O scrisoare neexpediată

În serile acestea minunate de Crăciun, am redeschis din nou cutiuţa cu amintri şi privirea mi s-a oprit peste o scrisoare neexpediată. Se întâmpla acum 12 ani...oare de ce nu am expediato? Mă uit atent, nu are nici un destinatar...deschid plicul şi citesc:

"E seară, afară ninge liniştit. În casă e linişte. Sărbătorile au trecut de mult, aducând bucurie în sufletele noastre. Sărbătorile în care am putut auzi colindele cereşti, prin care era evocată naşterea Domnului. Ne-am reunit în familii, cei care am avut familii, sau dacă nu în marea familie a "Oastei Domnului", a Bisericii noastre ortodoxe, pentru a sărbătorii această minunată zi, meditând împreună şi exprimându-ne recunoştiinţa faţă de harul divin care dă sens vieţii noastre. Am petrecut Crăciunul cu speranţa că în lucrare, între noi, se vor petrece schimbări minunate, dacă nu de dragul fraţilor ce s-au jertfit, măcar pentru tinerii care ne privesc întrebători, măcar pentru sufletele lor, care se tot întreabă dacă e bine sau nu să se înroleze alătrui de noi. Fiecare tânăr, fiecare dintre noi, ar trebui să fie un adevărat mesager a lui Dumnezeu, fiecare dintre noi ar trebui să înţeleagă că Dumnezeu l-a dotat cu energie, sănătate, cu frumuseţe, cu intelect, i-a deschis o poartă largă în aceşti ani, prin această lucrare minunată în cadrul Bisericii Ortodoxe, să contribuie la propăşirea ei. Dar ca tinerii de astăzi să înţeleagă acest lucru se cere de la noi mai multă smerenie, mai multă dragoste, pentru că Domnul nu ne îndeamnă la ură împotriva semenului, ci la unitate. Domnul ne cheamă să ne consolidăm rândurile, să ne întărim poziţiile duhovniceşti, să cucerim noi piscuri, să smulgem din focul păcatelor pe cei de lângă noi dar să nu scădem nici noi ci, să creştem în fiecare zi. Îmi aduc aminte de vremurile acelea când....eram la începutul credinţei mele, ce părtăşie era, nu erau atunci fraţi de lepădat, toţi erau îngeri, toţi erau împreună lucrători cu Dumnezeu...dar astăzi, ne permitem să judecăm când pe unii când pe alţii, în loc să ne vedem pe noi înşine cât de slabi suntem cât de nepricepuţi suntem încât nu înţelegem că lăsăm judecata în mâna lui Dumnezeu, pentru că El e singurul îndreptăţit să facă lucrul acesta. Misiunea noastră este să arătăm lumii că suntem copii al Domnului şi că mergem aşa cum spune o minunată cântare: "Noi mergem către Ţara Sfântă..." Să nu uităm că ochii oamenilor sunt îndreptaţi spre noi, spre felul nostru de trăire în Hristos şi de multe ori pot să se poticnească văzând că una spunem şi alta trăim.
Cred că sunteţi în asentimenul meu, atâta timp cât nu ne vom lăsa deoparte interesele noastre, eul nostru, orgoliul nostru, putem să tot spunem noi oamenilor că mergem "către Ţara Sfântă", căci nu ne va crede nimeni atâta timp cât nu vom dovedi prin purtarea şi prin vorbirea noastră acest lucru."

Recitind din nou această scrisoare dupa 12 ani, am mulţumit Domnului că o păstrase atâţia ani...am mulţumit Domnului că-mi descoperise şi destinatarul...
... eu eram acela!