luni, 29 decembrie 2008

O scrisoare neexpediată

În serile acestea minunate de Crăciun, am redeschis din nou cutiuţa cu amintri şi privirea mi s-a oprit peste o scrisoare neexpediată. Se întâmpla acum 12 ani...oare de ce nu am expediato? Mă uit atent, nu are nici un destinatar...deschid plicul şi citesc:

"E seară, afară ninge liniştit. În casă e linişte. Sărbătorile au trecut de mult, aducând bucurie în sufletele noastre. Sărbătorile în care am putut auzi colindele cereşti, prin care era evocată naşterea Domnului. Ne-am reunit în familii, cei care am avut familii, sau dacă nu în marea familie a "Oastei Domnului", a Bisericii noastre ortodoxe, pentru a sărbătorii această minunată zi, meditând împreună şi exprimându-ne recunoştiinţa faţă de harul divin care dă sens vieţii noastre. Am petrecut Crăciunul cu speranţa că în lucrare, între noi, se vor petrece schimbări minunate, dacă nu de dragul fraţilor ce s-au jertfit, măcar pentru tinerii care ne privesc întrebători, măcar pentru sufletele lor, care se tot întreabă dacă e bine sau nu să se înroleze alătrui de noi. Fiecare tânăr, fiecare dintre noi, ar trebui să fie un adevărat mesager a lui Dumnezeu, fiecare dintre noi ar trebui să înţeleagă că Dumnezeu l-a dotat cu energie, sănătate, cu frumuseţe, cu intelect, i-a deschis o poartă largă în aceşti ani, prin această lucrare minunată în cadrul Bisericii Ortodoxe, să contribuie la propăşirea ei. Dar ca tinerii de astăzi să înţeleagă acest lucru se cere de la noi mai multă smerenie, mai multă dragoste, pentru că Domnul nu ne îndeamnă la ură împotriva semenului, ci la unitate. Domnul ne cheamă să ne consolidăm rândurile, să ne întărim poziţiile duhovniceşti, să cucerim noi piscuri, să smulgem din focul păcatelor pe cei de lângă noi dar să nu scădem nici noi ci, să creştem în fiecare zi. Îmi aduc aminte de vremurile acelea când....eram la începutul credinţei mele, ce părtăşie era, nu erau atunci fraţi de lepădat, toţi erau îngeri, toţi erau împreună lucrători cu Dumnezeu...dar astăzi, ne permitem să judecăm când pe unii când pe alţii, în loc să ne vedem pe noi înşine cât de slabi suntem cât de nepricepuţi suntem încât nu înţelegem că lăsăm judecata în mâna lui Dumnezeu, pentru că El e singurul îndreptăţit să facă lucrul acesta. Misiunea noastră este să arătăm lumii că suntem copii al Domnului şi că mergem aşa cum spune o minunată cântare: "Noi mergem către Ţara Sfântă..." Să nu uităm că ochii oamenilor sunt îndreptaţi spre noi, spre felul nostru de trăire în Hristos şi de multe ori pot să se poticnească văzând că una spunem şi alta trăim.
Cred că sunteţi în asentimenul meu, atâta timp cât nu ne vom lăsa deoparte interesele noastre, eul nostru, orgoliul nostru, putem să tot spunem noi oamenilor că mergem "către Ţara Sfântă", căci nu ne va crede nimeni atâta timp cât nu vom dovedi prin purtarea şi prin vorbirea noastră acest lucru."

Recitind din nou această scrisoare dupa 12 ani, am mulţumit Domnului că o păstrase atâţia ani...am mulţumit Domnului că-mi descoperise şi destinatarul...
... eu eram acela!

4 comentarii:

disa spunea...

frumos!

Mariana spunea...

,,Am redeschis din nou cutiuţa cu amintri”...Of! Am şi eu vreo două sertare de amintiri! Le păstrez acolo că îmi sunt atât de dragi! Ele îmi sunt mărturii frumoase din trecut...Uneori îmi sunt mângâiere dulce, alteori mustrare blândă.
,,Sărbătorile au trecut de mult”…Nu ţi s-a întâmplat ca să resimţi o anume nostalgie după ce trec sărbătorile? Au ceva în ele, ceva divin care ne face pe toţi mai plini de iubire; părtăşiile noastre sunt legate prin colind, luminiţele parcă se coboară în suflet; inima ne este plină de gingăşie pentru Pruncul Hristos…După ce trec sărbătorile, parcă rămâne doar ecoul, doar mireasma, doar amintirea…şi toate seamănă a nostalgie…Poate că Dumnezeu a pus în noi dorul pentru o Sărbătoare Veşnică…care nu se va mai sfârşi….
,, Ne-am reunit în familii, cei care am avut familii, sau dacă nu în marea familie a "Oastei Domnului", a Bisericii noastre ortodoxe.” E trist să nu ai familia de sărbători…e trist să nu ai nicicând…Ieri am fost la două orfelinate şi mă gândeam că am face cu adevărat o faptă bună dacă noi am lua câte un copil în familiile noastre de sărbători, şi nu numai. Mă rog Domnului să pot face asta, nu doar să gândesc. Citind ce ai scris, deja sunt hotărâtă ca de Paşte să luăm pe cineva în familie.
,, Îmi aduc aminte de vremurile acelea când....eram la începutul credinţei mele, ce părtăşie era, nu erau atunci fraţi de lepădat, toţi erau îngeri…” Ah! Neprihănită dragoste dintâi! Ce dor îmi e de tine!!!
Am descoperit de curând un citat superb din ,,Învăţăturile lui Neagoe Basarb către fiul său Teodosie” care spune aşa: ,,Dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii…” Mă întrebam azi: de ce oare îmi doresc atât de mult părtăşia? De ce nu mă mulţumesc doar cu căldura familiei? De ce mereu îmi este dor?...

Sorin, pot să spun că şi eu eram destinarul acestei scrisori, dar nu îmi ştiai adresa :)

Sorin Micuţiu spunea...

Mariana acum iti stiu adresa, dar nu stiu daca as putea scrie mai mult decat MULTUMESC!

lena spunea...

De recitit/nu recitat.... din cand in cand....