceea..." Ce învăţăm din acest exemplu? Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). O, ce binecuvântare este pentru noi să ştim că Domnul ne va păzi atât la plecare cât şi la venire!
Cu Dumnezeu alături, de cine ne vom teme?!