Frânturi de gând şi de vers

marți, 16 decembrie 2008

Frânturi de gând şi de vers

Poem
Ştergar al lacrimilor, izvor al iubirii.

Iisus
A luat ştergarul, ştergându-ne vina plângând.

Omul
Argilă ori stea, depinde de sufletul său.

Traian Dorz
Din cioburi şi lacrimi a pus versului strune

Cântec de dor
Vers cusut pe aripile amintirii.

Dor
Grăunte de iubire încolţit în suflet.

Dor
Privire topită în al stelelor jar.

Ispită
Lucire efemeră într-un fals felinar.

Moartea
Azurul minunat al unei noi dimineţi

Ochii
Dacă au plâns vinovaţi, vor surâde nepătaţi.

Rugăciune
Gânduri ce curg, topind lacima-n amurg.

Priceasnă
Potoleşte setea noastră crescândă de cer.

Lacrimi
Stropi de suflet ce înrourează privirea

Suflet
Suflare divină ce pieptul ne străbate

Nadejde
E Lumina aprinsă-n vitraliul privirii

Miezonoptică
Arde candela noptii pe-altarul vegherii

3 comentarii:

Anonim spunea...: Poem
Ştergar al lacrimilor, izvor al iubirii.

Superb acest ultim poem!( ca toate celelalte, de altfel...)

Eu cred că Dumnezeu e un mare Poet! Cel mai mare! Poemul Lui e cu totul deosebit! Poemul de iubire este El Însuşi...iar noi, versuri cu rime îmbrăţişate :)
oare ce taină poartă în sine poezia? Ce forţă face ca izvorul să curgă cu ape uneori liniştite, alteori învolburate. Poate iubirea, poate durerea, poate dorul sau visul, poate însingurarea...

Da, ai dreptate! Poemul e izvorul iubirii şi ştergarul lacrimilor...Şi poate că mai e ceva...dar voi încerca să spun printr-un poem într-un vers:

Poem
Legănare şi-odihnă pentru îngeri obosiţi.

Poem
E-mbrăţişarea prin cuvinte şi-un cânt de dor.

Aştept cu un real interes următoarele poeme într-un vers!; 16 decembrie 2008 la 13:27
Sorin M. spunea...: "Poemul de iubire este El Însuşi...iar noi, versuri cu rime îmbrăţişate"

Extraordinar cât adevăr ai cuprins în câteva cuvinte ce m-au facut să meditez şi mai mult la ceea ce scriu.
Meditând iată peste ce am dat:
http://video.google.com/videoplay?docid=2804605908235551343; 16 decembrie 2008 la 14:38
Anonim spunea...: ...Of! Abia mi-am revenit...E excepţional! Totul! Adevăr, voce, starea pe care o creează, finalul...
Am avut impresia că vorbeşte chiar Dumnezeu...
Mi s-a încleştat gura...şi lacrimile s-au oprit la marginea pleoapelor, temându-se să nu tulbure ceva...
Sorine, dacă aici e aşa frumos, dacă aici pe pământ sunt oameni aşa de minunaţi, îndumnezeiţi, îţi dai seama cum va fi în Cer?! Inima mea nu cred că ar face faţă...Acum înţeleg de ce vrea Domnul o inimă nouă, puternică şi sensibilă deopotrivă, gata să accepte Sărbătoarea Cerului...Nu mă simt vrednică de aşa stări înalte...
Mulţumesc mult de tot pentru link...simt că a intrat tot Cerul în inma mea , lărgind-o şi mai mult. Mă rog Lui să mă ţină aşa...Of, nu merit...nu merit...; 16 decembrie 2008 la 16:25

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."