Din sfinte părtăşii rămas-au numai colburi,
Şi totul se sfărâmă…Pământul e prea mic ?!...
Se risipesc toţi fraţii, se duc ca nişte volburi,
Mă iartă, Sfinte Doamne, nu judec eu nimic.
În mine urlă setea, mi-e sufletul prea gol…
Şi-alerg spre fiecare cu lacrimi în privire,
Nu vrei, iubite frate, să fii al Jertfei sol?
Nu-ţi cer decât un singur grăunte de iubire…
Mă zbat ca într-o mare, îndepărtat de mal,
Aşa aş vrea să strig, dar nu mai am cuvinte…
Nu vrei, iubite frate, ca de pe mal pe val
Să întinzi cu bucurie, a iubirii punte?
Mă rog şi plâng amarnic de nu mă pot opri,
Curg lacrimile mele tăcute, fără glas...
Nu vrei, iubite frate, din noapte să faci zi,
Să dai avânt nădejdii, ce-atât mi-a mai rămas ?!
Mi-e inima prea strânsă, Preabunule Părinte,
Iar candela mi-e goală…uleiul ars... şi stins...
E trist că-n loc de fraţi îmbrăţişăm ,,morminte”...
Ce trist ne este chipul!...Păcatul iar ne-a-nvins.
2 comentarii:
PREA...
Când de prea-frumos
inima-mi tresare,
Nu pot să Îţi vorbesc
decât prin lăcrimioare...
Şi când de prea mult dor
şoapta parcă doare,
tac şi-aştept alinarea lor...
Sărată alinare…
Când de prea uimire
înţepenesc cuvinte,
şi când văzduhu-ntreg
îmi umple-a mea iubire,
nu pot să mai respir...
Chem vântul să-mi alinte,
sau aspru să îmi certe
lacrima-n delir...
....
- Ce faci, tu-aici
aninată-n gene,
rouă de-nserare
ori de-albastre zori?!
- Eu?!...Eu caut surioara...
o caut printre flori...
- O, scumpă lăcrimioară,
azi roua nu e-n floare,
azi roua e-n privire,
şi tot ce străluceşte-n ea
e Cerul din Iubire,
e curcubeu-n legănarea
plânselor culori.
Când suferinţa şi durerea şi dorul sunt prea mari, atunci iau contur de vers...Versuri pe care străluceşte roua lacrimilor...
Mulţumesc Mariana şi pentru aceste rânduri...de ce lacrimi...de ma intrebai aseară când am postat poezia ţi-aş fi spus că poezie e scrisă mai demult...în dimineaţa aceasta am primit un telefon la capatul căruia o voce stinsă mă anunţa:"A trecut la Domnul fr. Munteanu..."...De ce lacrimi? cineva din lăuntu meu presimţea şi plângea înainte de vreme...
"Mi-e inima prea strânsă, Preabunule Părinte,
Iar candela mi-e goală…uleiul ars... şi stins...
E trist că-n loc de fraţi îmbrăţişăm ,,morminte”..."
Dumnezeu să te odihnească în pace fr. Munteanu!
P.S. Să ne rugăm pentru soţa lui, trecută şi ea printr-o operaţie grea,rămâne astăzi în grija noastră
Trimiteți un comentariu