vineri, 26 decembrie 2008

O poveste de Crăciun

Permiteţi-mi astăzi să vă spun povestea pe care i-am citit-o fiului meu în seara aceasta, nu sub brad, că bradul l-am împodobit în curte. Povestea este scrisă de Paulo Coelho:

"Se povesteşte că în mândrele păduri de odinioară ale Libanului s-au născut trei cedri. După cum ştie toată lumea, cedrii au nevoie de mult timp ca să crească şi acei copaci au petrecut veacuri îndelungi cugetând la viaţă, la moarte, la natură, la oameni. Au fost de faţă la sosirea unei expediţii din Israel, trimise de către Solomon, iar mai apoi au văzut pământul acoperit de sânge în timpul bătăliilor cu asirienii. I-au cunoscut pe Iezabel şi pe profetul Ilie, duşmani de moarte. Au fost martori la născocirea alfabetului şi-au fost uluiţi de caravanele care treceau, cu poveri de pânzeturi colorate. Într-o buna zi s-au hotărât să discute despre viitor. - După toate câte le-am văzut – zise primul cedru – vreau să fiu prefăcut în tronul celui mai puternic împărat de pe pământ. - Mie mi-ar plăcea să fac parte din ceva care să preschimbe pentru totdeauna Răul în Bine -, comentă cel de-al doilea. - În ce mă priveşte, aş vrea ca oamenii, ori de câte ori mă vor privi, să se gândească la Dumnezeu – a fost răspunsul celui de-al treilea. S-a mai scurs o vreme şi s-au ivit nişte tăietori de lemne. Cedrii au fost tăiaţi şi încărcaţi pe o corabie ca să fie duşi departe. Fiecare dintre copacii aceia avea o dorinţă, dar realitatea nu întreabă niciodată ce-ar avea de făcut cu visele; primul a slujit la construirea unui adăpost pentru vite, iar prisoasele i-au fost folosite ca să proptească fânul. Al doilea copac a devenit o masă foarte simplă care a fost vândută apoi unui negustor de mobile. Întrucât lemnul celui de-al treilea copac nu şi-a găsit cumpărători, a fost tăiat şi stivuit în depozitul unui mare oraş. Nefericiţi, ei se tânguiau: “Lemnul nostru era deosebit, dar nici unul nu şi-a găsit ceva frumos ca folosinţă.” S-a mai scurs o vreme şi, într-o noapte spuzită de stele, o pereche care nu-şi putuse găsi nici un loc unde să se oploşească, s-a hotărât să-şi petreacă noaptea în staulul ce fusese construit din lemnul primului copac. Femeia striga în durerile facerii şi în cele din urmă a născut chiar acolo, aşezându-şi pruncul în fânul şi printre lemnele care-l sprijineau. În aceeaşi clipă, primul cedru a înţeles că visul îi fusese împlinit: acolo era cel mai mare dintre toţi împăraţii pământului. Ani de zile după aceea, într-o casă modestă, mai mulţi bărbaţi s-au aşezat în jurul unei mese care fusese făcută din lemnul celui de-al doilea cedru. Unul din ei, înainte de-a începe ceilalţi să mănânce, a spus câteva cuvinte despre pâinea şi vinul pe care le avea în faţă. Şi cel de-al doilea cedru a înţeles în aceeaşi clipă că el susţinea nu doar un pahar şi o bucată de pâine, ci legământul dintre om şi Dumnezeire. A doua zi au fost scoşi doi dulapi din cel de-al treilea cedru şi aşezaţi sub formă de cruce. Au proptit-o într-o fundătură şi după câteva ceasuri au adus un bărbat crunt rănit şi l-au pironit pe lemnul ei. Îngrozit, cedrul îşi plângea moştenirea barbară pe care i-o lăsase viaţa. Nu trecuse nici trei zile, şi cel de-al treilea copac şi-a înţeles totuşi menirea: bărbatul care fusese bătut în cuie pe el era acum Lumina care lumina totul. Crucea înjghebată din lemnul lui nu mai era un simbol al torturii, ci se preschimbase într-un semn de izbândă. Cum se întâmplă totdeauna cu visele, cei trei cedri din Liban şi-au văzut împlinindu-li-se soarta dorită -, dar nu aşa cum îşi închipuiseră ei că avea să fie."

Să luăm aminte şi să învăţăm din această povestioară!

2 comentarii:

Mariana spunea...

O imagine deosebită: un tată şi un fiu împreună în zi de Crăciun bucurându-se de o lectură despre vise. Întotdeauna am fost convinsă că un tată pământesc îl ajută pe copil să îşi formeze o imagine mai clară despre Tatăl ceresc. Sorin, continuă să îţi iubeşti fiul în acest fel! Nu vei regreta!

Şi acum câteva gânduri despre legenda minunată a lui Paulo Coelho: m-a impresionat că acei trei cedri au avut fiecare un vis al lor născut din realităţile pe care le văzuseră de-a lungul anilor. E atât de interesant cum autorul arată iniţial că visele lor nu s-au împlinit nici pe departe.
Tu spui în final:
,,Să luăm aminte şi să învăţăm din această povestioară!"
Iată ce am învăţat eu:
1. Să privesc realitatea aşa cum e, dar să visez la ceva mai bun.
2. Să visez dintr-o dorinţă altruistă, ignorând eu-l.
3. Să visez la lucruri mari, prin credinţă.
4. Să contiunui să visez chiar dacă mi se pare că visul nu s-a împlinit.
5. Să las ca Dumnezeu să facă din visul meu Visul Lui.


E o poveste tare frumoasă! Mulţumesc pentru postarea ei!

Sorin Micuţiu spunea...

Multumesc Mariana, fie ca prima zi din noul an, sa ne gasesca mai buni, mai puternici, mai ambitiosi, mai indulg-rabdatori cu altii, dar mai exigenti cu noi insine, mai veseli, mai calmi... pentru ca totul vine din noi, din felul in care gandim si ne incredem in Dumnezeu.
La multi ani si la multe ganduri bune!