marți, 16 decembrie 2008

Frânturi de gând şi de vers



Poem
Ştergar al lacrimilor, izvor al iubirii.

Iisus
A luat ştergarul, ştergându-ne vina plângând.

Omul
Argilă ori stea, depinde de sufletul său.

Traian Dorz
Din cioburi şi lacrimi a pus versului strune

Cântec de dor
Vers cusut pe aripile amintirii.

Dor
Grăunte de iubire încolţit în suflet.

Dor
Privire topită în al stelelor jar.

Ispită
Lucire efemeră într-un fals felinar.

Moartea
Azurul minunat al unei noi dimineţi

Ochii
Dacă au plâns vinovaţi, vor surâde nepătaţi.

Rugăciune
Gânduri ce curg, topind lacima-n amurg.

Priceasnă
Potoleşte setea noastră crescândă de cer.

Lacrimi
Stropi de suflet ce înrourează privirea

Suflet
Suflare divină ce pieptul ne străbate

Nadejde
E Lumina aprinsă-n vitraliul privirii

Miezonoptică
Arde candela noptii pe-altarul vegherii

3 comentarii:

Mariana spunea...

Poem
Ştergar al lacrimilor, izvor al iubirii.


Superb acest ultim poem!( ca toate celelalte, de altfel...)

Eu cred că Dumnezeu e un mare Poet! Cel mai mare! Poemul Lui e cu totul deosebit! Poemul de iubire este El Însuşi...iar noi, versuri cu rime îmbrăţişate :)
oare ce taină poartă în sine poezia? Ce forţă face ca izvorul să curgă cu ape uneori liniştite, alteori învolburate. Poate iubirea, poate durerea, poate dorul sau visul, poate însingurarea...

Da, ai dreptate! Poemul e izvorul iubirii şi ştergarul lacrimilor...Şi poate că mai e ceva...dar voi încerca să spun printr-un poem într-un vers:

Poem
Legănare şi-odihnă pentru îngeri obosiţi.

Poem
E-mbrăţişarea prin cuvinte şi-un cânt de dor.


Aştept cu un real interes următoarele poeme într-un vers!

Sorin Micuţiu spunea...

"Poemul de iubire este El Însuşi...iar noi, versuri cu rime îmbrăţişate"

Extraordinar cât adevăr ai cuprins în câteva cuvinte ce m-au facut să meditez şi mai mult la ceea ce scriu.
Meditând iată peste ce am dat:
http://video.google.com/videoplay?docid=2804605908235551343

Mariana spunea...

...Of! Abia mi-am revenit...E excepţional! Totul! Adevăr, voce, starea pe care o creează, finalul...
Am avut impresia că vorbeşte chiar Dumnezeu...
Mi s-a încleştat gura...şi lacrimile s-au oprit la marginea pleoapelor, temându-se să nu tulbure ceva...
Sorine, dacă aici e aşa frumos, dacă aici pe pământ sunt oameni aşa de minunaţi, îndumnezeiţi, îţi dai seama cum va fi în Cer?! Inima mea nu cred că ar face faţă...Acum înţeleg de ce vrea Domnul o inimă nouă, puternică şi sensibilă deopotrivă, gata să accepte Sărbătoarea Cerului...Nu mă simt vrednică de aşa stări înalte...
Mulţumesc mult de tot pentru link...simt că a intrat tot Cerul în inma mea , lărgind-o şi mai mult. Mă rog Lui să mă ţină aşa...Of, nu merit...nu merit...